15 noiembrie 2023

BUCURESTI-MUZEUL DE ARTA- EXPOZITIA ,,NICOLAE GRIGORESCU – PICTOR AL ETHOSULUI ROMANESC”

Eram în București pentru concertul din cadrul Festivalului ,,George Enescu" de la Sala Palatului cu pianista Yuja Wang și orchestra regală Concertgebouw din Amsterdam condusă de  tânărul, dar talentatul dirijor Klaus Makela și aflu că expoziția Grigorescu, de la Muzeul Național de Artă al României, se prelungește  cu două zile. După ce am ajuns în capitală, m-am plimbat vreo trei ore prin centrul istoric și apoi am pornit la pas spre clădirea muzeului de artă. Am admirat-o exterior câteva minute, stând pe o bancă, apoi am intrat. Ordinea a fost: expoziția temporară ,,Nicolae Grigorescu - pictor al ethosului românesc", aripa dedicată galeriei de artă veche românească și de artă modernă (la acea dată câteva săli erau închise) și la final, galeria de artă europeană.

Am făcut câteva fotografii...degeaba, ele nu pot redea culoarea, lumina, frumusețea tablourilor lui Grigorescu... trebuie să fii acolo, în sălile expoziției, să le privești de aproape, de departe, din unghiuri diferite, să te apleci, să te ridici pe vârfuri, să te miri, să-ți pui întrebări... 

Expoziția seduce ochiul, sufletul, inima, mintea, de fapt, intreaga ființă.

20 octombrie 2023

MUZEUL OULUI - VAMA- BUCOVINA- ROMANIA

Ce tehnică, ce mâini dibace, câtă migală... 

Mulți dintre dumneavoastră ați trăit sentimentul acela, când pătrunzi într-un anume muzeu și nu mai vrei să ieși, te desprinzi greu.  Așa am simțit când am vizitat Muzeul Oului din Vama. Timpul mi-a fost inamic,  presiunea că trebuie să văd totul repede, m-a copleșit. Detalii impresionante, ouă arajate în vitrină pe diverse teme, culori, regiuni. Mii de ouă de pe tot mapamondul, unul mai surprinzător ca altul.  

Colecția aparține doamnei profesor  Letiția Orșivschi. 

În Bucovina, tradiția închistării ouălor a fost influențată de culorile mânăstirilor pictate pe exterior.  Fiecare dintre lăcașele de cult este cunoscută pentru o culoare specifică, exemplu Voroneț, pentru albastru, asociat cu liniștea sufletească sau  Sucevița pentru verde. Veți admira și ouă decorate cu simboluri solare, spic de grâu sau în culorile costumului popular din Vama etc.. Galbenul reprezintă belșugul, roșu reprezintă sângele, viața, negru simbolul infinitului.  

Despre acest muzeu privat este dificil de povestit. Trebuie doar să-i treceți pragul, să pătrundeți în acel univers plin de culoare, tradiții, să vă puneți întrebări...

12 octombrie 2023

PLATFORMA 5 FINGERS -AUSTRIA - MUNTII DACHSTEIN - KRIPPENSTEIN

La jumătatea lunii septembrie 2023 am reușit să ajung la platforma ,,5 fingers". În ultimii ani văzusem multe fotografii pe internet, citisem recenzii și mi-am dorit ca într-o zi să ajung acolo. Vârful Dachstein-Krippenstein este situat la o altitudine de aproximativ 2100 m. 

Se urcă cu telecabina de la centrul Dachstein-Krippenstein (am scris mai jos cum  ajungi cu transportul public). Fiind mijlocul lui septembrie și zi lucrătoare, am stat sub 10 minute la coada de bilete pentru urcarea cu telecabina (am înțeles că vara, timpii de așteptare ar fi mai mari)  

Sunt trei nivele/secțiuni. La primul nivel vă puteți opri  ca să vizitați cele două peșteri sau una dintre ele (Ice cave și  Mammut), la al doilea nivel se ajunge la ,,5fingers", Welterbespirale, Delfinul Dachstein,  iar la al treilea  la o cabană alpină. M-a interesat punctul de belvedere de pe platforma ,,5fingers", așa că am urcat direct la nivelul doi (probabil în anii următori voi reveni în zonă să văd și  celelalte două secțiuni). Pentru ,,5fingers" este simplu, sunt indicatoare și faci cam 30 minute până la punctul de observație. Traseul este ușor, nu necesită efort. Dar se pot face și alte drumeții mai lungi. Am stat doar în zona ,,5fingers" deoarece a început să se înnoreze și  nu am avut curaj să continui cu alt traseu. Am învățat din drumețiile pe care le fac în țara noastră, că la munte, vremea se poate schimba din clipă în clipă.

27 septembrie 2023

O ZI IN HALLSTATT - AUSTRIA - SEPTEMBRIE 2023

De câteva zile m-am întors din Hallstatt și aștern câteva rânduri cât încă am totul proaspăt în minte. Cum internetul a fost invadat de  fotografii cu ,,cel mai frumos sat din Austria", curiozitatea m-a mânat să îl vizitez. 
Cazarea am avut-o în St. Gilgen și am folosit doar mijloace de transport în comun. Dacă vii din Salzburg, se ia autobuzul 150 până la Bad Ischl (linia 150 trece și prin St. Gilgen). Din Bad Ischl  urci în autobuzul 542, cobori la Hallstatt Gosaumuhle și de acolo imediat ai autobuzul 543 care te duce până în stația  Hallstat  Lahn de unde  începe explorarea satului (admirând versanții abrupți, lacul, casele tradiționale cu flori la ferestre și magazine, cafenele, restaurante la parter), plimbări pe lac cu barca de lemn sau vaporaș, urcare cu funicularul (Salzbergbhan) să vizitezi mina de sare sau o drumeție de aproximativ o oră și jumătate până la platforma metalică/punctul de belvedere (Sky Walk / Welterbeblick) situat la 360 m deasupra satului  (coborârea nu durează mai mult de o jumătate de oră, la pas). Poți vizita cele două biserici, fără taxă (evanghelică și catolică), muzeul de istorie (cu bilet), celebrul cimitir de la biserica catolică sau  osuarul (2 euro intrarea).  Cimitirul din Hallstatt este celebru în lume. Ciudat, aproape în toate vacanțele mele (fiind oarecum cu mintea eliberată de îndatoririle de la locul de muncă), am timp să mă gândesc la efemeritate, mai mult ca oricând. Din momentul în care te-ai născut, pornești pe poteca care duce inevitabil spre moarte: obstacole, iluzii, zone albe, gri sau negre. Totul devine o ,,așteptare", depinde cum  o gestionezi sau cum cei din jurul tău îți influențează în bine sau rău ,,drumul".  Din cimitir, panorama spre lac este superbă, păcat că cei adormiți acolo, nu se mai pot bucura de ea.  

11 iulie 2023

MUZEUL PICASSO- MALAGA - 2023 - EXPOZITIA: PICASSO SCULPTOR- MATERIE SI CORP

A fost adulat, criticat, considerat un geniu, un afemeiat. Unii spun că a pictat ca un copil, alții că a revoluționat arta. Despre Picasso s-a scris și se va  scrie încă mult...a rămas în istoria artei.

În 2023 s-au împlinit 50 de ani de la ,,plecarea" maestrului.  Multe muzee ale lumii îl omagiază. Expoziția temporară ,,Picasso sculptor - Materie și corp" face parte din comemorarea internațională a artistului. 
Este pentru prima dată când Spania dedică o expoziție atât de importantă acestei fațete a muncii lui Picasso, adică  sculpturii. 
În paralel, muzeul Picasso din Malaga celebrează 20 de ani de la deschidere. Eram la a doua vizită (prima a fost în 2018). Trebuie să vă spun că era coadă mare la bilete. Am intrat  în panică fiindcă mai aveam câteva activități programate în oraș, timpul NU îmi era aliat.  După ce m-am așezat la rând mi-am comandat în aproximativ cinci minute un bilet online pe telefon și am intrat.