PALAZZO PITTI - FIRENZE

Despre Florenta am scris deja cateva randuri (clik aici). Între timp am mai vizitat orașul de câteva ori, deci încă ar fi amintiri de depănat. Aș începe cu finalul articolului (pentru cei care nu veți citi ce am scris anterior) în care spuneam că am lăsat în urmă un oraș (uneori trist, sleit, obosit, arogant, înșelător, plictisit de propria-i celebritate, alteori melodios, solar, fermecător), care an de an este asaltat de tot mai mulți turiști curioși...o Florență care cândva a cunoscut prosperitatea, puterea financiară, idei reformatoare... a căzut, s-a ridicat,  a avut o viață politică complicată, uneori au fost luate decizii la mânie, au fost distruse opere de artă, cărți, rivalități între familiile înstărite, conspirații, revolte, trădări,  asasinate...un oraș înțesat de legende și comori greu de descifrat...

În Palatul Pitti am intrat de trei ori (la fel ca și în Galeriile Uffizi) și probabil la o următoare întâlnire cu Florenta, voi repeta vizita. De fiecare dată descopăr detalii noi plus că apartamentele regale sunt încă în restaurare și îmi doresc să le văd.

Mi-e și teamă să scriu ceva despre Palatul Pitti (fostă reședință a familiei Medici)...este înțesat de opere de artă iar forța unor picturi/sculpturi este de-a dreptul tulburătoare. În concluzie, mă voi axa mai mult pe imagini și poate veți găsi motive de interogație.

Sunt săli din care te desprinzi greu (d' Ercole, dell'Arca, Ulisse, Iliada, Jupiter, Hercules, Venus, Apollo etc.), nume sonore de pictori, tablouri mici, mari, care ascund povești, personaje, poate secrete. Bogați, săraci, bătrâni, preoți, doamne sau domnișoare de viță nobilă,  prostituate au fost modele ale pictorilor și au rămas ,,nemuritoare", ,,captive" în ramele tablourilor, pe pereții sau tavanele sălilor palatului...

Portovenere, Cinque Terre, La Spezia, Sestri Levante - Italia

Cum internetul este plin cu fotografii din Cinque Terre, păreri pro și contra, mi-am propus  că trebuie să văd cu ochii mei ce este acolo. Am tot evitat, cumva, parcă nu eram pregătită. Anul trecut (în august) după ce o jumătate de zi am explorat Sestri Levante, m-am hotărât ca după amiaza să iau  trenul spre Monterosso, unul din cele cinci sate, să-mi fac o primă părere. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am zis că anul următor (adică în 2024) va trebui să mai ajung cel puțin o zi să văd și celelalte sate.

A sosit și 2024, luna septembrie. Aveam un anume plan, ce să vizitez, însă vremea a fost nefavorabilă pentru ce îmi doream și m-am reorientat la fața locului.

Cazarea  am avut-o în două locuri: La Spezia și  Milano.

Cele cinci sate se numesc: Riomaggiore, Manarola,  Corniglia, Vernazza, Monterosso. Fiecare sat are farmecul lui,  nu am un preferat anume. În Corniglia, de la gară se ajunge pe jos urcând peste 300 de trepte sau cu autobuzul (prețul biletului de autobuz este inclus în cardul Cinque Terre).

Mi-am luat  abonament on-line 5terre la tren pentru două zile care include și zona de drumeție. Dacă nu vreți să circulați cu trenul între sate se poate să achiziționați  abonament doar pentru trekking (deci abonamentul de tren îl include și pe cel de trekking). În august 2024 s-a redeschis Via dell  Amore, un drum de aproximativ 1 km, care leagă Riomaggiore  de Manarola. Taxa este 10 euro și trebuie să ai abonament de tren sau trekking (pentru ziua respectivă în care vrei să o parcurgi)  ca să poți traversa și această porțiune. În timp ce o străbați, vezi zona stâncoasă și îți dai seama de ce pe vremuri, înainte să se construiască calea ferată, oamenii din Cinque Terre se întâlneau rar. Chiar dacă între Riomaggiore și Monterosso sunt doar 8 km, era dificil să parcurgi zona pe jos datorită reliefului, părților de urcat/coborât periculoase. Via dell Amore a fost făcută cu multă trudă și pasiune. În 2012 a fost închisă datorită alunecărilor de teren, s-a lucrat la ea și în 2023 s-a deschis un tronson iar în august 2024 a fost redeschisă total. 

