LACUL GARDA- ITALIA - LIMONE SUL GARDA- DRUMETIE ,,CIMA MUGHERA”

În ultimii ani am vizitat des  Italia, cu precădere  zona lacurilor (Como, Garda, Maggiore, Iseo). Limone sul Garda este o localitate plină de farmec, la lacul Garda. În afară de vizitarea orașului se pot face și drumeții. Stânci, lămâi, arome, flori, cafea, tiramisu, înghețată,  lacul în sine, toate acestea te fac să adori localitatea Limone și să îți dorești să te întorci cândva. Un traseu  pe care am reușit să îl parcurg este cel care pornește de pe o potecă din stânga Hotelului Europa, spre ,,Cima Mughera”. Este solicitant, pe alocuri sunt și zone mai dificile unde trebuie să te sprijini/ajuți de cabluri. Panoramele spre lac sunt superbe, ai posibilitatea să vezi zona  în toată splendoarea. Am făcut o buclă, nu m-am întors pe unde am urcat. Dacă nu vreți să urcați spre zona mai grea, sentiero verticale (deși este cea mai spectaculoasă),  (vezi ultima fotografie cu indicatoarele) se poate continua înapoi spre Limone, aproximativ o oră și jumătate, cu priveliști minunate (stânci și spre final chiar și o  cascadă). Traseul se poate face și invers, adică pornirea din spatele gradinilor, parcului public Villa Boghi.

Chiar dacă am avut parte de o zi înnorată dar temperatura ideală pentru un asemenea traseu (spre sfârșitul drumeției a mai ieșit un pic soarele) și imaginile nu au ieșit foarte bine, am rămas cu amintiri de neprețuit și cu dorința de a reveni în zonă.

EUGENIU BARAU - EXPOZITIA „VINO ȘI VEZI” DE LA BAIA MARE- COLONIA PICTORILOR - ROMANIA

Am admirat mai mult de o oră  tablourile lui Eugeniu Barău, la Colonia pictorilor din Baia Mare. „Am plutit” printre „metafore”, simboluri, culoare, printre îngeri, diversele niveluri ale paradisului,  tipologii de personaje, am asistat la duelul dintre bine și rău. I-am văzut pe „primii oameni” Adam și Eva, profeți, femei, bărbați din toate categoriile sociale,  în viziunea pictorului tulcean, „marginalizat” de comuniști datorită temelor incomode abordate. Câteva dintre personajele fantastice m-au trimis cu gândul la Hyeronimus Bosch iar vre-o două tablouri la Pieter Bruegel cel Bătrân. 

Eugeniu Barău a plecat „dincolo” în aprilie 2020. Lucrările lui nu lasă pe nimeni indiferent, te invită la reflecție, la analiză asupra societății, a existenței în general, te întrebi ce este iluzie și ce este realitate ... 

Expoziția temporară „Vino și Vezi” poate fi văzută până la 30 martie 2026, Colonia Pictorilor, Baia Mare. 

TRILOGIA Ecce Homo, Hristos înaintea lui Pilat și Golgota de Mihály Munkácsy - MUZEUL DERI- DEBRECEN - UNGARIA

Trilogia Ecce Homo, Hristos înaintea lui Pilat și Golgota de Mihály Munkácsy poate fi văzută la „Muzeul Deri” din Debrecen, Ungaria. Prima mare expoziție a lui Mihály Munkácsy am văzut-o în Budapesta în 2025, la Muzeul de Arte Frumoase și acolo am făcut „cunoștință” cu o parte din lucrările lui. În ciuda vieții sale complicate (rămas orfan de ambii părinți la doar 8 ani, în Paris a încercat să se sinucidă în perioada de tinerețe, și-a schimbat stilul artistic), Munkácsy a rămas în istoria artei ca unul dintre cei mai talentați pictori maghiari și apreciat la nivel internațional. 

În muzeul „Deri” din Debrecen, într-o sală, se pot admira cele trei lucrări monumentale, poate unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale pictorului care redau vizual momentele cheie din patimile lui Hristos. Le-am admirat de aproape,  ca să surprind detalii, apoi m-am așezat pe un scaun și le-am privit câteva minute. Personaje tulburătoare, dramatism, tensiune, lumini, umbre și multă emoție. Picturile au fost expuse împreună pentru prima dată  în muzeu la 25 august 1995 și astăzi sunt deținute de statul maghiar.

PEROUGES- FRANTA

Aproximativ o oră cu trenul din Lyon și ajungi într-unul dintre cele mai fermecătoare sate ale Franței. Mic, cochet, atemporal. M-am plimbat câteva ore pe străduțe și am avut o stare de fericire, de bine, bucuroasă că trăiesc și sunt acolo. Nu sunt obiective turistice majore de văzut, dar faptul că te pierzi pe străduțe este o experiență în sine. O biserică, metereze,  case vechi de piatră, mici magazine cu produse locale, câteva restaurante, bere artizanală,  o arteră principală, un traseu circular. Toți turiștii gustă din așa numitele Gallete de Perouges, un  desert, simplu dar delicios. Un oraș medieval în care au fost filmate câteva secvențe din filme ca „Cei trei muschetari” si „Monsieur Vincent”.  Las mai jos câteva imagini, clipe, frânturi din acea zi splendidă.

LA TOURNETTE- DRUMETIE - ANNECY- FRANTA

Cei care vizitează Annecy și sunt amatori de drumeții, cu siguranță vor urca pe „La Tournette”. Pentru mine a fost una dintre  cele mai frumoase excursii în natură pe care le-am făcut până la acest moment. Prima parte a zilei a fost ceață, de-abia am văzut zona la urcare, însă la coborâre am avut o vizibilitate mai bună. Desigur, am în plan să repet experiența dar pe soare, într-o zi senină. Ultima parte este mai solicitantă, pentru că implică lanțuri, cabluri, scări și necesită atenție sporită,  efort. 

Sunt mai multe puncte de plecare de unde poți aborda Tournette-ul (2351 m) aflat în masivul Bornes, zona Haute-Savoie. Este cel mai înalt din zona lacului Annecy și pe parcursul traseului ai parte de panorame superbe. Noi am ales plecarea clasică, din Annecy am mers cu masina câțiva km până spre satul Montmin (cam o jumătate de oră) la parcarea Les Pres Ronds, de la refugiul Pre Revel si de acolo ucare pe jos la Chalet de l'Aulp și continuare până în vârf. Dacă doriți să scurtați, puteți urca direct cu mașina la Chalet de l'Aulp (zona restaurantului, unde este o parcare). Aici,  în sezon, la coborâre puteți mânca câteva din produsele locale, în special brânză sau puteți bea o bere nefiltrată. 

Sunt aproximativ 10/11 km pe care-i poți face în câteva ore, depinde cât timp aloci sa admiri, să faci fotografii, să te odihnești în natură. Cum am scris mai sus, drumeția nu este chiar ușoară, trebuie să ai o condiție fizică cât de cât bună ca să finalizezi traseul care presupune în anumite locuri lanțuri, cabluri. Chiar dacă nu mergi până la capăt (mulți se întoarceau din anumite puncte) ai parte de multe punct de belvedere și te poți bucura de frumusețea naturii.

Sebastiăo Salgado-Amazonia

 

Niciodată nu am crezut în modele, pentru că la un moment  ajung să te dezamăgească  într-un fel sau altul. Admir însă munca sau implicarea în diverse domenii a anumitor oameni, de oriunde de pe planetă.

Fotograful Sebastiăo Salgado este unul dintre ei. S-a stins în mai 2025, la 81 ani. Cel care „a desenat lumea cu lumini și umbre”. Salgado a fost mai mult decât un fotograf... un călător, un „aventurier”, înțelegea cum este condusă lumea.

Un mare regret al meu este că în urmă cu câțiva ani  eram în Milano, mi-am gestionat rău timpul și am ratat expoziția „Genesis”, despre care  s-a scris/vorbit atât de mult.

