30 decembrie 2015

Amintiri din calatoriile lui 2015

"Ca și Leonardo da Vinci care a studiat interiorul corpului uman și a disecat trupuri, eu am încercat să disec suflete". (Edvard Munch)

Teoretic, nu ar fi trebuit să scriu aceste rânduri, pentru că în general evit să fac analize, să caut puncte tari sau slabe ale călătoriilor dintr-un an...au fost, s-au consumat, nu mai pot schimba nimic, le transform într-un soi de călătorii interioare (păstrând în minte anumite imagini, mirosuri, sunete) și normal ar fi să-mi canalizez energiile pentru a face planuri, strategii noi;
și totuși, iată-mă în fața calculatorului depănându-mi-l pe 2015.
În ultimii ani aparatul meu de fotografiat a făcut mii de poze. De unele am uitat, nu le-am mai revăzut. A început să mă obosească fotografiatul în acest ritm...voi încerca să fiu mai selectivă...dar știu deja că nu voi fi...
Zilele trecute priveam imaginile din călătoriile (puține, scurte, intense) lui 2015.
A fost un an al expozițiilor, al peisajelor spectaculoase, al concertelor, al plimbărilor firești la pas admirând spectacolul străzii, arhitectura clădirilor... Ungaria, Austria, Italia și Cehia...

19 decembrie 2015

Salzburg - St. Gilgen - St. Wolfgang (V)

Deși a  fost o zi din categoria "ajungem acolo și vedem la fața locului ce vom face", când am pornit dimineața din gara Salzburg, nici nu îmi imaginam că autobuzul 150 mă va purta spre niște zone de-a dreptul  spectaculoase din punct de vedere vizual. După aproximativ o oră  am coborât în St. Gilgen chiar lângă stația de telecabină. Soare, liniște, deloc aglomerat spre deosebire de ziua anterioara petrecută la lacul Konigsee. Ne-am învârtit câteva minute prin oraș, pe lângă primărie, am admirat clădirile cu flori la ferestre și am pornit spre debarcader. St. Gilgen este situat pe malul lacului Wolfgangsee. Ne era teamă să nu dăm peste o coadă la bilete de genul celei de la Konigsee. Nici vorbă. Erau patru sau cinci persoane la ghișeu. Ne-am luat un bilet până la St. Wolfgang (care a fost in jur de 6 euro) și în mai puțin de un sfert de oră eram deja  pe vaporaș. Tot făcând fotografii, privind  entuziasmați când la stânga, când la dreapta, ne-am și trezit ajunși la St. Wolfgang. Un orășel cochet, cu o arhitectură superbă, o biserică cu un interior impresionant, terase cu vedere spre lac, un loc în care îți dorești să te întorci. De acasă citisem că există și un fel de mocăniță, un trenuleț care te poartă pe un traseu montan de unde poți vedea zona în toată splendoarea ei.
După ce am vizitat St. Wolfgang a apărut trilema: să continuăm traseul cu vaporașul spre Strobl, să mergem cu mocănița sau să revenim la St. Gilgen și să urcăm cu telecabina pe muntele Zwolferhorn?!? Ne-am hotărât greu fiindcă fiecare opțiune părea interesantă. Am ales urcatul cu telecabina la St. Gilgen. În concluzie, ne-am întors înapoi tot cu vaporașul. După câteva minute de urcat cu telecabina, ai o priveliște atât de frumoasă încât nici o combinație de cuvinte, propoziții sau fraze nu ar putea să o redea. Voi renunța la orice descriere și voi lăsa imaginile să încerce să transmită farmecul locului. Și aici, ca și pe Untersberg există marcate diferite trasee turistice. După câteva ore am coborât cu telecabina și am luat autobuzul 150 spre Salzburg unde aveam cazarea.

