27 mai 2020

BARCELONA - HOSPITAL DE SAN PAU IN IMAGINI -CEL MAI MARE EDIFICIU MODERNIST DIN LUME

Ciudat, nu-i așa, să mergi în excursie și să pătrunzi pe poarta unui spital fără să ai o problemă medicală. Datele se schimbă când vorbim despre cel mai mare edificiu modernist din lume, devenit azi un centru cultural, un muzeu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o lucrare de suflet a arhitectului Lluis Domenech i Montaner.  
La primele două călătorii în Barcelona am văzut doar exteriorul. La a treia vizită în orașul catalan mi-am gestionat timpul în așa fel încât să văd și interiorul clădirii San Pau. Ansambul (constând din 12 pavilioanele legate între ele prin spații verzi de relaxare) are o arhitectură care  trimite cu gândul spre un palat. Este o operă de artă

Pe vremuri, când funcționa ca spital, mulți și-au găsit alinarea sau vindecarea bolilor, alții au "dansat" cu moartea...

Se spune că "spitalul a fost conceput astfel încâ clădirea să-ți dea senzația că ar fi o ființă umană care-și întinde mâinile pentru a-și primi pacienții cu brațele deschise"...

25 mai 2020

GRADINILE DE LA VILA TARANTO IN IMAGINI - LACUL MAGGIORE-ITALIA

Am o obsesie pentru lacurile din Italia. Primăvara sau toamna devreme, grădinile vilelor deschise publicului sunt o încântare. E greu să nu îți placă (oricât de mofturos ai fi)...
Din Milano Centrale am luat trenul până în localitatea Stresa (drumul durează aproximativ o oră).  Din gară faci cam  zece minute până la lac iar de aici feribotul te duce până la grădinile vilei Taranto (este mai spectaculos să ajungi pe apă). Stația la care  cobori din ambarcațiune se numește chiar Villa Taranto. 
Se pot vizita doar grădinile. Prețul unui bilet (pentru adult) este în jur de 11 euro.
Lacul Maggiore are multe atracții. Insulele Bella, Madre și Pescatori ar fi bine să le vizitezi într-o zi, iar grădinile de la Villa Taranto să le lași pe altă zi (poate grupate cu o vizită la Stresa și schitul Santa Caterina del Sasso).
Stresa este un orășel fermecător. Te plimbi pe malul lacului, pe lângă hoteluri de patru, cinci stele (impresionante),  pe străduțe înguste gustând renumita înghețată italiană, poți face o pauză potolindu-ți foamea cu o porție de paste și un pahar de vin sau poți vizita Villa Pallavicino. 
Schitul Santa Caterina (ultimele trei imagini) construit chiar pe o stâncă, te va impresiona cu siguranță. Se ajunge tot cu o ambarcațiune.
Oricâte grădini vizitați (fie ele la lacul Como, Garda sau Maggiore) să NU faceți clasamente, topuri pentru că fiecare arată altfel în cele patru anotimpuri, poate fi sau nu o zi însorită, cred că contează și starea în care ești...

10 mai 2020

CE POTI FACE INTR-O ZI DE VARA IN ANVERS (ANTWERPEN) - BELGIA

Vara lui 2019...O zi am dedicat-o orașului Anvers. Insuficient, simt că nu s-a închis cercul... 
Un tren din gara Brusseles Nord...40 de minute...și iată-mă în superbul oraș din regiunea Flandrei.  
În orice carte, ghid turistic sau film documentar, când se face referire la Anvers, inevitabil se folosesc cuvintele:  diamante, un mare port sau orașul lui Rubens.

Câteva dintre obiectivele turistice importante erau în renovare/restaurare, dar chiar și așa, orașul este seducător. 

Oricât de pretențios ai fi, găsești ceva, de care, peste ani îți vei reaminti: "zgomotul" orașului, clădiri interesante, îmbinare între vechi și modern, forfotă, terase pline de turiști, mâncare bună, deserturi delicioase, grafitti, chipuri, zâmbete etc.. 

Din gară (te trimite cu gândul la un palat), care merită admirată cel puțin câteva minute pentru că este o clădire impresionantă, am luat-o la pas prin oraș. Până în zona centrului vechi, piața  centrală (Grote Markt) am intrat prin magazinele cu produse de ciocolată, de vină fiind vitrinele care îți subjugă privirea. 

Au urmat câteva biserici, vizita la Casa Rubens, zona portului cu clădirea modernă a muzeului MAS și așa numita "Casa Portului", lucrarea arhitectei Zaha Hadid,  Hang out at PAKT, vechea clădire gotică numită pe vremuri  "sala măcelarilor"  care ulterior a fost transformată în muzeu (vleeshuis) și zona din jurul ei care este încântătoare.