Dar la o altă vizită, tot în Milano, în 2023 (apropiații știu că merg frecvent în Italia), am reușit să văd expoziția „Amazonia”.

Salgado împreună cu soția lui, Lelia au fost un cuplu cum puține sunt. Să ai aceleași pasiuni, țeluri, este rar... Împreună cu Institutul Terra (fundația lor), au crezut în visul lor și au împădurit, vreme de 20 de ani o zonă sterpă (aproximativ 700 hectare) care azi este plină de viață (populată cu copaci, păsări, diverse specii de mamifere, unele chiar pe cale de dispariție).

VIENA- EXPOZITIA ANTON CORBIJN - FAVOURIT DARKNESS - Bank Austria Kunstforum

    Înainte să scriu aceste rânduri, am ascultat de câteva ori piesa ,,Ghosts Again” (din albumul Memento Mori), Depeche Mode. Dacă veți derula fotografiile de mai jos, la un moment dat, veți înțelege, de ce... Anton Corbijn, unul dintre cei mai respectați fotografi încă în viață, împlinește  70 ani în luna mai.  A făcut peste 80 de videoclipuri, a regizat filme, numele lui este strâns legat de U2, Nirvana, Depeche Mode, Joy Division și nu numai. S-a implicat personal în alegerea imaginilor pentru expoziția din Viena de la Kunstforum, ,,Favourit Darkness”.

  Mult alb-negru,  portrete cu celebrități (surprinse în anumite stări), mai ales din lumea muzicală, imagini din cimitirele cele mai cunoscute ale Italiei,  Parisului sau Vienei. Cineva scria că ,,expresiile ce răzbat dincolo de fotografie poate sunt o aluzie la efemeritate, împotriva căreia faima și succesul nu oferă nici o protecție”.  Una din săli prezintă o selecție de câteva videoclipuri din 1983 încoace. În sala dedicată trupei ,,Depeche Mode” cred că am stat cel mai mult. Extraordinară colaborarea dintre Corbijn si trupă. O să îl vedeți pe Bono, pe Nelson Mandela, un autoportret a lui Corbijn, Miles Dvais, David Bowie, Tom Waits, Chris Martin,  Bryan Ferry, Eva Herzigova, Gwyneth Paltrow, Marianne Faithfull, Lucian Freud etc..

    Veți găsi interesante fotografiile  care duc cu gândul la câteva picturi celebre:  Dave Gahan (Depeche Mode), un portret din Frankfurt, 1993 care trimite la faimosul tablou al lui  Andrea Mategna- ,,Lamentation over the dead Christ” (lucrare pe care am văzut-o expusă în Milano), Courtney Love (1995) la ,,Nasterea lui Venus” a lui Botticelli, trupa Arcade Fire care pozează ca în ,,Cina cea de taină” a lui Leonardo.

ROBERT CAPA - EXPOZITIA DIN BUDAPESTA

Am mai scris că pentru mine o călătorie nu se termină când ajung acasă și despachetez. Continui sa mă gândesc la ce mi-a atras atenția în mod special, să citesc despre subiectul respectiv (poate fi o clădire, un artist, un tablou, o sculptură, o piesă muzicală etc..). În Budapesta am fost la o expoziție de fotografii a lui Robert Capa, fotoreporter de război, cel despre care s-a spus că ,,a reușit să găsească frumusețea în dezordine,  ordinea în haos.” Imagini puternice, m-au tulburat, m-au făcut să-mi pun întrebări, să caut... Ce destin,  ce moarte teribilă, la doar 40 de ani...

Cu siguranță ați auzit de Capa,  și de cea mai controversată fotografie a lui, ,,Soldat căzând” despre care nici azi nu se știe clar dacă a fost trucată, aranjată sau a fost surprinsă în timp real. Numele lui adevărat a fost Endre Friedmann, născut în Budapesta, origini evreiești (mama din Slovacia, tata din Ciucea, Transilvania) și avea să devină cel mai cunoscut fotoreporter de război. Datorită vremurilor complicate din acei ani, a piesajului politic întunecat, la vârsta de 18 ani a emigrat în Germania, a studiat jurnalismul în Berlin, apoi s-a mutat în Paris. A făcut fotografii în războiul civil din Spania, al doilea război mondial, al doilea război chino-japonez, războiul israeliano-arab, primul război din Indochina. Devine cunoscut prin fotografiile făcute lui Leon Trotsky care ține un discurs  în Copenhaga despre Revoluția Rusă.

