11 iulie 2023

MUZEUL PICASSO- MALAGA - 2023 - EXPOZITIA: PICASSO SCULPTOR- MATERIE SI CORP

A fost adulat, criticat, considerat un geniu, un afemeiat. Unii spun că a pictat ca un copil, alții că a revoluționat arta. Despre Picasso s-a scris și se va  scrie încă mult...a rămas în istoria artei.

În 2023 s-au împlinit 50 de ani de la ,,plecarea" maestrului.  Multe muzee ale lumii îl omagiază. Expoziția temporară ,,Picasso sculptor - Materie și corp" face parte din comemorarea internațională a artistului. 
Este pentru prima dată când Spania dedică o expoziție atât de importantă acestei fațete a muncii lui Picasso, adică  sculpturii. 
În paralel, muzeul Picasso din Malaga celebrează 20 de ani de la deschidere. Eram la a doua vizită (prima a fost în 2018). Trebuie să vă spun că era coadă mare la bilete. Am intrat  în panică fiindcă mai aveam câteva activități programate în oraș, timpul NU îmi era aliat.  După ce m-am așezat la rând mi-am comandat în aproximativ cinci minute un bilet online pe telefon și am intrat.

3 ianuarie 2023

JEAN MICHEL BASQUIAT- EXPOZITIA DE LA MUZEUL ALBERTINA DIN VIENA - 2022

 

,,Jean-Michel a trăit ca o flacără. A ars puternic. Apoi focul s-a stins. Dar jarul este încă fierbinte” – Fred Braithwaite

“Jean-Michel lived like a flame. He burned really bright. Then the fire went out. But the embers are still hot”  – Fred Braithwaite

Despre Basquiat s-au scris cărți, s-au făcut filme, au loc expoziții în diferite muzee ale lumii, încă se vorbește despre el. Arta lui continuă să inspire. Este considerat a fi unul dintre cei mai influenți artiști afro-americani ai sfârșitului secolului XX. Lucrările lui nu sunt academice. Jean Michel ,,era convins că arta, pictura pot îndepărta răul". Ar fi fost interesant de văzut cum ar fi evoluat în timp dacă dependența severă de droguri nu  i-ar fi adus sfârșitul la doar 27 de ani (12 august 1988). A murit în atelierul său care în ultimii ani era frecventat de artiști, celebrități din diferite domenii, curatori. În scurta sa viață s-a intersectat cu Andy Warhol (care l-a remarcat și l-a luat sub aripa sa ocrotitoare), Madonna, David Bowie…Mi-ar fi plăcut să văd cum ar fi arătat arta lui la maturitate...

22 decembrie 2022

BUDAPESTA- LUMINA PARK

 ,,Lumina park" este un proiect care a avut și are succes în America. A fost preluat și în Europa, inițial în patru orașe din Polonia iar în 2022 s-a extins în Ungaria (Budapesta) și Cehia (Praga). Este vorba de o călătorie multimedia (lumină, sunet și culoare) de care se pot bucura atât copiii cât și adulții. În decembrie am simțit magia acestor luminițe în Budapesta. Pentru aproximativ o oră am intrat pe tărâmul basmelor, și am ,,hoinărit" pe alte continente. Veți înțelege privind imaginile. Am ales să merg pe jos din zona Parlamentului (aproximativ 30-40 minute) până pe Insula Margareta. Se poate ajunge și cu autobuzul nr. 26 care te lasă exact în fața locului unde e amplasat ,,Lumina Park" (zona Platinus, insula Margareta). Un bilet standard/întreg/adult este 4100 HUF, iar pentru familie 14000 HUF. Lumina park se poate vizita până la 15 februarie 2023. Este deschis de la ora 16,30 sau 17,00 (depinde de zile, cel mai bine este să intrați pe site-ul oficial ca să vedeți exact), ultima intrare este la ora 20,00 fiindcă la ora 21,00 se închide.     

1 aprilie 2022

MUZEUL ,,FRANCO ZEFFIRELLI" IN IMAGINI - FLORENTA- ITALIA

Este dificil să cuprinzi aproape 70 ani de muncă din viața unui om în câteva camere. Fiecare sală din cadrul muzeului dedicat maestrului spune o poveste din existența lui. Am încercat în ritmul meu, nepresată de timp (deși este greu în Florența să-ți gestionezi minutele) să  ,,scormonesc" printre cele trei coordonate din viața lui Franco Zeffirelli: film, operă, teatru... Fotografii alături de celebrități, machete, schițe, desene, costume din opere, obiecte, premii obținute, afișe, imagini de la filmări, toate acestea te copleșesc.  În timp ce admiram copia fidelă a rochiei (concepută de Zeffirelli) pe care a purtat-o în ,,Turcul în Italia", la Scala din Milano (1955), vocea divei răsuna în tot spațiul camerei...tulburător... Eram singură în sala dedicată Mariei Callas. Parcă cânta doar pentru mine... Se spune că rochia îi era foarte dragă maestrului, marcând cumva începutul parteneriatului cu Callas și confirmarea sa ca regizor la Scala.  Într-una din săli poți viziona un  film despre  activitatea maestrului. 

27 ianuarie 2022

TEMPLUL FRANCMASONERIEI - ORADEA- ROMANIA

De-a lungul secolelor, francmasoneria, a stârnit curiozitate. Știu că s-au scris multe cărți, se vorbește despre Marile Loji, Marele Consiliu, Marele Maestru, simboluri,  ritualuri,  totul pare învăluit într-o aură de mister,  însă subiectul nu prea m-a interesat.  Cine știe, poate că ar fi momentul să repar acest aspect după vizita la ,,Templul francmasoneriei din Oradea". Clădirea a fost construită pe la 1902 și câțiva ani a funcționat ca  sediul Lojii masonice din Oradea. O veți recunoaște după cei 8 sfincși  de pe acoperiș, despre care se spune ca ar avea rol de apărare față de spritele malefice.  Unelte masonice, documente, medalii, săbii, reprezentări grafice ale ceremoniilor francmasonice din Franța (1745), chipuri de masoni români în spațiul dedicat expoziției, biroul maestrului Lojei, cabinetul de reflexie, sala pașilor pierduți, templul,  toate acestea îți pun imaginația ,,la lucru"

Lucrările de restaurare la clădirea au început în 2018 iar în octombrie 2021 a fost inclusă în circuitul turistic