Despre Budapesta am mai scris. Mă atrage ca un magnet. După câteva luni, un an, doi mi se face dor de ea și trebuie să mă întorc...
30 decembrie 2014
Budapesta la sfarsit de noiembrie 2014 - Piata de Craciun & Expozitia "Rembrandt and the Dutch Golden Age"
Despre Budapesta am mai scris. Mă atrage ca un magnet. După câteva luni, un an, doi mi se face dor de ea și trebuie să mă întorc...
29 decembrie 2014
Biserici in Viena - Jesuiten kirche - Biserica Universitatii (I)
În Jesuitenkirche (cunoscută sub numele de biserica universității) am intrat pentru prima dată în urmă cu trei sau patru ani. Este destul de aproape de Stephandome (nu faci mai mult de cinci minute) și se află într-una dintre "cele mai frumoase și bine păstrate zone ale Vienei" .
La sfârșitul lui noiembrie 2014, într-o zi de miercuri dimineața, am pășit din nou în interior. De la orga răsuna o muzică sublimă, parcă nepământeană. Probabil se făceau repetiții pentru concertele din perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut câteva secunde de ezitare. Știam că sunt în Jesuitenkirche, dar parcă nu eram, pentru că am dat nas în nas cu un element de artă modernă. Un fel de piatră, o rocă artificială care-ți lasă impresia că ar pluti, o lucrare numită "to be in limbo" de 8 m și aproximativ 700 de kg, asamblată din șase părți, goală în interior. Va sta aici, în biserica iezuită, până în 19 aprilie 2015 când va pleca spre o biserică din Germania. Se spune că este un omagiu adus lui Rene Magritte (reprezentant al suprarealismului) de către artiștii de la Steinbrener/Dempf&Huber și ar reprezenta "credința și aspectele sale amenințătoare".
20 decembrie 2014
"Piotr Anderszewski plays Schumann"...
10 decembrie 2014
Viena - noiembrie 2014 - Muzeul Leopold - Expozitiile temporare: Alberto Giacometti si Arik Brauer
8 decembrie 2014
Velazquez in Viena - Expozitia de la Kunsthistorisches Museum
La sfârșit de noiembrie 2014 am plecat din nou spre Viena. De data aceasta, ținta principală nu era Târgul de Crăciun, ci expoziția temporară Velázquez (28 octombrie 2014- 15 februarie 2015). Cum până în prezent nu am reușit să văd Madridul și implicit Muzeul Prado care deține cea mai mare colecție a pictorului Velázquez, nu puteam să ratez "Las Meninas" ("Domnișoarele de onoare"), unul dintre cele mai enigmatice și mai apreciate tablouri realizate vreodată, care pentru aproximativ patru luni a poposit în Viena .
Intram pentru a patra oară în Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Kunsthistorisches Museum). Ultima dată am fost în toamna lui 2013 să văd expoziţia temporară Lucian Freud şi Kunstkammer Wien. De data aceasta urma să vizitez expoziţia temporară Velázquez.
Nu se pot face fotografii în sălile expoziției. Am imortalizat doar tablourile din reclama care rula continuu în muzeu.
Expoziția este organizată impecabil. Există broșuri în diverse limbi cuprinzând o scurtă prezentare a lucrărilor expuse, câteva informații generale pe pereții sălilor și un documentar. Se pot admira picturi din Muzeul Prado (Adorația Magilor, Portretul Infantelui Don Carlos, Apollo în Fierăria lui Vulcan, Prințul Baltasar Carlos pe cal, etc.), Galeria Națională Londra (Rokeby Venus, Concepția Imaculată, etc.), Muzeul de Arte Frumoase din Boston, muzee din Berlin, Dresda, Budapesta, Dallas, Valencia, Roma, Florența, Barcelona, Orleans, Sevilla, etc. Există chiar și minunatul tablou monocrom "Capul lui Appolo" provenit dintr-o colecție privată din New York. Specialiștii spun că este un studiu pentru figura lui Apollo din "Fierăria lui Vulcan".
6 decembrie 2014
Viena la sfarsit de noiembrie 2014
Da...am scris corect... Brâncuși...pentru că la muzeul Leopold, în cadrul expoziției "Alberto Giacometti" se poate admira "Muză dormind II".
Au fost două zile pline în Viena. Am reușit să revăd Stadtpark în culori de toamnă, câteva biserici impresionante, expozițiile temporare "Velazquez" (Muzeul de Istorie a Artei Viena), "Alberto Gaicometti" și "Arik Brauer" (Muzeul Leopold).
În 26 noiembrie seara, la Konzerthaus l-am ascultat pe pianistul de origine poloneză-maghiară Piotr Anderszewski care timp de două ore a interpretat Schumann, Szymanowski, Bach într-o manieră proprie și elegantă. A fost protagonist în două documentare pentru ARTE: în 2001 "Piotr Anderszewski plays the Diabelli Variations", în 2008 "Piotr Anderszewski Unquiet Traveler" și în 2010 într-unul pentru televiziunea poloneză "Anderszewski Plays Schumann".
Deja in Viena se simțea magia sărbătorilor de iarnă. Multă culoare, miros, dulciuri, celebrul punch vienez, vitrine care de care mai cochete. Piețele de Crăciun erau deschise. Despre ele s-a scris și spus atât de mult încât nu mă simt capabilă să mai adaug și eu ceva. Aș spune doar că, accesoriile care îmbracă orașul de sărbători sunt cam aceleași de câțiva ani de zile. Las imaginile să vă introducă în atmosfera fermecătorului oraș austriac, în special pe cei care nu ați ajuns niciodată in Viena în această perioadă a anului.
18 noiembrie 2014
Septembrie in Italia- Bergamo (V)
Din Milano, unde am avut baza, am ajuns la Bergamo cu trenul în aproximativ o oră. Ne-am cazat în apropierea gării și iată-ne că în 15 septembrie am pornit să explorăm orașul în care s-au născut pictorul renascentist Lorenzo Lotto și celebrul compozitor Gaetano Donizetti. Din Citta Bassa am luat-o la pas până în Citta Alta (orașul vechi). Se poate urca și cu funicularul, însă noi am optat pentru varianta pe jos. Din zona de unde se poate lua funicularul, am cotit stânga și am urcat pe scări până în Vialle delle Mura. Am făcut o pauză ca să admirăm frumoasa panoramă a orașului. De aici nu mai e mult și ajungi în centrul istoric, in Piazza Vecchia (inima orașului vechi) și Piazza del Duomo.
10 noiembrie 2014
Septembrie in Italia - intre Como si Bellagio - Vila Melzi (IV)
Duminică dimineaţă - 14 septembrie 2014. Din nou în gara centrală din Milano; primul tren cu care ne propusesem să plecam spre Como l-am pierdut. Sunt dese trenurile spre Como, aşa că l-am luat pe următorul. În acest gen de excursii, orice ora irosită o simţi mai tarziu cand ai vrea să zăboveşti mai mult într-un loc şi nu mai ai minute...
În Como mi-a plăcut catedrala; atat exterior cat şi interior. Fiind duminică, feriboturile rapide circulau mai rar. După ce ne-am învartit prin Como, am luat prima cursă rapidă şi în jurul orei 15.00 am ajuns în Bellagio, acel loc pe care toate publicaţiile, topurile, ghidurile turistice îl numesc "perla lacului Como". Şi da...în Como nu ţin neapărat să mă întorc (dar nu mi-ar displace să revin)...însă în Bellagio trebuie să mai ajung măcar odată; poate primavara sau poate din nou toamna, în septembrie. Stau în faţa calculatorului neputincioasă, fiindcă nu ştiu cum să descriu Bellagio. Străduţe înguste pe care urci, cobori, iar urci, iar cobori, turişti, magazine, restaurante cochete, culoare, lac, munte, feriboturi, şalupe care vin şi pleacă. Şi apoi Villa Melzi. O găseşti repede. Sunt indicatoare, mergi pe langa lac.