La început, pentru a evita reacțiile antisemite a lucrat sub numele de Robert Capa, care suna americănește, era ușor de pronunțat și de ținut minte, reușind astfel să vândă mai bine fotografiile.  Unii spun că l-ar fi ales pornind de la porecla lui de când era copil, în maghiară, ,,capa” înseamnă rechin, alții că aliasul ar fi fost inspirat de numele directorului de film Frank Capra.   La un moment dat s-a aflat cine este în spatele numelui. A hotărât să-l păstreze și așa a rămas cunoscut până azi, ca Robert Capa. 

EXPOZITIA - UNIVERSUL LUI DALI- CLUJ NAPOCA- CASA HINTZ

Deși am văzut expoziții în alte orașe ale Europei (inclusiv Figueres/Spania, acasă la artist în Teatrul-Muzeu, unde își doarme somnul de veci, înconjurat de o parte din creațiile sale) m-am bucurat că pot să merg și în Cluj, să admir piese din colecția particulară a lui Beniamino Levi - ,,Universul lui Dali" . 

Trei etaje ale casei Hintz (restaurată)  sunt dedicate catalanului Dali, nu am gasit nici un cusur, îndrăznesc să folosesc cuvântul impecabil.

Chiar dacă Dali a fost incomod ca om, provocator, a avut o personalitate bizară, ticuri maniacale, era o apariție ciudată și din punct de vedere vestimentar,  artistul a scris  o filă importantă în istoria artei. A muncit asiduu, a studiat, a experimentat,  a fost admirator și adept al teoriilor  lui Freud. Nu este deloc ușor să-i interpretezi lucrările: simboluri, metafore, ghicitori, iluzii, îți pun mintea la lucru, trebuie să faci conexiuni între știință, religie, literatură, filosofie, lumea fantastică. Specialiștii încă se chinuie să-i  decripteze opera.

ALFRED KUBIN, ERWIN WURM - EXPOZITIILE TEMPORARE DE LA ALBERTINA MODERN-VIENA

În noiembrie 2024 am văzut la Albertina Modern (Viena, Austria) două expoziții temporare: Alfred Kubin - ,,Estetica răului" și  Erwin Wurm, o retrospectivă cu ocazia împlinirii a 70 de ani a artistului austriac.   

În urmă cu vreo opt ani m-am intersectat pentru prima dată cu câteva lucrări ale lui Alfred Kubin, unul dintre cei mai importanți artiști grafici ai secolului XX, în muzeul Leopold (Viena).

Poate căderile nervoase, depresia, faptul că și-a pierdut mama devreme (avea doar 10 ani), o încercare de sinucidere la mormântul ei, relația dificilă cu tatăl său, iubiri eșuate,  situația din societatea de atunci, ambele războaie mondiale,  ,,exilul interior”, au făcuta ca  opera lui Kubin să fie excepțională, totul se axează pe partea întunecată a psihicului uman: demoni, coșmaruri, război, lumea de dincolo. Unii i-au considerat arta ciudată, decadentă. Dar ARTA l-a salvat. După ce părăsești sălile expoziției, inevitabil, te gândești la viață,  destin, la faptul că  din momentul în care te-ai nascut, te pregătești pentru întâlnirea cu moartea...Toată viața este o căutare a nu știm ce, o rătăcire și în final, toți, dar toți, ajungem în brațele morții...

Câteva lucrări ale lui Kubin m-au dus cu gândul la desenele lui Goya, la o expoziție pe care am văzut-o în 2019 la Prado, în Madrid.

Expoziția poate fi văzută până la 12 ianuarie 2025.