27 aprilie 2020

AM VIZITAT RIJKSMUSEUM IN AMSTERDAM

De cele mai multe ori, o vizită la un muzeu nu se termină după ce ai ieșit pe poarta lui. Admiri tablouri sau obiecte celebre, însă "dai" peste artiști de care nu știai până la acel moment și a căror opere  îți stârnesc emoții. Un chip care a traversat secole, o umbră, o fereastră, o barcă, un copac, o petală de floare în fața cărora zăbovești și care vor intra în cutiuța ta de amintiri. Ajungi acasă, cauți informații, citești, te lovești de diverse interpretări și realizezi că ai omis anumite aspecte, detalii... 
Așa cum "Mona Lisa" este legată de Louvre în Paris, "Las Meninas" sau "3 mai 1808" de Prado în Madrid, "The Tempest" a lui Giorgione de Galeria Academiei din Veneția, "Sărutul" lui Klimt de Belvedere din Viena, "Primăvara" lui Botticelli de Galeria Uffizi din Florența, "Fata cu cercel de perlă" a lui Veermer de Mauritshuis din Haga, "Iepurele" lui Durer de Albertina din Viena,  "Rondul de noapte" este simbolul Rijksmuseum în Amsterdam. Mi-am încheiat vizita la muzeu, admirându-l. Începând cu iulie 2019, tabloul urma să intre în restaurare. Partea bună este că vizitatorii pot urmări cum are loc "operațiunea nightwatch". 

Dar până a ajunge la sala respectivă, muzeul îți dezvăluie: tablouri care te subjugă vizual, îți hrănesc imaginația, statuete vechi, obiecte de porțelan sau de lemn splendid confecționate, ceasuri de mare finețe din epoci apuse, cea mai mare și veche bibliotecă de istoria artei din Olanda  (la etajul doi - The Cuypers library),  casa de păpuși a Petronellei Oortman, bijuterii, arme vechi, instrumente muzicale, conversații șoptite ale celorlați vizitatori care uneori pot fi interesante etc.. Așa numita "casă de păpuși" a Petronellei Oortman, de fapt nu reprezintă jucării pentru copii, ci obiecte în miniatură, un interior real, camerele unei familii  înstărite din secolul al XVII-lea confecționate de meșteri pricepuți și talentați. Lucrarea a necesitat multă trudă și a costat o avere (echivalentul unei case de pe un canal din Amsterdam).
Firește, toți cei care vizitează Rijksmuseum își doresc să vadă "Rondul de noapte" al lui Rembrandt și "Lăptăreasa" lui Vermeer (pictată pe la 1657, 1658, când acesta avea în jur de 25 de ani). 

13 aprilie 2020

BERLIN - PALATUL CHARLOTTENBURG IN IMAGINI

Despre Berlin am scris un articol mai amplu (aici). Un oraș cu un trecut complicat, care a avut răni grave dar a supraviețuit. Este mai greu de digerat, nu place tuturor. L-am vizitat într-o vară, apoi într-o iarnă. Probabil îl voi mai vedea prin 2024 dacă se va termina de renovat faimosul Altar din Muzeul Pergamon.
Cu Palatul Charlottenburg m-am intersectat vara. Poate este perioada cea mai frumoasă. Dacă ai noroc să prinzi  o zi însorită, complexul, grădinile ți se dezvăluie în toată splendoarea. Este cel mai mare palat din Berlin și a fost reședința de vară a reginei Sophie Charlotte de Hanovra, soția lui Frederick I. Iarna, devine una dintre cele mai atrăgătoare piețe de Crăciun din oraș. Palatul deține o impresionantă colecție de porțelan: aproximativ 5000 de lucrări de artă din porțelan european și 3500 obiecte din porțelan din Asia de Est. Cabinetul de porțelan este una dintre cele mai spectaculoase camere: Sophie Charlotte moare în 1705, la numai 37 de ani, cabinetul fiind finalizat doar în 1706.  În timpul celui de-al doilea război mondial, în 1943, o mare parte din cabinet este distrusă, fiind restaurat în 1967. 
Sunt mai multe corpuri de clădiri ce se pot vizita: palatul vechi, palatul nou, pavilionul nou din grădini, palatul belvedere, mausoleul. Te întorci în timp, admirând mobilier vechi, tablouri, portrete, sculpturi, capela palatului cu scene din noul și vechiul testament, camere rococo, obiecte de argint, de porțelan sau de ceramică de o mare finețe. 
La final, poți visa la toate acestea făcând zigzaguri prin grădinile palatului, căutând umbre ale trecutului...