MILANO - CIMITIRUL MONUMENTAL

Ieșind din zona cimitirului, în timp ce mă îndreptam spre metrou mi-am adus aminte că citisem cândva o frază ,,SINGURA URGENȚĂ a ta este să fii în viață, să trăiești..."

Memento mori…Cimitirul monumental din Milano

Se spune că pe vremuri  circula o anecdotă: ,,pentru a face parte din elita milaneză, trebuia să ai un loc la Scala, o bancă la biserica San Fedele și o criptă la Cimitirul Monumental”.

,,Există atât de multă artă ascunsă în artă”…

Aduce mai mult cu un muzeu, o galerie mare, mare de artă. Sculpturi peste tot.

Aproximativ două ore am ,,explorat” cimitirul și nu pot spune că l-am văzut.  Aproape că am uitat de cei adormiți, vedeam doar bronz, marmură transformată de arhitecți și sculptori în opere de artă ce rivalizează cu cele din marile muzee ale lumii…

MUZEUL ,,FRANCO ZEFFIRELLI" IN IMAGINI - FLORENTA- ITALIA

Este dificil să cuprinzi aproape 70 ani de muncă din viața unui om în câteva camere. Fiecare sală din cadrul muzeului dedicat maestrului spune o poveste din existența lui. Am încercat în ritmul meu, nepresată de timp (deși este greu în Florența să-ți gestionezi minutele) să  ,,scormonesc" printre cele trei coordonate din viața lui Franco Zeffirelli: film, operă, teatru... Fotografii alături de celebrități, machete, schițe, desene, costume din opere, obiecte, premii obținute, afișe, imagini de la filmări, toate acestea te copleșesc.  În timp ce admiram copia fidelă a rochiei (concepută de Zeffirelli) pe care a purtat-o în ,,Turcul în Italia", la Scala din Milano (1955), vocea divei răsuna în tot spațiul camerei...tulburător... Eram singură în sala dedicată Mariei Callas. Parcă cânta doar pentru mine... Se spune că rochia îi era foarte dragă maestrului, marcând cumva începutul parteneriatului cu Callas și confirmarea sa ca regizor la Scala.  Într-una din săli poți viziona un  film despre  activitatea maestrului. 

FLORENTA IN VREME DE PANDEMIE - ITALIA - 2021

,,Trebuie să ai suflet renascentist pentru a pricepe Florența" (Ioan Grigorescu)

Nu am nicio tangență cu ARTA. Nu știu să desenez, să cânt la instrumente muzicale, nu am voce. Poate de aceea sunt atrasă de ea...mă liniștește și mă tulbură deopotrivă, mă vindecă, se joacă cu emoțiile mele, mă provoacă să caut...

Florența... încă totul este proaspăt în mintea mea: imagini, culori, chipuri de sfinți, diavoli, îngeri, gust, miros. S-au scris pagini întregi despre ea.  Are secrete. Nu e facil să o descoperi...  uneori am simțit că pierd ritmul... cumva, orașul mă bloca între ,,paranteze"...Este genul de loc în care trebuie revenit. Nu o dată, nu de două ori, ci de multe ori...Treci pe lângă o clădire, nu-ți spune nimic. Treci a doua oară, nimic. Poate la a patra trecere ridici întâmplător capul și zărești o plăcuță pe care scrie ,,aici a fost ținut în chirie de la 1427 pictorul Tommaso Guidi, zis Masaccio, poetul perspectivei (poeta della prospettiva) ",...,,aici a locuit Machiavelli..." Admiri Palazzo Vecchio și calci, fără să observi, marcajul locului în care a fost ars pe rug Savonarola, cel  care, printre altele, ,,a pus botniță glasului artei"...

