Cum internetul este plin cu fotografii din Cinque Terre, păreri pro și contra, mi-am propus că trebuie să văd cu ochii mei ce este acolo. Am tot evitat, cumva, parcă nu eram pregătită. Anul trecut (în august) după ce o jumătate de zi am explorat Sestri Levante, m-am hotărât ca după amiaza să iau trenul spre Monterosso, unul din cele cinci sate, să-mi fac o primă părere. Mi-a plăcut atât de mult încât mi-am zis că anul următor (adică în 2024) va trebui să mai ajung cel puțin o zi să văd și celelalte sate.
A sosit și 2024, luna septembrie. Aveam un anume plan, ce să vizitez, însă vremea a fost nefavorabilă pentru ce îmi doream și m-am reorientat la fața locului.
Cazarea am avut-o în două locuri: La Spezia și Milano.
Cele cinci sate se numesc: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza, Monterosso. Fiecare sat are farmecul lui, nu am un preferat anume. În Corniglia, de la gară se ajunge pe jos urcând peste 300 de trepte sau cu autobuzul (prețul biletului de autobuz este inclus în cardul Cinque Terre).
Mi-am luat abonament on-line 5terre la tren pentru două zile care include și zona de drumeție. Dacă nu vreți să circulați cu trenul între sate se poate să achiziționați abonament doar pentru trekking (deci abonamentul de tren îl include și pe cel de trekking). În august 2024 s-a redeschis Via dell Amore, un drum de aproximativ 1 km, care leagă Riomaggiore de Manarola. Taxa este 10 euro și trebuie să ai abonament de tren sau trekking (pentru ziua respectivă în care vrei să o parcurgi) ca să poți traversa și această porțiune. În timp ce o străbați, vezi zona stâncoasă și îți dai seama de ce pe vremuri, înainte să se construiască calea ferată, oamenii din Cinque Terre se întâlneau rar. Chiar dacă între Riomaggiore și Monterosso sunt doar 8 km, era dificil să parcurgi zona pe jos datorită reliefului, părților de urcat/coborât periculoase. Via dell Amore a fost făcută cu multă trudă și pasiune. În 2012 a fost închisă datorită alunecărilor de teren, s-a lucrat la ea și în 2023 s-a deschis un tronson iar în august 2024 a fost redeschisă total.
În prima zi, am luat trenul din La Spezia și am oprit în Riomaggiore apoi am parcurs Via dell Amore pe jos până în Manarola unde am stat câteva ore. De aici am luat trenul spre Vernazza și seara înapoi spre La Spezia.
A doua zi am plecat din La Spezia spre Monterosso (am revăzut el Gigante, biserica, m-am plimbat prin oraș) apoi trekking spre Vernazza (stat cateva ore), spre seară tren spre Corniglia unde am avut parte e un apus superb, am cinat și în final tren spre La Spezia.
Ziua a treia am vrut să o dedic trekking-ului tot în 5terre dar a fost înnorat, așa că am plecat din La Spezia cu autobuzul (biletul l-am luat de la o tabacherie) spre Portovenere, considerat ,,satul zero" sau ,,al șaselea", superb, o poezie, greu m-am desprins. De aici am luat ferribotul până în Manarola doar ca să văd un pic zona și de pe apă iar apoi trenul spre La Spezia unde am avut cazarea.
Se pot face diverse combinații de vizitare a zonei, cu tren, ferribot, trekking, depinde de vreme, timp și ce condiție fizică aveți pentru drumeție. Înainte de a pleca spre ,,5terre", ar fi indicat să consultați site-uri oficiale, să analizați dacă anumite porțiuni de trekking nu sunt închise.
Se pot vedea într-o zi toate cele 5 sate dar cred totuși că ar trebui alocate măcar două zile dacă vrei să nu te grăbești, să zăbovești mai mult într-un loc care îți place, să stai la un pahar cu vin.
La Spezia (unde am avut cazarea) este înțesată de restaurante, cafenele.
Referitor la mâncare, nu sunt în măsură să fac recomandări, mi se pare un capitol delicat. Am mâncat la restaurante fără să citesc înainte recenzii, unde am avut loc (pentru că era încă aglomerație în septembrie) și care mi s-au părut a fi cât de cât potrivite penru mine. În Vernazza am cinat la ,,Da Piva" Tratoria Cucina Tipica (am ales pește), în Corniglia paste delicioase la Pizzeria ,,Nunzio Elia", în La Spezia am luat Melanzane alla Parmigiana la ,,A' Gostino stuzzicheria", iar dimineata cafea/patiserie în ,,La Casina".
Îmi doresc să revăd zona pentru că aș vrea să mai fac trekking, o plimbare cu feribotul și să mai vizitez câteva orășele mai mici din jur.
Detalii tehnice:
- am zburat din Cluj Napoca spre Bergamo-Milano; de la aeroport am luat autobuz până în gara Milano Centrale și de aici tren spre La Spezia
- site-ul de unde puteți achiziționa bilete-online pentru tren, Via dell Amore sau trekking este: https://card.parconazionale5terre.it
- pentru Via dell Amore (redeschisă în august 2024) trebuie plătit separat și este necesar să aveți deja abonament de tren sau trekking pe ziua respectivă
- din La Spezia pănâ în Monterosso trenul face aproximativ 20-25 minute; puteți începe vizitarea fie din Monterosso fie din Riomaggiore (trenul din La Spezia pănă în Riomaggiore face aproximativ 7 minute). Trenurile circulă des, din 20 în 20 de minute, până seara târziu.
- biletul online de tren nu mai trebuie validat însă dacă luați bilet de la aparatul automat pe un anume segment, trebuie validat în gară
- pentru partea de drumeție este necesar să aveți încălțăminte adecvată (adidași) deoarece sunt zone cu piatră, urcuș etc..
Te-ar putea interesa si:
Milano - Cimitirul monumental
Florenta in vreme de pandemie- Italia - 2021
Jurnal italian 2017 - Procida - ,,Il Postino" si metaforele (partea 4)
Santa Margherita Ligure si Portofino - Liguria- Italia -august 2021
|
Portovenere |
|
Portovenere |
|
Monterosso - 5terre |
|
Riomaggiore |
|
Riomaggiore |
|
Monterosso - 5terre |
|
Manarola |
|
Manarola |
|
Manarola |
|
Vernazza |
|
Vernazza - vedere din Castelo Doria |
|
Manarola |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- - 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- - 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
La Spezia - sculpura ce il reprezinta pe Richard Wagner- care a fost in septembrie 1853 in La Spezia |
|
Riomaggiore |
|
Riomaggiore |
|
Manarola |
|
Vernazza |
|
Monterosso |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre
|
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
intre Monterosso si Vernazza- trekking- 5terre |
|
Vedere din Corniglia |
|
Portovenere |
|
Riomaggiore vazut de pe apa |
|
Riomaggiore vazut de pe apa |
|
Manarola |
|
Manarola |
|
Manarola |
|
Portovenere |
|
Portovenere |
|
Portovenere |
|
Portovenere |
|
Portovenere |
|
Sestri Levante |
|
La Spezia - La Casina |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu