12 iulie 2019

EXPOZITIE DE FOTOGRAFIE- BAIA MARE-IMPROVIZATII INTR-O LUME CAPTIVA

Eram singură în sala Muzeului de Etnografie și Artă Populară  din Baia Mare: cu un picior în prezent, cu unul în viitor și scormonind cu privirea în trecut la personajele din fotografiile lui Zaharia Cușnir (un bărbat care a muncit în colhoz), cel care a fotografiat prin anii '50, '60 momente, crâmpeie din viața a cinci sate din Basarabia. Vieți simple și complicate deopotrivă... zâmbete rare...
   
"Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război"...

De fapt, tânărul regizor Victor Galușca filma pentru lucrarea de licență și intrând împreună cu un prieten într-o casă părăsită din comuna Roșietici, raionul Florești a găsit negativele unor fotografii. Întrebând a cui ar putea fi acestea, a aflat că este vorba de Zaharia Cușnir care a surprins acele momente cu un "aparat fotografic Lubitel, o cameră incomodă, cu un număr mic de clișee -12, în loc de tradiționalele 36".

Pentru cei care nu veți ajunge la muzeu, las mai jos câteva dintre fotografiile din cadrul expoziției  de la Baia Mare: "Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă"

Expozitia este deschisa in perioada 27 iunie 2019 - 18 august 2019

28 iunie 2019

ORADEA- EXPOZITIILE DIN CETATE 2019 -PARTEA III

"Regina Maria a pus aripi iei românești și a transformat-o într-un vehicul de comunicare identitară." (Iulia Gorneanu)


M-am tot gândit dacă să postez doar imagini sau să scriu și câteva rânduri despre expozițiile temporare și permanente pe care le-am vazut în iunie 2019 în cetetea din Oradea: "Regina Maria, un veac de inspirație", "Capriciile Modei", "Panza de Paianjen",  "Intersectarea Paralelelor", "100 de ani de la vizita Familiei Regale la Oradea", "Muzeul de Fotografieexpoziții care nu te pot lăsa indiferent ... te vei gândi multă vreme la ele...

Ce artiști neprețuiți avem...le veți mulțumi în gând pentru talentul lor: Iulia Gorneanu (premiată de revista Avantaje ca Femeia Anului 2018 pentru Promovarea Identității Românești și a Valorilor Tradiționale), Ciprian Istrate, Ana Istodorescu, Alina Popa, Iulia Neagoe, Raluca Elena Coșăreanu, Andreea Ciortea,  Mircea Nechita, Ilie Mitrea, Emil Muresean etc.
În cele două etaje ale muzeului te plimbi printre tablouri, piese de port țărănesc cu valoare patrimonială, pălării, dantele, umbrele de soare, bijuterii, piese de vestimentație vechi, imagini cu Regina Maria, generalul Traian Moșoiu, expoziția dedicată Romaniei in primul război mondial, aparate vechi de fotografiat (colectia Stefan Toth Istvan), ceramică populară maghiară și nu numai.

24 iunie 2019

KEUKENHOF - GRADINA DE FLORI A EUROPEI- 2019

O multitudine de culori, creativitate la capitolul aranjamente florale, apă, copaci, turiști, toate acestea se regăsesc în Keukenhof, la aproximativ 30 km de Amsterdam, despre care se spune că primăvara este cea mai frumoasă grădină de flori a lumii.  
Internetul este plin cu imagini ale lalelelor (din parc)  și articole  care îți stârnesc curiozitatea. 
În prima jumătate a lunii mai 2019 am ajuns doar pentru două zile în Amsterdam și cum în acea perioadă grădina era încă deschisă, mi-am propus să o văd și eu. 
Keukenhof este situată în orășelul Lisse (între Amsterdam și Haga). Grădina este deschisă doar câteva săptămâni, într-un anumit interval, de obicei  în lunile  martie-mai.
Tema din acest an a fost: "Puterea florilor" (Flower Power, the strenght of flowers), iar perioada în care a putut fi vizitată: 21 martie 2019 - 19 mai 2019.     
Am admirat diverse tipuri de lalele, zambile, narcise, orhidee etc...Parcul are mai multe secțiuni, pavilioane cu aranjamente florale (Oranje Nassau, Beatrix, Willem Alexander, Wilhelmina, Juliana, moara). Poți petrece aici de la două, trei ore până la o zi întreagă. 
Am vizitat parcul într-o zi de luni, senină, soarele strălucea, nu era deloc aglomerat (posibil ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie mai mulți turiști).