,,SHADOW PAINTINGS" - ADRIAN GHENIE, CHAGALL, ROBERT LONGO - ALBERTINA- VIENA

    Cum ajung cel puțin odată, de două ori pe an la Viena, intru și în Albertina să iau pulsul expozițiilor temporare și să revăd anumite tablouri din colecția permanentă. Am mai scris că nu am nimic în comun cu ARTA, doar că mă liniștește (alteori mă tulbură), încearcă să-mi vindice ,,cicatrici", pur și simplu am nevoie de ea...

În noiembrie 2024 am admirat expozițiile Chagall, Robert Longo și ,,Shadow paintings" a lui Adrian Ghenie. Interesante toate. Am o vreme motive de interogație: exhibiționismul din social media (Ghenie),  ghicitorile lui Chagall și ,,negrul adânc al cărbunelui" (Robert Longo). Trei artiști diferiți.  Voi adăuga câteva imagini pentru cei care nu veți reuși să vedeți  expozițiile. 

PALAZZO PITTI - FIRENZE

Despre Florenta am scris deja cateva randuri (clik aici). Între timp am mai vizitat orașul de câteva ori, deci încă ar fi amintiri de depănat. Aș începe cu finalul articolului (pentru cei care nu veți citi ce am scris anterior) în care spuneam că am lăsat în urmă un oraș (uneori trist, sleit, obosit, arogant, înșelător, plictisit de propria-i celebritate, alteori melodios, solar, fermecător), care an de an este asaltat de tot mai mulți turiști curioși...o Florență care cândva a cunoscut prosperitatea, puterea financiară, idei reformatoare... a căzut, s-a ridicat,  a avut o viață politică complicată, uneori au fost luate decizii la mânie, au fost distruse opere de artă, cărți, rivalități între familiile înstărite, conspirații, revolte, trădări,  asasinate...un oraș înțesat de legende și comori greu de descifrat...

În Palatul Pitti am intrat de trei ori (la fel ca și în Galeriile Uffizi) și probabil la o următoare întâlnire cu Florenta, voi repeta vizita. De fiecare dată descopăr detalii noi plus că apartamentele regale sunt încă în restaurare și îmi doresc să le văd.

Mi-e și teamă să scriu ceva despre Palatul Pitti (fostă reședință a familiei Medici)...este înțesat de opere de artă iar forța unor picturi/sculpturi este de-a dreptul tulburătoare. În concluzie, mă voi axa mai mult pe imagini și poate veți găsi motive de interogație.

Sunt săli din care te desprinzi greu (d' Ercole, dell'Arca, Ulisse, Iliada, Jupiter, Hercules, Venus, Apollo etc.), nume sonore de pictori, tablouri mici, mari, care ascund povești, personaje, poate secrete. Bogați, săraci, bătrâni, preoți, doamne sau domnișoare de viță nobilă,  prostituate au fost modele ale pictorilor și au rămas ,,nemuritoare", ,,captive" în ramele tablourilor, pe pereții sau tavanele sălilor palatului...

Portovenere, Cinque Terre, La Spezia, Sestri Levante - Italia

Cum internetul este plin cu fotografii din Cinque Terre, păreri pro și contra, mi-am propus  că trebuie să văd cu ochii mei ce este acolo. Am tot evitat, cumva, parcă nu eram pregătită. Anul trecut (în august) după ce o jumătate de zi am explorat Sestri Levante, m-am hotărât ca după amiaza să iau  trenul spre Monterosso, unul din cele cinci sate, să-mi fac o primă părere. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am zis că anul următor (adică în 2024) va trebui să mai ajung cel puțin o zi să văd și celelalte sate.

A sosit și 2024, luna septembrie. Aveam un anume plan, ce să vizitez, însă vremea a fost nefavorabilă pentru ce îmi doream și m-am reorientat la fața locului.

Cazarea  am avut-o în două locuri: La Spezia și  Milano.

Cele cinci sate se numesc: Riomaggiore, Manarola,  Corniglia, Vernazza, Monterosso. Fiecare sat are farmecul lui,  nu am un preferat anume. În Corniglia, de la gară se ajunge pe jos urcând peste 300 de trepte sau cu autobuzul (prețul biletului de autobuz este inclus în cardul Cinque Terre).

