Baia Mare il asteapta pe Mos Craciun

Din prima zi de decembrie, peste Baia Mare s-a asternut farmecul si magia sarbatorilor de iarna.

Sa speram ca Rudolf, renul cu nasul rosu, va lumina drumul lui Mos Craciun pentru ca acesta sa zareasca de departe, bradul inalt de 32 de metri, frumos impodobit, din centrul vechi al orasului si sa faca un popas  cu saniuta, lasand cadouri pentru toti copiii. 

Viena- Cafe Central

"Cafeneaua vieneză era, după cum o descrie Zweig în autobiografia sa, "cel mai bun loc să te pui la curent cu tot ce este nou " ". 

În ultimii ani am trecut de câteva ori pe lângă Cafe Central, gazduită în Palatul Ferstel. Am tot evitat să intru. În dimineața zilei de 7 noiembrie 2013, aflându-mă din nou în Viena, mi-am zis ca trebuie să văd și eu interiorul, mai ales că citisem multe recenzii favorabile.

Am stat vreo 30 de minute  (la un expresso si un ștrudel cu mere) încercând să mă bucur de atmosfera acestei cafenele.

Citisem că a fost  deschisă în 1876, închisă în 1943 în timpul războiului când s-a făcut praf și pulbere din cauza bombardamentelor, redeschisă în 1975 într-o altă parte a clădirii și renovată din nou in 1986. Cândva, aici se aduna toata "lumea bună" vieneză (și nu numai): Peter Altenberg, Adolf  Loos, Sigmund Freud, Stefan Zweig, Leo Perutz, Alfred Adler etc.

Mă amuzam, încercând să-mi imaginez cum se comentau articolele din ziarele vremii, cât de aprinse or fi fost dezbaterile, discutiile... câte secrete s-or fi impărtășit la o ceașcă de cafea...

Astăzi sunt multi  turisti, oameni de afaceri, localnici,  care împart idei, impresii, șoapte de amor, în jurul unei prajituri delicioase, a unei cesti de cafea, a unui ziar sau a unui șnitel vienez, într-o locatie, a cărei arhitectura, parcă, te trimite înapoi în timp.

Viena ( Kunsthistorisches Museum) - intre Lucian Freud si saliera lui Cellini

7 noiembrie 2013- Viena

După ce dimineața am împărțit-o între Cafe Central (curioasă fiind să văd interiorul) și Palatul de Iarnă al Prințului Eugen de Savoia, redeschis publicului larg în 18 octombrie 2013, marcând 350 de ani de la nașterea acestuia, după amiaza am rezervat-o muzeului de istorie a artei. Nu eram la prima vizită. De data aceasta aveam două ținte precise: saliera lui Benvenuto Cellini și expoziția temporară a lui Lucian Freud. Firește, nu i-am neglijat nici pe pictorii de școală veche, fiind minunată, magică, reîntâlnirea cu Rubens, Anthony Van Dyck, Albrecht Dürer, Lucas Cranach, Bruegel, Titian, Cravaggio etc.....

Saliera o găsim ca parte a colecției  Kunstkammer Wien, redeschisă în martie 2013 și considerată cea mai importantă colecție de acest gen din lume (ceasuri, instrumente științifice, vase din metale prețioase, statuiete, tapiserii, etc). Se spune despre Kunstkammer Wien că este "un muzeu în cadrul muzeului".  

Am admirat câteva minute saliera, cea mai prețioasă solniță a lumii, o alegorie a pămantului și apei; Neptun și Geea întruchipați cu atâta finețe și măiestrie de sculptorul-bijutier Benvenuto Cellini; are atâtea detalii, încât acuma, la cateva zile distanță, am senzația că nu i-am acordat destul timp, că ceva mi-a scăpat. Este o lucrare complexă, încât nu e de mirare că e considerată ca una din cele mai importante obiecte renascentiste. Autoritățile austrice au stat cu nervii încordati aproximativ trei ani: se știe că în 2003  a fost furată din muzeul de istorie a artei din Viena, însă spre bucuria  iubitorilor de artă din lumea întreagă, saliera a fost recuperată în 2006 și supusă unui proces de restaurare.

Budapesta - Teatrul National

Sambata trecuta (9 noiembrie 2013), intorcandu-ma de la Viena, am oprit trei ore in Budapesta.
Mi-era dor sa vad cladirea Teatrului National (deschisa in 2002, construita in doar 15 luni) si  parcul din jurul acesteia. Conceptul spatiului exterior cladirii teatrului este unul exceptional, incercand (si reusind) sa evoce momente din lumea teatrului. Apa si prora navei din fata intrarii teatrului  "ar putea fi interpretate ca o extindere a Dunarii", iar superbul si dramaticul efect vizual produs de "silueta zacand in apa", care aminteste de fatada superioara a Teatrului National Vechi din Piata Blaha Lujza (demolat in 1965 pentru construirea unei linii de metro) este dificil de redat in cuvinte. E atat de placut sa te plimbi printre statuetele unor actori de marca ai Ungariei surprinsi in roluri legendare... M-am oprit sa-l admir pe Jozsef Timar imortalizat in rolul remarcabil din piesa "Moartea unui comis voiajor" a lui Arthur Miller si apoi m-am asezat pe un scaunel langa celebra, versatila Hilda Gobbi, despre care se spune ca a interpretat la fel de bine atat tragedia cat si comedia. In spatele cladirii teatrului se gaseste o constructie in forma de spirala, Ziggurat-ul, care aminteste de turnul Babel. De aici mai faci cativa pasi si ajungi la Palatul Artelor (Muvesztek Palotaja)

Puglia&Basilicata (IV) -Matera, orasul in care pulsul bate in piatra

"civilizaţia creează tot atâtea suferinţe câte rezolvă"...

În fiecare dimineaţă merg pe jos spre locul meu de muncă. Treizeci de minute. Este acea bucată de timp în care reuşesc să stau de vorbă cu mine,  să-mi zdrobesc mintea cu tot felul de întrebări pentru care uneori am răspunsuri, alteori nu. De multe ori îmi amintesc de locurile fermecătoare pe care le-am vizitat, şi-mi  fac planuri, strategii, trasee pentru altele.
Zilele trecute mă gândeam la Matera, la oraşul acela în care cel mai probabil "pulsul bate în piatră". O piatră veche de când lumea...pe care am atins-o, am simţit-o, am mirosit-o în 14 septembrie 2013:  sassi di Matera...căci aşa se numesc construcţiile în stâncă. Ele reprezintă principala atracţie turistică a oraşului.  Urcând şi coborând printre ele, mi-era dificil chiar şi să-mi imaginez în ce condiţii s-a trăit aici, cândva.  Matera se afla în sudul regiunii Basilicata şi este una dintre cele mai vechi aşezări omeneşti din Italia. După publicitatea negativă facută de Carlo Levi într-un capitol al memoriilor sale  ("Hristos s-a oprit la Eboli", "Cristo si e fermato a Eboli"),  în care  descria sărăcia, lupta cu malaria, prezenţa permanentă a morţii, se pare că începând cu 1950 autorităţile s-au mobilizat şi au început lucrări de restaurare.  În  filmul inspirat după memoriile lui (1979),  Carlo Levi (exilat în 1935 de către fascişti într-un orăşel din apropiere de Eboli) interpretat de actorul Gian Maria Volonte îşi spunea că:"Hristos s-a oprit la Eboli, unde drumul şi trenul părăsesc coasta şi penetrează pământurile triste ale Lucaniei; în acele ţinuturi aride  nu  a ajuns nici Hristos, nu a ajuns nici timpul, nici sufletul individual, nici speranţa, nici legătura dintre cauză şi efect, raţiune sau istorie". Între timp, lucurile s-au schimbat. Acuma ...e curat, nimic nu mai aminteşte de mizeria de odinioară.