14 decembrie 2015

O zi in Praga - Targul de Craciun -2015

Am ajuns pentru a doua oară la Târgul de Crăciun de la Praga. Dacă data trecută am avut parte de vreme frumoasă, acuma am prins ploaie. Am stat o zi întreagă. Deși îmi doream, totuși pentru 2015 nu aveam în plan o vizită în Cehia,  mai ales pe vreme rece...dar  la propunerea unui grup de colegi de serviciu de a revedea Praga, am zis: de ce nu? În linii mari, excursia a fost plăcută, chiar dacă aparatul meu foto a interacționat cu ploaia și chiar dacă nu am vizitat tot ce mi-am propus.
Prima parte a zilei am petrecut-o la Palatul Veletrzni unde am admirat expoziția lui Alfons Mucha. Chiar "tânjam" după o vizită la Praga fiindcă mi-am dorit de mult timp să văd cele 20 de lucrări  din ciclul "Slave Epic"(tablouri uriașe de 6/8 m) care descriu istoria cehilor și a slavilor, în general. Sper ca în perioada următoare să reușesc să scriu câteva rânduri despre ceea ce am văzut acolo, pentru că, într-adevăr specialiștii au avut dreptate când  l-au catalogat pe  Mucha drept "una dintre cele mai fascinante personalități ale secolului trecut". 
Partea a doua a zilei am petrecut-o prin zona centrului istoric, pe la Târgul de Crăciun și  am urcat în două turnuri; cel cu ceasul astronomic și cel de la capătul podului Carol dinspre orașul vechi. 
Chiar și pe ploaie, văzut de sus, podul Carol rămâne cel mai frumos pod baroc din lume. Citisem undeva că "farmecul podului derivă din contrastul dintre arhitectura gotică severă și opulența barocă a statuilor". De fiecare dată când ajung în Praga încerc să  îmi organizez timpul astfel încât să pot traversa podul atât ziua cât și seara. Pe lumină ador să văd artiștii plastici expunându-și lucrările, turiștii entuziasmați chinuind apartele de fotografiat, Vltava, vaporașele de croazieră trecând pe sub pod. Seara, o plimbare la lumina felinarelor, cu gândul la  legendele adevărate sau nu legate de el, admirând silueta castelului care domină Praga, te face să înțelegi de ce podul este considerat prin excelență unul dintre simbolurile orașului. Nici măcar nu îndrăznesc să-mi imaginez cum ar fi Praga fără podul Carol, Budapesta fără podul cu lanțuri, Veneția fără Rialto...
Am ales un ritm mai lent de a explora orașul fiindcă o parte din obiectivele turistice importante le-am văzut în vizitele anterioare, pe o vreme mult mai bună...cu soare....
Ca de obicei, erau foarte mulți turiști.

5 decembrie 2015

Parcul Central din Baia Mare

Parcul Central din Baia Mare (aflat în apropierea Catedralei Ortodoxe "Sfânta Treime") s-a deschis oficial la data de 2 decembrie 2015. 
Azi, 5 decembrie mi-am făcut timp să-l vizitez. Este un loc de relaxare atât pentru adulți cât și pentru copii.
Cred că inima parcului o constituie pavilionul care expune colecția de cactuși a artistului Gheza Vida. Pe unul dintre panourile aflate în parc scrie că: "acesta avea o pasiune  deosebită pentru cactuși. Vedea în aceștia o sculptură perfectă naturală, în modul de distribuție al coastelor sau mamilelor acestora dar și în simetria aproape perfectă a modului de aranjare al spinilor. Admira cu plăcere frumusețea efemeră a florilor divers colorate".
Cu siguranță, copiii sunt încântați de spațiul de joacă amenajat special pentru ei, precum și de labirintul verde despre care am citit că ar avea în jur de un kilometru și este unic în România.
Am admirat și fântâna arteziană cu însemne zodiacale
Aștept cu nerăbdare primăvara/vara când culoarea parcului se va schimba datorită florilor care-și vor face simțită prezența.
Voi reveni  cu imagini și în celelalte anotimpuri!!!!

23 noiembrie 2015

Salzburg - Lacul Konigsee, Germania (IV)

"Oglindă, oglinjoară, care este cel mai frumos lac din țară (Germania)"?

