Jurnal de Calatorii: ROBERT CAPA - EXPOZITIA DIN BUDAPESTA

Am mai scris că pentru mine o călătorie nu se termină când ajung acasă și despachetez. Continui sa mă gândesc la ce mi-a atras atenția în mod special, să citesc despre subiectul respectiv (poate fi o clădire, un artist, un tablou, o sculptură, o piesă muzicală etc..). În Budapesta am fost la o expoziție de fotografii a lui Robert Capa, fotoreporter de război, cel despre care s-a spus că ,,a reușit să găsească frumusețea în dezordine, ordinea în haos.” Imagini puternice, m-au tulburat, m-au făcut să-mi pun întrebări, să caut... Ce destin, ce moarte teribilă, la doar 40 de ani...

Cu siguranță ați auzit de Capa, și de cea mai controversată fotografie a lui, ,,Soldat căzând” despre care nici azi nu se știe clar dacă a fost trucată, aranjată sau a fost surprinsă în timp real. Numele lui adevărat a fost Endre Friedmann, născut în Budapesta, origini evreiești (mama din Slovacia, tata din Ciucea, Transilvania) și avea să devină cel mai cunoscut fotoreporter de război. Datorită vremurilor complicate din acei ani, a piesajului politic întunecat, la vârsta de 18 ani a emigrat în Germania, a studiat jurnalismul în Berlin, apoi s-a mutat în Paris. A făcut fotografii în războiul civil din Spania, al doilea război mondial, al doilea război chino-japonez, războiul israeliano-arab, primul război din Indochina. Devine cunoscut prin fotografiile făcute lui Leon Trotsky care ține un discurs în Copenhaga despre Revoluția Rusă.

La început, pentru a evita reacțiile antisemite a lucrat sub numele de Robert Capa, care suna americănește, era ușor de pronunțat și de ținut minte, reușind astfel să vândă mai bine fotografiile. Unii spun că l-ar fi ales pornind de la porecla lui de când era copil, în maghiară, ,,capa” înseamnă rechin, alții că aliasul ar fi fost inspirat de numele directorului de film Frank Capra. La un moment dat s-a aflat cine este în spatele numelui. A hotărât să-l păstreze și așa a rămas cunoscut până azi, ca Robert Capa.

În mediul virtual sunt multe articole și documentare despre viața lui Robert Capa, deci cei interesați se pot informa.

Dacă veți avea ocazia să-i vedeți fotografiile, nu ezitați. Este emoționant să fiți față în față cu ele pentru că reprezintă clipe, momente, frânturi din evenimentele acelor ani dificili...A avut slăbiciunile lui și este lesne de înțeles pentru că petrecând atâta vreme în zone de conflict a simțit ,,mirosul morții”, a văzut oameni răniți, suferind, alergând disperați spre adăposturi. Bombe căzând, sirene urlând, clădiri distruse, mizeria, toate lasând dâre pe suflet în vremuri când granița dintre viață și moarte era mult prea subțire. Se spunea despre el că era aventurier, afemeiat, îi plăcea băutura, jocurile de noroc și avea un talent excepțional de autopromovare...Ca să fii fotojurnalist de război trebuie să înveți să ,,dansezi” cu riscul, cu doamna cu coasă, uneori într-un ritm de pași amețitor. Un capitol important din viața lui Capa a fost perioada trăită alături de Gerda Taro, colaboratoare dar și iubită. El a învățat-o tehnici de fotografiat iar ea este femeia care a avut o influență benefică asupra lui. A sfârșit moartă în Spania, în timpul războiului civil, un tanc a lovit mașina în care se afla în timp ce făcea fotografii printre soldați răniți și camioane, chiar cu câteva zile înainte de a împlini 27 de ani. Gerda și Capa sunt cel mai faimos cuplu de fotoreporteri de război chiar dacă apropiații lor au declarat că între cei doi au existat infidelități. O iubire care și azi fascinează, despre care încă se scrie. A avut relații și cu alte femei, printre care una de scurtă durată cu Ingrid Bergman. Prin natura meseriei a călătorit mult, a scris. În afară de perioadele când a fost fotoreporter de război, a stat printre artiști, pictori, scriitori, a cochetat o perioadă scurtă și cu cinematografia.

