Anonimo Veneziano

Zilele trecute am revăzut Anonimo Veneziano (1970). Un film cu trei personaje: o ea, un el și Veneția. Ea, o femeie matură, care-și mai păstrează încă frumusețea, iar el un muzician neîmplinit. Visase să devină asemeni lui Von Karajan, însă a ajuns doar primul oboi în "Teatro La  Fenice di Venezia". Pe lângă dialogul și frămantarile interioare ale celor doi, veți călători virtual  printr-o Veneție de acum patruzeci și patru de ani.  Citisem undeva că Dumitru I. Suchianu ar fi scris despre film, prin 1972, în România literară, astfel: "De vreme ce el moare, de vreme ce Venetia moare, de vreme ce ea, iubita lui, este pierdută pentru el - compozitorul venețian se va pierde și el în  lumea anonimă a morților...O scurtă întalnire de-a lungul unei Veneții tot atat de frumoase ca iubirea și moartea."

 În aceasta perioadă, datorită carnavalului,  Veneția este pe buzele multora. În urmă cu 300, 400 de ani, carnavalul ținea șase luni. Localnicii spun că era un dezastru fiindcă orașul devenea capitala mondială a divertismentului.

Nu-mi explic de ce, dar nu mi-aș imagina Veneția fără Santa Maria della Salute. De fiecare dată când ajung în lagună, încerc să-mi fac timp să urc pe podul academiei de unde să-i privesc silueta câteva  minute.
Ioan Grigorescu spunea atat de frumos: "Nu știu cine i-a cobit Veneției moartea, dar judecand după circulația pe drumurile ce duc spre Serenissima Republică, putem spune că orașul condamnat știe să-și ascundă agonia". 

In 2010,  am reușit să ajung acolo în perioada carnavalului, doar  pentru o singură zi. Zic că e bine și o zi, decat sa nu fi fost deloc.

Ce mi-a rămas în minte? Poate un apus de soare splendid peste Grand Canale văzut din vaporetto, două domnițe în rochii de epocă, cu peruci voluminoase și accesorizate la o ceașcă de cafea la Caffe Florian, făcându-și confidențe numai de ele știute,  gondole suple supraîncărcate cu  doamne și domni costumați în personaje colorate, care mai de care mai sofisticate. Chiar dacă erau mulți turiști, aglomerație, forfotă, măști care așteptau să fie fotografiate,  deși am nimerit pe o străduță îngustă și n-am mai  reușit să mă întorc, trebuind să merg cu mulțimea cot la cot pană la capătul ei, atmosfera e una cu totul specială. Cred că cel puțin odată în viață, Veneția merită văzută și cu mască...

(III) Casa Municipala Praga (Municipal House) - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Despre Casa Municipala (Municipal House) se spune că este "cea mai spectaculoasă clădire Art Nouveau din Praga și una dintre cele mai importante clădiri istorice din întreaga țară". Trecusem de câteva ori pe lângă ea, admirasem exteriorul, în special mozaicul, scena semicirculară "Aphoteosis of Prague" (Karel Spillar) și balconul circular (accesibil de la etajul I, din Sala Primarului), însă nu-mi găsisem timp și pentru o vizită în interior. Așa că, în vara lui 2010, aflându-mă din nou în Praga pentru vreo trei zile, m-am înscris la un tur ghidat. Nu voi plictisi cititorul cu detalii tehnice referitoare la interior, fiindcă  ele se pot citi pe site-ul oficial http://www.obecni-dum.cz/en/

Vreau doar să subliniez că Municipal House se găsește în centrul istoric și a fost construită pe locul unde cândva (pe la 1485)  era o reședință regală  care apoi a fost abandonată câteva secole.

Pictori și sculptori renumiti de la inceputul secolului trecut si-au adus aportul la finalizarea acestei minunate și rafinate clădiri, în fața căreia, orice turist se oprește cel puțin câteva minute pentru a o admira.

Municipal House rămâne în mintea și  sufletul cehilor ca locul în care a avut loc un eveniment semnificativ pentru ei -  Declarația de Independență a Cehoslovaciei, octombrie 1918.

(II) Palatul Muzicii Catalane (Barcelona)-Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Mereu am considerat că simplitatea înseamnă eleganță. Pe vremuri însă, lucrurile stăteau altfel. Unele clădiri conțineau foarte multe detalii, unele mai complicate decat altele, atat la exterior cat și la interior. Cu trecerea anilor, mi-am impus să nu judec nici un stil arhitectural, ori care ar fi el, și să respect tendințele din perioadele respective. Concluziile, denigrările sau aprecierile le-am lasat în seama criticilor de artă, în timp ce eu m-am hotarat să cred în celebra maxima a lui Ludwig Hevesi inscripționată pe clădirea Secession din Viena: "fiecărei epoci arta sa- artei libertatea sa". Mă bucur de fiecare construcție veche (palat, lăcaș de cult, biserică, etc.) care a scăpat teafără de bombardamentele din timpul războaielor și care a putut fi renovată. Fostul președinte Bill Clinton scria că, de-abia dupa ce a vizitat magnifica catedrală din Köln a înțeles "de ce pilotii aliați din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial își riscau viața pentru a evita distrugerea ei zburand la mică înălțime, în tentativele lor de a nimici podul de cale ferată de peste Rin, situat în apropiere".  
Cum ar fi arătat orașele lumii dacă toate clădirile ar fi fost la fel, dacă nu am fi avut o diversitate de stiluri arhitectonice? Cu siguranță...ar fi fost plictisitor.

Prima întalnire cu Barcelona a fost în 2007. Cum "m-am îmbolnăvit" de dor de Barcelona, singurul antidot a fost încă o vizită. Așa că, în 2009 am revenit (și m-am întors tot nevindecată). De-abia la cea de-a doua vizită am  reușit să văd Palatul muzicii catalane (Palau de la musica catalana). Nu am fost la un spectacol (ceea ce probabil voi face la o urmatoare vizită), ci am optat pentru un tur ghidat care durează aproximativ 50 de minute. 

Palatul se gasește în zona centrală, în cartierul La Ribera, printr-un labirint de străduțe. Din nefericire, este sufocat de clădirile din jurul lui și e destul de dificil să îl pozezi. Unii spun că este o capodoperă, o bijuterie a stilului Art Nouveau catalan, alții spun că e o cladire încărcată cu detalii inutile.