Jurnal de Calatorii: Viena ( Kunsthistorisches Museum) - intre Lucian Freud si saliera lui Cellini

7 noiembrie 2013- Viena

După ce dimineața am împărțit-o între Cafe Central (curioasă fiind să văd interiorul) și Palatul de Iarnă al Prințului Eugen de Savoia, redeschis publicului larg în 18 octombrie 2013, marcând 350 de ani de la nașterea acestuia, după amiaza am rezervat-o muzeului de istorie a artei. Nu eram la prima vizită. De data aceasta aveam două ținte precise: saliera lui Benvenuto Cellini și expoziția temporară a lui Lucian Freud. Firește, nu i-am neglijat nici pe pictorii de școală veche, fiind minunată, magică, reîntâlnirea cu Rubens, Anthony Van Dyck, Albrecht Dürer, Lucas Cranach, Bruegel, Titian, Cravaggio etc.....

Saliera o găsim ca parte a colecției Kunstkammer Wien, redeschisă în martie 2013 și considerată cea mai importantă colecție de acest gen din lume (ceasuri, instrumente științifice, vase din metale prețioase, statuiete, tapiserii, etc). Se spune despre Kunstkammer Wien că este "un muzeu în cadrul muzeului".

Am admirat câteva minute saliera, cea mai prețioasă solniță a lumii, o alegorie a pămantului și apei; Neptun și Geea întruchipați cu atâta finețe și măiestrie de sculptorul-bijutier Benvenuto Cellini; are atâtea detalii, încât acuma, la cateva zile distanță, am senzația că nu i-am acordat destul timp, că ceva mi-a scăpat. Este o lucrare complexă, încât nu e de mirare că e considerată ca una din cele mai importante obiecte renascentiste. Autoritățile austrice au stat cu nervii încordati aproximativ trei ani: se știe că în 2003 a fost furată din muzeul de istorie a artei din Viena, însă spre bucuria iubitorilor de artă din lumea întreagă, saliera a fost recuperată în 2006 și supusă unui proces de restaurare.

Expoziția lui Lucian Freud nu se poate povesti. Trebuie vazută... am strâns din dinți, am ridicat și coborât sprâncenele; nici nu mai știu de câte ori mi-am apăsat cu degetele mainii: bărbia, nasul și ridurile deja vizibile ale fruntii, mirându-mă, întrebându-mă; sălile dedicate artistului erau vii, pline de forfotă, de numeroase grupuri (însoțite de cate un ghid local) animate de discuții probabil pro și contra.

Am pendulat între portrete, autoportrete și nuduri imperfecte. Mă tot întorceam la trei dintre lucrări:

1-"Autoportret" (self-portret, din anul 1956), mai precis autoportretul neterminat, pe care un critic a lui Freud îl descrie ca "intensitatea liniștii din milisecunda dinaintea exploziei unei grenade"; "portretul aduce lămuriri remarcabile legate de tehnica și metodele de lucru ale lui Freud; structura de bază a imaginii este schițată în cărbune, peste care s-a aplicat direct vopsea în ulei; spre deosebire de alți pictori, începe în centrul exact al compoziției și își continuă munca spre periferia compoziției."

2-"Reflecție" (Reflection, self-portret, din anul 1985), pictat când artistul avea deja șaizeci de ani, "nu are atitudinea sigură a autoportretelor anterioare; ochii obosiți privesc înainte cu prudență, privirea puternică pare diminuată, ca o lumină scăzuta; părul nearanjat al artistului și umerii goi, sugerează o persoană goală pană la esență, în timp ce Freud își îndreaptă ochiul atent spre propria reflecție transformată în oglindă"

3-"Interior cu o plantă, reflecție" " (Interior with a plant, reflection, 1967-1968)- considerat de criticii de artă unul dintre cele mai "experimentale compoziții"; este cel mai creativ tablou pe care l-am vazut in ultima perioadă; cred că de cel puțin patru ori m-am întors în sala unde era expus, ca să-l revăd.

Nu știu dacă mai există artiști care și-au pictat fiicele nud, însă în "Portrait of Rose" și "Esther" le puteți identifica pe fiicele lui Lucian Freud, care au pozat pentru tatăl său, fără inhibiții.

Se știe că Lucian Freud a apărut în timpul vieții sale destul de rar în emisiuni televizate. In expoziție este inclus un film de câteva minute în care artistul vorbește despre tablourile sale favorite: "Diana și Actaeon", "Diana și Callisto" ale lui Titian. Filmul este redat într-o sală cu ieșire spre încăperea cu lucrările lui Titian, deci doar la câțiva pași de versiunea a doua a tabloului "Diana și Callisto".

Așa cum scrie și pe site-ul muzeului, în pregătirea acestei expoziții, la selecția tablourilor, s-a implicat însuși artistul, înainte de trecerea lui în eternitate ( iulie 2011), ajutat de asistentul lui care i-a fost alături mulți ani, David Dawson.
Reuters scrie: "este probabil ca expoziția de la Viena să fie ultima, cea mai mare, până în anul 2022 când se va sarbători centenarul nașterii artistului."

Am iesit seara din muzeu copleșită, "apăsată", confuză, răvășită, având în minte imaginile autoportretelor "celui care a fost un artist al timpului său, dar și al tuturor timpurilor", a "celui care e prea contemporan pentru muzeul de istorie, și prea istoric pentru muzeul contemporan".

P.S.
Citatele le-am preluat din brosurile puse la dispozitia vizitatorilor in salile unde este gazduita expozitia temporara Lucian Freud (8.10.2013-6.01.2014)
NU a fost permis fotografiatul in salile expozitiei Lucian Freud.

Imagine cu chipul artistului
la intrarea in salile expozitiei temporare a lui Lucian Freud

Saliera lui Benvenuto Cellini - Viena, Kunsthistorisches Museum

Detaliu -Saliera lui Benvenuto Cellini - Viena, Kunsthistorisches Museum

Saliera lui Benvenuto Cellini - Viena, Kunsthistorisches Museum

Viena, Kunsthistorisches Museum-
etajul unde are loc expozitia temporara a lui Lucian Freud -
in fundal se vede imaginea artistului

nu este permis fotografiatul in cadrul expozitiei temporare Lucian Freud
- in imagine panoul publicitar -
tabloul "Reflection with two children (self-portrait)"

nu este permis fotografiatul in cadrul expozitiei temporare Lucian Freud
- in imagine panoul publicitar - detaliu din tabloul "Standing by the rags"

25 noiembrie 2013

Viena ( Kunsthistorisches Museum) - intre Lucian Freud si saliera lui Cellini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu