"
Pentru a face o fotografie trebuie să-ţi aliniezi capul, ochii şi inima." (Henri Cartier Bresson)
Duminică dimineaţă - 14 septembrie 2014. Din nou în gara centrală din Milano; primul tren cu care ne propusesem să plecam spre
Como l-am pierdut. Sunt dese trenurile spre Como, aşa că l-am luat pe următorul. În acest gen de excursii, orice ora irosită o simţi mai tarziu cand ai vrea să zăboveşti mai mult într-un loc şi nu mai ai minute...
În Como mi-a plăcut catedrala; atat exterior cat şi interior. Fiind duminică, feriboturile rapide circulau mai rar. După ce ne-am învartit prin Como, am luat prima cursă rapidă şi în jurul orei 15.00 am ajuns în
Bellagio, acel loc pe care toate publicaţiile, topurile, ghidurile turistice îl numesc "perla lacului Como". Şi da...în Como nu ţin neapărat să mă întorc (dar nu mi-ar displace să revin)...însă în Bellagio trebuie să mai ajung măcar odată; poate primavara sau poate din nou toamna, în septembrie. Stau în faţa calculatorului neputincioasă, fiindcă nu ştiu cum să descriu Bellagio. Străduţe înguste pe care urci, cobori, iar urci, iar cobori, turişti, magazine, restaurante cochete, culoare, lac, munte, feriboturi, şalupe care vin şi pleacă. Şi apoi
Villa Melzi. O găseşti repede. Sunt indicatoare, mergi pe langa lac.
Villa Melzi nu se vizitează în interior. Se pot vizita grădinile şi cateva anexe. Complexul a fost realizat între 1808 şi 1810 de omul politic Francesco Melzi d' Eril (1753-1816), vicepreşedinte al Republicii Italiene sub Napoleon. Nu mi-am putut imagina că o grădină poate fi astfel întreţinută; atat de curată, mult, foarte mult verde; flori, nuferi, statuete, o mică gradină orientală. Ceea ce era candva orangerie s-a transformat într-un muzeu cu vestigii istorice importante de pe vremea lui Napoleon. M-am aşezat pe o bancă în apropierea statuii lui Dante şi Beatrice, langă monumentul alb-azuriu atat de îndrăgit de Franz Liszt; am stat cateva minute privind lacul şi munţii. Poate fi un pic apăsătoare atata frumuseţe. Părea ireal. Parcă nu-mi venea să cred că sunt acolo, în acea zi de septembrie caldă, senină, în acele clipe, în acea felie de timp. Şi totusi eram...
Link-uri utile:
http://www.navigazionelaghi.it/eng/c_illago.html
http://www.bellagiolakecomo.com/
Pretul unui bilet - vizita gradini Vila Melzi - 6.50 euro/persoana
Articole similare:
Septembrie in Italia (I)
Septembrie in Italia - Varenna si Villa Monastero (II)
Septembrie in Italia - Lacul Como -Lenno - Villa del Balbianello (III)
Septembrie in Italia - Bergamo (V)
Septembrie in Italia - Isola Madre, Stresa (VI)
Septembrie in Italia - Isola Bella (VII)
Lacul Como - gradinile de la Villa Carlotta - mai 2016
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Villa Melzi - "Dante si Beatrice" -sculptor Giovanni Battista Comolli |
|
Bellagio - Villa Serbelloni -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
| |
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio - septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 |
|
Bellagio -septembrie 2014 - interior biserica |
|
Bellagio - vedere spre lac din gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 |
|
Bellagio - in gradinile de la Villa Melzi -septembrie 2014 - mica gradina orientala |

Vedere din feribot - plecam din Bellagio -;( |
|
Como -septembrie 2014 |
|
Como -septembrie 2014 |
|
Como -septembrie 2014 |
|
Como -septembrie 2014 |
|
Como -septembrie 2014 - catedrala |
|
Como -septembrie 2014 -catedrala |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu