Creasta Cocosului - Maramures- Romania

Îmi doream de multă vreme să urc la Creasta Cocoșului; printre colegii mei de serviciu sau prieteni, tot mai greu găsesc pe cineva dispus la un traseu de munte; toți suntem ocupați, apar evenimente mai importante, se amână...totuși în iulie 2017, într-o sambătă ne-am adunat patru persoane și am pornit la drum.
Din Baia Mare până la Hanul lui Pintea (acuma se numește Hanul Țentea) drumul  l-am parcurs cu mașina, apoi la pas pe o cărare în pădure până la Poiana Boului iar de aici am continuat până la creastă. Nu este un traseu greu și se poate parcurge în două ore sau mai mult, depinde de fiecare ce ritm adoptă sau câte pauze face să admire priveliștea.  Chiar pe ultima porțiune, cam cu 20 -30 de minute înainte de a ajunge la formațiune, traseul devine un pic mai dificil. Efortul este însă răsplătit de "stânca spectaculoasă care veghează satele din vale cuprinse între patru comune: Budești, Călinești, Ocna Șugatag, Desești", de o panoramă minunată, copleșitoare de care-ți vei aminti și-ți va fi dor.  Conform informațiilor găsite la fața locului, creasta este formată din lave magmatice extruzive, roca având o vârstă de peste 9 milioane de ani; forma crestei a fost modelată prin procese vulcanice și tectonice combinată cu procese erozionale. 
A fost un traseu în care natura și-a dezvăluit farmecul.

Muzeul satului- Baia Mare

În luna aprilie am fost turistă în orașul meu de adopție (Baia Mare). Dacă cu câteva zile înainte urcasem în Turnul lui Ștefan, a urmat apoi o vizită la Muzeul Satului. Știu că e de neconceput, dar a fost prima mea oprire aici. Vin turiști din țară și din afara ei însă pentru mine au trebuit să treacă 25 de ani ca să pășesc în Muzeul Satului de pe Dealul Florilor. Chiar dacă am așteptat atât de mult, am simțit că prima vizită trebuie să fie primăvara când înfloresc copacii... A fost greu să aleg doar câteva imagini pe care să le încarc aici, în spațiul virtual. În interiorul caselor tradiționale (care provin din Țara Chioarului, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Codru) ni s-a spus că nu putem intra; accesul va fi permis după 23 aprilie; nu erau vizitatori, așa că m-am plimbat în voie, la exteriorul caselor; fiind o persoană care ajunge rar în mediul rural, cele două ore petrecute aici mi-au umplut inima de bucurie; am admirat gospodăriile țărănești, am intrat în biserica de lemn care provine din satul Budești și care a fost construită pe la 1590, am trecut pe lângă casa oloiniței, prese vechi de ulei din Țara Chioarului, grajduri de animale din Țara Codrului, casa din Costeni cu șură, cotețe și găbănaș, casa parohială Ungureni etc. 
Poate că mai sunt și minusuri, poate că ar trebui să existe mai multe plăcuțe cu informații,  poate că următoarea vizită o voi face cu un ghid și sper să am noroc să văd și interioare.
După ce vei ieși pe poartă (zăbovind cu privirea câteva minute și asupra ei), toate imaginile cu biserica, presa de struguri, casele cu acoperișurile lor,  căpițele de fân, șura tărănească îți vor dăinui în suflet și minte, iar mirosul de iarbă, de lemn, de vechi, de flori proaspete (într-o varietate de culori) ale copacilor îți va persista în nări...deși știi că niciodată nu ți-ai pierdut identitatea, după o astfel de incursiune, cumva, pare că ți-o regăsești...

Intrarea: 3 lei pentru copii, 5 lei adulți; 10 lei taxă fotografiat

Baia Mare- vedere din Turnul lui Stefan

M-am mutat în Baia Mare de peste 25 de ani. Cel puțin de cinci ori pe săptămână trec prin centrul vechi, pe lângă Turnul lui Ștefan. Suntem ca niște prieteni vechi, doar că nu ne vorbim. Eu mereu grăbită, el pare că are tot timpul din lume. Ne cercetăm unul pe altul cu privirea și cam atât. Uneori dimineața, alteori după amiaza trec pe lângă el și-i admir silueta; și da...nu m-am plictisit...e acolo pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, pe soare. Se străduiește să facă față tuturor intemperiilor la fel cum și  oamenii se luptă uneori cu întunericul, amărăciunea, înghețul din interiorul lor.  Este emblema, simbolul orașului Baia Mare încă din secolul XV.
În ultimii ani a fost supus unor "cosmetizări". Interior a fost consolidat, scara de acces reabilitată încât poți urca și admira orașul de la aproximativ 40 de metri. 
Nu știu de ce, dar am tot amânat de la o lună la alta urcarea (probabil din diverse motive stupide) până într-o zi când am simțit un grav sentiment de vinovăție. Urcasem în peste opt turnuri în Praga, în cupola lui Brunelleschi din Florența, în turnuri din Budapesta, Viena, Bratislava, Ghent, Paris, Verona, Bergamo, Torino, Varenna, Sirmione, Valencia, Barcelona, Veneția etc. și-l "neglijasem" tocmai pe cel cu care aveam o "relație specială", un fel de "complicitate" prin intersectarea aproape zilnică. Am urcat în turn în aprilie 2017, într-o duminică, în jurul orei 15,00. Nu e deloc obositor. La început sunt câteva scări în spirală, apoi sunt nivele la care mai poți face pauză. Cred că erau aproximativ 12-15 persoane care au mai urcat în acel interval de timp. A fost o zi senină. Am simțit acea bucurie pe care o ai când vizitezi orice obiect de patrimoniu dintr-un oraș european care-și respectă trecutul.
Intararea este liberă...nu trebuie să plătești nimic, în schimb "primești" o amintire care te va însoți tot restul vieții.  

(VI) Gran Teatro la Fenice- Venetia -Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

Pentru Andreea, Ciprian și Răducu

Deși nu eram la prima vizită, m-am tot gândit de acasă ce traseu să parcurg pentru doar o singură zi, fiind însoțită și de trei prieteni foarte dragi, astfel încât orele petrecute în Veneția să ne rămână agățate, undeva în suflet, pentru totdeauna. Firește, surpriza cea mai mare a venit de la doi dintre ei, care au venit costumați în haine de epocă, de marchiz, noi ceilalți neștiind nimic. Se pare că uneori, secretele își au și ele farmecul lor...

Am încercat să fac o listă "realistă", cu interioare de clădiri pe care am putea să le includem în intinerar. Printre ele era și "Gran Teatro la Fenice"; tânjeam de mult să intru în clădirea operei. Apoi am renunțat, gândindu-ne că fiind perioada carnavalului, luând în calcul numărul mare de turiști, va fi destul de dificil de ajuns dintr-un punct A într-un punct B, plus cozile la bilete.  Așa că, însoțiți de "cele două personaje" (cei doi marchizi), am pornit să explorăm la pas Veneția, care în acea zi de 18 februarie 2017, pentru noi s-a dovedit a fi cel mai frumos oraș al lumii...

Și totuși, dintr-o străduță în alta, tot fotografiind, ne-am trezit ajunși în față operei venețiene Gran Teatro la Fenice. N-am mai stat pe gânduri și am intrat să întrebăm dacă e posibilă o vizită. Ni s-a spus că putem face un tur singuri, doar cu audioghid, contra a 10 euro biletul. După ce am pășit în sala mare de concert, am rămas pur și simplu "năucă". Deși văzusem imagini prin cărți, albume de artă cu "la Fenice", deși am intrat prin multe săli de concerte din Europa și nu mă așteptam la a mai fi  surprinsă de ceva, ei bine, poate că "năucă" nu este cel mai potrivit termen, dar cam așa m-am simțit.

Campanile di San Marco- vedere de 360 grade asupra Venetiei

"Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției". (Ioan Grigorescu) 

Deși am ajuns de mai multe ori în Veneția și chiar dacă este unul dintre cele mai importante obiective turistice, un simbol al orașului, de fiecare dată am ratat urcarea în Campanile di San Marco. Este vorba de acel turn de cărămidă care domină piața, vis a vis de basilica San Marco. Mereu vezi coadă la bilete, însă timpul de așteptare este în medie de 10-20 minute; eu am urcat sâmbătă (18 februarie 2017), în perioada carnavalului când fluxul de turiști este mult mai mare comparativ cu restul anului și cred că a durat peste 20 de minute; Se urcă cu liftul; 8 euro/ persoană. 
Ajuns sus, ai o vedere de 360 de grade asupra Veneției, iar în zilele senine se văd și Alpii. De-a lungul secolelor, turnul (folosit ca punct de observație, clopotniță, far pentru corăbii etc), a fost deteriorat, fisurat, lovit de fulgere, incendiat și a avut nevoie de multe reparații. În 14 iulie 1902 pur și simplu s-a prăbușit; "Campanila, înaltă de aproape o sută de  de metri  a tras primul grav semnal de alarmă vestind lumii îmbolnăvirea Veneției"; într-un secol, orașul s-a scufundat cu 23 de centimetri; autoritățile au decis atunci să refacă turnul la dimensiunile vechi; lucrările au durat circa 10 ani. Doar un singur clopot din cele cinci a mai putut fi salvat. Clopotele inițiale aveau nume, venețienii cunoșteau sunetele fiecăruia și erau trase cu un anumit scop: dacă murea un doge, dacă începea un război, dacă erau incendii, furtună, dacă se apropiau corăbii, dacă erau execuții, sesiuni ale Senatului etc.

Galileo a urcat de multe ori în turn pentru a studia cerul, cu telescopul.