6 octombrie 2015

Salzburg - Untersberg (III)

Despre masivul Untersberg (care se află în Alpii Berchtesgaden, la granița germano-austriacă) nu aș scrie foarte multe, ci aș lăsa imaginile să vorbească despre frumusețea locului sau cel mai bine ar fi să mergeți acolo, să "dialogați" cu muntele dacă aveți norocul să prindeți o zi însorită.
Din Salzburg se ajunge foarte ușor cu autobuzul nr. 25. Circulă des, cam la 20 minute. Accesați site-ul http://en.albus.at/public-transport/schedule/salzburg/line-25/ unde puteți consulta orarul și stațiile de unde puteți urca în autobuz. Se coboară la stația Untersberg, la câțiva metri de telecabina (cable-car). De aici, în aproximativ 9 -10 minute ai ajuns pe masiv, la peste 1700 m. Urcă și coboară la un interval de 30 minute.  Există și trasee pe jos pentru cei care nu vor să urce cu telecabina. Ajuns sus, poți face diverse excursii. Din loc în loc există indicatoare pentru drumeții. Fiecare traseu are în dreptul lui o bulină  prin care se indică dacă e dificil sau ușor.
Eu am urcat cu telecabina și am stat în jur de trei ore, alegând traseul până la "memorialul alpiniștilor".  Mi-ar plăcea să revin, însă echipată corespunzător pentru un drum mai complex. Fiind aproape de Salzburg, mulți turiști aleg să urce pe Untersberg. Sus, nu departe de stație se găsește și un restaurant cu prețuri rezonabile, comparabile cu cele din oraș.
Cum am avut Salzburg-card, urcarea/coborârea cu telefericul este gratuită. Altfel, în 2015 prețul a fost (urcare+coborâre) in jur de 26 de euro/persoană pe timp de vară.



Articole similare:

Salzburg- Gradinile Mirabell (I)
Salzburg (II)
Salzburg - Lacul Konigsee, Germania (IV)
Salzburg - St. Gilgen - St. Wolfgang (V)
The Eagles Nest- Cuibul de vulturi a lui Hitler -Kehlsteinhaus



























Statiile autobuzului nr. 25- pima statie de plecare se afla la gara (cea cu rosu)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu