22 iulie 2020

IN VIZITA LA GRADINA BOTANICA "VASILE FATI" DIN JIBOU - ROMANIA

Am auzit numai cuvinte frumoase despre Grădina Botanică de la Jibou (România)
Îmi doream de multă vreme să o vizitez. Planetele s-au aliniat să ajung, însă într-o zi cu nori și ploaie, deși suntem în plină vară. Chiar și așa, impresia a fost una peste așteptări. O stare de bine, de dorință de revenire. 
Nu-i lipsește nimic. Flori, culoare, miresme, pești, căprioare, mistreți, păsări, un adevărat complex. Veți păși printr-o grădină japoneză (cu plante tipice din zona orientală) și o grădină cu trandafiri. Serele care conțin plante  ce nu pot crește în exterior, reprezintă emblema grădinii botanice din Jibou (peste 27 tipuri de palmieri). Ca o curiozitate, "dracanea draco", o specie rară ce o putem admira în seră (trăiește mai ales în insulele Canare) secretă o rășină roșie, numită sânge de dragon, utilizată în medicina tradițională și despre care se spune că era întrebuințată ca și colorant pentru vopsirea viorilor stradivarius. 
De câte ori trecem pragul grădinii, trebuie să-i mulțumim în gând profesorului Vasile Fati care s-a străduit să lase în urma lui un proiect minunat. Fără pasiunea și sacrificiile lui, azi nu am fi avut ocazia acestei călătorii prin  universul  plantelor...  

14 iulie 2020

EZE- UN VIS IMPLINIT - COASTA DE AZUR - FRANTA

O mică parte din Coasta de Azur am revăzut-o la mijlocul lui septembrie 2019. Trei zile și jumătate. Baza a fost în Nisa iar de aici excursii de câte o jumătate de zi/o zi: Eze, Antibes, Monaco, Menton, Villefrance sur Mer, Beaulieu sur Mer. 
Din Nisa până în Eze am ales varianta cu trenul (aproximativ 16  minute).
Din gara (Eze) până în centrul vechi aveam ca opțiuni: autobuzul sau taxiul. Puteam să aleg calea ușoară. Dar am "trudit" din greu. Am ales să urc/cobor "calea lui Nietzsche".  Pentru cei mai comozi, dacă chiar vreți să bateți cărarea despre care se spune că filosoful o parcurgea des, ar fi de preferat să alegeți varianta de coborâre. Autobuzul urma să vină peste vreo 20 de minute, așa că brusc iau hotărârea de a urca pe jos...iată-mă pe potecă...fără planuri, fără strategii turistice...fără să mă uit la ceas...părând că am tot timpul din lume, nefiresc, nepotrivindu-se stilului meu de călător, aruncând câte un gând, din metru în metru la viața mea de până la acel moment. M-au urmărit niște regrete... cumva, până sus, le-am "pierdut".