Ziua a  doua a fost cea mai complicată. 
Am pierdut autobuzele de dimineață. Cum din Salzburg până în gara Berchtesgaden se fac aproximativ 40-50 de minute (depinde de stația de plecare),  am ajuns după ora 10, cu autobuzul nr.840. De aici până la lacul Konigsee (Schonau am Konigsee) se mai ia un autobuz care face zece minute până la zona de debarcader de unde se achiziționează biletele pentru vaporaș. În teorie, îmi propusesem ca ziua să o împart între lac și urcarea cu telecabina Jennerbahn care ar fi însemnat conform ghidurilor turistice "o experiență alpină spectaculoasă" sau între lac și o vizită la "The Eagle's Nest" (cuibul vulturilor, reședința de vară a lui Hitler). Ajunsă aici, am conștientizat în câteva secunde că nu mai pot urca nici cu telecabina nici să ajung la cuib. Era o coadă imensă la bilete pentru excursia pe lac cu vaporașul electric. Am stat peste 90 de minute la rând și am primit un bilet pentru îmbarcare după ora 13,00. Practic, o jumătate de zi se dusese. Pentru cei care vor să vâslească, se pot închiria și bărci. Există opțiunea să mergi cu vaporașul până la mânăstirea Sf. Bartolomeu (St. Bartholoma, "emblema lacului"), cobori, vizitezi sau mănânci la resturantul amenajat, aștepți următorul vapor și mergi spre Salet. Sau poți lua bilet direct spre Salet, așa cum am făcut eu din lipsă de timp. Drumul pe apă până acolo este o încântare, nu te mai poți opri din fotografiat. Vrei nu vrei, trebuie să recunoști că te afli pe unul dintre cele mai frumoase lacuri ale Europei (adâncime 192 m, lungime 8 km). După ce am coborât la Salet, am pornit spre micul lac Obersee. Am dat un ocol. Inutil să mai menționez cât de frumoasă e zona. Aș fi vrut să fac traseul până la cascada Rothbach, dar timpul devenise cam strâmt. Până reveneam, mai era apoi traseul de întors cu vaporașul pe lac și drumul spre Berchtesgaden. Riscam să pierd ultimul autobuz spre Salzburg. Dacă nu ai cazare în zonă, ci în Salzburg, așa cum am avut eu și folosești mijloace de transport publice, timpul trebuie dozat foarte bine.

6 octombrie 2015

Salzburg - Untersberg (III)

Despre masivul Untersberg (care se află în Alpii Berchtesgaden, la granița germano-austriacă) nu aș scrie foarte multe, ci aș lăsa imaginile să vorbească despre frumusețea locului sau cel mai bine ar fi să mergeți acolo, să "dialogați" cu muntele dacă aveți norocul să prindeți o zi însorită.
Din Salzburg se ajunge foarte ușor cu autobuzul nr. 25. Circulă des, cam la 20 minute. Accesați site-ul http://en.albus.at/public-transport/schedule/salzburg/line-25/ unde puteți consulta orarul și stațiile de unde puteți urca în autobuz. Se coboară la stația Untersberg, la câțiva metri de telecabina (cable-car). De aici, în aproximativ 9 -10 minute ai ajuns pe masiv, la peste 1700 m. Urcă și coboară la un interval de 30 minute.  Există și trasee pe jos pentru cei care nu vor să urce cu telecabina. Ajuns sus, poți face diverse excursii. Din loc în loc există indicatoare pentru drumeții. Fiecare traseu are în dreptul lui o bulină  prin care se indică dacă e dificil sau ușor.
Eu am urcat cu telecabina și am stat în jur de trei ore, alegând traseul până la "memorialul alpiniștilor".  Mi-ar plăcea să revin, însă echipată corespunzător pentru un drum mai complex. Fiind aproape de Salzburg, mulți turiști aleg să urce pe Untersberg. Sus, nu departe de stație se găsește și un restaurant cu prețuri rezonabile, comparabile cu cele din oraș.
Cum am avut Salzburg-card, urcarea/coborârea cu telefericul este gratuită. Altfel, în 2015 prețul a fost (urcare+coborâre) in jur de 26 de euro/persoană pe timp de vară.

30 septembrie 2015

EXPO MILANO 2015

"Hrănirea planetei este provocarea acestui secol" (Segolene Royal)

