Viena la sfarsit de noiembrie 2014

Mulți dintre prietenii și colegii mei de serviciu m-au întrebat: "Iar pleci în Viena și Budapesta?  Ai fost de atatea ori... Ce mai ai de văzut? Mai vizitează și tu  alte orașe..."

Nu am un răspuns clar la întrebările lor; poate că au dreptate...poate că nu...

De data aceasta, Velazquez, Alberto Giacometti, Brâncuși,  Arik Brauer și Rembrandt au fost cei care m-au mânat spre Viena și Budapesta.
Da...am scris corect... Brâncuși...pentru că la muzeul Leopold, în cadrul expoziției "Alberto Giacometti" se poate admira "Muză dormind II". 
Au fost două zile pline în Viena. Am reușit să revăd Stadtpark în culori de toamnă, câteva biserici impresionante, expozițiile temporare "Velazquez" (Muzeul de Istorie a Artei Viena), "Alberto Gaicometti" și "Arik Brauer" (Muzeul Leopold). 
În 26 noiembrie seara, la Konzerthaus l-am ascultat pe pianistul de origine poloneză-maghiară Piotr Anderszewski care timp de două ore a interpretat Schumann, Szymanowski, Bach într-o manieră proprie și elegantă. A fost protagonist în două documentare pentru ARTE: în 2001 "Piotr Anderszewski plays the Diabelli Variations", în 2008 "Piotr Anderszewski Unquiet Traveler" și în 2010 într-unul pentru televiziunea poloneză "Anderszewski Plays Schumann".
Deja in Viena se simțea magia sărbătorilor de iarnă. Multă culoare, miros, dulciuri, celebrul punch vienez, vitrine care de care mai cochete. Piețele de Crăciun erau deschise. Despre ele s-a scris și spus atât de mult încât nu mă simt capabilă să mai adaug și eu ceva. Aș spune doar că, accesoriile care îmbracă orașul  de sărbători sunt cam aceleași de câțiva ani de zile. Las imaginile să vă introducă în atmosfera fermecătorului oraș austriac, în special pe cei care nu ați ajuns niciodată in Viena în această perioadă a anului.   

Septembrie in Italia- Bergamo (V)

Cum în Bergamo ne-am propus să stăm doar o zi si jumătate (înainte de a pleca spre aeroport) nu ne-am făcut planuri prea îndrăznețe. Bergamo e împărţit în două: oraşul nou, orașul de jos (Citta Bassa) şi oraşul vechi, orașul de pe deal (Citta Alta) cu ziduri vechi construite de venețieni. Ne-am gandit că cea mai mare parte o vom petrece în oraşul vechi însă nu ne-am stabilit clar nişte obiective. Citisem de acasă că Accademia Carrara, una dintre cele mai importante galerii de artă cu peste 2000 de picturi din secolele XV-XVIII (pe care mi-aș fi dorit să o văd) este încă în renovare. Cu siguranță va fi redeschisă publicului înainte de expoziția universală  care va fi găzduită de Milano începând cu luna mai 2015. Totuşi, câteva dintre lucrările Accademiei Cararra sunt găzduite temporar în Palazzo della Ragione, în oraşul vechi.
Din Milano, unde am avut baza, am ajuns la Bergamo cu trenul în aproximativ o oră. Ne-am cazat în apropierea gării și iată-ne că în 15 septembrie am pornit să explorăm orașul în care s-au născut pictorul renascentist Lorenzo Lotto și celebrul compozitor Gaetano Donizetti. Din Citta Bassa am luat-o la pas până în Citta Alta (orașul vechi). Se poate urca și cu funicularul, însă noi am optat pentru varianta pe jos. Din zona de unde se poate lua funicularul, am  cotit stânga și am urcat pe scări până în Vialle delle Mura. Am făcut o pauză ca să admirăm frumoasa panoramă a orașului. De aici nu mai e mult și ajungi în centrul istoric, in Piazza Vecchia (inima orașului vechi) și Piazza del Duomo.

Septembrie in Italia - intre Como si Bellagio - Vila Melzi (IV)

"Pentru a face o fotografie trebuie să-ţi aliniezi capul, ochii şi inima." (Henri Cartier Bresson)

Duminică dimineaţă - 14 septembrie 2014. Din nou în gara centrală din Milano; primul tren cu care ne propusesem să plecam spre Como l-am pierdut. Sunt dese trenurile spre Como, aşa că l-am luat pe următorul. În acest gen de excursii, orice ora irosită o simţi mai tarziu cand ai vrea să zăboveşti mai mult într-un loc şi nu mai ai minute...
În Como mi-a plăcut catedrala; atat exterior cat şi interior. Fiind duminică, feriboturile rapide circulau mai rar. După ce ne-am învartit prin Como, am luat prima cursă rapidă şi în jurul orei 15.00 am ajuns în Bellagio, acel loc pe care toate publicaţiile, topurile, ghidurile turistice îl numesc "perla lacului Como". Şi da...în Como nu ţin neapărat să mă întorc (dar nu mi-ar displace să revin)...însă în Bellagio trebuie să mai ajung măcar odată; poate primavara sau poate din nou toamna, în septembrie. Stau în faţa calculatorului neputincioasă, fiindcă nu ştiu cum să descriu Bellagio. Străduţe înguste pe care urci, cobori, iar urci, iar cobori, turişti, magazine, restaurante cochete, culoare, lac, munte, feriboturi, şalupe care vin şi pleacă. Şi apoi Villa Melzi. O găseşti repede. Sunt indicatoare, mergi pe langa lac.
Villa Melzi nu se vizitează în interior. Se pot vizita grădinile şi cateva anexe. Complexul a fost realizat între 1808 şi 1810 de omul politic Francesco Melzi d' Eril (1753-1816), vicepreşedinte al Republicii Italiene sub Napoleon. Nu mi-am putut imagina că o grădină poate fi astfel întreţinută; atat de curată, mult, foarte mult verde; flori, nuferi, statuete, o mică gradină orientală. Ceea ce era candva orangerie s-a transformat într-un muzeu cu vestigii istorice importante de pe vremea lui Napoleon. M-am aşezat pe o bancă în apropierea statuii lui Dante şi Beatrice, langă monumentul alb-azuriu  atat de îndrăgit de Franz Liszt;  am stat cateva minute privind lacul şi munţii. Poate fi un pic apăsătoare atata frumuseţe. Părea ireal. Parcă nu-mi venea să cred că sunt acolo, în acea zi de septembrie caldă, senină,  în acele clipe, în acea felie de timp. Şi totusi eram...

Septembrie in Italia - Lacul Como -Lenno - Villa del Balbianello (III)

Sunt genul de turistă (probabil naivă) care e în stare să viziteze un loc doar pentru o anume statuie, memorial, un anume tablou, un anume peisaj văzut într-o fotografie, într-un documentar...

De data aceasta, spre Lenno m-a trimis "un sărut". Nu mi-am imaginat, cu câțiva ani în urmă, că voi ajunge în locul acela în care "Anakin" (Hayden Christensen)  a sărutat-o pe prințesa "Padme" (Natalie Portman) în celebrul film Star Wars (Războiul stelelor)- Atacul clonelor. Era la Villa del Balbianello cu vedere spre lac, cu o gradină ireal de frumoasă...Atunci nu știam unde au fost filmate scenele respective, dar mi-au rămas întipărite  în minte... Am aflat cu câteva luni în urmă și astfel, Villa del Balbianello a contat într-un procent foarte mare în hotărârea mea de a vizita Lacul Como. Loggia vilei s-a văzut în film în toată splendoarea ei atunci când, dimineața, Anakin, îndreptat cu fața spre lac, i-a spus lui Padme să nu plece, ca prezența ei îl neliniștește și că a visat-o pe mama lui că suferă. Pentru mine a fost memorabilă scena.

In ghiduri se spune că este vila cu cea mai frumoasă vedere spre lac. Nu știu daca e chiar așa. M-aș feri, la lacul Como, să fac clasamente de genul "cel mai" sau "cea mai".  Timpul mi-a permis să vizitez trei vile, și pot spune că pe toate trei le-am îndrăgit în aceiași măsură. Mi-au oferit priveliști spre lac de neuitat. Cu siguranță, loggia este inima villei del Balbianello...Pe terasa, în vilă sau în grădinile ei s-au filmat scene în Casino Royale (cu Daniel Craig), A month by the lake (1995), Jackpot (cu Adriano Celentano), La Certosa de Palma (o miniserie italiană), Piccolo mondo antico (cu Alida Vali).

De la Varenna până la Lenno am făcut aproximativ 45 de minute cu battello, vaporașele care merg mai lent (există și varianta de feriboturi rapide - servizio rapido).

Cum am zăbovit cam mult în Varenna, mi-a fost teamă că până ajungem la Lenno, vom găsi vila închisă.

(V) "Teatro alla Scala" din Milano - septembrie 2014 - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

"Numai arta este utilă. Credințe, armate, imperii, atitudini - toate acestea trec. Numai arta rămane; numai de aceea este de prețuit, fiindcă durează. [...] Arta, în consecință, avand întotdeauna ca fundament o abstracție a realității, încearcă să recupereze realitatea idealizand-o." (Fernando Pessoa) 

Aproximativ o oră m-am învârtit printre portrete, obiecte, documente, busturi, măști mortuare, instrumente muzicale ale compozitorilor sau artiștilor dispăruți, însă atât de prezenți și vii în lumea muzicală. Ideea unui muzeu în "Teatro alla Scala" din Milano s-a născut în anul 1911, iar inaugurarea oficială a avut loc în 8 martie 1913. 

In 13 septembrie 2014, mi-am împlinit un  vis mai vechi, acela de a intra în "Teatro alla Scala" din Milano. Până să ajung în foaier, unde erau foarte mulți turiști, am trecut pe lângă un perete plin cu afișe vechi ale reprezentațiilor. In auditorium, unde au loc spectacolele, nu am putut intra, fiindcă erau repetiții la Don Quijote (Don Quixote), însă am privit pe  geam câteva minute. Sala în sine, scaunele roșii, candelabrul, artiștii baletului îmbrăcați în costumele de scenă, (aflați probabil la o repetiție finală) mi-au lăsat o amintire de neuitat.  Cu imaginea balerinilor în minte și a costumelor frumos colorate, am pornit să vizitez muzeul. Poate cel mai bun mod de a-l parcurge este să ai alături un ghid. Dar chiar și fără, poți înțelege ce reprezintă sau ce vrea să sugereze fiecare sală. Te întâlnești cu câteva portrete și un bust al celebrei soprane Giuditta Pasta, cu pianul lui Verdi, a lui Franz Liszt, cu portretul Adelinei Patti, al lui Giuseppe Piermarini (arhitectul Scalei din Milano), cu bustul lui Caruso. Sunt expuse  diverse obiecte de scenă, bijuterii, portrete în miniatură și chiar pumnalul pe care Napoeon I  i l-a dat cadou Giudittei Pasta, în Paris. Intr-una din camere se află o pianina mică ("a rare spinet"), care are deasupra clapelor inscripția "mâini nepricepute să nu mă atingă", iar în partea de sus o pictură în care e reprezentată Judith cu capul lui Holofernes, primind o procesiune de femei cântând la instrumente.