3 martie 2017

(VI) Gran Teatro la Fenice- Venetia -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Pentru Andreea, Ciprian și Răducu

Deși nu eram la prima vizită, m-am tot gândit de acasă ce traseu să parcurg pentru doar o singură zi, fiind însoțită și de trei prieteni foarte dragi, astfel încât orele petrecute în Veneția să ne rămână agățate, undeva în suflet, pentru totdeauna. Firește, surpriza cea mai mare a venit de la doi dintre ei, care au venit costumați în haine de epocă, de marchiz, noi ceilalți neștiind nimic. Se pare că uneori, secretele își au și ele farmecul lor...
Am încercat să fac o listă "realistă", cu interioare de clădiri pe care am putea să le includem în intinerar. Printre ele era și "Gran Teatro la Fenice"; tânjeam de mult să intru în clădirea operei. Apoi am renunțat, gândindu-ne că fiind perioada carnavalului, luând în calcul numărul mare de turiști, va fi destul de dificil de ajuns dintr-un punct A într-un punct B, plus cozile la bilete.  Așa că, însoțiți de "cele două personaje" (cei doi marchizi), am pornit să explorăm la pas Veneția, care în acea zi de 18 februarie 2017, pentru noi s-a dovedit a fi cel mai frumos oraș al lumii...
Și totuși, dintr-o străduță în alta, tot fotografiind, ne-am trezit ajunși în față operei venețiene Gran Teatro la Fenice. N-am mai stat pe gânduri și am intrat să întrebăm dacă e posibilă o vizită. Ni s-a spus că putem face un tur singuri, doar cu audioghid, contra a 10 euro biletul. După ce am pășit în sala mare de concert, am rămas pur și simplu "năucă". Deși văzusem imagini prin cărți, albume de artă cu "la Fenice", deși am pus piciorul prin săli de concerte în Europa și nu mă așteptam să mă mai  surprindă ceva, ei bine, poate că "năucă" nu este cel mai potrivit termen, dar cam așa m-am simțit.

24 februarie 2017

Campanile di San Marco- vedere de 360 grade asupra Venetiei

"Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției". (Ioan Grigorescu) 

Deși am ajuns de mai multe ori în Veneția și chiar dacă este unul dintre cele mai importante obiective turistice, un simbol al orașului, de fiecare dată am ratat urcarea în Campanile di San Marco. Este vorba de acel turn de cărămidă care domină piața, vis a vis de basilica San Marco. Mereu vezi coadă la bilete, însă timpul de așteptare este în medie de 10-20 minute; eu am urcat sâmbătă (18 februarie 2017), în perioada carnavalului când fluxul de turiști este mult mai mare comparativ cu restul anului și cred că a durat peste 20 de minute; Se urcă cu liftul; 8 euro/ persoană
Ajuns sus, ai o vedere de 360 de grade asupra Veneției, iar în zilele senine se văd și Alpii. De-a lungul secolelor, turnul (folosit ca punct de observație, clopotniță, far pentru corăbii etc), a fost deteriorat, fisurat, lovit de fulgere, incendiat și a avut nevoie de multe reparații. În 14 iulie 1902 pur și simplu s-a prăbușit"Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției"; într-un secol, orașul s-a scufundat cu 23 de centimetri; autoritățile au decis atunci să refacă turnul la dimensiunile vechi; lucrările au durat circa 10 ani. Doar un singur clopot din cele cinci a mai putut fi salvat. Clopotele inițiale aveau nume, venețienii cunoșteau sunetele fiecăruia și erau trase cu un anumit scop: dacă murea un doge, dacă începea un război, dacă erau incendii, furtună, dacă se apropiau corăbii, dacă erau execuții, sesiuni ale Senatului etc.
Galileo a urcat de multe ori în turn pentru a studia cerul, cu telescopul.

21 februarie 2017

Venetia cu masca - carnaval 2017

"Cei mai de seamă artiști ai vremii au înfrumusețat Veneția cu geniul lor; mercenarii cei mai bine plătiți se luptau pentru ea; cele mai mari puteri împrumutau bani de la ea și îi închiriau corăbiile; iar timp de două secole venețienii, cel puțin dintr-o perspectivă comercială "au fost stăpâni peste splendidul Orient"." (Jan Morris)