Am fost unul dintre milioanele de vizitatori care au trecut pragul expoziției de la Milano (1 mai - 31 octombrie 2015). Este pentru prima dată când văd o expoziție universală, ea desfășurându-se odată la cinci ani. Nu am cu ce să fac comparație și chiar dacă aș avea, aș refuza. Tema a fost una generoasă: "Hrănirea planetei, energie pentru viață". Se ajunge simplu, cu metroul M1: un bilet de 2,50 euro pană la Rho Fiera. Peste tot sunt indicatoare, reclame, întreg orașul Milano "gravitează" în jurul expoziției. Deși am ales o zi de luni a săptămanii în speranța că nu va fi prea aglomerat, am prins multă lume, cozi interminabile la unele standuri. În naivitatea mea, mi-am zis că voi sta vreo trei-patru ore doar să-mi fac o idee. Intuiam că voi fi prinsă într-o mașină de tocat banii vizitatorului, un spațiu cu pavilioane inovatoare în care toate țările abordează și jonglează cu concepte de resurse pentru hrană, iar la sfârșitul expoziției  nu știu de fapt cât, cum sau ce se va schimba în modul de hrănire a omenirii. Nu e simplu să schimbi mentalități, obiceiuri alimentare,  să găsești tehnologii noi, resurse, să ai apă peste tot...să convingi consumatorul ce este o mâncare sănătoasă, activitatea sectoarelor responsabile de securitatea alimentară să fie eficientă și tot mai prezentă ... așa ceva necesită timp, însă e un lucru bun că "actorii" implicați au avut la dispoziție câteva luni să discute, să analizeze, să caute soluții. De obicei, un astfel de subiect duce la discuții interminabile, pro și contradictorii.
Nu am stat trei-patru ore, ci peste nouă ore...și aș mai fi rămas pană la ora închiderii dacă nu ar fi trebuit să ajung cu trenul în Brescia unde eram cazată. Sincer, aș mai fi stat o zi, două să pot intra și în standurile cele mai vizitate. Nu știu cât de corectă a fost intuiția mea, însă odată ajuns(ă) în perimetrul expoziției începe să-ți placă. Chiar dacă am ratat intrarea în multe standuri (din cauza cozilor) nici nu știu cum a trecut timpul. Multă forfotă, zeci de restaurante încât era să răman nemîncată fiindcă nu știam pe care să-l aleg... să servesc pizza? parmezan?salată? carne? de porc? de vită? orez? cartofi?fructe de mare?pește?...dificilă alegere...la un moment dat mi-a zburat gândul la băiatul din documentarul Pavilionului Zero, care nu avea din ce alege și m-a cuprins un sentiment de vinovăție...
Am intrat în standurile: Qatar, Spania, România, Franța, Rusia, Moldova, Vietnam, în zona clusterului dedicat ciocolatei, în zona de degustare a vinurilor din Italia ("Vino -A taste of Italy"). Am vizitat 'Pavilionul Zero", "Supermarketul viitorului" și zona "Eataly" în care erau prezente 20 de restaurante specifice din toată Italia. Restul standurilor le-am văzut doar la exterior. Pavilionul Israelului era închis pentru vreo două zile. Cele mai mari cozi erau la Japonia, Italia, Germania, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, China, Kazakhstan...Există clusterul orezului, ciocolatei, cafelei, fructelor și legumelor, cerealelor, mirodeniilor, bio-mediteranean etc., Partea "magică" a vizitei o reprezintă show-ul de lumini, apă și muzică oferit de "tree of life" (albero della vita, arborele vieții), simbolul expoziției.

28 septembrie 2015

Salzburg 2015 (II)

De la Viena am făcut în jur de două ore și jumătate cu trenul până în Salzburg; am ajuns pe ploaie...la cum arăta cerul, m-am cam "bosumflat" fiindcă părea ca va dura zile. După aproximativ trei ore a răsărit soarele. Unii spun ca îți ajunge o zi ca să vezi Salzburg-ul. Eu zic ca ar trebui cel puțin două, trei, dacă vrei "să-i simți poezia și să-i asculți muzica", dacă vrei să îl vezi într-un ritm mai lent, să te poți bucura de farmecul lui, să vizitezi în tihnă obiectivele turistice. Am avut trei zile întregi plus câte o jumătate de zi la sosire și la plecare. Practic, au fost aproape patru zile. Am alocat timp și pentru Salzburg, însă am profitat de vremea frumoasă și am vizitat zona de lângă oraș.
Zilele întregi le-am organizat astfel:
Ziua 1 - urcat cu telefericul pe Untersberg; făcut un traseu scurt, admirat priveliștea; după vreo trei ore am coborât și am plecat spre Hellbrunn unde am vizitat grădinile și apoi palatul;
Ziua 2 - plecat cu autobuzul spre Berchtesgaden pentru o plimbare cu vaporașul pe lacul Konnigsee (Germania); inițial, ziua a doua  am dorit să o organizăm altfel, însă la fața locului nu ne-a mai ieșit; o să detaliez la o postare separată;
Ziua 3 - plecat cu autobuzul 150 din gara Salzburg până la St. Gilgen; de aici luat vaporașul până la St. Wolfgang; plimbare prin orășel; revenire înapoi în St. Gilgen și urcat cu telecabina.

