30 noiembrie 2020

LACUL ALBASTRU- VARFUL POCA - MARAMURES- ROMANIA

Pentru iubitorii de drumeții, un traseu interesant în Maramureș ar fi de la  Lacul Albastru până spre Vârful Poca. Poate dura două - trei ore  în funcție de câte pauze/fotografii faci, nivelul fiind unul ușor spre mediu. S-a vorbit/scris mult despre lacul albastru (suprafața de 0.5 ha și 4 metri adâncime) care a apărut prin surparea unei vechi galerii de mină pe la 1920. Culoarea lui se schimbă în funcție de direcția și cantitatea luminii, de anotimp, uneori fiind albastră, alteori verzuie,  "unicitatea lui fiind dată de sărurile cuprice dizolvate în apă". 

Punctul de plecare spre lac este biserica catolică din orașul Baia Sprie (Maramureș, Romania). Traseul se continuă urmărind indicatoarele. După ce admiri lacul te poți abate la stânga lui vreo 300 de metri până la Crăpătura Zorilor (aspect de canion, o crăpătură în munte în pereți verticali). Spre Vârful Poca poți ajunge de la lac urmând traseul marcat cu roșu. Grupul cu care am făcut drumeția (în vara lui 2020) a hotărât să urcăm pe traseul roșu și să ne  întoarcem în Baia Sprie pe cel marcat cu galben. Ajuns pe vârf dai peste un punct de belvedere. Panorama este superbă mai ales dacă ai parte de o zi cu soare. La întoarcere ne-am oprit și la puțul lui Francisc.

Imaginile  de mai jos redau frumusețea locului.

9 noiembrie 2020

GRECIA 2020- CALATORIE IN VREME DE PANDEMIE- SANTORINI - EXCURSIE LA VULCANUL NEA KAMENI, IZVOARELE TERMALE SI INSULA THIRASSIA -PARTEA II

În articolul anterior (clik aici) scriam că Santorini este un complex de cinci insule (Thira, Thirassia, Nea Kameni, Palea Kameni și Aspronisi). Din studii reiese  că de-a lungul vremii opt erupții au dat forma actuală a insulelor vulcanice Nea și Palea Kameni.

Dacă ai ajuns în Santorini este obligatorie o excursie până la vulcanul (activ) Nea Kameni. După ce îl admiri de sus din Thira (Fira) este copleșitor sentimentul de a păși pe el. Ultima erupție a fost în 1950 și de atunci vulcanul doarme și va fi în această stare pentru multă vreme. Sunt mai multe tipuri de excursii cu prețuri diferite pe care le poți face. Am ales-o pe cea de șase ore și jumătate  cu plecare din portul vechi din Fira (Thira) și dacă azi scriu aceste rânduri e clar că nu am avut parte de nici un "foc de artificii". -;) 

Cum ajungi în port: cobori cu telefericul (6 euro timp de 2 minute) sau pe cele 580 de scări printre măgăruși (cam 20 minute).  Fiind un an atipic, din cauza coronavirusului a trebuit să fim cu o jumătate de oră înainte de ora de plecare pentru a completa niște formulare cu datele de contact (nume, telefon, data nașterii etc.). Am ales varianta de coborâre pe scări și la întoarcere am urcat cu telefericul.

Biletul (26 euro) l-am achiziționat  din port de la una din agenții chiar în ziua respectivă. Ambarcațiunea cu care ne-am deplasat a fost una de lemn (vezi  prima imagine).