EXPOZITIA BALENCIAGA 2017 DE LA LONDRA IN IMAGINI SI CARTEA LUI MARY BLUME DIN 2018

"Dacă o femeie intra îmbrăcată într-o rochie Balenciaga, nicio altă femeie nu mai exista". (Diana Vreeland)

Nu știu de ce, când scriu aceste rânduri, gândurile îmi "alunecă" la filmul lui Woody Allen, "Midnight in Paris" al cărui personaj interpretat de Owen Wilson și-ar fi dorit să trăiască prin anii 1920, în Paris. Ajuns "in mod straniu" în acea epocă, întâlnește o femeie care-l fascinează și care, la rândul ei și-ar fi dorit să trăiască în anii de început ai belle epoque(1890). Cei doi ajung să "interacționeze" cu pictorii Gaugain și Degas care sunt nemulțumiți de generația lor pe care o consideră lipsită de sens și imaginație, dorindu-și la rândul lor să fi aparținut Renașterii...la finalul filmului îți pui întrebarea: oare chiar fiecare om vrea să fugă de prezentul său?     

Ciudat, eu nu-mi doresc să fi trăit într-o altă epocă. Mi se potrivește prezentul. Firește,  îmi place să mai arunc câte un ochi prin trecut. Reîntoarsă de curând dintr-o scurtă călătorie din Barcelona, nu neg că aș fi vrut să-l văd măcar cinci minute pe Gaudi aplecat peste schițele de la Colonia Guell  și Sagrada Familia sau să intru pentru câteva momente pe la 1897 în "Els Quatre Gats", unde se aduna avangarda orașului (în perioada modernismului), să stau la taclale cu Rusinol, Casas, Utrillo sau tânărul Picasso,  dar ador prezentul, chiar așa tulbure, incert, plin de provocări. 

Totuși, când a avut femeia cea mai mare libertate de exprimare în ceea ce privește vestimentația, dacă nu acuma?

Berlin-ul vazut vara -2018

Berlin este un oraș al contrastelor. L-am vizitat pe o caniculă (37-38 grade) care mi-a creat un oarecare disconfort. Este un adevărat șantier. Se renovează, se construiește, se repară, vezi fundații pe tot locul. "Verbele" care definesc Berlinul la acest moment ar putea fi: a păstra, a proteja, a inova, a innoi.  
Peste câțiva ani, probabil va arăta diferit. 
Ca întreg, nu mi-a plăcut, dar părți din el mi-au rămas în suflet. 
Ca în orice mare oraș, am găsit locuri minunate, dar și deprimante.
Transportul public este foarte bine organizat.
Nu știu cum este în alte anotimpuri, dar vara, în zona Alexanderplatz (și nu numai), a turnului de televiziune era murdar iar seara se perindau diverse "personaje". 
Pentru iubitorii de artă, Berlinul este un loc obligatoriu de vizitat și cred că ar trebui alocat, ca timp, cel puțin o săptămână. La muzee am intrat rapid, Pergamon fiind singurul unde timpul de așteptare a fost mai mare.
Am stat  patru zile în oraș, două zile am fost  în Potsdam (cu revenire seara in Berlin) iar o zi în Lubbenau (Spreewald).

Pe scurt, vizita mea în Berlin a constat în:

JURNAL ANDALUCIAN- Partea 1 - MALAGA

"Andalucia înseamnă Spania romantică, popularizată de Gautier, Merimee, Bizet și Washington Irving, periculos de fermecătoare și astăzi [...] trăsătura dominantă a Andaluciei este farmecul și nici cel mai posomorât analist sociolog n-ar putea să o străbată fără să se simtă bine " (Jan Morris)
Andalucia, dacă după trei luni încă mai visez la tine, înseamnă că într-un fel sau altul ai reușit să mă seduci: poate cu mireasma florilor de portocali, cu simbolismul tău, cu fortărețele care din exterior nu-ți dau deloc de bănuit ce comori ascund la interior, cu grădini năucitoare, palate cu secrete ferecate pe veci, plantații de măslini, savoarea bucatelor, măreția edificiilor, povești despre matadori, arcade străvechi,  pictori celebri, localnici amabili...
Văzusem multe documentare despre Alhambra și Andalucia (în general) ...am tot amânat vizita de teama că s-ar putea să mă "lovesc" de acel sentiment de dezamăgire. 
A trecut cu bine testul. Andalucia merită pe deplin o vizită, două, trei... 
Poarta de intrare a fost Malaga...un oraș de la care nu aveam mari așteptări (după recenziile citite ici, colo în virtual). 
Aș începe în mod straniu cu concluzia: Malaga e un oraș vibrant, viu. Aștept cu nerăbdare să mă reîntorc.

VIENA - DELICATESE LA NASCHMARKT

După ce v-ați plimbat prin parcuri, pe străzi, printre și prin palate, ați vizitat muzee, biserici, ați fost la concerte de muzică clasică, cred că a venit rândul să faceți cunoștință cu feeria de culori, arome și mirosuri din piața de delicatese Naschmarkt.

De fiecare dată când trec prin Viena încerc să ajung măcar pentru o jumătate de oră/ o oră și aici. Încep traseul printre tarabe și după câteva minute nu rezist ispitei și iau o caserolă mică cu cel puțin 100 grame de măsline, vreo 300 grame de curmale și două, trei feluri de condimente (pentru acasă). 
În jurul prânzului terasele din Naschmarkt sunt pline. De-abia mai găsești un loc pentru o masă delicioasă. Mă uit prin vitrine la caviarul  "amur beluga" care se vinde cu niște prețuri astronomice (1450 euro/500 grame), zâmbesc și trec mai departe spre uleiurile nefiltrate, sticlele de vin de diferite tipuri, brânzeturi, preparate din pește, fructe etc..
Este un loc  "viu", animat și merită din plin o vizită. 

Jurnal italian 2017 - Ravello- Coasta Amalfi - (partea 6)

Ravello...poate cel mai frumos oraș de pe coastă...așezat în pantă, "mai aproape de cer decât de mare" (așa cum îl descria romancierul francez Andre Gide), romantic, elegant, gazda multor oameni celebri și a festivalului Wagner (în fiecare vară).

În toamna anului trecut, pentru doar câteva ore am simțit și eu magia locului. Acolo ai senzația că televizorul, internetul, politica, orgoliile, invidiile nu-și au rostul.  
În grădinile vilei Rufolo, privind albastrul mării, îmaginându-mi că îmbrățișez infinitul, stând la taclale cu natura (cel mai faimos artist al universului), gândurile mi-au zburat la efemeritate comparându-mă cu o furnică care ar putea fi oricând strivită de talpa destinului..."Mi-am mulțumit" pentru efortul  pe care l-am făcut (din toate punctele de vedere) pentru a ajunge  ca turist (fie și pentru puțină vreme) într-unul dintre cele mai râvnite colțuri ale Europei.

Jurnal italian 2017 - Positano, Sorrento si Amalfi (partea 5)

După ce am vizitat Capri, Caserta, Procida și o parte din Napoli, a sosit rândul orășelelor cu nume melodioase: Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Am avut puțin timp la dispoziție (două zile și jumătate) și am circulat doar cu mijloace de transport public care (într-una din zile) mi-au cam bulversat programul. 
Mulți dintre dumneavoastră ați ajuns deja pe coasta Amalfi și o cunoașteți în detaliu, alții urmează să mergeți iar unii nu vor pune niciodată piciorul acolo (din diverse motive). Poate fiindcă a intuit că sunt loială lacurilor Garda, Como, Maggiore și Iseo, cumva, am simțit-o ostilă.  Am făcut cunoștință cu zona într-un fel superficial. Am trecut doar prin punctele cele mai turistice, cele mai promovate, despre care s-a scris cel mai mult și probabil că am ratat zonele  "secrete". Dar pentru o primă vizită,  e bine și așa. Într-unul din anii viitori o sa încerc să parcurg și Calea Zeilor (Il Sentiero degli dei), să ajung în Praiano, Conca dei Marini, Grotta dello Smeraldo etc..
Din Napoli am luat trenul circumvesuviana (despre care am citit multe recenzii negative) și am pornit spre Sorrento. Se poate merge și cu un tren expres care e mai rapid și nu atât de aglomerat, biletul mai scump, însă din curiozitate l-am ales pe celălalt. Se stă și în picioare, mulți turiști iar ici colo diverse personaje dubioase. Trenul trece și prin Herculaneum, Pompei iar capătul este Sorrento. Aproximativ o oră și ajungi într-un oraș cochet, cu un mic port și cu vederi spre mare. 

