8 iunie 2021

POIANA CU NARCISE - MASIVUL SACA - MUNTII RODNEI - CASCADELE DE PE VALEA CORMAIA- ROMANIA

De la un an la altul, on-line-ul este invadat cu fotografii superbe de la poiana cu narcise din masivul Saca (firește că-ți stârnesc curiozitatea). Zilele trecute  planetele s-au aliniat în așa fel încât am ajuns și eu la locația din Munții Rodnei despre care se spune că e specială, unică. Soare, nori, mult verde, miros de iarbă, pământ, pe alocuri și de mentă. Narcisele erau acolo, firave în bătaia vântului. Le-am admirat, fotografiat, ajungând  și la momentul în care ne-am luat ,,la revedere". A doua zi am pornit spre  cetatea Rodnei și cascadele de pe valea Cormaia. Timpul ne-a permis să parcurgem cascada Cheilor, una dintre cele mai frumoase  din zonă. Traseul este amenajat pe aproximativ 1 km. Din start ești atenționat printr-un indicator că trebuie să fii echipat corespunzător (mai ales la partea de încălțăminte), există porțiuni alunecoase, escaladarea făcându-se pe proprie răspundere. 

2 iunie 2021

MUZEUL FLOREAN - ARTA CONTEMPORANA IN AER LIBER -MARAMURES- ROMANIA

La aproximativ 30 / 40  minute de Baia Mare se găsește comuna Cernești în pădurile căreia este adăpostit impresionantul ,,Muzeu Florean" - artă contemporană în aer liber. L-am vizitat în prima zi a lui iunie 2021. Pentru iubitorii de natură și artă care ajung în Maramureș ar fi un popas obligatoriu. Insuficient promovat (poate mă înșel). Multe simboluri,  subtilitate, sculptura monumentală îți pune imaginația la lucru. Aici aveau loc diverse tabere de sculptură cu participări ale artiștilor români și străini. Mulțumirile trebuie îndreptate colaborării dintre omul de afaceri Victor Florean și artistul Mircea Bochis. 

Cum ajungi:

Dacă vii dinspre Baia Mare, treci de Cernești și vezi o statuie (ultima fotografie) te oprești și o poți lua la pas pe potecă prin pădure sau poți continua cu mașina (mai puțin de 2 km)

Dacă vii dinspre Tg. Lăpuș vei vedea indicatorul spre ,,Muzeul Florean", apoi statuia de care am amintit mai sus (ultima fotografie) și continui prin pădure (la pas sau cu masina).