Mi-am luat  abonament on-line 5terre la tren pentru două zile care include și zona de drumeție. Dacă nu vreți să circulați cu trenul între sate se poate să achiziționați  abonament doar pentru trekking (deci abonamentul de tren îl include și pe cel de trekking). În august 2024 s-a redeschis Via dell  Amore, un drum de aproximativ 1 km, care leagă Riomaggiore  de Manarola. Taxa este 10 euro și trebuie să ai abonament de tren sau trekking (pentru ziua respectivă în care vrei să o parcurgi)  ca să poți traversa și această porțiune. În timp ce o străbați, vezi zona stâncoasă și îți dai seama de ce pe vremuri, înainte să se construiască calea ferată, oamenii din Cinque Terre se întâlneau rar. Chiar dacă între Riomaggiore și Monterosso sunt doar 8 km, era dificil să parcurgi zona pe jos datorită reliefului, părților de urcat/coborât periculoase. Via dell Amore a fost făcută cu multă trudă și pasiune. În 2012 a fost închisă datorită alunecărilor de teren, s-a lucrat la ea și în 2023 s-a deschis un tronson iar în august 2024 a fost redeschisă total. 

MILANO - CIMITIRUL MONUMENTAL

Ieșind din zona cimitirului, în timp ce mă îndreptam spre metrou mi-am adus aminte că citisem cândva o frază ,,SINGURA URGENȚĂ a ta este să fii în viață, să trăiești..."

Memento mori…Cimitirul monumental din Milano

Se spune că pe vremuri  circula o anecdotă: ,,pentru a face parte din elita milaneză, trebuia să ai un loc la Scala, o bancă la biserica San Fedele și o criptă la Cimitirul Monumental”.

,,Există atât de multă artă ascunsă în artă”…

Aduce mai mult cu un muzeu, o galerie mare, mare de artă. Sculpturi peste tot.

Aproximativ două ore am ,,explorat” cimitirul și nu pot spune că l-am văzut.  Aproape că am uitat de cei adormiți, vedeam doar bronz, marmură transformată de arhitecți și sculptori în opere de artă ce rivalizează cu cele din marile muzee ale lumii…

BANKSY- EXPOZITIA NEAUTORIZATA - BUDAPESTA 2024

De la an la an, în lume apar provocări tot mai complexe, indiferent de țară, de nivelul ei de dezvoltare. Este firesc ca și artiștii să reacționeze într-un fel sau altul. Despre Banksy s-a vorbit, s-a scris și probabil povestea va continua... Am citit articole, am văzut/auzit știri (nu îmi este clar, ca probabil altor milioane  de oameni, dacă este vorba despre o singură persoană sau o echipă) totul pare învăluit într-un mister care iți stârnește imaginația. Curiozitatea m-a ,,mânat în luptă" și am intrat la o expoziție ,,NEAUTORIZATĂ", în Budapesta (luna mai 2024). 

Două ore și jumătate au trecut rapid, aproape că mi-a părut rău când am ajuns în ultima sală. Aștern câteva gânduri despre un artist controversat...mi-a plăcut ce am văzut, am la ce mă gândi în perioada următoare, pe lângă multe altele... Lucrează în anonimat, se pare că nu vrea să-și dezvăluie identitatea pentru că nu dorește să fie recunoscut pe stradă.

,,The art of Bansky", expoziția care circulă prin lume, a fost catalogată de artist un fals, comentând pe rețelele sociale că nu are nici o legătură cu ea, ,,pentru că el  nu cere oamenilor bani să-i vadă arta". Se pare totuși că nici nu îl deranjează aceste expoziții.  Probabil că afirmația din tinerețe,  ,,Copyrightul este doar pentru pierzători", o să îl urmărească/bântuie toată viața, pentru că din știrile media (nu știu dacă sunt adevărate/false) se pare că totuși ar fi dat în judecată o firmă de vestimentație pentru că i-a folosit niște lucrări  fără permisiune. 

