Jurnal de Calatorii: Salzburg - St. Gilgen

Deși a fost o zi din categoria "ajungem acolo și vedem la fața locului ce vom face", când am pornit dimineața din gara Salzburg, nici nu îmi imaginam că autobuzul 150 mă va purta spre niște zone de-a dreptul spectaculoase din punct de vedere vizual. După aproximativ o oră am coborât în St. Gilgen chiar lângă stația de telecabină. Soare, liniște, deloc aglomerat spre deosebire de ziua anterioara petrecută la lacul Konigsee. Ne-am învârtit câteva minute prin oraș, pe lângă primărie, am admirat clădirile cu flori la ferestre și am pornit spre debarcader. St. Gilgen este situat pe malul lacului Wolfgangsee. Ne era teamă să nu dăm peste o coadă la bilete de genul celei de la Konigsee. Nici vorbă. Erau patru sau cinci persoane la ghișeu. Ne-am luat un bilet până la St. Wolfgang (care a fost in jur de 6 euro) și în mai puțin de un sfert de oră eram deja pe vaporaș. Tot făcând fotografii, privind entuziasmați când la stânga, când la dreapta, ne-am și trezit ajunși la St. Wolfgang. Un orășel cochet, cu o arhitectură superbă, o biserică cu un interior impresionant, terase cu vedere spre lac, un loc în care îți dorești să te întorci. De acasă citisem că există și un fel de mocăniță, un trenuleț care te poartă pe un traseu montan de unde poți vedea zona în toată splendoarea ei.
După ce am vizitat St. Wolfgang a apărut trilema: să continuăm traseul cu vaporașul spre Strobl, să mergem cu mocănița sau să revenim la St. Gilgen și să urcăm cu telecabina pe muntele Zwolferhorn?!? Ne-am hotărât greu fiindcă fiecare opțiune părea interesantă. Am ales urcatul cu telecabina la St. Gilgen. În concluzie, ne-am întors înapoi tot cu vaporașul. După câteva minute de urcat cu telecabina, ai o priveliște atât de frumoasă încât nici o combinație de cuvinte, propoziții sau fraze nu ar putea să o redea. Voi renunța la orice descriere și voi lăsa imaginile să încerce să transmită farmecul locului. Și aici, ca și pe Untersberg există marcate diferite trasee turistice. După câteva ore am coborât cu telecabina și am luat autobuzul 150 spre Salzburg unde aveam cazarea.

O oră în autobuz m-am tot gândit...la munții pe care-i văzusem, la culoarea lacului, la telescaunul care în câteva minute m-a trimis mai aproape de cer, la existența atât de firavă a omului...uneori poate fi apăsătoare atâta frumusețe...

priveam pe geamul autobuzului amintindu-mi de cuvintele lui Ioan Grigorescu, cel care a descris cu atâta sensibilitate în jurnalele sale de călătorii, "spectacolul lumii": "Planeta e tânără încă, chiar dacă vârsta ei se întinde peste miliarde de ani. Omul este o achiziție relativ recentă a Terrei, dar oare nu el este cel ce se dovedește ființa optimă capabilă să dea sens și conștiință naturii? Desigur, natura nu e oarbă, și omul nu este stăpânul, ci doar modelatorul ei. [...] Dar, dintre tot ce respiră pe acest pământ, omul are ceva în plus: rațiunea. Puterea de a făuri istoria și de a o suporta."