16 octombrie 2017

Cimitirul vesel si Manastirea Peri de la Sapanta - Maramures, Romania- in imagini

"și toate astea încep să te doară abia când e prea târziu, când descoperi cât de scurtă este distanța dintre naștere și moarte"...(Augustin Buzura)


Cred că orice român trebuie să ajungă măcar odată la Săpanța, Barsana sau Rohia în Maramureș. La Săp
ânța am fost în august 2017, într- o zi senină și caldă. Am vizitat manăstirea și apoi "cimitirul vesel".  La fel cum am scris despre Barsana, și la manăstirea Peri-Sapanta este vorba tot despre un loc viu, despre lemn - simbol al arhitecturii rurale, credință, tradiție, autenticitate. Admirând-o și apoi pășind în interiorul manăstirii, întreaga ființă se transformă. Te cuprinde o liniște stranie, spaimele parcă dispar, uiți de viața pe care o trăiești sub semnul grabei, de frământarile care te macină, uiți pentru câteva clipe de războiul cu tine însuți sau de cel nejustificat cu ceilalți. Totodată te întrebi cum meșterul Ioan Știopei împreună cu echipa sa a putut "modela" cu atâta măiestrie lemnul, reușind să dea viață planurilor arhitectului Dorel Cordoș.  De la manăstirea despre care se spune că ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume, am pornit spre "cimitirul vesel". Probabil este singurul cimitir din lume care îți "fură" și zâmbete, datorită epitafurilor de duh încrustate pe cruce. Moartea este înveșmântată în "albastru de Săpânța" și nu mai pare atât de înspăimântătoare. În fond, întâlnirea cu ea este ceva firesc, la un moment dat (vrei nu vrei) sfârșești prin a fi prizonierul ei. 



27 august 2017

Manastirea Barsana si statuile de piatra din Negreia- Maramures, Romania

"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" ".

În 15 august 2017, într-o zi de sărbătoare, timp de peste două ore m-am aflat într-unul dintre cele mai frumoase colțuri din Europa, într-un loc viu. Este vorba despre lemn, despre credință, piatră, tradiție, autenticitate, un loc plin de culoare și flori. Cine a ajuns la Complexul arhitectural Barsana (cu hramul "Soborul Sfinților 12 Apostoli"), știe că ceea ce vezi și emoția pe care o simți în acel spațiu sacru este greu de descris. Am fost uimită, am admirat, m-am mirat și am mulțumit în gand meșterilor locali din Barsana, care prin truda lor au creat ceva unic. După o plimbare prin complex, am vizitat biserica și muzeul (o colecție de icoane și cărți vechi, obiecte de artă populară locală etc.). Nu vă așteptați la opulență, la barocul sau goticul din occident. Aici găsiți o simplitate care impune respect, o "poezie" scrisă în lemn, fiindcă țăranul roman a avut mereu o relație specială cu acesta (lemnul). Într-o zi oarecare, fără semnificație, când te poți plimba în voie și nu este multă lume prin preajmă, îți poți pune întrebări care să te zgândăre sau nu, te poți gandi la trecut sau la viitor, la cei dragi care au ales fără voia lor eternitatatea...De data aceasta n-am prea reușit să reflectez ci doar să aprind câte o lumânare pentru sufletul celor care mi-au dat viață. Fiind o zi de sărbătoare, erau zeci de persoane, forfotă mare. Pe lângă pelerini erau foarte mulți localnici îmbrăcați în straie tradiționale ceea ce a făcut ca ziua să fie specială.
"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" "      
La întoarcere spre Baia Mare am oprit în Negreia unde am admirat statuile de piatră ale unui artist local Gavril Cusco. Apariții cumva stranii, te tulbură, într-un loc care pare părăsit dar nu e...o piatră la care te vei gandi multă vreme.