18 august 2015

Salzburg - Gradinile Mirabell (I)

S-a spus că într-un oraș poți să vezi multe și să înțelegi puține. Cu Salzburg încă nu mi-e clar. Tocmai m-am întors de acolo. Au fost aproape patru zile împărțite între acest fermecător oraș și zona din jur. Prin grădinile Mirabell am trecut de trei ori. Odată intrat(ă), te desprinzi greu...Culoare, miros de trandafiri, aparatul de fotografiat dacă ar putea vorbi, cu siguranță ar cere o pauză. A treia oară am încercat să nu abuzez de el și m-am așezat pe o bancă ...doar privind și ascultând. Toți trecătorii făceau sau își făceau fotografii. Multe fețe zâmbitoare, uimite de aranjamentele florale din grădini. La un moment dat văd "o statuie vie, un Mozart" care devine cam îngrijorat fiindcă își pierde pentru câteva minute vizibilitatea...chiar în fața lui se oprește un grup de turiști italieni însoțiți de un ghid care relatează pe scurt istoria palatului Mirabell. Ghidul le vorbește despre  arhitect, despre barocul italian care a avut o mare influență, despre incendiul care a cuprins o parte din palat în 1818, despre sala de marmură care a scăpat nemistuită de foc..."Mozar-tul viu" își mai aranjează din când în când peruca și tunica; își îndepărtează câte o scamă "imaginară" de pe manșetă și umăr...nu știu dacă ascultă...dacă înțelege sau dacă-l interesează povestea...Ghidul încheie spunând că sala de marmură e una dintre cele mai frumoase "săli de nuntă" din lume și aici au loc diverse evenimente, în special concerte de muzică clasică. Grupul pleacă... "Mozar-tul" face o reverență unei doamne din grup, îi sărută mâna...
Zâmbesc și mă ridic de pe bancă...pornesc spre zona in care se află grădina piticilor, creaturi diforme "zămislite" din marmură albă  Untersberg.

2 iulie 2015

Budapesta primavara - aprilie, mai 2015

Sunt la Bastionul Pescarilor pe acea terasă  (care s-a extins) unde orice turist tânjește să urce... la stânga văd insula Margareta, în față  Parlamentul, la dreapta podul cu lanțuri... mi-e și teamă să-mi imaginez cum ar fi Budapesta fără parlament și podul cu lanțuri...
În această primăvară am reușit să ajung de două ori în capitala Ungariei. Vizite scurte, de două, trei zile, stabilite în ultimul moment.  La sfârșit de aprilie și de mai.  Budapesta este un oraș surprinzător, dinamic, fermecător, se innoiește periodic. La fiecare trecere întâlnesc câte o statuie nouă sau o clădire renovată de care nu  știam.
Am revăzut o parte din locurile care mi-au devenit dragi în ultimii ani și am descoperit altele noi. 
În aprilie m-am plimbat mult, am urcat la palat de două ori pe jos dinspre "Varkert Bazaar", partea cea nouă, renovată. Varkert Bazaar reprezintă un complex de clădiri neo renascentiste, cu grădină, recent renovate, unde au loc diverse evenimente culturale. Așa am aflat că există și varianta de a urca cu scări rulante sau cu lift. Ador să privesc Parlamentul de sus de la Bastionul Pescarilor, vasele de croazieră trecând prin fața lui. În sfârșit am ajuns pentru prima oară pe insula Margareta (despre care am scris aici). 
Interioare am vizitat: Biserica Matyas și casa memorială Bela Bartok.
Biserica este renovată exterior și arată impecabil; interiorul este si el la fel de frumos; există taxă pentru vizitarea bisericii; se pot face fotografii;
la casa memoriala Bela Bartok nu ai voie sa pozezi interiorul. Se poate ajung cu metroul până la stația Moszkva ter și apoi autobuzul nr. 5 până la capătul traseului.  Casa se află într-o zonă liniștită, în apropierea unui parc și alte câteva vile. Am sunat la poartă. După ce ni s-a deschis am trecut printr-o grădină în care se află statuia ce-l reprezintă pe Bela Bartok, creată de sculptorul Imre Varga. Ne-am achiziționat biletul și o doamnă ne-a ghidat prin încăperi povestindu-ne despre Bela Bartok. Am fost încântați să vedem lucruri care au aparținut compozitorului, fotografii cu el și familia lui,  cărți (două chiar în limba română), piese de mobilier vechi din Transilvania, pelerina cu care călătorea artistul etc.. Bela Bartok, născut la Sânnicolau Mare moare răpus de leucemie în New York, la 26 septembrie 1945. Pe patul de spital compune ultima lucrare special pentru soția sa. Rămâne neterminată, ultimele 17 măsuri fiind finalizate de Tibor Serly, unul dintre elevii lui Bartok. O copie după lucrare este expusă aici într-un mod interesant, original, creativ...

