6 aprilie 2013

Praga - implinirea unei profetii (partea II)

O plimbare seara târziu pe podul Carol parca te transpune într-un alt timp… silueta castelului elegantă, maiestuoasă, luminată feeric, felinarele şi statuile  de pe pod, îndrăgostiţi îmbrăţişaţi jurându-şi (probabil) iubire veşnică, artiştii ambulanţi pregătindu-şi retragerea,   vasele de croazieră alunecând uşor pe Vltava….daca n-ar fi fost bliţurile aparatelor de fotografiat aş fi avut senzaţia că mă aflu undeva pe la 1800…Cele 30 de statui de pe pod sunt doar copii, orginalele găsindu-se în muzee.
Într-una din seri am fost la fântâna care dansează” (Krizikova Fontana); am ales varianta cu metroul; ulterior am aflat că era mai bine să fi mers cu tramvaiul, ne-ar fi lăsat mai aproape; le-am găsit greu, nu era nici un indicator spre fântâni; sunt spectaculoase dar există taxă de intrare (200  coroane ceheşti); Cei interesaţi pot vizualiza site-ul  http://www.krizikovafontana.cz/ de unde  pot afla  orele de intrare şi programul artiştilor care concertează.
În ultima zi am admirat  Casa care dansează” (o clădire de birouri) - simbol al oraşului nou, teatrul naţional, am trecut pe lângă clădiri în stil renascentist “Casa celor trei viori“, “Casa paharului de aur“ de pe faimoasa stradă Nerudova, Palatul Thun-Hohenstejnsk’y azi sediul ambasadei Italiei (clădire în stil baroc), palatul Morozinsk’y unde îşi are sediul ambsada României, pe lângă hanul „la trei struţi” unde a poposit  Mihai Viteazu în urmă cu 400 de ani, pe lângă case decorate cu blazoane una  mai sofisticată şi mai complicată decât alta, am admirat sinagogile din cartierul evreiesc şi m-am amuzat privind  lucrarea  lui David Cerny din apropierea muzeului Kafka.  Am vizitat unul din cele două muzee ale torturii (6 euro),  Municipal House - celebra clădire în stil Art Nouveau şi una dintre expoziţiile Alphonse Mucha.
M-am simţit norocoasă că aproximativ două ore  am  putu admira o parte din lucrările lui Mucha în piaţa oraşului vechi (grafică, afişe, fotografii) .  În paralel, la Municipal House  era  o altă expoziţie (temporară) a artistului  “The Apotheosis of love”…N-am avut voie să fac fotografii aşa că la ieşire am achiziţionat o cărticică despre viaţa şi opera lui Mucha. Specialiştii spun că “Epopeea Slavă” ar fi considerată capodopera artistului -20 de lucrări mari cu evenimente din istoria slavilor, care au fost făcute sul  şi ascunse de nazişti în 1937, crezându-se  pierdute sau distruse. După 25 de ani au fost descoperite de familia artistului iar din 1963 sunt expuse într-un castel dărăpănat din Moravsky Krumlov.  Autorităţile pragheze vor ca lucrările să fie aduse şi expuse în capitală însă se lovesc de refuzul familiei lui Mucha, al oficialităţilor şi locuitorilor din Moravsky Krumlov.  Pentru  Municipal House  mi-am făcut  o programare cu cateva ore inainte; deasupra intrării principale te întâmpină splendidul mozaic „Tribute to Prague” (autor Karel Špillar); În interior sunt câteva camere  năucitoare… Sala Smetana este fără îndoială cea mai cunoscută, ea putând primi până la 2000 de oameni şi a fost gazda unor importante concerte şi festivaluri (pe perioada în care am scris aceste rânduri am ascultat poemul simfonic al marelui compozitor şi dirijor Smetana - „Má Vlast” (Ţara mea”) -în care este concentrată toată istoria Cehiei)  
Fiindcă stomacul îşi cerea şi el dreptul, am gustat faimoşii cârnaţi din piaţa centrului istoric, în altă zi am testat o mâncare specific cehească într-un local nu departe de podul Carol, la Malostranská Pivnice, iar licoarea neagră, nefiltrată care se numeşte bere am gustat-o la U-Fleku, cea mai veche berărie a oraşului.
Toate vizitele au lăsat în  inima şi sufletul meu un amestec de  bucurie, uimire,  regret, împovărare. Uimire şi bucurie cred că deja aţi înţeles de ce; E greu să găseşti un cusur oraşului mai ales din punct de vedere arhitectural;  Regretul … că n-am aflat povestea Vysehradului, a mânăstirii Strahov, a palatului Troja,  a dealului Petrin şi am promis oraşului că mă voi întoarce…Împovărarea am simţit-o în piaţa Wanceslas unde m-am recules în locul în care tinerii studenţi Jan Palach şi Jan Zajic şi-au dat foc în 1969 în semn de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică, jertfindu-se în numele libertăţii…
Un lucru e cert. Despre prinţesa Libuše (fiica conducătroului Krok) şi profeţia ei se vorbeşte şi azi… Viziunea ei despre un oraş mare şi frumos pe Vltava,  a cărui faimă va ajunge până la stele” s-a adeverit. Azi capitala Cehiei este unul dintre cele mai  iubite şi vizitate oraşe din Europa… este un oraş vechi şi totuşi nou, un oraş unde barocul concurează cu goticul medieval şi Art nouveau-ul, un oraş care vă aşteaptă să-i descoperiţi povestea, legenda, unicitatea…

text scris in noiembrie 2010 - Liliana Dancu


Articole similare:
Praga - implinirea unei profetii (partea I)
(III) Casa Municipala Praga (Municipal House) - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
O zi in Praga - Targul de Craciun - 2015
Praga vazuta de sus





Municipal House

Casa care danseaza

Casa care danseaza


Expozitie Alphonse Mucha

interior -Municipal House


interior- Municipal House

interior -Municipal House


interior -Municipal House


interior -Municipal House




Krizikova Fontana










4 comentarii:

  1. Ai acest articol pe Turistik?
    M-ai omorât cu pozele din turn! Şi eu vreau :)

    RăspundețiȘtergere
  2. pe turistik am pozele, insa nu si textul; atunci am scris doar impresii mai fugare cu subiectul "Praga reloaded" ;) textu' l-am postat insa pe reteaua literara (dar cred ca am setat doar acces pentru cei cu cont acolo)

    am urcat in turnul cu ceas de doua ori; odata in timpul targului de iarna si alta data vara...e frumos si in timpul targului de Craciun deoarece se vad de sus: bradul, tarabele, multimea, beculetele luminate...e feeric....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convinsă că priveliştea de sus e şi mai frumoasă când e târgul de Crăciun. Am vrut să urc şi eu dar era coadă la bilete şi nu am avut timp să stau. Poate reuşesc acum. Cât e biletul? Dacă îţi mai aduci aminte...

      Ștergere
  3. Daca retin bine e 100 Kč; se poate urca pe scari sau cu liftul. Sus insa e cam aglomerat; e locul cam stramt; dar te descurci tu ;))

    RăspundețiȘtergere