Jurnal italian 2017 -Procida, "Il postino" si metaforele- (partea 4)

"Beatrice, zâmbetul tău se deschide ca un fluture..."

Sunt filme care rămân cumva agățate într-un colț din sufletul și mintea ta... ajungi să le porți cu tine.

Mai toți bărbații de pe insulă sunt pescari. Mario Ruoppolo rămas șomer, are alergie, nu suportă umezeala, nu poate îmbrățisa meseria tatălui său...de fapt, nici nu pare că-i place...plasele de pescari sunt "triste"... El e firav, gângav, delicat...un visător deși e aproape trecut de prima tinerețe. O carte poștală primită de la doi prieteni plecați în America îl face să spere că ar putea avea și el cândva parte de o viață mai bună. Deși zona e înconjurată de apă, localnicii se confruntă cu problema apei potabile. Doar odată pe lună venea cisterna cu apă, așa că dacă nu și-o drămuiau, de multe ori rămâneau fără. Destinul i-l scoate în cale pe Pablo Neruda "exilat" pe insula lui. Cum Mario nu avea de lucru iar Neruda primea multe scrisori de pretutindeni (mai ales de la admiratoare), devine poștașul poetului. Treptat, se leagă un soi de prietenie. Mario, un om simplu care citește destul de greu și Neruda care a dat lumii o poezie "dureros de terestră". Pablo îi destăinuie cum s-a născut "Cânt General" (Canto General).  Mario descoperă poezia, jocul cuvintelor. Poate unul dintre cele mai spumoase momente din film este cel în care are loc discuția despre metafore...

Jurnal italian 2017 - Reggia di Caserta- (partea 3)

Un documentar văzut  în urmă cu câțiva ani m-a convins că într-o zi trebuie să mă plimb și eu prin frumoasele grădini ale Palatului de la Caserta (Reggia di Caserta). Un tren regionale m-a dus dinspre Napoli în Caserta. La exterior, palatul nu impresionează. O clădire masivă și cam atât. În interior însă, scara de onoare, coloanele, marmura, apartamentele, capela palatină, decorațiunile, statuile, mobilierul, biblioteca, frescele, camerele ce au nume de anotimpuri îți deapănă o poveste. Și încă ce poveste...care își are începuturile pe la 1750 pe vremea lui Carlo de Bourbon.... Este unul dintre cele mai splendide și fastuoase palate regale ale lumii (1200 camere). Arhitectul "vinovat" pentru acest proiect ambițios este napoletanul de origine olandeză Luigi Vanvitelli. 
După ce parcurgi săli mari (cea a tronului 35x13 metri) sau mici, te așteaptă grădinile (o lungime de aproximativ 3 km). Florile lipsesc cu desăvârșire însă chiar și așa e plăcut să parcurgi drumul de la palat până la cascadă. Întâlnești tot felul de fântâni, una mai spectaculoasă ca alta (Fontana Margherita, del Canalone, di Eolo, Venere e Adone, Diana e Atteone etc..). În ziua vizitei mele era în plină desfășurare un picnic cu personaje îmbrăcate de epocă. Femei și bărbați eleganți plimbându-se prin grădini pe jos sau cu trăsura, crinoline, umbreluțe, papioane, volănașe, flori în păr, zâmbete și chiar săruturi...
La Reggia di Caserta au fost filmate scene din filmele "Star wars - episodul I -amenințarea fantomei", "Star wars - episodul II -atacul clonelor", Misiune imposibila III, "Îngeri și demoni", "Waterloo"(1970), "Madame Sans-Gene" (cu Sophia Loren) etc.
Trebuie amintit că pe scara de onoare din palat și-au făcut intrarea șefii de stat cu ocazia summit-ului G7 din iulie 1994.