9 iunie 2015

Budapesta- Insula Margareta -primavara 2015


Vizitele mele în Budapesta sunt scurte: două, trei zile. În ultimul timp m-am simţit oarecum vinovată că am trecut de atâtea ori prin capitala Ungariei şi niciodată nu am pus piciorul pe insula Margareta. În primăvara lui 2015 am ajuns de două ori în Budapesta; la sfârșit de aprilie și de mai.
În aprilie, mi-am propus (dacă nu va ploua) să explorez cel puţin o oră, două bucata de pământ lungă de 2,5 km. Contrar obiceiurilor mele, nu m-am documentat. Ştiam doar că dacă ajung la podul Margareta, practic mai am câteva minute și sunt pe insulă. Auzisem că ar fi o fântână arteziană frumoasă, o grădină japoneză și că se țin multe concerte.
În aprilie am stat sub două ore pe insulă iar in luna mai în jur de patru ore.  La prima vizită, primăvara era regină, etalându-şi cele mai frumoase veşminte: copacii înfloriți, mulți bujori, tril de păsărele... La cea de a doua, copacii erau deja scuturați, bujorii se răriseră, dar înfloriseră deja o parte din trandafiri (ameţindu-te cu parfumul lor) și alte flori. Cred că e interesant de urmărit cum se transformă insula în cele patru anotimpuri.
Concluzii (pe scurt):
Este o zonă de relaxare pentru adulţi şi copii; cred că şi-a câştigat pe bună dreptate renumele de cel mai frumos parc al oraşului;
Poţi sta pe bancă zeci de minute admirând fântâna arteziană;
Există o mică grădină zoologică de care copiii sunt foarte încântaţi;
Pe lângă copaci şi flori sunt câteva statui, ruinele a două biserici (franciscane şi dominicane) ambele distruse de turci în secolul XVI, un turn de apă (construit în 1911 cu scopul de a alimenta Danubius Grand Hotel) în care au loc diverse expoziţii şi în care poţi urca pentru o panoramă superbă,  un teatru de vară; cafenele şi restaurante, hoteluri, zonă de spa datorită izvoarelor termale de pe insula, etc.. 
Una dintre principalele atracţii este gradina japoneză pe care din păcate am prins-o în reamenajare, nu era funcţională decât o parte din ea; se făceau pregătiri pentru sezonul de vară; în apropierea ei se găseşte un mic pavilion numit "fântâna muzicală", o copie după originalul construit în  1820 la Târgu Mureş  de Peter Bodor. În mai, am ascultat aici un mini concert de muzică clasică.
Turul insulei se poate face pe jos sau cu diverse vehicule închiriate, cum ar fi cel roșu din imaginea de mai jos.

5 mai 2015

Septembrie in Italia - Isola Bella (VII)

"Timpul în care trăim este singurul care ne aparține cu adevărat și depinde de noi ce chip îi vom da." (Octavian Paler)