19 iunie 2019

POTSDAM - O VIZITA LA PALATUL SANSSOUCI

Oricine vede  fotografia cu palatul la baza căruia se află șase terase cu viță-de-vie, își dorește să ajungă acolo. Cumva, este o călătorie în timp. Este vorba despre Potsdman, Friedrich (zis cel Mare), Palatul Sanssouci (în franceză înseamnă "fără griji"). Palatul vechi a fost locul în care Friedrich cel Mare se retrăgea în momente dificile, fiind însoțit de câinii săi. Interiorul nu epatează. Este simplu în comparație cu Verssailes  sau Schonbrunn. Palatul nou are mai multe camere, este mai "dichisit", mai bogat în detalii. Friedrich cel  Mare l-a folosit rar ca reședință personală, preferând să-l utilizeze drept casă de oaspeți. 
Aflându-mă pentru câteva zile in Berlin, două dintre ele le-am alocat vizitei la complexul Sanssouci. Sunt mai multe corpuri de clădiri de explorat, plus grădinile (aproximativ 300 hectare - vara sunt fermecătoare). Din gara Potsdam poți lua autobuzul spre Sanssouci și să cobori la stația Schloss Sanssouci (palatul vechi -aici se intră pe timpi) sau Palatul Nou și să începi vizita. 
De neratat pavilionul chinezesc cu personaje aurii ce par din povești, care își beau ceaiul sau cântă la instrumente muzicale. 
Dacă timpul vă permite, pe lângă plimbările prin grădini, se pot admira: Galeria de picturi (Anthony van Dyck, Rubens, Andrea Celesti, Caravaggio)  Palatul Orangeriei (cu celebra sală Raphael care cuprinde cele mai importante copii după operele pictorului), băile romane, clădirea numită Belvedere, casa dragonului, Palatul Charlottehhof, puteți urca în moara istorică etc.

30 mai 2019

CAFEA, CAFENELE - PARTEA I

"Balzac făcea uz și abuz de cafea ca să-și aducă pe lume Comedia umană"(Michel Braudeau)

Până să ajungă boaba de cafea în ceașca noastră este o poveste lungă, muncă dificilă pe plantații, oboseală, sudoare... 


Cafenelele au fost și sunt "gazda" discuțiilor diverse: comentarii obișnuite, bârfe nevinovate (ai văzut cum este îmbrăcată blonda, ce pantofi poartă bruneta), mai nou navigarea pe internet în fața unui laptop,  șoapte de amor, minciuni, promisiuni, dezbateri despre sănătate, insomnii, bani, economie, mâncare nesănătoasă, literatură, muzică,  politică, nimicuri...
Într-o lună de iunie, într-o  cafenea din Frankfurt, lui Gabriel Garcia Marquez i s-a propus  o călătorie ("să mergem să vedem ce e dincolo de Cortina de Fier") de către Franco (un italian, corespondent ocazional la reviste din Milano) și Jacqueline, o graficiană la o revistă din Paris. Cât de norocoși suntem (în zilele noastre) că putem călători fără atâtea formalități la care au trebuit să apeleze cei trei în aventura lor prin Europa de Est...  

Zilnic (în lume) se consumă aproximativ 1.5 miliarde cești de cafea...nici nu poți contoriza de câte ori se rostesc într-o zi (în același timp) în cafenelele de pe mapamond,  cuvinte  ca: "un espresso", "un espresso macchiato", "un flatwhite", "un cappuccino", "un cortado", "un V60" etc..  
Regret că nu am făcut fotografii în toate cafenelele prin care am intrat și care mi s-au părut speciale...dar o voi face...Chiar daca le ador pe cele din "al treilea val", voi posta imagini si din cele istorice, cu tradiție, a că las articolul în actualizare...
de ce speciale? pentru că din ceașcă am sorbit de fiecare dată o cafea altfel: rafinată, catifelată, aromată, poate cu un gust fructat sau poate cu o notă de amăreală sau ușor picantă...despre boabele de cafea crescute la diverse altitudini s-au scris cărți, articole, se fac studii, se fac comparații între robusta și arabica, se tot numără soiurile de cafea...e o întreagă industrie..."la scară mondială, comerțul cu cafea se situează pe locul al doilea după petrol"...până să ajungă boaba de cafea în ceașca noastră este o poveste lungă, muncă dificila pe plantații, oboseală, sudoare...