Jurnal de Calatorii: Puglia&Basilicata (IV) -Matera, orasul in care pulsul bate in piatra

"civilizaţia creează tot atâtea suferinţe câte rezolvă"...

În fiecare dimineaţă merg pe jos spre locul meu de muncă. Treizeci de minute. Este acea bucată de timp în care reuşesc să stau de vorbă cu mine, să-mi zdrobesc mintea cu tot felul de întrebări pentru care uneori am răspunsuri, alteori nu. De multe ori îmi amintesc de locurile fermecătoare pe care le-am vizitat, şi-mi fac planuri, strategii, trasee pentru altele.
Zilele trecute mă gândeam la Matera, la oraşul acela în care cel mai probabil "pulsul bate în piatră". O piatră veche de când lumea...pe care am atins-o, am simţit-o, am mirosit-o în 14 septembrie 2013: sassi di Matera...căci aşa se numesc construcţiile în stâncă. Ele reprezintă principala atracţie turistică a oraşului. Urcând şi coborând printre ele, mi-era dificil chiar şi să-mi imaginez în ce condiţii s-a trăit aici, cândva. Matera se afla în sudul regiunii Basilicata şi este una dintre cele mai vechi aşezări omeneşti din Italia. După publicitatea negativă facută de Carlo Levi într-un capitol al memoriilor sale ("Hristos s-a oprit la Eboli", "Cristo si e fermato a Eboli"), în care descria sărăcia, lupta cu malaria, prezenţa permanentă a morţii, se pare că începând cu 1950 autorităţile s-au mobilizat şi au început lucrări de restaurare. În filmul inspirat după memoriile lui (1979), Carlo Levi (exilat în 1935 de către fascişti într-un orăşel din apropiere de Eboli) interpretat de actorul Gian Maria Volonte îşi spunea că:"Hristos s-a oprit la Eboli, unde drumul şi trenul părăsesc coasta şi penetrează pământurile triste ale Lucaniei; în acele ţinuturi aride nu a ajuns nici Hristos, nu a ajuns nici timpul, nici sufletul individual, nici speranţa, nici legătura dintre cauză şi efect, raţiune sau istorie". Între timp, lucurile s-au schimbat. Acuma ...e curat, nimic nu mai aminteşte de mizeria de odinioară.
O parte din sassi sunt transformate azi în restaurante, case de oaspeţi, hoteluri, mici galerii de artă etc..
La un moment dat am ajuns şi în preajma muzeului fotografic (cinema nei sassi). Era închis, însă în curtea muzeului erau reclame care aminteau de celebrele pelicule cu scene filmate în Matera, în încercarea de a sugera vechiul Ierusalim: Evanghelia după Matei (1964) a regizorului Pier Paolo Pasolini şi Patimile lui Hristos (2004) a lui Mel Gibson. O altă reclamă era dedicată lui Rocco Papaleo (născut în Lauria, Basilicata) cu debutul său regizoral "Basilicata Coast to Coast", o comedie, "sugerând de fapt o călătorie "pe un drum" suprarealist şi picaresc".
Prin labirintul de străduţe ne-am intersectat cu câţiva pictori care urcau spre catedrală (cel mai înalt punct al oraşului), gâfâind (căci poate fi obositor), cu câteva pânze după ei pentru a imortaliza Sasso Barisano. Trecătorii sunt rari, oraşul nu suferă încă de "poluare turistică".
Se spune că în Matera sunt peste 120 de biserici cioplite în piatră, chiese rupestri.
Ca interioare, am vizitat doar Casa Grotta şi biserica San Pietro Barisano, în rest preferând să batem la pas zona, să ne lăsăm cuprinşi în mrejele acelor sassi.
Casa Grotta, casa rupestra Vico Solitario este amenajată pentru a ilustra cum se trăia pe vremuri, cum erau organizate gospodăriile ţărăneşti.
San Pietro Barisano (San Pietro de Veteribus) este cea mai mare biserică rupestra din Matera. În interior nu ai voie să faci poze. În anii şaizeci, şaptezeci, când oamenii din sassi au fost mutaţi în locuinţe sociale, multe opere de artă au fost furate sau distruse. Nu prea ai ce vedea în biserică. Lipsesc piese, aşa că, îţi poţi face doar o idee despre ce a fost cândva.
Una dintre cele mai spectaculoase biserici, ca exterior, este Madonna de Idris, situată la înălţime, în pinten stâncos, datând din secolele XIV-XV.
Cam la trei săptămâni după vizita la Matera, după ce mi s-au mai aşezat amintirile, am vizionat din nou "Hristos s-a oprit la Eboli". Noi nu l-am întâlnit pe Barone (căţelul drăgălaş, care în film avea la gât un bilet "Sunt Barone; fie ca oricine mă găseşte să-i fie milă") dar am găsit în schimb vreo trei pisici leneşe şi plictisite, bine hrănite care probabil nici nu bănuiau ce soartă au avut suratele lor, odinioară, când acest pământ era întunecat, izolat, în afara istoriei şi a civilizaţiei. Şi totuşi...un scriitor contemporan francez spune că : "civilizaţia creează tot atâtea suferinţe câte rezolvă".

Cum ajungi:
Din Bari cu trenul (Ferrovie Appulo Lucane); biletul l-am luat de la o tutungerie (4.80 euro/ persoană) de unde urci nişte scări şi ajungi la peron. Trenul este de tip vechi, obosit, însă important e că ne-a dus la destinaţie. Am coborât la Matera Centrale. De la gară ajungi în câteva minute la Piazza Vittorio Veneto de unde poţi începe vizita.