Berlin-ul vazut vara -2018

Berlin este un oraș al contrastelor. L-am vizitat pe o caniculă (37-38 grade) care mi-a creat un oarecare disconfort. Este un adevărat șantier. Se renovează, se construiește, se repară, vezi fundații pe tot locul. "Verbele" care definesc Berlinul la acest moment ar putea fi: a păstra, a proteja, a inova, a innoi.  
Peste câțiva ani, probabil va arăta diferit. 
Ca întreg, nu mi-a plăcut, dar părți din el mi-au rămas în suflet. 
Ca în orice mare oraș, am găsit locuri minunate, dar și deprimante.
Transportul public este foarte bine organizat.
Nu știu cum este în alte anotimpuri, dar vara, în zona Alexanderplatz (și nu numai), a turnului de televiziune era murdar iar seara se perindau diverse "personaje". 
Pentru iubitorii de artă, Berlinul este un loc obligatoriu de vizitat și cred că ar trebui alocat, ca timp, cel puțin o săptămână. La muzee am intrat rapid, Pergamon fiind singurul unde timpul de așteptare a fost mai mare.
Am stat  patru zile în oraș, două zile am fost  în Potsdam (cu revenire seara in Berlin) iar o zi în Lubbenau (Spreewald).

Pe scurt, vizita mea în Berlin a constat în:

JURNAL ANDALUCIAN- Partea 1 - MALAGA

"Andalucia înseamnă Spania romantică, popularizată de Gautier, Merimee, Bizet și Washington Irving, periculos de fermecătoare și astăzi [...] trăsătura dominantă a Andaluciei este farmecul și nici cel mai posomorât analist sociolog n-ar putea să o străbată fără să se simtă bine " (Jan Morris)

Andalucia, dacă după trei luni încă mai visez la tine, înseamnă că într-un fel sau altul ai reușit să mă seduci: poate cu mireasma florilor de portocali, cu simbolismul tău, cu fortărețele care din exterior nu-ți dau deloc de bănuit ce comori ascund la interior, cu grădini năucitoare, palate cu secrete ferecate pe veci, plantații de măslini, savoarea bucatelor, măreția edificiilor, povești despre matadori, arcade străvechi,  pictori celebri, localnici amabili...
Văzusem multe documentare despre Alhambra și Andalucia (în general) ...am tot amânat vizita de teama că s-ar putea să mă "lovesc" de acel sentiment de dezamăgire. 
A trecut cu bine testul. Andalucia merită pe deplin o vizită, două, trei... 
Poarta de intrare a fost Malaga...un oraș de la care nu aveam mari așteptări (după recenziile citite ici, colo în virtual). 
Aș începe în mod straniu cu concluzia: Malaga e un oraș vibrant, viu. Aștept cu nerăbdare să mă reîntorc.

VIENA - DELICATESE LA NASCHMARKT

După ce v-ați plimbat prin parcuri, pe străzi, printre și prin palate, ați vizitat muzee, biserici, ați fost la concerte de muzică clasică, cred că a venit rândul să faceți cunoștință cu feeria de culori, arome și mirosuri din piața de delicatese Naschmarkt.

De fiecare dată când trec prin Viena încerc să ajung măcar pentru o jumătate de oră/ o oră și aici. Încep traseul printre tarabe și după câteva minute nu rezist ispitei și iau o caserolă mică cu cel puțin 100 grame de măsline, vreo 300 grame de curmale și două, trei feluri de condimente (pentru acasă). 
În jurul prânzului terasele din Naschmarkt sunt pline. De-abia mai găsești un loc pentru o masă delicioasă. Mă uit prin vitrine la caviarul  "amur beluga" care se vinde cu niște prețuri astronomice (1450 euro/500 grame), zâmbesc și trec mai departe spre uleiurile nefiltrate, sticlele de vin de diferite tipuri, brânzeturi, preparate din pește, fructe etc..
Este un loc  "viu", animat și merită din plin o vizită. 

Jurnal italian 2017 - Ravello- Coasta Amalfi - (partea 6)

Ravello...poate cel mai frumos oraș de pe coastă...așezat în pantă, "mai aproape de cer decât de mare" (așa cum îl descria romancierul francez Andre Gide), romantic, elegant, gazda multor oameni celebri și a festivalului Wagner (în fiecare vară).

În toamna anului trecut, pentru doar câteva ore am simțit și eu magia locului. Acolo ai senzația că televizorul, internetul, politica, orgoliile, invidiile nu-și au rostul.  
În grădinile vilei Rufolo, privind albastrul mării, îmaginându-mi că îmbrățișez infinitul, stând la taclale cu natura (cel mai faimos artist al universului), gândurile mi-au zburat la efemeritate comparându-mă cu o furnică care ar putea fi oricând strivită de talpa destinului..."Mi-am mulțumit" pentru efortul  pe care l-am făcut (din toate punctele de vedere) pentru a ajunge  ca turist (fie și pentru puțină vreme) într-unul dintre cele mai râvnite colțuri ale Europei.

Jurnal italian 2017 - Positano, Sorrento si Amalfi (partea 5)

După ce am vizitat Capri, Caserta, Procida și o parte din Napoli, a sosit rândul orășelelor cu nume melodioase: Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Am avut puțin timp la dispoziție (două zile și jumătate) și am circulat doar cu mijloace de transport public care (într-una din zile) mi-au cam bulversat programul. 
Mulți dintre dumneavoastră ați ajuns deja pe coasta Amalfi și o cunoașteți în detaliu, alții urmează să mergeți iar unii nu vor pune niciodată piciorul acolo (din diverse motive). Poate fiindcă a intuit că sunt loială lacurilor Garda, Como, Maggiore și Iseo, cumva, am simțit-o ostilă.  Am făcut cunoștință cu zona într-un fel superficial. Am trecut doar prin punctele cele mai turistice, cele mai promovate, despre care s-a scris cel mai mult și probabil că am ratat zonele  "secrete". Dar pentru o primă vizită,  e bine și așa. Într-unul din anii viitori o sa încerc să parcurg și Calea Zeilor (Il Sentiero degli dei), să ajung în Praiano, Conca dei Marini, Grotta dello Smeraldo etc..
Din Napoli am luat trenul circumvesuviana (despre care am citit multe recenzii negative) și am pornit spre Sorrento. Se poate merge și cu un tren expres care e mai rapid și nu atât de aglomerat, biletul mai scump, însă din curiozitate l-am ales pe celălalt. Se stă și în picioare, mulți turiști iar ici colo diverse personaje dubioase. Trenul trece și prin Herculaneum, Pompei iar capătul este Sorrento. Aproximativ o oră și ajungi într-un oraș cochet, cu un mic port și cu vederi spre mare.