- În cele trei zile, cred că am fost o pacoste pentru domul Santa Maria del Fiore. În prima zi am urcat în cupolă (o repetiție, am mai făcut acest lucru  cu  ani în urmă), în a doua,  turnul lui Giotto (clopotnița), iar în ultima, am văzut orașul de pe terasă. Dacă timpul nu vă e aliat și trebuie să alegeți, spun fără ezitare: cupola lui Bruneleschi. Cei care ați citit/văzut documentare, știți că nici acuma, pentru specialiști, nu sunt prea clare lucrurile, cum s-a reușit construcția ei, iar  bolta interioară a cupolei (3600 m pătrați), pictată de Giorgio Vasari (între 1572-1574), Federico Zuccari (1574-1579) împreună cu colaboratorii lor, proiectată de călugărul Vincenzo Borghini,  merită tot drumul până la Florența (îți va rămâne ,,gravată" în suflet). Privind de sus interiorul bisericii,  încercam să-mi imaginez scena complotului din timpul slujbei de Paști, în care Giuliano de Medici a fost ucis cu lovituri de cuțit, iar Lorenzo a scăpat doar cu o rană (26 aprilie 1478)...

O ZI IN BOLOGNA- ITALIA- EMILIA ROMAGNA- SEPTEMBRIE 2021

Cred că Bologna trebuie să o vezi când este soare. Și nu doar o zi.  Cel puțin două. 

Ce spectacol al străzii...ce arcade, turnuri, biserici, porticuri, palate, cea mai veche universitate din Europa,  freamătul localnicilor sau al turiștilor în găsirea unei cafenele, a unei terase la care să  ia masa sau să se relaxeze în fața unui pahar cu vin, cozile la magazinele specializate în parmezan sau mezeluri. 

Am avut cazare o noapte în zona gării (gara, care în 2 august 1980, a cunoscut unul dintre cele mai grave atentate de terorism: 85 de oameni și-au pierdut viața și peste 200 au fost răniți). Pe jos, până în Piazza Maggiore (considerată inima orașului), faci aproximativ 20 minute și practic, de acolo, poți începe explorarea.

Bologna prin filtrul ochilor mei:

 

- Punctele de interes în zona Piazza Maggiore și Piazza Nettuno ar fi: fântâna lui Neptun (o veți recunoaște, toată lumea face fotografii), basilica San Petronio și palatele (primăria D'Accursio- găzduiește câteva colecții de artă, Palazza del Podesta vis a vis de biserică etc..) Chiar lângă fântâna lui Neptun se găsește Biblioteca Salaborsa- intrare liberă, acordați-vă câteva minute să admirați sala.

Basilica San Petronio (intrare liberă) are un interior minunat, iar capela dei Re Magi (înfățișează ,,Raiul" și ,,Iadul") este impresionantă. Se vede o parte din ea, dar dacă vreți să o studiați mai de aproape, trebuie plătit separat bilet;

O ZI IN SIENA- ITALIA- TOSCANA- SEPTEMBRIE 2021

În penultima zi petrecută în Italia, am luat trenul regional din Florența și am plecat spre Siena. Într-o oră și jumătate (9,50 euro / persoană) am ajuns în orașul care-ți dezvăluie unul dintre cele mai bine  conservate centre istorice din  Toscana. În urmă cu câțiva ani am vizitat Orvieto. Am rămas uimită de furmusețea domului de acolo. O bijuterie arhitecturală. Atunci, cineva mi-a spus: ,,Du-te  să vezi și domul din Siena!"
Și-am fost. ,,O călătorie artistică și spirituală", cam asta înseamnă domul din Siena. De fapt, este vorba de un  complex, o să vă dați seama la fața locului. În Piazza del Duomo puteți vizita nu doar catedrala (domul) cu splendida bibliotecă Piccolomini, ci și muzeul operei, baptisteriul, terasa panoramică (facciatone), cripta. Depinde ce tip de bilet alegeți. Toate informațiile le găsiți la link-ul  https://operaduomo.siena.it/en/, de unde puteți achiziționa și bilete on-line.

Am fost în perioada în care poți admira pardoseala cu scene istorice, religioase (mozaic din marmură și ,,graffito") despre care se spune că e realizată cu o tehnică unică. ,,Cea mai frumoasă..., mai mare și magnifică...făcută vreodată" (Giorgio Vasari). Sunt doar anumite perioade din an (inclusă și luna septembrie) când poți vedea pardoseala în toată splendoarea ei (de urmărit site-ul oficial), în rest, cea mai mare parte fiind acoperită cu covoare sau bucăți de plastic.

O ZI IN LUCCA - ITALIA- TOSCANA- SEPTEMBRIE 2021

Într-o dimineață de sâmbătă am luat trenul regional din Florența și în aproximativ o oră și jumătate am ajuns în Lucca, unul dintre cele mai frumoase orășele din Toscana. Plimbare pe străduțe, printre biserici, palate, turnuri, restaurante cu mâncare bună, vinul specific regiunii Toscana, bere artizanală italiană,  dulciuri, înghețată, o sărbătoare a simțurilor, totul este o încântare în Lucca. 