MUZEUL ZAMBACCIAN- BUCURESTI- ROMANIA

,,Arta îi vorbea, iar el știa să o asculte"...

În toamna lui 2023, aflându-mă în București pentru concertul de la ,,Festivalul Enescu" al talentatei pianiste Yuja Wang/Orchestra Concertgebouw, dirijor Klaus Makela, am vizitat casa lui Conu Zambacu. 

Se spune despre muzeul Zambaccian că ar fi unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Bucureștiului. Negustor, pasionat de artă, provenit dintr-o familie de armeni, Krikor Zambaccian a construit casa pentru a locui dar și a expune. În perioada  copilăriei i-a plăcut vioara iar mai târziu a făcut o pasiune pentru pictură (în timpul studiilor la Paris când descoperă muzeele de artă).

Doar două persoane vizitam colecția, la acel moment. Tulburător să te afli în acel univers, să călătorești în trecut, într-o lume de mult apusă, să iți pui imaginația la lucru, încercând să intuiești ce povești de viață ascund personajele din tablouri, sculpturi. Te învârți printre vasele cu flori ale lui Luchian,  portrete făcute cu atâta măestrie de Tonitza, Traian Cornescu, Grigorescu, Ressu ,,Femei sărace" a lui Tonitza, o iarnă aproape bolnăvicioasă a lui Andreescu, (,,Iarna la Barbizon") etc..

2023 IN IMAGINI - CALATORII

Călătoriile deschid ochii asupra trecutului, te fac să crezi că înțelegi prezentul și te învață să privești cu precauție spre viitor.  Am intrat în clădiri, adevărate bijuterii arhitecturale, am urcat/coborât ,,scări", am bătut poteci de munte, am alergat după trenuri, autobuze, am încercat, uneori, ,,să stau cu mine de vorbă".  Am zâmbit, am lăcrimat, am citit, am văzut, am auzit, am ascultat, m-am grăbit, poate nu am gestionat corect unele situații legate de sănătate, am luat decizii greșite. Uneori am luat-o spre dreapta în loc de stânga sau invers. 

M-am gândit mult la vremelnicie și totuși sunt pregătită să fac saltul în noul an, indiferent de ,,capcanele" pe care mi le pregătește...Mi-a slăbit mult vederea și mă ingrijorează că nu voi mai putea percepe clar frumusețea sau urâțenia din lume. 

Sunt drame în jurul nostru, suferință, lacrimi, boli, iluzii, singurătate... De aceea voi enumera (într-o ordine oarecare, așa cum curg aminitirile la momentul când scriu) doar ce a fost memorabil. Încă învăț să călătoresc. Vreau să depășesc acea etapă în care seara ajung la hotel obosită, după ce am încercat să văd toate obiectivele propuse. Dar ce să fac?...nu mai pot irosi timpul, clipele... Poate de aceea mă străduiesc să absorb cât pot din ce vrea zona respectivă să îmi dezvăluie. Sufăr de curiozitate obsesivă când este vorba de explorat locuri. Cum am mai scris, mă bântuie de câțiva ani o replică din serialul ,,The Young Pope":  ,,îmbătrânesc, timpul  devine o foiță subțire pentru mine". Nu sunt genul care doar bifează că a fost ,,acolo"...Sunt locuri în care mă reîntorc  pentru a revedea o clădire, o sală, un tablou, să mănânc o prăjitură sau o anume mâncare la un restaurant... sunt locuri în care NU sunt încă pregătită să ajung...nu am ieșit de pe bătrânul nostru continent...cândva, trebuie să o fac.

EXPOZITIA ,,RENOIR – THE PAINTER AND HIS MODELS”- BUDAPESTA-2023

Într-o zi de marți, noiembrie 2023 - forfotă, aglomerație, femei, bărbați care-și exprimau șoptit, în diferite limbi, părerea despre tablouri, gesticulând, zâmbind sau stând pe o băncuță într-o sală, doar admirând.