Jurnal italian 2017 - O zi in Insula Capri - (partea 2)

"Cum o fi arătând insula Capri în imaginația celor care n-au văzut-o niciodata?" 

De câte ori mă gândesc la insula Capri, zâmbesc și îmi vin în minte personajele din filmul "It started in Naples" interpretate de Clark Gable și Sophia Loren. În zilele noastre, insula este mult mai "cosmetizată" față de anii '60 când  se petrece acțiunea filmului, dar atracțiile  turistice sunt cam aceleași.

Septembrie 2017- iată-mă dimineața coborând din ambarcațiune (dinspre Napoli) la fel ca personajul lui Clark Gable în "micul și pitorescul port", hotărâtă să simt vraja insulei. Pe aici au trecut și Axel Munthe (care a avut o relație specială  cu locuitorii insulei), Maxim Gorki, Curzio Malaparte, Pablo Neruda etc..
Pășeam pentru a doua oară aici (prima dată fiind în urmă cu vreo 7 ani, când am stat doar două/trei ore pe insulă și credeți-mă că a fost frustrant). De data aceasta am avut la dispoziție o zi întreagă (din nou insuficientă). În linii mari, planul propus a fost: urc în Anacapri cu autobuzul și cobor spre Capri pe scările feniciene (inițial s-a spus că au fost cioplite de sclavii fenicieni, însă mai nou se crede că au fost făcute de greci). M-am așezat la coada pentru bilete (a mers repede). Aici a fost singura greșeală. Deși citisem, am uitat complet că așteptarea să urci în autobuze poate dura chiar și peste o oră-două în anumite intervale ale zilei, fiindcă sunt puține locuri și circulă la 15-20 minute, iar turiștii sunt cu zecile. V-aș recomanda (în plin sezon) să luați unul din taxiurile colorate, decapotabile (chiar dacă costă în jur de 20 de euro) dar salvați timp, care în Capri este prețios. Dacă sunteți mai multe persoane, împărțiți suma și  prețul devine rezonabil.

Jurnal italian 2017 - Napoli si imprejurimi (partea 1)

"Napoli nu subjugă nimănui sufletul de la prima vedere". (Ioan Grigorescu)

Citisem atâtea recenzii negative despre Napoli, încât cu câteva  zile înainte de plecare eram gata să-mi modific traseul.  Am zburat din Cluj Napoca spre Roma (în septembrie 2017) iar de aici am luat trenul spre Napoli, oraș pe care l-am ales ca bază de cazare, ca zonă de tranzit. Am plecat zilnic spre Capri, Caserta, Procida iar două zile și jumătate le-am alocat pentru Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Pompei l-am vizitat în urmă cu câțiva ani.

Napoli l-am văzut mai mult seara și în vreo două după amieze târzii, deci nu pot spune că îl cunosc. I-am simțit oarecum pulsul. Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut total. Ciudat, că până la finalul șederii aproape că m-am adaptat, chiar m-am obișnuit cu Napoli. Este un oraș vechi, obosit, murdar, clădiri neîngrijite, pare deprimant,  este  haotic, nu se respectă regulile de circulație. Vinerea și sâmbăta seara ai senzația că tot tineretul este pe străzi în centrul vechi (și nu numai). Terasele sunt pline ochi, gălăgie, voie bună, auzi dialectul napoletan. Făcând abstracție de toate acestea, Napoli are și cartiere mai noi, curate dar și  clădiri, biserici, muzee cu opere de artă valoroase. 

Nici nu vă puteți imagina câte temeri și spaime m-au bântuit în legătură cu  gara din Napoli. În cam toate articolele se spune că este populată cu personaje dubioase și trebuie să fii extrem de precaut. Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar am găsit-o liniștită (seara pe la ora 21) iar de aici am luat metroul spre hotel. Cum în cele 4 zile nu am avut nici un incident în Napoli, vă cer permisiunea unei creionări într-o notă cât de cât pozitivă, luminoasă printre atâtea recenzii întunecate. Cazarea am ales-o în zona universității. Metroul este curat iar câteva stații (Toledo, Universitate) sunt adevărate opere de artă realizate cu fonduri europene.