23 noiembrie 2015

Salzburg - Lacul Konigsee, Germania (IV)

"Oglindă, oglinjoară, care este cel mai frumos lac din țară (Germania)"?

Ziua a  doua a fost cea mai complicată. 
Am pierdut autobuzele de dimineață. Cum din Salzburg până în gara Berchtesgaden se fac aproximativ 40-50 de minute (depinde de stația de plecare),  am ajuns după ora 10, cu autobuzul nr.840. De aici până la lacul Konigsee (Schonau am Konigsee) se mai ia un autobuz care face zece minute până la zona de debarcader de unde se achiziționează biletele pentru vaporaș. În teorie, îmi propusesem ca ziua să o împart între lac și urcarea cu telecabina Jennerbahn care ar fi însemnat conform ghidurilor turistice "o experiență alpină spectaculoasă" sau între lac și o vizită la "The Eagle's Nest" (cuibul vulturilor, reședința de vară a lui Hitler). Ajunsă aici, am conștientizat în câteva secunde că nu mai pot urca nici cu telecabina nici să ajung la cuib. Era o coadă imensă la bilete pentru excursia pe lac cu vaporașul electric. Am stat peste 90 de minute la rând și am primit un bilet pentru îmbarcare după ora 13,00. Practic, o jumătate de zi se dusese. Pentru cei care vor să vâslească, se pot închiria și bărci. Există opțiunea să mergi cu vaporașul până la mânăstirea Sf. Bartolomeu (St. Bartholoma, "emblema lacului"), cobori, vizitezi sau mănânci la resturantul amenajat, aștepți următorul vapor și mergi spre Salet. Sau poți lua bilet direct spre Salet, așa cum am făcut eu din lipsă de timp. Drumul pe apă până acolo este o încântare, nu te mai poți opri din fotografiat. Vrei nu vrei, trebuie să recunoști că te afli pe unul dintre cele mai frumoase lacuri ale Europei (adâncime 192 m, lungime 8 km). După ce am coborât la Salet, am pornit spre micul lac Obersee. Am dat un ocol. Inutil să mai menționez cât de frumoasă e zona. Aș fi vrut să fac traseul până la cascada Rothbach, dar timpul devenise cam strâmt. Până reveneam, mai era apoi traseul de întors cu vaporașul pe lac și drumul spre Berchtesgaden. Riscam să pierd ultimul autobuz spre Salzburg. Dacă nu ai cazare în zonă, ci în Salzburg, așa cum am avut eu și folosești mijloace de transport publice, timpul trebuie dozat foarte bine.