Ca prin magie am pus toată lumea din jur  într-o paranteză și am rămas doar eu și Renoir, unul dintre cei mai faimoși impresioniști, care a declarat cândva ,,sunt un pictor figurativ”, care a celebrat frumusețea corpului feminin, tulburând simțurile, lăsându-ne unele dintre cele mai senzuale nuduri din istoria artei. 

Despre portretul lui Richard Wagner (prezent în cadrul expoziției) se spune că Renoir l-ar fi făcut în doar treizeci și cinci de minute, când cei doi s-au întâlnit în Italia, compozitorul tocmai terminând Parsifal,  fiind fericit și nervos deopotrivă, neavând răbdare.

Rămân la părerea că o expoziție nu poate fi povestită. Trebuie să fii acolo să vezi culoarea, lumina care trece dincolo de pânză. 

În 1897 a căzut de pe bicicletă, rupându-și brațul. În paralel suferea și de artrită reumatoidă, boală care a progresat și  i-a deformat degetele mâinilor. 

În ultima sală este prezentat un film de aproximativ trei/patru  minute în care îl puteți vedea pe Renoir la finalul vieții, în scaunul cu rotile, străduindu-se să picteze, ținând pensula în gură sau legată de degete ori de antebraț. Ce chin pentru un om atât de creativ…

BUCURESTI-MUZEUL DE ARTA- EXPOZITIA ,,NICOLAE GRIGORESCU – PICTOR AL ETHOSULUI ROMANESC”

Eram în București pentru concertul din cadrul Festivalului ,,George Enescu" de la Sala Palatului cu pianista Yuja Wang și orchestra regală Concertgebouw din Amsterdam condusă de  tânărul, dar talentatul dirijor Klaus Makela și aflu că expoziția Grigorescu, de la Muzeul Național de Artă al României, se prelungește  cu două zile. După ce am ajuns în capitală, m-am plimbat vreo trei ore prin centrul istoric și apoi am pornit la pas spre clădirea muzeului de artă. Am admirat-o exterior câteva minute, stând pe o bancă, apoi am intrat. Ordinea a fost: expoziția temporară ,,Nicolae Grigorescu - pictor al ethosului românesc", aripa dedicată galeriei de artă veche românească și de artă modernă (la acea dată câteva săli erau închise) și la final, galeria de artă europeană.

Am făcut câteva fotografii...degeaba, ele nu pot redea culoarea, lumina, frumusețea tablourilor lui Grigorescu... trebuie să fii acolo, în sălile expoziției, să le privești de aproape, de departe, din unghiuri diferite, să te apleci, să te ridici pe vârfuri, să te miri, să-ți pui întrebări... 

Expoziția seduce ochiul, sufletul, inima, mintea, de fapt, intreaga ființă.

MUZEUL OULUI - VAMA- BUCOVINA- ROMANIA

Ce tehnică, ce mâini dibace, câtă migală... 

Mulți dintre dumneavoastră ați trăit sentimentul acela, când pătrunzi într-un anume muzeu și nu mai vrei să ieși, te desprinzi greu.  Așa am simțit când am vizitat Muzeul Oului din Vama. Timpul mi-a fost inamic,  presiunea că trebuie să văd totul repede, m-a copleșit. Detalii impresionante, ouă arajate în vitrină pe diverse teme, culori, regiuni. Mii de ouă de pe tot mapamondul, unul mai surprinzător ca altul.  

Colecția aparține doamnei profesor  Letiția Orșivschi. 

În Bucovina, tradiția închistării ouălor a fost influențată de culorile mânăstirilor pictate pe exterior.  Fiecare dintre lăcașele de cult este cunoscută pentru o culoare specifică, exemplu Voroneț, pentru albastru, asociat cu liniștea sufletească sau  Sucevița pentru verde. Veți admira și ouă decorate cu simboluri solare, spic de grâu sau în culorile costumului popular din Vama etc.. Galbenul reprezintă belșugul, roșu reprezintă sângele, viața, negru simbolul infinitului.  

Despre acest muzeu privat este dificil de povestit. Trebuie doar să-i treceți pragul, să pătrundeți în acel univers plin de culoare, tradiții, să vă puneți întrebări...