Deși a fost o zi din categoria "ajungem acolo și vedem la fața locului ce vom face", când am pornit dimineața din gara Salzburg, nici nu îmi imaginam că autobuzul 150 mă va purta spre niște zone de-a dreptul spectaculoase din punct de vedere vizual. După aproximativ o oră am coborât în St. Gilgen chiar lângă stația de telecabină. Soare, liniște, deloc aglomerat spre deosebire de ziua anterioara petrecută la lacul Konigsee. Ne-am învârtit câteva minute prin oraș, pe lângă primărie, am admirat clădirile cu flori la ferestre și am pornit spre debarcader. St. Gilgen este situat pe malul lacului Wolfgangsee. Ne era teamă să nu dăm peste o coadă la bilete de genul celei de la Konigsee. Nici vorbă. Erau patru sau cinci persoane la ghișeu. Ne-am luat un bilet până la St. Wolfgang (care a fost in jur de 6 euro) și în mai puțin de un sfert de oră eram deja pe vaporaș. Tot făcând fotografii, privind entuziasmați când la stânga, când la dreapta, ne-am și trezit ajunși la St. Wolfgang. Un orășel cochet, cu o arhitectură superbă, o biserică cu un interior impresionant, terase cu vedere spre lac, un loc în care îți dorești să te întorci. De acasă citisem că există și un fel de mocăniță, un trenuleț care te poartă pe un traseu montan de unde poți vedea zona în toată splendoarea ei.
După ce am vizitat St. Wolfgang a apărut trilema: să continuăm traseul cu vaporașul spre Strobl, să mergem cu mocănița sau să revenim la St. Gilgen și să urcăm cu telecabina pe muntele Zwolferhorn?!? Ne-am hotărât greu fiindcă fiecare opțiune părea interesantă. Am ales urcatul cu telecabina la St. Gilgen. În concluzie, ne-am întors înapoi tot cu vaporașul. După câteva minute de urcat cu telecabina, ai o priveliște atât de frumoasă încât nici o combinație de cuvinte, propoziții sau fraze nu ar putea să o redea. Voi renunța la orice descriere și voi lăsa imaginile să încerce să transmită farmecul locului. Și aici, ca și pe Untersberg există marcate diferite trasee turistice. După câteva ore am coborât cu telecabina și am luat autobuzul 150 spre Salzburg unde aveam cazarea.