Din Isola Madre (despre care am scris aici) am plecat cu vaporaşul spre Isola dei Pescatori. Pe vremuri, acolo erau câteva case de pescari.  Azi sunt multe restaurante, magazine mici, o biserică; practic nu prea ai ce vizita; fiindcă se făcuse deja ora prânzului, am luat o gustare şi apoi ne-am îmbarcat spre Isola Bella. Ambarcaţiunile fac curse dese între insule, cam la aproximativ 20, 30 de minute. Am vizitat palatul în interior şi grădinile. În palat se pot admira tapiserii, mobilier vechi, picturi, candelabre etc., însă  nu e voie sa faci fotografii.
Grădinile (așa cum se spunea în documentarul despre care am amintit în articolul despre insula Madre), "nu seamănă cu altele, totul e dramatic, sunt extravagante, isterice, dar controlate într-un mod elegant, poate sunt exemplul cel mai bun de grădini baroce care au supraviețuit în toată Italia... din 1632 Carlo Borromeo, guvernatorul lacului Maggiore a început să transforme insula într-un fel de terasă piramidală". Și a tot fost transformată, restaurată, timp de patruzeci de ani.
După ce ai intrat în grădini, primul lucru de care se izbește privirea este "The Massimo theatre", despre care specialiștii afirmă că este exemplul la propriu de  kitsch baroc. Aproape din orice punct al grădinilor ai priveliști superbe spre lac. Se spune că pe terasa panoramică a grădinii, adora Stendhal să lenevească. Se găsesc diverse plante aduse din China, Australia, Himalaya, India etc..., care de care mai colorate, mai sofisticate.  Există și câteva zone în care publicul nu are acces. Azi e considerată ca fiind una dintre cele mai bine conservate grădini din lume.
Chiar și așa, cu mult baroc, cu kitsch, cu grija pentru detalii, nu ai cum să nu îndrăgești palatul și grădinile de pe Isola Bella care "au fost concepute cu scopul de a stârni, a suscita uimire și admirație".

15 aprilie 2015

Septembrie in Italia - Isola Madre, Stresa (VI)

"În această lume există mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit." (Octavian Paler)

Cu câţiva ani în urmă am văzut un documentar despre cele mai frumoase grădini ale Italiei. Printre ele a fost prezentată şi Isola Bella  de pe lacul Maggiore. La televizor părea frumos, ei vorbeau de kitsch baroc...Oricum, imaginile m-au bântuit multă vreme. Mi se părea complicat să ajung acolo. La acel moment, insulele Borromeo (din care fac parte Isola Madre, Isola dei Pescatori, Isola Bella, etc.), îmi păreau a fi undeva departe, cumva intangibile. Asta până în septembrie 2014, când am ajuns la Milano. Cum am scris în celelalte articole, fiindcă vremea a fost bună, aproape tot timpul l-am alocat zonelor în afara oraşului (lacurilor Como şi Maggiore). Am fost doar o zi la lacul Maggiore, însă suficient cât să mă tulbure (în sensul bun, pozitiv), să mă facă să visez la o altă călătorie în zonă.
Din Milano Centrale am luat trenul până în localitatea Stresa (drumul durează aproximativ o oră).  Din gară faci cam cinci, zece minute până la lac iar de aici ai mai multe opţiuni, fiindcă ai ce vizita. Stresa  este și ea fermecătoare. Hoteluri de lux, panorama spre lac, multe magazine cu produse tradiționale, restaurante cu terase.
Având la dispoziție doar o zi, am pornit să explorez: Isola Madre, Isola dei Pescatori, Isola Bella. Am luat de lângă lac, din apropierea hotelului "Grand Hotel des Iles Borromees" un bilet combinat pentru cele trei insule. Există  ambarcațiuni care fac legătura între insule. Ni s-a explicat că dacă dorim să vedem cele trei insule, financiar va fi mai avantajos, iar ordinea va fi Madre, dei Pescatori și Bella. Se poate alege să vizitezi și o singură insulă sau două. Cum încă n-am ajuns pe alte continente, în locuri exotice,  până în momentul de față, insulele Madre și  Bella (pe care urma să o admir peste câteva ore) sunt paradisul meu (alături de insula Capri, vizitată în 2010)...Mă refer strict la un paradis în afara țării, pentru că România are locurile ei sublime.. Cred că n-au trecut mai mult de zece, cinsprezece minute după ce ne-am urcat în vaporașul din Stresa, că am și pus piciorul pe Isola Madre, unde se pot vizita grădinile și palatul.

4 martie 2015

Eisenstadt - august 2014

"Când se naște, omul are posibilitatea să aleagă unul dintre cele trei drumuri ale vieții, pentru că nu există altă alegere:dacă merge la dreapta, îl mănâncă lupii; dacă merge la stânga, mănâncă el lupii; dacă merge înainte, se poate autodevora" (Péter Esterházy - Verbele auxiliare ale inimii)