Ce am vizitat:

-catedrala di San Martino - interior/exterior și urcat în turn (punct de belvedere, de unde iți poți face o idee asupra orașului). 

-biserica San Michele in Foro - am admirat-o, exterior/interior  este superbă (intrare liberă);

-basilica San Frediano - splendidă, o veți recunoaște imediat după mozaicul plasat pe fațadă. Se vizitează cu bilet de intrare; Un mozaic la fel de frumos are și San Miniato al Monte din Florența; 

-muzeul național din palatul Mansi - are câteva încăperi frumoase, cu tablouri, fresce, tapiserii, mobilier original și îmbrăcăminte de epocă; clădirea a fost achiziționată de stat în 1965 de la moștenitorii familiei Mansi, restaurată și transformată în muzeu;

LUCCA- ITALIA- IMAGINI DE LA EXPOZITIA ,,STARS AND FRAMES" DE PIER TOFFOLETTI (BISERICA SAN CRISTOFORO)

În ultimii ani, am avut ocazia să văd diverse expoziții în incintele unor biserici. O idee interesantă, care sper că va fi preluată de tot mai multe țări și artiști. 

Septembrie 2021- Bătând la pas străduțele din Lucca, am ajuns în fața bisericii San Cristoforo. Zăresc pe clădirea lăcașului de cult un afiș mare referitor la Expoziția ,,Stars and Frames" a lui Pier Toffoletti, găzduită cu ocazia  Festivalului de Film din Lucca, care urma să se desfășoare în perioada 01-10 octombrie 2021. Părăsesc strada gălăgioasă, plină ochi de localnici, turiști și intru...mi-au trebuit  câteva secunde să-mi obișnuiesc ochii și mintea cu spațiul în care am pătruns...  intersectându-mă  cu lumea filmului, părea și nu părea biserică...în jur de 20 de pânze... prima privire mi-a alunecat pe Neo,  personajul lui Keanu Reeves din Matrix... imagini statice din câteva filme de referință, continuând cu portretele ,,altfel" ale unor actori îndrăgiți de public.

Toffoletti este un artist care de mulți ani se axează pe fotografie, desen, pictură.  Opera sa ,,este o căutare a frumuseții''. Am avut norocul să îl zăresc câteva clipe pe artist, în fața bisericii. Venise probabil să inaugureze expoziția și să acorde un interviu presei locale. Un intelectual rasat, o persoană delicată, calmă, elegantă, cumva fragilă...un personaj parcă atipic pentru lumea alertă, iluzorie în care ne învârtim... 

SANTA MARGHERITA LIGURE SI PORTOFINO - LIGURIA- ITALIA-AUGUST 2021

Urma să îmi iau câteva zile de concediu (august 2021) și nu eram hotărâtă unde să plec. Cum încă este o perioadă nesigură, incertă pentru călătorii (datorită pandemiei), nu aveam nici un plan concret.  În Spania și Franța creștea numărul de cazuri de coronavirus, Italia încă era pe lista verde.  Lacurile din Italia sunt favoritele mele și dacă timpul mi-ar permite le-aș vizita în fiecare an în lunile mai sau septembrie. Mi-am amintit că multe persoane au postat pe bloguri sau rețele de socializare imagini din Portofino și Cinque Terre.  Trăiam cu senzația că numai eu nu am ajuns în zona respectivă.  Așa că, într-o zi de luni mi-am luat bilete de avion și vineri am zburat spre Italia. Din cele cinci zile petrecute acolo (zona Milano și Genova), într-una dintre ele m-am învârtit prin Santa Margherita Liguria și Portofino.  Momentan la 5 terre am renunțat. Încă nu sunt pregătită  sau poate că nu vreau să fiu dezamăgită (am auzit păreri pro și contra). Am avut cazare în Milano (am revăzut lacurile Como și Maggiore) și în Genova. Despre lacuri am scris anii trecuți câteva articole. 