Capa este trimis de revista ,,Life” să facă fotografii în Indochina. Acceptă, deși în urmă cu doi ani afirmase că a terminat cu războiul, își dorește să imortalizeze și lucruri mai frumoase. Prietenii l-au sfătuit să nu meargă, că este prea periculos, ,,nu este războiul tău”. El a spus că sunt doar două săptămâni...Se pare că destinul l-a chemat să fie acolo...în Thai Binh, Vietnam, 25 mai 1954. Căutând un unghi mai bun pentru a-i fotografia pe soldați, calcă pe o mină antipersonal care i-a retezat piciorul stâng, făcându-i și o gaură mare in piept. Nu a mai putut fi salvat. A murit omul și s-a născut legenda...

Expoziția văzută de mine a cuprins imagini din cele cinci războaie (enumerate mai sus) și alte câteva din viața cotidiană ale unor oameni obișnuiți sau celebrii (Picasso, Matisse, Ingrid Bergman).

Într-una din săli erau expuse ultimele fotografii făcute de Robert, chiar din ziua în care a murit. Sfâsietoare este o imagine cu mama lui Capa, îmbrățișând piatra de mormânt a fiului ei, pe care scrie ,,Robert Capa, născut în Budapesta, 22 octombrie 1913, mort în Thai Binh, Vietnam, 25 mai 1954”. I s-a făcut o ceremonie militară în Hanoi, apoi trupul a fost trimis familiei lui în America, armata oferindu-se să îl îngrope în cimitirul național din Arlington. Mama lui, Julia, a hotărât să-l ducă într-un cimitir de lângă New York, motivând că fiul ei nu a fost soldat, ci un om al păcii.

Robert Capa a rămas în conștiința oamenilor ca cel care a fondat asociația fotografilor independenți ,,Magnum” împreună cu Henri Cartier Bresson, George Rodger, David Seymour dar și ca cel care a surprins în fotografii (atât cât s-a putut și cu apartura specifică acelor vremuri) ziua debarcării în Normandia pe Omaha Beach. Citisem că a reușit să facă aproximativ 106 fotografii (chiar dacă se trăgea în jur continuu) însă la developare în laboratorul revistei ,,Life” din Londra din cauza grabei de a le trimite ziarelor s-a produs o eroare la uscare și în lipsa ventilației, imaginile s-au distrus. Au fost salvate doar 11 fotografii, de pe una dintre cele patru role, care au primit numele de ,,The Magnificent Eleven” și sunt neprețuite. Au ieșit neclare, defocalizate fiindcă mâinile lui Capa tremurau în acele condiții extreme, de haos, era speriat, era ceață, el era civil și nu avea o armă cu care să se apere. Chiar Steven Spielberg s-a inspirat din fotografiile lui pentru filmul ,,Saving Soldier Ryan". Totuși, la ani de zile după acel eveniment apar semne de întrebare, cum că nu ar fi fost vorba de o eroare tehnică ci că pe rolele respective nu ar fi fost nici o fotografie.

Capa și Gerda, doi tineri talentați, au fiecare câte o poveste, la un moment dat mergând pe același drum profesional și personal. Și-au dorit să schimbe ceva în lume și au reinventat formatul fotografiilor de război. Imaginile transmit un mesaj peste timp. Nu trebuie să stăm nepăsători, inactivi, pentru că amenințările la adresa păcii, democrației pândesc chiar și în zilele noastre... Au ales ,,să lupte” în felul lor, nu cu arma, ci cu aparatul de fotografiat. Nu există carte despre istoria fotografiei în care Robert Capa să nu fie menționat. Războaiele au fost și sunt îngrozitoare și cineva a trebuit să le arate lumii...

Voi încheia cu câteva rânduri (despre războiul clasic) din Stefan Zweig, care mă bântuie de ani de zile, de când le-am citit:

"Generația de la 1939 cunoștea însă războiul. Ea nu-și mai făcea iluzii. Știa că războiul nu este romantic, ci barbar. Știa că acesta va dura ani și ani, irecuperabile anotimpuri ale vieții. Știa că la atac împotriva inamicului nu mergi împodobit cu frunze de stejar și galoane strălucitoare, ci vegetezi săptămani în șir prin șanțuri și adăposturi, plin de păduchi și chinuit de sete, că din depărtarea aceea te întorci distrus și mutilat, fără să-l fi privit vreodată pe adversar în lumina ochilor."

Te-ar putea interesa și:

Berlin-ul vazut vara - 2018
Salzburg - St. Gilgen - St. Wolfgang (V)
The Eagles Nest- Cuibul de vulturi a lui Hitler -Kehlsteinhaus
Potsdam - o vizita la Palatul Sanssouci
Florenta in vreme de pandemie- Italia -2021