9 august 2017

O zi in Oradea - Bihor, Romania

Nu am mai trecut de câțiva ani prin Oradea. Am ajuns sâmbăta după amiaza, pe o temperatură de peste 34 de grade și am plecat duminică la prânz. Cunoașteți sentimentul acela: nu ai mai văzut o femeie sau un bărbat de ani buni și te întrebi: oare cum mai arată? o fi având prea multe riduri, cearcăne, o fi acumulat  kilograme, vorbește prea mult? și-o fi schimbat stilul vestimentar, mai folosește același parfum? 
Oradea de azi...o apariție răvășitoare. S-a transformat în bine... habar nu am câte "operații estetice" și-o fi făcut...dar încă se renovează clădiri, a devenit mai elegantă, stilurile arhitectonice sunt îmbinate armonios...probabil că în următorii patru, cinci ani va deveni unul dintre cele mai importante centre turistice ale Romaniei...Nu am utilizat, dar am văzut că există și "city card" pentru turiști.
Vizita am început-o din Piața Unirii admirându-l pe Mihai Viteazul și minunându-mă de clădirile din jur:
Palatul Episcopiei Greco- Catolice, construit între 1903-1905, în stil eclectic;
Biserica Sf. Ladislau (romano-catolică)- stil baroc provincial, construită între 1720-1742; 
Primăria - un edificiu impresionant, monumental, se întinde pe o suprafață de 5508 mp;
Palatul Vulturul Negru - construit între 1907-1909, renovat - stil Art Nouveau; 
Biserica cu Lună (Adormirea Maicii Domnului) construită în stil baroc, cu elemente neoclasice între anii 1784-1790;  
Biserica  Sf. Nicolae - stil baroc a cărei construcție începe pe la 1800

28 iulie 2017

O zi in Graz

Adunate orele, am stat doar o zi în Graz. Am ajuns într-o sâmbătă pe la prânz (patru persoane) și am plecat duminică la amiază. După ce ne-am cazat la hotel am pornit la pas spre centrul istoric al orașului. Cum și Graz-ul (ca multe orașe ale lumii) are un punct de belvedere, primul obiectiv a fost turnul cu orologiu aflat pe dealul Schlosberg; aici se găsește un platou de pe care ai probabil cea mai frumoasă priveliște asupra orașului; până la Uhrturm (turnul cu orologiu) se poate urca cu liftul (în jur de 1 euro și câțiva  cenți) sau pe cele 260 de scări. Prietenii mei au ales varianta cu liftul, eu cea cu scările care au fost construite între anii 1914-1918. Se mai numesc și "scările rusești"  sau "scările de război" fiindcă ele au fost construite de austrieci împreună cu prizonierii ruși în timpul primului război mondial.  Am avut norocul unei zile de primăvară senină, calmă, colorată... toți copacii erau înfloriți. Graz e un oraș senzual, dinamic, un conflict între vechi și nou, un oraș în care mă voi întoarce. Fiind sambătă, centrul istoric era animat. Vitrinele magazinelor de haine te ispiteau, femei cochete ieșeau zâmbind cu o plăsuță (poate o rochie, o bluză, o pereche de pantofi), mirosul de mâncare te înnebunea, gelateriile erau arhipline; cum niciodată nu am opus rezistență tentației de a mânca dulce, în ciuda colesterolului crescut, am început cu desertul înaintea cinei: înghețată și sacher tort...știu...nutriționiștii ar ridica din sprânceană...

24 iulie 2017

Creasta Cocosului - Maramures- Romania

Îmi doream de multă vreme să urc la Creasta Cocoșului; printre colegii mei de serviciu sau prieteni, tot mai greu găsesc pe cineva dispus la un traseu de munte; toți suntem ocupați, apar evenimente mai importante, se amână...totuși în iulie 2017, într-o sambătă ne-am adunat patru persoane și am pornit la drum.
Din Baia Mare până la Hanul lui Pintea drumul  l-am parcurs cu mașina, apoi la pas pe o cărare în pădure până la Poiana Boului iar de aici am continuat până la creastă. Nu este un traseu greu și se poate parcurge în două ore sau mai mult, depinde de fiecare ce ritm adoptă sau câte pauze face să admire priveliștea.  Chiar pe ultima porțiune, cam cu 20 -30 de minute înainte de a ajunge la formațiune, traseul devine un pic mai dificil. Efortul este însă răsplătit de "stânca spectaculoasă care veghează satele din vale cuprinse între patru comune: Budești, Călinești, Ocna Șugatag, Desești", de o panoramă minunată, copleșitoare de care-ți vei aminti și-ți va fi dor.  Conform informațiilor găsite la fața locului, creasta este formată din lave magmatice extruzive, roca având o vârstă de peste 9 milioane de ani; forma crestei a fost modelată prin procese vulcanice și tectonice combinată cu procese erozionale. 
A fost un traseu în care natura și-a dezvăluit farmecul.