Cum Portofino este aproape de Genova, trebuia să văd și eu locul despre care Dalida a cântat cu atâta pasiune (iubire, vise, ciudatul joc al sorții, o clopotniță veche, nori)... Cazarea am avut-o chiar lângă gara Principe de unde am luat trenul și în 50 de minute am ajuns în Santa Margherita Liguria. Simt că am fost nedreaptă cu acest orășel. Nu am stat suficient dar am promis că mă voi reîntoarce, poate chiar în septembrie, octombrie și de aici o voi lua pe jos, pe lângă mare spre Portofino (pe lângă port se poate vizita și Villa Durazzo.)

GRADINILE DE LA VILA TARANTO IN IMAGINI - LACUL MAGGIORE-ITALIA

Am o obsesie pentru lacurile din Italia. Primăvara sau toamna devreme, grădinile vilelor deschise publicului sunt o încântare. E greu să nu îți placă (oricât de mofturos ai fi)...
Din Milano Centrale am luat trenul până în localitatea Stresa (drumul durează aproximativ o oră).  Din gară faci cam  zece minute până la lac iar de aici feribotul te duce până la grădinile vilei Taranto (este mai spectaculos să ajungi pe apă). Stația la care  cobori din ambarcațiune se numește chiar Villa Taranto. 
Se pot vizita doar grădinile. Prețul unui bilet (pentru adult) este în jur de 11 euro.
Lacul Maggiore are multe atracții. Insulele Bella, Madre și Pescatori ar fi bine să le vizitezi într-o zi, iar grădinile de la Villa Taranto să le lași pe altă zi (poate grupate cu o vizită la Stresa și schitul Santa Caterina del Sasso).
Stresa este un orășel fermecător. Te plimbi pe malul lacului, pe lângă hoteluri de patru, cinci stele (impresionante),  pe străduțe înguste gustând renumita înghețată italiană, poți face o pauză potolindu-ți foamea cu o porție de paste și un pahar de vin sau poți vizita Villa Pallavicino. 
Schitul Santa Caterina (ultimele trei imagini) construit chiar pe o stâncă, te va impresiona cu siguranță. Se ajunge tot cu o ambarcațiune.
Oricâte grădini vizitați (fie ele la lacul Como, Garda sau Maggiore) să NU faceți clasamente, topuri pentru că fiecare arată altfel în cele patru anotimpuri, poate fi sau nu o zi însorită, cred că contează și starea în care ești...

Jurnal italian 2017 - Ravello- Coasta Amalfi - (partea 6)

Ravello...poate cel mai frumos oraș de pe coastă...așezat în pantă, "mai aproape de cer decât de mare" (așa cum îl descria romancierul francez Andre Gide), romantic, elegant, gazda multor oameni celebri și a festivalului Wagner (în fiecare vară).

În toamna anului trecut, pentru doar câteva ore am simțit și eu magia locului. Acolo ai senzația că televizorul, internetul, politica, orgoliile, invidiile nu-și au rostul.  
În grădinile vilei Rufolo, privind albastrul mării, îmaginându-mi că îmbrățișez infinitul, stând la taclale cu natura (cel mai faimos artist al universului), gândurile mi-au zburat la efemeritate comparându-mă cu o furnică care ar putea fi oricând strivită de talpa destinului..."Mi-am mulțumit" pentru efortul  pe care l-am făcut (din toate punctele de vedere) pentru a ajunge  ca turist (fie și pentru puțină vreme) într-unul dintre cele mai râvnite colțuri ale Europei.

Jurnal italian 2017 - Positano, Sorrento si Amalfi (partea 5)

După ce am vizitat Capri, Caserta, Procida și o parte din Napoli, a sosit rândul orășelelor cu nume melodioase: Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Am avut puțin timp la dispoziție (două zile și jumătate) și am circulat doar cu mijloace de transport public care (într-una din zile) mi-au cam bulversat programul. 
Mulți dintre dumneavoastră ați ajuns deja pe coasta Amalfi și o cunoașteți în detaliu, alții urmează să mergeți iar unii nu vor pune niciodată piciorul acolo (din diverse motive). Poate fiindcă a intuit că sunt loială lacurilor Garda, Como, Maggiore și Iseo, cumva, am simțit-o ostilă.  Am făcut cunoștință cu zona într-un fel superficial. Am trecut doar prin punctele cele mai turistice, cele mai promovate, despre care s-a scris cel mai mult și probabil că am ratat zonele  "secrete". Dar pentru o primă vizită,  e bine și așa. Într-unul din anii viitori o sa încerc să parcurg și Calea Zeilor (Il Sentiero degli dei), să ajung în Praiano, Conca dei Marini, Grotta dello Smeraldo etc..
Din Napoli am luat trenul circumvesuviana (despre care am citit multe recenzii negative) și am pornit spre Sorrento. Se poate merge și cu un tren expres care e mai rapid și nu atât de aglomerat, biletul mai scump, însă din curiozitate l-am ales pe celălalt. Se stă și în picioare, mulți turiști iar ici colo diverse personaje dubioase. Trenul trece și prin Herculaneum, Pompei iar capătul este Sorrento. Aproximativ o oră și ajungi într-un oraș cochet, cu un mic port și cu vederi spre mare. 

