30 septembrie 2014

Zile de august in Budapesta

August 2014- plecam spre Budapesta şi eram nerăbdătoare să revăd oraşul.
De multe ori mi s-a reproşat că în (mini) vacanţe am planuri ambiţioase, programe prea încărcate, lista cu muzee este prea lungă, că fac prea multe fotografii, merg prea mult pe jos.
Aşa că, în vara aceasta am încercat să fiu o turistă mai puţin "toxică", să nu "absorb" tot felul de lucruri inutile, fără de care poţi trăi (cum ar zice  unii), o turistă care să se relaxeze, să se plimbe fără ţintă. M-am străduit...dar cred ca nu prea mi-a ieşit. 
Cum soarele a fost generos în cele 3 zile şi jumătate, intimidând cei caţiva nori care şi-au făcut prezenţa într-una din după amieze, am profitat din plin să descopăr la pas cat mai mult din oraş. Merită efortul, pentru că, "vizual",  Budapesta este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei.
Două dimineţi m-am învartit în zona Parlamentului. Coboram la staţia de metro Kossuth Lajos ter, treceam pe lânga podul cu prim ministrul Imre Nagy, privind turiştii care se chinuiau să găsească unghiul bun pentru o fotografie, amuzându-mă că, la fel am procedat şi eu,  apoi după câţiva zeci de metri salutam statuia preşedintelui american Ronald Reagan, care nu scapă din ochi monumentul dedicat armatei ruseşti,  treceam pe lânga noul şi controversatul memorial al victimelor ocupaţiei germane, savuram o cafea aromată la "espresso embassy" şi reveneam la Parlament. Zona e ca un magnet pentru turişti.  Parlamentul e renovat în exterior şi e o splendoare să-l priveşti atât ziua, cât şi seara când e luminat. În jurul lui au apărut câteva statui noi, grandioase, şi încă vreo doua sunt în lucru. Urma apoi o plimbare de-a lungul Dunării, pe langă emoţionantul memorial "Shoes on the Danube", dedicat evreilor ucişi de mişcarea "Arrow Cross" în cel de-al doilea război mondial. Victimele erau aliniate, obligate să-şi scoată pantofii,  împuşcate, trupurile cădeau în Dunăre, pantofii rămaneau...acest lucru încearcă să-l sugereze cele 60 de perechi de pantofi de fier creaţi după modelul celor din anii 1944.

Într-una din zile am ajuns şi la grădina filosofilor, un complex de statui pe care doream să-l vad de vreo doi ani (lucrarea artistului maghiar (născut în Romania)  Nandor Wagner, care redă opt personaje din diferite culturi şi religii care au influenţat omenirea de-a lungul timpului).
Pentru prima oară am vizitat Memento Park, adica cele 42 de statui (gigante) comuniste din perioada 1945-1989, care "amintesc de dictatură". Cât de mică, neînsemnată, anonimă m-am simţit printre ele. Vrei, nu vrei, ajungi să te gandeşti la dramele şi la "urmele" lăsate de regimul de atunci...Habar nu am la ce visa (de la cei şase metri ai săi) soldatul sovietic, însă cu siguranţă "am simţit" privirea suspicioasă şi sfredelitoare a lui Árpád Szakasits. În fond, parcul reprezintă o "filă" din trecut; bine că nu a fost aruncată la "coşul de gunoi al istoriei", pentru că aşa, tinerii de azi, pot intui câte ceva din ceea ce au trăit părinţii şi bunicii lor.
Ori de câte ori ai reveni în Budapesta, o vizită parcă nu e completă dacă nu urci şi la Bastionul Pescarilor. Ca de obicei, turişti mulţi, aparate de fotografiat care îşi făceau treaba. Ici colo se renova. Un el şi ea işi spuneau "da" într-un cadru feeric: bastionul, vedere la Dunăre, la parlament, la poduri celebre,  petale de trandafir, şampanie...în concluzie, o după amiază perfectă, atât pentru nuntaşi, cât şi pentru turişti.
Oricât de splendidă a fost vremea, oricât m-am străduit să evit interioarele, totuşi, nu mi-am putut neglija "lista" cu muzee. Cred că în ultimii ani, vacanţele mele au devenit un fel de "călătorii de studiu". Poate că îmbătrânesc, poate că nu mai vreau să risipesc timpul, poate că odihna şi relaxarea mi se par un moft...Aşa că, Budapesta mea din luna august 2014, s-a conturat şi cu o vizită la muzeele: de arte aplicate, "Imre Varga" si "Vasarely". Toate trei sunt speciale. Însă cel  în care se găsesc lucrările lui Imre Varga (sculptor, pictor, grafician), este genul de muzeu care-ţi va rămâne în inimă şi minte pentru tot restul vieţii. Sper să reuşesc candva, să-mi aştern gandurile şi impresiile despre ceea ce am văzut şi simţit acolo. Ce artist complex...ce lucrări impresionante...multe dintre ele sunt expuse în spaţii publice atat în Ungaria, cat şi în alte ţări. Una dintre cele mai cunoscute şi emoţionante este salcia plângătoare de oţel din curtea marii sinagogi din Budapesta, pe ale cărei frunze sunt inscripţionate nume ale evreilor maghiari ucişi în timpul Holocaustului.  Cu câteva ore înainte să vizitez muzeul, Varga Imre trecuse pe acolo; altfel spus,  am ratat şansa să-l văd pe artist printre lucrările sale.  Nu pot decât să-i doresc maestrului, la cei 90 de ani ai săi, sănătate şi putere în a-şi finaliza toate proiectele.

