Am vizitat Casa Darvas- La Roche, un muzeu Art Nouveau (deschis publicului în august 2020), o reședință rafinată construită între 1909-1912 în stilul secessionului vienez după proiectul arhitecților Laszlo Vago și Jozsef Vago. Veți păși prin câteva saloane elegante, veți admira vitralii splendide, măsuța cu obiecte pentru fumat a domnilor, corpuri de mobilier unul mai frumos ca altul care încearcă să recreeze atmosfera de odinioară. Totodată veți vedea cum arătau dormitorul, camera servitoarei, camera copiilor, baia, bucătăria în urmă cu 100 de ani, într-o familie de oameni înstăriți. Fiind decembrie, cred că grădina casei era închisă sau nu am găsit noi nici o ieșire spre ea.
5 ianuarie 2022
ORADEA- ROMANIA -CASA DARVAS - LA ROCHE

16 decembrie 2021
O ZI IN BOLOGNA- ITALIA- EMILIA ROMAGNA- SEPTEMBRIE 2021
25 octombrie 2021
O ZI IN SIENA- ITALIA- TOSCANA- SEPTEMBRIE 2021
Și-am fost. ,,O călătorie artistică și spirituală", cam asta înseamnă domul din Siena. De fapt, este vorba de un complex, o să vă dați seama la fața locului. În Piazza del Duomo puteți vizita nu doar catedrala (domul) cu splendida bibliotecă Piccolomini, ci și muzeul operei, baptisteriul, terasa panoramică (facciatone), cripta. Depinde ce tip de bilet alegeți. Toate informațiile le găsiți la link-ul https://operaduomo.siena.it/en/, de unde puteți achiziționa și bilete on-line.
15 octombrie 2021
O ZI IN LUCCA - ITALIA- TOSCANA- SEPTEMBRIE 2021
Într-o dimineață de sâmbătă am luat trenul regional din Florența și în aproximativ o oră și jumătate am ajuns în Lucca, unul dintre cele mai frumoase orășele din Toscana. Plimbare pe străduțe, printre biserici, palate, turnuri, restaurante cu mâncare bună, vinul specific regiunii Toscana, bere artizanală italiană, dulciuri, înghețată, o sărbătoare a simțurilor, totul este o încântare în Lucca.
-catedrala di San Martino - interior/exterior și urcat în turn (punct de belvedere, de unde iți poți face o idee asupra orașului).
8 octombrie 2021
LUCCA- ITALIA- IMAGINI DE LA EXPOZITIA ,,STARS AND FRAMES" DE PIER TOFFOLETTI (BISERICA SAN CRISTOFORO)
În ultimii ani, am avut ocazia să văd diverse expoziții în incintele unor biserici. O idee interesantă, care sper că va fi preluată de tot mai multe țări și artiști.
Septembrie 2021- Bătând la pas străduțele din Lucca, am ajuns în fața bisericii San Cristoforo. Zăresc pe clădirea lăcașului de cult un afiș mare referitor la Expoziția ,,Stars and Frames" a lui Pier Toffoletti, găzduită cu ocazia Festivalului de Film din Lucca, care urma să se desfășoare în perioada 01-10 octombrie 2021. Părăsesc strada gălăgioasă, plină ochi de localnici, turiști și intru...mi-au trebuit câteva secunde să-mi obișnuiesc ochii și mintea cu spațiul în care am pătruns... intersectându-mă cu lumea filmului, părea și nu părea biserică...în jur de 20 de pânze... prima privire mi-a alunecat pe Neo, personajul lui Keanu Reeves din Matrix... imagini statice din câteva filme de referință, continuând cu portretele ,,altfel" ale unor actori îndrăgiți de public.
Toffoletti este un artist care de mulți ani se axează pe fotografie, desen, pictură. Opera sa ,,este o căutare a frumuseții''. Am avut norocul să îl zăresc câteva clipe pe artist, în fața bisericii. Venise probabil să inaugureze expoziția și să acorde un interviu presei locale. Un intelectual rasat, o persoană delicată, calmă, elegantă, cumva fragilă...un personaj parcă atipic pentru lumea alertă, iluzorie în care ne învârtim...