Villa Melzi nu se vizitează în interior. Se pot vizita grădinile şi cateva anexe. Complexul a fost realizat între 1808 şi 1810 de omul politic Francesco Melzi d' Eril (1753-1816), vicepreşedinte al Republicii Italiene sub Napoleon. Nu mi-am putut imagina că o grădină poate fi astfel întreţinută; atat de curată, mult, foarte mult verde; flori, nuferi, statuete, o mică gradină orientală. Ceea ce era candva orangerie s-a transformat într-un muzeu cu vestigii istorice importante de pe vremea lui Napoleon. M-am aşezat pe o bancă în apropierea statuii lui Dante şi Beatrice, langă monumentul alb-azuriu atat de îndrăgit de Franz Liszt; am stat cateva minute privind lacul şi munţii. Poate fi un pic apăsătoare atata frumuseţe. Părea ireal. Parcă nu-mi venea să cred că sunt acolo, în acea zi de septembrie caldă, senină, în acele clipe, în acea felie de timp. Şi totusi eram...
3 noiembrie 2014
Septembrie in Italia - Lacul Como -Lenno - Villa del Balbianello (III)
22 octombrie 2014
(V) "Teatro alla Scala" din Milano - septembrie 2014 - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
Aproximativ o oră m-am învârtit printre portrete, obiecte, documente, busturi, măști mortuare, instrumente muzicale ale compozitorilor sau artiștilor dispăruți, însă atât de prezenți și vii în lumea muzicală. Ideea unui muzeu în "Teatro alla Scala" din Milano s-a născut în anul 1911, iar inaugurarea oficială a avut loc în 8 martie 1913.
10 octombrie 2014
Septembrie in Italia - Varenna si Villa Monastero (II)
6 octombrie 2014
Septembrie in Italia (I)
30 septembrie 2014
Zile de august in Budapesta
De multe ori mi s-a reproşat că în (mini) vacanţe am planuri ambiţioase, programe prea încărcate, lista cu muzee este prea lungă, că fac prea multe fotografii, merg prea mult pe jos.
Două dimineţi m-am învartit în zona Parlamentului. Coboram la staţia de metro Kossuth Lajos ter, treceam pe lânga podul cu prim ministrul Imre Nagy, privind turiştii care se chinuiau să găsească unghiul bun pentru o fotografie, amuzându-mă că, la fel am procedat şi eu, apoi după câţiva zeci de metri salutam statuia preşedintelui american Ronald Reagan, care nu scapă din ochi monumentul dedicat armatei ruseşti, treceam pe lânga noul şi controversatul memorial al victimelor ocupaţiei germane, savuram o cafea aromată la "espresso embassy" şi reveneam la Parlament. Zona e ca un magnet pentru turişti. Parlamentul e renovat în exterior şi e o splendoare să-l priveşti atât ziua, cât şi seara când e luminat. În jurul lui au apărut câteva statui noi, grandioase, şi încă vreo doua sunt în lucru. Urma apoi o plimbare de-a lungul Dunării, pe langă emoţionantul memorial "Shoes on the Danube", dedicat evreilor ucişi de mişcarea "Arrow Cross" în cel de-al doilea război mondial. Victimele erau aliniate, obligate să-şi scoată pantofii, împuşcate, trupurile cădeau în Dunăre, pantofii rămaneau...acest lucru încearcă să-l sugereze cele 60 de perechi de pantofi de fier creaţi după modelul celor din anii 1944.
25 iunie 2014
Prin muzeele lumii - Rodin, Paris
Ce destine... sculptorița Camille Claudel și Adele (fiica lui Victor Hugo), două tinere talentate, educate, inteligente, sfârșesc în a-și petrece cea mai mare parte a vieții lor într-un ospiciu: prima timp de 30 de ani, iar cea de-a doua 40. Interpretarea lui Adjani în "Camille Claudel" ar merita toate premiile din industria cinematografică. E ca și când, la început, soarele s-ar juca cu tine și te-ar mângaia cu razele lui; după o vreme, simți pe obraji câteva picături calde de ploaie pe care ai fii tentat să le ignori; urmează furtuna, iar la final...înghețul...Cred că inima, sufletul și mintea lui Camille, au cunoscut toate anotimpurile iubirii pe parcursul relației cu Rodin.
Dacă Camille nu s-ar fi "intersectat" cu Rodin, n-am mai fi avut privilegiul să privim "Vârsta maturității" și "Clotho", două dintre cele mai admirate lucrări din muzeu ale sculptoriței, n-am mai fi avut acele filme artistice și documentare care analizează în detaliu lucrările lăsate umanității și amorul dintre cei doi, n-am mai fi citit minunatele cărți: "Une femme" de Anne Delbee și “Pasiunea la patru mâini” a lui Bernard Lehembre.