Cum zilele acestea am început să citesc "Verbele auxiliare ale inimii" a lui Péter Esterházy, mi-am amintit că nu am scris nimic despre vizita în  Eisenstadt, capitala Burgenland-ului, unde am zăbovit în jur de cinci/şase ore. Ca turist,  pendulezi între două nume celebre: Esterházy  şi Joseph Haydn.
Un oraş liniştit şi curat..sau cel puţin aşa l-am găsit eu într-o zi de august.
Principalul obiectiv turistic este Palatul Esterházy  şi de aceea am menţionat cartea, fiindcă autorul ei s-a născut într-una dintre "cele  mai vechi familii maghiare aristocratice": Esterházy.
Palatul se poate vizita în interior, la anumite ore, cu ghid. Se spune despre el că este unul dintre cele mai frumoase palate ale Austriei în stil baroc. A fost construit în secolul XIII şi de atunci a fost supus periodic la renovări şi extinderi. Deşi am plecat din Viena entuziasmată şi decisă să vizitez interiorul palatului cu ghid, la faţa locului am făcut brusc, altă alegere  (inspirată, neinspirată, probabil nu voi ştii niciodată, decât dacă voi mai ajunge în Eisenstadt). Cum citisem că sala Haydn (Haydnsaal) este renumită în toată lumea pentru acustica sa şi totodată considerată "bijuteria" palatului pentru design-ul său, am renunţat la turul palatului şi am luat bilet la concertul de o oră susţinut de "Haydn Quartett".
Pe acordurile muzicii lui Haydn, Schubert, Beethoven, Mozart, Mendelssohn am putut privi în voie, minute întregi, interiorul sălii. Poartă numele lui Haydn pentru că celebrul compozitor a fost peste treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy  şi multe din lucrările sale le-a compus în Eisenstadt. Frescele sălii sunt minunatele şi greu te poţi opri din fotografiat.

22 ianuarie 2015

Biserici in Viena -Minoritenkirche (II)

În Minoritenkirche (Biserica Minoriţilor) cred că am intrat de patru, cinci ori. Am văzut-o în toate anotimpurile. Este în apropiere de Hofburg şi merită să-i acorzi câteva minute pentru că este una dintre cele mai vechi biserici gotice din zonă (secolul XIII).
Ca multe alte lăcașe de cult din lume a suferit deteriorări în timpul războaielor, aşa că, de-a lungul timpului a avut nevoie de renovări. Turnul a fost lovit de turci şi de aceea mai este cunoscută şi sub numele de biserica cu turn decapitat.
În interior, piesa de artă cea mai admirată este un mozaic, o copie după "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, realizată de Giacomo Raffaelli  la cererea lui Napoleon.
Cântăreşte aproximativ 20 de tone (9m/4.5m), e realizată pe 12 plăci și s-a lucrat la ea timp de opt ani. Iniţial s-a dorit ca mozaicul să fie expus în Palatul Belvedere, însă datorită dimensiunilor mari s-a renunţat şi astfel, lucrarea şi-a găsit locul  în Minoritenkirche.

2 ianuarie 2015

Concertul de Anul Nou de la Catedrala Ortodoxa Episcopala "Sfanta Treime" Baia Mare

1 ianuarie 2015. Dacă în jurul prânzului am urmărit în transmisiune directă de la Viena Concertul de Anul Nou sub bagheta Maestrului Zubin Mehta,  aș îndrăzni să spun că,  după amiază,  de la ora 17,00, Musikverein s-a metamorfozat  pentru două ore în Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Talentatul, minunatul dirijor Marius Hristescu cu orchestra Nova Musica, soprana Alexandra Coman și tenorul Lviu Indricău i-au făcut să răsune sublim în catedrală pe Strauss, Kalman, Serrano, Brahms, Ceaikovski, Mendoza, Penella, Bernstein etc..
Cu câțiva ani în urmă, când călătoream în afara țării și ascultam în biserici concerte de muzică clasică, pur și simplu tânjeam ca acest lucru să se întâmple și în orașul în care locuiesc. Și iată că, putem spune că de patru ani, în catedrala ortodoxă, acest concert de anul nou a devenit deja o tradiție.
Poate că muzica clasică ascultată într-un lăcaș de cult te apropie și mai mult de divinitate, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau pur și simplu îți transmite o stare de bucurie, că ești, că poți auzi și simți.
Finalul a fost grandios, la fel ca și în Viena - Marșul lui Radetzky. Inutil să mai spun care a fost reacția publicului...
Au fost ore de muzică în care spiritul a vibrat într-un fel anume, te-ai simțit special, privilegiat, după care, fiecare ne-am întors la viața noastră mai mult sau mai puțin complicată...