Concluzia mea: de la an la an, oraşul devine tot mai interesant şi fermecător; consider că e unul dintre oraşele europene pe care ar trebui să-l vezi cel puţin odată în viaţă; Budapesta primeşte de la mine, în luna august 2014, nota zece.






Budapesta- august 2014 - Parlamentul seara

Budapesta- august 2014

Budapesta- august 2014 - gradina filosofilor

Budapesta- august 2014 - gradina filosofilor

Budapesta- august 2014

Budapesta- august 2014

Budapesta- august 2014 - la Casa strudelului

Budapesta- august 2014 - statuile din bronz ale lui Imre Varga - Varakozok(Those Waiting)
 inspirate dintr-o vizita a artistului in Paris (cartierul rosu)

Budapesta- august 2014 - ansambul de statui de langa Parlament

Budapesta- august 2014 -memorialul "Shoes on the Danube"

Budapesta- august 2014 -memorialul "Shoes on the Danube"

Budapesta- august 2014 - Parlamentul vazut de la Bastionul Pescarilor

Budapesta- august 2014 - Parlamentul

Budapesta- august 2014 - Podul cu lanturi

Budapesta- august 2014 - Parlamentul

Budapesta - la  cafeneaua New York

Budapesta - august 2014 - statuie in piata Fő tér din Obuda

Budapesta- august 2014 - La Parlament - se faceau repetitii 

Budapesta- august 2014 - statuia poetului Jozsef Attila

Budapesta- august 2014 - Parlamentul
Budapesta- august 2014 - La Memento Park - Árpád Szakasits
Budapesta- august 2014 - La Memento Park- Soldatul sovietic 
 
Budapesta- august 2014 - Cizmele lui Stalin 
Budapesta - august 2014 - nunta la Bastionul Pescarilor

Budapesta - august 2014 -podul cu prim ministrul Imre Nagy

Budapesta - august 2014 -controversatul memorial...


Budapesta - august 2014 - interior muzeul Imre Varga

Budapesta - august 2014 - interior muzeul Imre Varga
macheta salciei din curtea marii sinagogi

Salcia din curtea marii sinagogi - fotografie din 2012 (cand am vizitat sinagoga)


Budapesta- august 2014 - La Parlament

Budapesta- august 2014 - Complex de statui in lucru in zona Parlamentului
Budapesta- august 2014-asa va arata la final monumentul


Budapesta- august 2014 - Book Café


Budapesta- august 2014 - statuia care-l reprezinta pe Imre Kalman-
 renumitul compozitor de opereta

4 comentarii:

  1. Foarte frumos! Ce înseamnă să prinzi vreme bună.... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cora, multumesc; imi amintesc cand ai fost prima data in Praga ca ai prins ploaie si erai un pic suparata ca nu ai vazut orasul in toata splendoarea lui; conteaza mult sa prinzi vreme buna...dar pana la urma, fiecare anotimp are farmecul lui...

      Ștergere
    2. Să ştii că şi a doua oară când am fost la Praga tot ploaie am prins. :) Poate a treia oară să fie cu noroc.
      În orice anotimp dacă plouă e urât....

      Ștergere
    3. Pai sa fie cu noroc si a treia oara, a patra, a cincea... ;-) adevarul e ca vremea urata iti poate influenta perceptia asupra unui oras...

      Ștergere