Despre felul în care Juliette Binoche a dezvăluit-o publicului pe Camille Claudel, cred că s-ar putea scrie pagini întregi, s-ar putea face studii, s-ar putea preda la facultățile de arte teatrale și cinematografice. De la un film la altul, Binoche devine o actriță tot mai complexă, profundă, ce uluiește prin jocul actoricesc.
Poate că azi, la o distanță de patru ani, l-aș fi scris altfel.
7 aprilie 2014
(IV) Viena: Musikverein, Konzerthaus, Opera -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
28 februarie 2014
Anonimo Veneziano
Ioan Grigorescu spunea atat de frumos: "Nu știu cine i-a cobit Veneției moartea, dar judecand după circulația pe drumurile ce duc spre Serenissima Republică, putem spune că orașul condamnat știe să-și ascundă agonia".
24 februarie 2014
(III) Casa Municipala Praga (Municipal House) - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
11 februarie 2014
(II) Palatul Muzicii Catalane (Barcelona)-Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
Mereu
am considerat că simplitatea înseamnă eleganță. Pe vremuri însă,
lucrurile stăteau altfel. Unele clădiri conțineau foarte multe
detalii, unele mai complicate decat altele, atat la exterior cât și la
interior. Cu trecerea anilor, mi-am impus să nu judec nici un stil
arhitectural, ori care ar fi el, și să respect tendințele din perioadele
respective. Concluziile, denigrările sau aprecierile le-am lasat în
seama criticilor de artă, în timp ce eu m-am hotarat să cred în celebra maxima a lui Ludwig Hevesi inscripționată pe clădirea Secession din Viena: "fiecărei epoci arta sa- artei
libertatea sa". Mă bucur de fiecare construcție veche (palat, lăcaș de cult, biserică, etc.) care a scăpat teafără de bombardamentele din
timpul războaielor și care a putut fi renovată. Fostul președinte Bill Clinton scria că, de-abia dupa ce a vizitat magnifica catedrală din Köln a înțeles "de ce pilotii aliați din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial își riscau viața pentru a evita distrugerea ei zburand la mică înălțime, în tentativele lor de a nimici podul de cale ferată de peste Rin, situat în apropiere".
Cum ar fi arătat orașele lumii dacă toate clădirile
ar fi fost la fel, dacă nu am fi avut o diversitate de stiluri
arhitectonice? Cu siguranță...ar fi fost plictisitor.
Prima întalnire cu Barcelona a fost în 2007. Cum "m-am îmbolnăvit" de dor de
Barcelona, singurul antidot a fost încă o vizită. Așa că, în 2009 am
revenit (și m-am întors tot nevindecată). De-abia la cea de-a doua vizită am reușit să văd
Palatul muzicii catalane (Palau de la musica catalana). Nu am fost la un
spectacol (ceea ce probabil voi face la o urmatoare vizită), ci am optat
pentru un tur ghidat care durează aproximativ 50 de minute.
Palatul
se gasește în zona centrală, în cartierul La Ribera, printr-un labirint
de străduțe. Din nefericire, este sufocat de clădirile din jurul lui și
e destul de dificil să îl pozezi. Unii spun că este o capodoperă, o
bijuterie a stilului Art Nouveau catalan, alții spun că e o cladire încărcată cu detalii inutile.
27 ianuarie 2014
(I) Opera din Budapesta- Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
Nu voi face un top. Fiecare dintre ele este specială, are o istorie, o poveste, o arhitectură a ei.
Voi însoți amintirile mele cu imagini doar de la acele clădiri pe care le-am vizitat și în interior. Ca exterior sunt mult mai multe.
Fiindca ajung rar în București, marele meu regret este ca până în momentul de față nu am reușit să ascult și să văd un concert în Ateneul Roman, ci doar virtual prin intermediul site-ului Festivalului "George Enescu" și al televizorului. Am vizitat Ateneul o singură dată și pot spune cu mandrie și sinceritate că, vizual, sala de concerte este la nivelul oricărei alte săli consacrate din Europa. Cel puțin, așa o vede provinciala din mine. Când am privit marea frescă, am trecut prin acea stare de beatitudine, de emoție firească, am simțit cum pur și simplu trec în viteză pe langă mine ani și ani de istorie.