Jurnal italian 2017 -Procida, "Il postino" si metaforele- (partea 4)

"Beatrice, zâmbetul tău se deschide ca un fluture..."

Sunt filme care rămân cumva agățate într-un colț din sufletul și mintea ta... ajungi să le porți cu tine.

Mai toți bărbații de pe insulă sunt pescari. Mario Ruoppolo rămas șomer, are alergie, nu suportă umezeala, nu poate îmbrățisa meseria tatălui său...de fapt, nici nu pare că-i place...plasele de pescari sunt "triste"... El e firav, gângav, delicat...un visător deși e aproape trecut de prima tinerețe. O carte poștală primită de la doi prieteni plecați în America îl face să spere că ar putea avea și el cândva parte de o viață mai bună. Deși zona e înconjurată de apă, localnicii se confruntă cu problema apei potabile. Doar odată pe lună venea cisterna cu apă, așa că dacă nu și-o drămuiau, de multe ori rămâneau fără. Destinul i-l scoate în cale pe Pablo Neruda "exilat" pe insula lui. Cum Mario nu avea de lucru iar Neruda primea multe scrisori de pretutindeni (mai ales de la admiratoare), devine poștașul poetului. Treptat, se leagă un soi de prietenie. Mario, un om simplu care citește destul de greu și Neruda care a dat lumii o poezie "dureros de terestră". Pablo îi destăinuie cum s-a născut "Cânt General" (Canto General).  Mario descoperă poezia, jocul cuvintelor. Poate unul dintre cele mai spumoase momente din film este cel în care are loc discuția despre metafore...

Jurnal italian 2017 - Reggia di Caserta- (partea 3)

Un documentar văzut  în urmă cu câțiva ani m-a convins că într-o zi trebuie să mă plimb și eu prin frumoasele grădini ale Palatului de la Caserta (Reggia di Caserta). Un tren regionale m-a dus dinspre Napoli în Caserta. La exterior, palatul nu impresionează. O clădire masivă și cam atât. În interior însă, scara de onoare, coloanele, marmura, apartamentele, capela palatină, decorațiunile, statuile, mobilierul, biblioteca, frescele, camerele ce au nume de anotimpuri îți deapănă o poveste. Și încă ce poveste...care își are începuturile pe la 1750 pe vremea lui Carlo de Bourbon.... Este unul dintre cele mai splendide și fastuoase palate regale ale lumii (1200 camere). Arhitectul "vinovat" pentru acest proiect ambițios este napoletanul de origine olandeză Luigi Vanvitelli. 
După ce parcurgi săli mari (cea a tronului 35x13 metri) sau mici, te așteaptă grădinile (o lungime de aproximativ 3 km). Florile lipsesc cu desăvârșire însă chiar și așa e plăcut să parcurgi drumul de la palat până la cascadă. Întâlnești tot felul de fântâni, una mai spectaculoasă ca alta (Fontana Margherita, del Canalone, di Eolo, Venere e Adone, Diana e Atteone etc..). În ziua vizitei mele era în plină desfășurare un picnic cu personaje îmbrăcate de epocă. Femei și bărbați eleganți plimbându-se prin grădini pe jos sau cu trăsura, crinoline, umbreluțe, papioane, volănașe, flori în păr, zâmbete și chiar săruturi...
La Reggia di Caserta au fost filmate scene din filmele "Star wars - episodul I -amenințarea fantomei", "Star wars - episodul II -atacul clonelor", Misiune imposibila III, "Îngeri și demoni", "Waterloo"(1970), "Madame Sans-Gene" (cu Sophia Loren) etc.
Trebuie amintit că pe scara de onoare din palat și-au făcut intrarea șefii de stat cu ocazia summit-ului G7 din iulie 1994.

