EXPOZITIA BALENCIAGA 2017 DE LA LONDRA IN IMAGINI SI CARTEA LUI MARY BLUME DIN 2018

"Dacă o femeie intra îmbrăcată într-o rochie Balenciaga, nicio altă femeie nu mai exista". (Diana Vreeland)

Nu știu de ce, când scriu aceste rânduri, gândurile îmi "alunecă" la filmul lui Woody Allen, "Midnight in Paris" al cărui personaj interpretat de Owen Wilson și-ar fi dorit să trăiască prin anii 1920, în Paris. Ajuns "in mod straniu" în acea epocă, întâlnește o femeie care-l fascinează și care, la rândul ei și-ar fi dorit să trăiască în anii de început ai belle epoque(1890). Cei doi ajung să "interacționeze" cu pictorii Gaugain și Degas care sunt nemulțumiți de generația lor pe care o consideră lipsită de sens și imaginație, dorindu-și la rândul lor să fi aparținut Renașterii...la finalul filmului îți pui întrebarea: oare chiar fiecare om vrea să fugă de prezentul său?     

Ciudat, eu nu-mi doresc să fi trăit într-o altă epocă. Mi se potrivește prezentul. Firește,  îmi place să mai arunc câte un ochi prin trecut. Reîntoarsă de curând dintr-o scurtă călătorie din Barcelona, nu neg că aș fi vrut să-l văd măcar cinci minute pe Gaudi aplecat peste schițele de la Colonia Guell  și Sagrada Familia sau să intru pentru câteva momente pe la 1897 în "Els Quatre Gats", unde se aduna avangarda orașului (în perioada modernismului), să stau la taclale cu Rusinol, Casas, Utrillo sau tânărul Picasso,  dar ador prezentul, chiar așa tulbure, incert, plin de provocări. 

Totuși, când a avut femeia cea mai mare libertate de exprimare în ceea ce privește vestimentația, dacă nu acuma?

Pe unde am calatorit in 2017...

"Lucrurile bune sunt atât de insesizabile..."(o replică dintr-un film ;-) )

2017 lasă în urmă câteva cărți excepționale, filme, cuvinte, zâmbete, dezamăgiri, dialoguri interesante cu oameni, amintiri neprețuite din călătorii.  
Am încercat să simt pulsul, esența, mireasma, aroma locurilor prin care am trecut, documentându-mă (mai mult sau mai puțin), organizându-mi plecările în felul în care m-am priceput. Nu știu dacă am reușit. Dar...

Venetia
***În februarie și mai m-am "rătăcit" prin labirintul de străduțe, urcând și coborând poduri prin amăgitoarea, invidiata, aglomerata, haotica Veneție, orașul fără mașini. Am văzut-o de sus (din Campanilla, turnul cu ceas, de pe balconul bisericii San Marco, de pe scara în formă de spirală a palatului Contarini del Bovolo etc..), am urmărit gondolele legănându-se pe apă, cupluri furându-si câte un sărut, am auzit gondolieri cântând, am admirat arhitectura clădirilor, a vechilor biserici, am intrat în multe galerii de artă (datorită Bienalei) bântuindu-mă cumva chiar și acuma mesajul din talourile artistei Laina Hadengue ("După noi potopul" și "Pămânul promis"),m-am învârtit printre sălile muzeului din Ca' Rezzonico (locul în care a murit poetul englez Robert Browning) și am intrat pentru prima dată în Teatrul Fenice unde "parcă mai răsună ecoul pantofilor cu cataramă și foșnetul crinolinelor". Cumva bizar, ultimele ore înainte de a-mi lua "la revedere", le-am petrecut printre personajele de la controversata expoziție despre care s-a vorbit cel mai mult în lume anul acesta: Damien Hirst -"Treasures from the  Wreck of the Unbelievable".