Înainte să scriu aceste rânduri, am ascultat de câteva ori piesa ,,Ghosts Again” (din albumul Memento Mori), Depeche Mode. Dacă veți derula fotografiile de mai jos, la un moment dat, veți înțelege, de ce... Anton Corbijn, unul dintre cei mai respectați fotografi încă în viață, împlinește 70 ani în luna mai. A făcut peste 80 de videoclipuri, a regizat filme, numele lui este strâns legat de U2, Nirvana, Depeche Mode, Joy Division și nu numai. S-a implicat personal în alegerea imaginilor pentru expoziția din Viena de la Kunstforum, ,,Favourit Darkness”.
Mult alb-negru, portrete cu celebrități (surprinse în anumite stări), mai ales din lumea muzicală, imagini din cimitirele cele mai cunoscute ale Italiei, Parisului sau Vienei. Cineva scria că ,,expresiile ce răzbat dincolo de fotografie poate sunt o aluzie la efemeritate, împotriva căreia faima și succesul nu oferă nici o protecție”. Una din săli prezintă o selecție de câteva videoclipuri din 1983 încoace. În sala dedicată trupei ,,Depeche Mode” cred că am stat cel mai mult. Extraordinară colaborarea dintre Corbijn si trupă. O să îl vedeți pe Bono, pe Nelson Mandela, un autoportret a lui Corbijn, Miles Dvais, David Bowie, Tom Waits, Chris Martin, Bryan Ferry, Eva Herzigova, Gwyneth Paltrow, Marianne Faithfull, Lucian Freud etc..
Veți găsi interesante fotografiile care duc cu gândul la câteva picturi celebre: Dave Gahan (Depeche Mode), un portret din Frankfurt, 1993 care trimite la faimosul tablou al lui Andrea Mategna- ,,Lamentation over the dead Christ” (lucrare pe care am văzut-o expusă în Milano), Courtney Love (1995) la ,,Nasterea lui Venus” a lui Botticelli, trupa Arcade Fire care pozează ca în ,,Cina cea de taină” a lui Leonardo.