Jurnal italian 2017 - O zi in Insula Capri - (partea 2)

"Cum o fi arătând insula Capri în imaginația celor care n-au văzut-o niciodata?" 

De câte ori mă gândesc la insula Capri, zâmbesc și îmi vin în minte personajele din filmul "It started in Naples" interpretate de Clark Gable și Sophia Loren. În zilele noastre, insula este mult mai "cosmetizată" față de anii '60 când  se petrece acțiunea filmului, dar atracțiile  turistice sunt cam aceleași.

Septembrie 2017- iată-mă dimineața coborând din ambarcațiune (dinspre Napoli) la fel ca personajul lui Clark Gable în "micul și pitorescul port", hotărâtă să simt vraja insulei. Pe aici au trecut și Axel Munthe (care a avut o relație specială  cu locuitorii insulei), Maxim Gorki, Curzio Malaparte, Pablo Neruda etc..
Pășeam pentru a doua oară aici (prima dată fiind în urmă cu vreo 7 ani, când am stat doar două/trei ore pe insulă și credeți-mă că a fost frustrant). De data aceasta am avut la dispoziție o zi întreagă (din nou insuficientă). În linii mari, planul propus a fost: urc în Anacapri cu autobuzul și cobor spre Capri pe scările feniciene (inițial s-a spus că au fost cioplite de sclavii fenicieni, însă mai nou se crede că au fost făcute de greci). M-am așezat la coada pentru bilete (a mers repede). Aici a fost singura greșeală. Deși citisem, am uitat complet că așteptarea să urci în autobuze poate dura chiar și peste o oră-două în anumite intervale ale zilei, fiindcă sunt puține locuri și circulă la 15-20 minute, iar turiștii sunt cu zecile. V-aș recomanda (în plin sezon) să luați unul din taxiurile colorate, decapotabile (chiar dacă costă în jur de 20 de euro) dar salvați timp, care în Capri este prețios. Dacă sunteți mai multe persoane, împărțiți suma și  prețul devine rezonabil.

Jurnal italian 2017 - Napoli si imprejurimi (partea 1)

"Napoli nu subjugă nimănui sufletul de la prima vedere". (Ioan Grigorescu)

Citisem atâtea recenzii negative despre Napoli, încât cu câteva  zile înainte de plecare eram gata să-mi modific traseul.  Am zburat din Cluj Napoca spre Roma (în septembrie 2017) iar de aici am luat trenul spre Napoli, oraș pe care l-am ales ca bază de cazare, ca zonă de tranzit. Am plecat zilnic spre Capri, Caserta, Procida iar două zile și jumătate le-am alocat pentru Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Pompei l-am vizitat în urmă cu câțiva ani.

Napoli l-am văzut mai mult seara și în vreo două după amieze târzii, deci nu pot spune că îl cunosc. I-am simțit oarecum pulsul. Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut total. Ciudat, că până la finalul șederii aproape că m-am adaptat, chiar m-am obișnuit cu Napoli. Este un oraș vechi, obosit, murdar, clădiri neîngrijite, pare deprimant,  este  haotic, nu se respectă regulile de circulație. Vinerea și sâmbăta seara ai senzația că tot tineretul este pe străzi în centrul vechi (și nu numai). Terasele sunt pline ochi, gălăgie, voie bună, auzi dialectul napoletan. Făcând abstracție de toate acestea, Napoli are și cartiere mai noi, curate dar și  clădiri, biserici, muzee cu opere de artă valoroase. 

Nici nu vă puteți imagina câte temeri și spaime m-au bântuit în legătură cu  gara din Napoli. În cam toate articolele se spune că este populată cu personaje dubioase și trebuie să fii extrem de precaut. Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar am găsit-o liniștită (seara pe la ora 21) iar de aici am luat metroul spre hotel. Cum în cele 4 zile nu am avut nici un incident în Napoli, vă cer permisiunea unei creionări într-o notă cât de cât pozitivă, luminoasă printre atâtea recenzii întunecate. Cazarea am ales-o în zona universității. Metroul este curat iar câteva stații (Toledo, Universitate) sunt adevărate opere de artă realizate cu fonduri europene. 

Pe unde am calatorit in 2017...

