8 noiembrie 2017

O zi in Belgrad

Am plecat spre Belgrad (un oraș greu încercat) fără prea mari așteptări. Cum știam că stau doar o zi, nu m-am documentat chiar temeinic, cum o fac de obicei. Am ajuns sâmbăta, forfotă, lume multă, o atmosferă parcă de vacanță.  Am prins o vreme superbă de primăvară, așa că am luat orașul la pas, pe un traseu cam haotic. Nu am avut niște ținte clare (în afară de fortăreață, catedrala Sf. Sava și mausoleul lui Tito), nu pot propune un traseu de genul mergeți din punctul A în punctul B, nu mi-au rămas în minte prea multe nume de străzi. 
Dar aș începe cu concluzia: Belgradul își revine spectaculos după război, este un oraș viu, are simbolurile lui, cu nimic mai prejos decât orice altă capitală, cu muzee, magazine pentru toate buzunarele, cartiere moderne sau cartiere care amintesc de perioada comunismului. Prețurile sunt încă decente. Mi-a plăcut atât de mult încât sper să mai am ocazia să-l revăd. O zi este insuficient. Aș opta pentru minim două-trei. 
Am intrat în biserica Sveti Marko și apoi am pornit apoi spre Sf. Sava. Despre cea din urmă se spune că este cea mai mare catedrală ortodoxă din Balcani. Interiorul este în lucru, deocamdată aproape gol, dar va fi decorat cu un mozaic fin, stil bizantino-sarbesc. Subsolul însă  este o adevărată bijuterie, aproape finalizat. Am reușit să ajung și pe strada pietonală Skadarlija, zona boemă a capitalei Serbiei (comparată deseori cu cartierul Montmarte din Paris), plină de restaurante (unde am și mâncat), cu clădiri care au pereții pictați (unii deja cam scorojiți), am trecut și chiar am intrat în holul celebrului Hotel Moskva (unde am servit o prăjitură). 

25 octombrie 2017

The Eagle's Nest- Cuibul de vulturi a lui Hitler -Kehlsteinhaus

"Generația de la 1939 cunoștea însă războiul. Ea nu-și mai făcea iluzii. Știa că războiul nu este romantic, ci barbar. Știa că acesta va dura ani și ani, irecuperabile anotimpuri ale vieții. Știa că la atac împotriva inamicului nu mergi împodobit cu frunze de stejar și galoane strălucitoare, ci vegetezi săptămani în șir prin șanțuri și adăposturi, plin de păduchi și chinuit de sete, că din depărtarea aceea te întorci distrus și mutilat, fără să-l fi privit vreodată pe adversar în lumina ochilor."(Stefan Zweig)


Îmi plac ambele categorii de locuri: cu și fără "poluare turistică". Ador liniștea, dar și agitația. Iscodesc, adulmec, mă scufund în trecutul unor popoare ca să ies apoi la suprafața prezentului...un prezent incert, plin de convulsii, spaime, uneori ridicol, alteori minunat...peste ani, alții se vor scufunda în prezentul nostru... 
Fiindcă vacanțele mele sunt scurte, câte 5, 7 zile, în urmă cu doi ani plecam din Berchtesgaden (unii îl numesc "leagănul celui de-al treilea Reich") cu un mare of. Nu reușisem să urc la "cuibul vulturilor", nume dat de aliați (eagle's nest, kehlsteinhaus) unei cabane montane a lui Hitler (la 1834 m) folosită la acea vreme pentru evenimente și petreceri private ale liderilor naziști și invitații lor, un proiect a lui Martin Bormann ("călăul", mâna dreaptă a lui Hitler). Construcția a rămas în mare măsură conservată în forma sa originală. Chiar dacă fuhrer-ul ajungea rar aici (se spune că ar fi fost 14 vizite oficiale), locul încinge și stârnește curiozitatea oamenilor, prin urmare și a mea. S-au scris articole, cărți, s-au făcut documentare. Azi, cabana este transformată în restaurant. Impresionează drumul pana acolo, tunelul și liftul (fiecare având povestea lui) cu care se urcă în cabană.  Am vizitat-o anul acesta, în iulie. Locul a devenit comercial, o mașină de făcut bani. Încercam să fac un calcul, prețul biletului (16 euro) ori numărul mare de vizitatori, însă am renunțat. Citisem undeva că banii se îndreaptă spre un scop nobil. În "cuib" nu sunt foarte multe de văzut. O sală în care aveau loc ședințe, șemineul dăruit probabil de Mussolini lui Hitler, o expoziție de fotografii alb-negru. Restul de camere sunt utilizate de restaurant. Priveliștea este cea care uimește. Este uluitor de frumoasă. Ți se confirmă teoria că cel mai rafinat artist al universului este natura însăși. Dacă ai norocul unei  zile senine, vezi până spre Salzburg, lacul Konigssee, masivele Jenner, Watzmann, Hochkalter, Reiteralm, Untersberg  etc.


16 octombrie 2017

Cimitirul vesel si Manastirea Peri de la Sapanta - Maramures, Romania- in imagini

"și toate astea încep să te doară abia când e prea târziu, când descoperi cât de scurtă este distanța dintre naștere și moarte"...(Augustin Buzura)


Cred că orice român trebuie să ajungă măcar odată la Săpanța, Barsana sau Rohia în Maramureș. La Săp
ânța am fost în august 2017, într- o zi senină și caldă. Am vizitat manăstirea și apoi "cimitirul vesel".  La fel cum am scris despre Barsana, și la manăstirea Peri-Sapanta este vorba tot despre un loc viu, despre lemn - simbol al arhitecturii rurale, credință, tradiție, autenticitate. Admirând-o și apoi pășind în interiorul manăstirii, întreaga ființă se transformă. Te cuprinde o liniște stranie, spaimele parcă dispar, uiți de viața pe care o trăiești sub semnul grabei, de frământarile care te macină, uiți pentru câteva clipe de războiul cu tine însuți sau de cel nejustificat cu ceilalți. Totodată te întrebi cum meșterul Ioan Știopei împreună cu echipa sa a putut "modela" cu atâta măiestrie lemnul, reușind să dea viață planurilor arhitectului Dorel Cordoș.  De la manăstirea despre care se spune că ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume, am pornit spre "cimitirul vesel". Probabil este singurul cimitir din lume care îți "fură" și zâmbete, datorită epitafurilor de duh încrustate pe cruce. Moartea este înveșmântată în "albastru de Săpânța" și nu mai pare atât de înspăimântătoare. În fond, întâlnirea cu ea este ceva firesc, la un moment dat (vrei nu vrei) sfârșești prin a fi prizonierul ei. 



27 august 2017

Manastirea Barsana si statuile de piatra din Negreia- Maramures, Romania

"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" ".

În 15 august 2017, într-o zi de sărbătoare, timp de peste două ore m-am aflat într-unul dintre cele mai frumoase colțuri din Europa, într-un loc viu. Este vorba despre lemn, despre credință, piatră, tradiție, autenticitate, un loc plin de culoare și flori. Cine a ajuns la Complexul arhitectural Barsana (cu hramul "Soborul Sfinților 12 Apostoli"), știe că ceea ce vezi și emoția pe care o simți în acel spațiu sacru este greu de descris. Am fost uimită, am admirat, m-am mirat și am mulțumit în gand meșterilor locali din Barsana, care prin truda lor au creat ceva unic. După o plimbare prin complex, am vizitat biserica și muzeul (o colecție de icoane și cărți vechi, obiecte de artă populară locală etc.). Nu vă așteptați la opulență, la barocul sau goticul din occident. Aici găsiți o simplitate care impune respect, o "poezie" scrisă în lemn, fiindcă țăranul roman a avut mereu o relație specială cu acesta (lemnul). Într-o zi oarecare, fără semnificație, când te poți plimba în voie și nu este multă lume prin preajmă, îți poți pune întrebări care să te zgândăre sau nu, te poți gandi la trecut sau la viitor, la cei dragi care au ales fără voia lor eternitatea...De data aceasta n-am prea reușit să reflectez ci doar să aprind câte o lumânare pentru sufletul celor care mi-au dat viață. Fiind o zi de sărbătoare, erau zeci de persoane, forfotă mare. Pe lângă pelerini erau foarte mulți localnici îmbrăcați în straie tradiționale ceea ce a făcut ca ziua să fie specială.
"Fericit cel ce poate mărturisi "și eu am fost la Barsana" "      
La întoarcere spre Baia Mare am oprit în Negreia unde am admirat statuile de piatră ale unui artist local Gavril Cusco. Apariții cumva stranii, te tulbură, într-un loc care pare părăsit dar nu e...o piatră la care te vei gandi multă vreme.

9 august 2017

O zi in Oradea - Bihor, Romania

Nu am mai trecut de câțiva ani prin Oradea. Am ajuns sâmbăta după amiaza, pe o temperatură de peste 34 de grade și am plecat duminică la prânz. Cunoașteți sentimentul acela: nu ai mai văzut o femeie sau un bărbat de ani buni și te întrebi: oare cum mai arată? o fi având prea multe riduri, cearcăne, o fi acumulat  kilograme, vorbește prea mult? și-o fi schimbat stilul vestimentar, mai folosește același parfum? 
Oradea de azi...o apariție răvășitoare. S-a transformat în bine...a devenit capitala art nouveau a României... habar nu am câte "operații estetice" și-o fi făcut...dar încă se renovează clădiri, a devenit mai elegantă, stilurile arhitectonice sunt îmbinate armonios...probabil că în următorii patru, cinci ani va deveni unul dintre cele mai importante centre turistice ale Romaniei...Nu am utilizat, dar am văzut că există și "city card" pentru turiști.
Vizita am început-o din Piața Unirii admirându-l pe Mihai Viteazul (***între timp statuia a fost mutată și înlocuită cu cea a regelui Ferdinand***) și minunându-mă de clădirile din jur:
Palatul Episcopiei Greco- Catolice, construit între 1903-1905, în stil eclectic;
Biserica Sf. Ladislau (romano-catolică)- stil baroc provincial, construită între 1720-1742; 
Primăria - un edificiu impresionant, monumental, se întinde pe o suprafață de 5508 mp;
Palatul Vulturul Negru - construit între 1907-1909, renovat - stil Art Nouveau; galeria de sticlă te duce cu gândul la Milano (Galeriile Vittorio Emanuele II); 
Palatul Moskovics Adolf si fiii (sau Palatul Moskovics II)- o clădire în stil secession - pe vremuri primul etaj era al proprietarilor,  la parter functionau magazine iar restul etajelor erau inchiriate;
Biserica cu Lună (hramul Adormirea Maicii Domnului) construită în stil baroc, cu elemente neoclasice între anii 1784-1790, un giuvaier arhitectonic; nu uitați în interior să admirați "medalionul lui Horea" aflat în cheia de boltă a arcului de triumf spre alatar;  
Biserica greco catlică Sf. Nicolae - stil baroc a cărei construcție începe pe la 1800