Se afișează postările cu eticheta Franta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Franta. Afișați toate postările

14 iulie 2020

EZE- UN VIS IMPLINIT - COASTA DE AZUR - FRANTA

O mică parte din Coasta de Azur am revăzut-o la mijlocul lui septembrie 2019. Trei zile și jumătate. Baza a fost în Nisa iar de aici excursii de câte o jumătate de zi/o zi: Eze, Antibes, Monaco, Menton, Villefrance sur Mer, Beaulieu sur Mer. 
Din Nisa până în Eze am ales varianta cu trenul (aproximativ 16  minute).
Din gara (Eze) până în centrul vechi aveam ca opțiuni: autobuzul sau taxiul. Puteam să aleg calea ușoară. Dar am "trudit" din greu. Am ales să urc/cobor "calea lui Nietzsche".  Pentru cei mai comozi, dacă chiar vreți să bateți cărarea despre care se spune că filosoful o parcurgea des, ar fi de preferat să alegeți varianta de coborâre. Autobuzul urma să vină peste vreo 20 de minute, așa că brusc iau hotărârea de a urca pe jos...iată-mă pe potecă...fără planuri, fără strategii turistice...fără să mă uit la ceas...părând că am tot timpul din lume, nefiresc, nepotrivindu-se stilului meu de călător, aruncând câte un gând, din metru în metru la viața mea de până la acel moment. M-au urmărit niște regrete... cumva, până sus, le-am "pierdut".

25 iunie 2014

Prin muzeele lumii - Rodin, Paris

După ce am vizionat (în acest an) Camille Claudel (1988), L'historie d'Adele H (1975) cu Isabelle Adjani și A Thousand times good night (2013), Camille Claudel 1915 (2013), Copie Conforme (2010)  cu Juliette Binoche, m-am întrebat, cât de solicitant poate fii să interpretezi rolul unei femei puternice și fragile deopotrivă, a unei femei aproape sfâșiată în lupta dintre rațiune și pasiune, cu visuri de amor făcute țăndări... In mod cert, facil nu poate fi.
Ce destine... sculptorița Camille Claudel și Adele (fiica lui Victor Hugo), două tinere talentate, educate, inteligente,  sfârșesc în a-și petrece cea mai mare parte a vieții lor într-un ospiciu: prima timp de 30 de ani, iar cea de-a doua 40.  Interpretarea lui Adjani în "Camille Claudel" ar merita toate premiile din industria cinematografică. E ca și când, la început, soarele s-ar juca cu tine și te-ar mângaia cu razele lui; după o vreme, simți pe obraji câteva picături calde de ploaie pe care ai fii tentat să le ignori; urmează  furtuna, iar la final...înghețul...Cred că inima, sufletul și mintea lui Camille, au cunoscut toate anotimpurile iubirii pe parcursul relației cu Rodin.
Cei care au citit/auzit  despre tulburătoarea poveste de iubire dintre Rodin și Camille Claudel, vor înțelege  de ce am recurs la această introducere.
Dacă Camille nu s-ar fi "intersectat" cu Rodin, n-am mai fi avut privilegiul să privim "Vârsta maturității" și "Clotho", două dintre cele mai admirate lucrări din muzeu ale sculptoriței, n-am mai fi avut acele filme artistice și documentare care analizează în detaliu lucrările lăsate  umanității  și amorul dintre cei doi,  n-am mai fi citit minunatele cărți: "Une femme" de Anne Delbee și “Pasiunea la patru mâini”  a lui Bernard Lehembre.
Despre felul în care Juliette Binoche a dezvăluit-o publicului pe Camille Claudel, cred că s-ar putea scrie pagini întregi, s-ar putea face studii, s-ar putea preda la facultățile de arte teatrale și cinematografice. De la un film la altul, Binoche devine o actriță tot mai complexă, profundă, ce uluiește prin jocul actoricesc. 

Redau mai jos  materialul despre  Muzeul Rodin, pe care l-am scris în 2010 și l-am postat la link-ul http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/muzeul-rodin

Poate că azi, la o distanță de patru ani, l-aș fi scris altfel.