"Lucrurile bune sunt atât de insesizabile..."(o replică dintr-un film ;-) )

2017 lasă în urmă câteva cărți excepționale, filme, cuvinte, zâmbete, dezamăgiri, dialoguri interesante cu oameni, amintiri neprețuite din călătorii.  
Am încercat să simt pulsul, esența, mireasma, aroma locurilor prin care am trecut, documentându-mă (mai mult sau mai puțin), organizându-mi plecările în felul în care m-am priceput. Nu știu dacă am reușit. Dar...

Venetia
***În februarie și mai m-am "rătăcit" prin labirintul de străduțe, urcând și coborând poduri prin amăgitoarea, invidiata, aglomerata, haotica Veneție, orașul fără mașini. Am văzut-o de sus (din Campanilla, turnul cu ceas, de pe balconul bisericii San Marco, de pe scara în formă de spirală a palatului Contarini del Bovolo etc..), am urmărit gondolele legănându-se pe apă, cupluri furându-si câte un sărut, am auzit gondolieri cântând, am admirat arhitectura clădirilor, a vechilor biserici, am intrat în multe galerii de artă (datorită Bienalei) bântuindu-mă cumva chiar și acuma mesajul din talourile artistei Laina Hadengue ("După noi potopul" și "Pămânul promis"),m-am învârtit printre sălile muzeului din Ca' Rezzonico (locul în care a murit poetul englez Robert Browning) și am intrat pentru prima dată în Teatrul Fenice unde "parcă mai răsună ecoul pantofilor cu cataramă și foșnetul crinolinelor". Cumva bizar, ultimele ore înainte de a-mi lua "la revedere", le-am petrecut printre personajele de la controversata expoziție despre care s-a vorbit cel mai mult în lume anul acesta: Damien Hirst -"Treasures from the  Wreck of the Unbelievable". 

Lacul Garda- Sirmione (I)

Sirmione este o bucată de pămant care "respiră" frumusețe, în care natura și omul au conlucrat perfect. Locul te inspiră, parcă îți dă speranță, iar orele sau zilele petrecute acolo îți restabilesc echilibrul sufletesc. 
Aici, chiar și Maria Callas (prin anii '50)  "s-a simțit cu adevărat senină", în vila ei micuță,  departe de zgomotele din Milano, de telefoane, de admiratori. "Îi plăcea să stea întinsă pe divan, langă fereastra din salon [...] se gandea la viața ei, la chipurile care o însoțiseră" .(Alfonso Signorini)

(VI) Gran Teatro la Fenice- Venetia -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Pentru Andreea, Ciprian și Răducu

Deși nu eram la prima vizită, m-am tot gândit de acasă ce traseu să parcurg pentru doar o singură zi, fiind însoțită și de trei prieteni foarte dragi, astfel încât orele petrecute în Veneția să ne rămână agățate, undeva în suflet, pentru totdeauna. Firește, surpriza cea mai mare a venit de la doi dintre ei, care au venit costumați în haine de epocă, de marchiz, noi ceilalți neștiind nimic. Se pare că uneori, secretele își au și ele farmecul lor...

Am încercat să fac o listă "realistă", cu interioare de clădiri pe care am putea să le includem în intinerar. Printre ele era și "Gran Teatro la Fenice"; tânjeam de mult să intru în clădirea operei. Apoi am renunțat, gândindu-ne că fiind perioada carnavalului, luând în calcul numărul mare de turiști, va fi destul de dificil de ajuns dintr-un punct A într-un punct B, plus cozile la bilete.  Așa că, însoțiți de "cele două personaje" (cei doi marchizi), am pornit să explorăm la pas Veneția, care în acea zi de 18 februarie 2017, pentru noi s-a dovedit a fi cel mai frumos oraș al lumii...

Și totuși, dintr-o străduță în alta, tot fotografiind, ne-am trezit ajunși în față operei venețiene Gran Teatro la Fenice. N-am mai stat pe gânduri și am intrat să întrebăm dacă e posibilă o vizită. Ni s-a spus că putem face un tur singuri, doar cu audioghid, contra a 10 euro biletul. După ce am pășit în sala mare de concert, am rămas pur și simplu "năucă". Deși văzusem imagini prin cărți, albume de artă cu "la Fenice", deși am intrat prin multe săli de concerte din Europa și nu mă așteptam la a mai fi  surprinsă de ceva, ei bine, poate că "năucă" nu este cel mai potrivit termen, dar cam așa m-am simțit.