Chiar dacă în februarie, la carnaval, poate fi uneori când sufocantă (din cauza mulțimii de turiști) când fermecătoare, când morocănoasă, când romantică, Veneția sfârșește mereu prin a te seduce, întocmai ca o amantă experimentată. Odată intrat(ă) în jocul ei te trezești împins ba pe o străduță mult prea îngustă, ba pe un pod,  ba pe lângă un canal de apă pe care o gondolă plimbă doi îndrăgostiți, ba pe lângă un palat. Pari prins într-un labirint, uneori te mai rătăcești, dar ea îți râde, îți șoptește, tu zâmbești, te mai încrunți și deși nici n-ai plecat încă din Veneția simți că trebuie să te reîntorci cândva...poate în alt anotimp...chiar dacă știi și tu, știe și ea că e "bolnavă", că se scufundă an de an...și totuși, cronicitatea ei încă fascinează, uimește.
De câte ori ajung aici și dau peste o străduță îngustă mai pustie, mă întreb dacă nu cumva pe acolo au pășit cândva, grăbiți sau nu, îngrijorați sau veseli personaje celebre ca Marco Polo, Giorgione, Tintoretto, Titian, Vivaldi, Casanova, Claudio Monteverdi, Antonio Canova, Goethe, Peggy Guggenheim etc..poate că arta a fost și este calea...
"Sunet și culoare" ar putea fi motto-ul zilei de sâmbătă petrecută de mine la Veneția. Tema carnavalului din acest an este: "Creatum: Vanity Af-Fair". Am admirat și fotografiat personaje îmbrăcate în diverse costume de epocă, celebra gondolă "Dogaressa" cu care erau transportați papii, adusă în San Marco special pentru perioada carnavalului, am vizitat Teatro la Fenice, am urcat în campanile di San Marco și am servit o prăjitură cu un pahar de vin "Chianti classico" la restaurantul "Anonimo Veneziano".

7 februarie 2017

Viena- Muzeul ceasurilor -Uhrenmuseum

"Timpul este sămânța universului"...

Chiar dacă nu se poate palpa, nu are gust sau miros, nu-l vezi și nu-l auzi, de-a lungul veacurilor a fost considerat când aliat, când inamic; un "personaj" invizibil, o umbră ce ne însoțește permanent pe noi, cei efemeri. Pentru multe dintre nereușitele noastre, de cele mai multe ori, ne place să credem că principalul vinovat este el, timpul. Mulți au încercat să găsească metode de a-l măsura: după mișcarea stelelor sau a umbrelor lăsate de obeliscuri, cadrane solare, prin clepsidre, lumânări gradate ori ceasuri. Ultimele au evoluat de la dimensiuni mari la inimaginabil de  mici și la mecanisme complexe; nu știu, poate că noi înșine suntem secunde, minute pe harta timpului...cu siguranță, în lume sunt multe muzee dedicate instrumentelor care l-au măsurat; eu l-am văzut pe cel din Viena (Uhrenmuseum) care se află la  aproximativ  cinci minute de Stephansdom, într-o clădire veche, istorică (Schulhof nr. 2). L-am vizitat în noiembrie 2016 și am alocat în jur de o oră; în cea mai mare parte e constituit din două colecții private: ale fostului profesor de fizică Rudolf Kaftan (care a fost o perioadă directorul muzeului) și a scriitoarei Ebner Maria Eschenbach. Cele peste 700 de piese, confecționate în diverse ateliere ale lumii sunt expuse pe trei etaje, în ordine cronologică (începând cu secolul XV), depănând povestea progresului științific, a tendințelor de design în domeniul ceasurilor din diverse epoci. Multe dintre ele încă mai funcționează. Există exponate de dimensiuni mari, mici, foarte mici, piese rare, cu elemente decorative ingenioase, cu mecanisme complexe, pentru toate gusturile; de efect sunt și ceasurile încorporate în tablouri. Într-una din sălile muzeului se poate admira și mecanismul ceasului (700 kg) care în 1699 a fost montat în turnul sudic al catedralei Stephansdom. 

2 ianuarie 2017

Concertul de anul nou din Baia Mare -1 ianuarie 2017- Catedrala Episcopala "Sfanta Treime"

Artiștii sunt mereu pe drumuri...cu dramele sau bucuriile din sufletele lor, pe frig sau pe caniculă, ei trebuie să fie la ora stabilită în fața publicului...pentru că nu-i așa, noi suntem acolo pentru a uita preț de câteva minute, micile sau marile neliniști care ne macină...
de 1 ianuarie, băimărenii sunt oarecum privilegiați - Baia Mare este singurul oraș  din țară în care are loc un concert de muzică clasică, de anul nou, așa cum se obișnuiește în Viena, la Musikverein.
Ieri, la catedrala Episcopală Sfânta Treime, talentatul dirijor Cristian Sandu împreună cu Opera Group Project și minunații Diana Țugui (soprană), Cristina Maria Damian (mezzosoprană), Ioan Hotea (tenor), Florin Estefan (bariton), tânăra Paula Coteț de la Colegiul de Arte Baia Mare ne-au purtat în universul lui Strauss, Kalman, Verdi, Bizet, Doga, Donizetti, Puccini, Brediceanu, Ivanovici; chiar dacă nimeni, niciodată nu a reușit să dea o definiție exactă, putem totuși afirma că muzică este singura care depășește orice graniță, care ajunge în inima omului, indiferent de culoare, rasă, naționalitate, condiție socială.
Nu mi-e rușine să mărturiesc că "mi-au scăpat" câteva lacrimi atunci când orchestra a intrepretat "gramofonul" lui Eugen Doga...
l-am simțit ca o infuzie de emoție, ca pe unul dintre cele mai frumoase concerte din ultimii ani în Baia Mare; l-am simțit ca pe o celebrare a vieții...