Jurnal italian 2017 - Ravello- Coasta Amalfi - (partea 6)

Ravello...poate cel mai frumos oraș de pe coastă...așezat în pantă, "mai aproape de cer decât de mare" (așa cum îl descria romancierul francez Andre Gide), romantic, elegant, gazda multor oameni celebri și a festivalului Wagner (în fiecare vară).

În toamna anului trecut, pentru doar câteva ore am simțit și eu magia locului. Acolo ai senzația că televizorul, internetul, politica, orgoliile, invidiile nu-și au rostul.  
În grădinile vilei Rufolo, privind albastrul mării, îmaginându-mi că îmbrățișez infinitul, stând la taclale cu natura (cel mai faimos artist al universului), gândurile mi-au zburat la efemeritate comparându-mă cu o furnică care ar putea fi oricând strivită de talpa destinului..."Mi-am mulțumit" pentru efortul  pe care l-am făcut (din toate punctele de vedere) pentru a ajunge  ca turist (fie și pentru puțină vreme) într-unul dintre cele mai râvnite colțuri ale Europei.

Jurnal italian 2017 - Positano, Sorrento si Amalfi (partea 5)

După ce am vizitat Capri, Caserta, Procida și o parte din Napoli, a sosit rândul orășelelor cu nume melodioase: Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Am avut puțin timp la dispoziție (două zile și jumătate) și am circulat doar cu mijloace de transport public care (într-una din zile) mi-au cam bulversat programul. 
Mulți dintre dumneavoastră ați ajuns deja pe coasta Amalfi și o cunoașteți în detaliu, alții urmează să mergeți iar unii nu vor pune niciodată piciorul acolo (din diverse motive). Poate fiindcă a intuit că sunt loială lacurilor Garda, Como, Maggiore și Iseo, cumva, am simțit-o ostilă.  Am făcut cunoștință cu zona într-un fel superficial. Am trecut doar prin punctele cele mai turistice, cele mai promovate, despre care s-a scris cel mai mult și probabil că am ratat zonele  "secrete". Dar pentru o primă vizită,  e bine și așa. Într-unul din anii viitori o sa încerc să parcurg și Calea Zeilor (Il Sentiero degli dei), să ajung în Praiano, Conca dei Marini, Grotta dello Smeraldo etc..
Din Napoli am luat trenul circumvesuviana (despre care am citit multe recenzii negative) și am pornit spre Sorrento. Se poate merge și cu un tren expres care e mai rapid și nu atât de aglomerat, biletul mai scump, însă din curiozitate l-am ales pe celălalt. Se stă și în picioare, mulți turiști iar ici colo diverse personaje dubioase. Trenul trece și prin Herculaneum, Pompei iar capătul este Sorrento. Aproximativ o oră și ajungi într-un oraș cochet, cu un mic port și cu vederi spre mare. 

Jurnal italian 2017 -Procida, "Il postino" si metaforele- (partea 4)

"Beatrice, zâmbetul tău se deschide ca un fluture..."

Sunt filme care rămân cumva agățate într-un colț din sufletul și mintea ta... ajungi să le porți cu tine.

Mai toți bărbații de pe insulă sunt pescari. Mario Ruoppolo rămas șomer, are alergie, nu suportă umezeala, nu poate îmbrățisa meseria tatălui său...de fapt, nici nu pare că-i place...plasele de pescari sunt "triste"... El e firav, gângav, delicat...un visător deși e aproape trecut de prima tinerețe. O carte poștală primită de la doi prieteni plecați în America îl face să spere că ar putea avea și el cândva parte de o viață mai bună. Deși zona e înconjurată de apă, localnicii se confruntă cu problema apei potabile. Doar odată pe lună venea cisterna cu apă, așa că dacă nu și-o drămuiau, de multe ori rămâneau fără. Destinul i-l scoate în cale pe Pablo Neruda "exilat" pe insula lui. Cum Mario nu avea de lucru iar Neruda primea multe scrisori de pretutindeni (mai ales de la admiratoare), devine poștașul poetului. Treptat, se leagă un soi de prietenie. Mario, un om simplu care citește destul de greu și Neruda care a dat lumii o poezie "dureros de terestră". Pablo îi destăinuie cum s-a născut "Cânt General" (Canto General).  Mario descoperă poezia, jocul cuvintelor. Poate unul dintre cele mai spumoase momente din film este cel în care are loc discuția despre metafore...

Jurnal italian 2017 - Reggia di Caserta- (partea 3)

Un documentar văzut  în urmă cu câțiva ani m-a convins că într-o zi trebuie să mă plimb și eu prin frumoasele grădini ale Palatului de la Caserta (Reggia di Caserta). Un tren regionale m-a dus dinspre Napoli în Caserta. La exterior, palatul nu impresionează. O clădire masivă și cam atât. În interior însă, scara de onoare, coloanele, marmura, apartamentele, capela palatină, decorațiunile, statuile, mobilierul, biblioteca, frescele, camerele ce au nume de anotimpuri îți deapănă o poveste. Și încă ce poveste...care își are începuturile pe la 1750 pe vremea lui Carlo de Bourbon.... Este unul dintre cele mai splendide și fastuoase palate regale ale lumii (1200 camere). Arhitectul "vinovat" pentru acest proiect ambițios este napoletanul de origine olandeză Luigi Vanvitelli. 
După ce parcurgi săli mari (cea a tronului 35x13 metri) sau mici, te așteaptă grădinile (o lungime de aproximativ 3 km). Florile lipsesc cu desăvârșire însă chiar și așa e plăcut să parcurgi drumul de la palat până la cascadă. Întâlnești tot felul de fântâni, una mai spectaculoasă ca alta (Fontana Margherita, del Canalone, di Eolo, Venere e Adone, Diana e Atteone etc..). În ziua vizitei mele era în plină desfășurare un picnic cu personaje îmbrăcate de epocă. Femei și bărbați eleganți plimbându-se prin grădini pe jos sau cu trăsura, crinoline, umbreluțe, papioane, volănașe, flori în păr, zâmbete și chiar săruturi...
La Reggia di Caserta au fost filmate scene din filmele "Star wars - episodul I -amenințarea fantomei", "Star wars - episodul II -atacul clonelor", Misiune imposibila III, "Îngeri și demoni", "Waterloo"(1970), "Madame Sans-Gene" (cu Sophia Loren) etc.
Trebuie amintit că pe scara de onoare din palat și-au făcut intrarea șefii de stat cu ocazia summit-ului G7 din iulie 1994.

Jurnal italian 2017 - O zi in Insula Capri - (partea 2)

"Cum o fi arătând insula Capri în imaginația celor care n-au văzut-o niciodata?" 

De câte ori mă gândesc la insula Capri, zâmbesc și îmi vin în minte personajele din filmul "It started in Naples" interpretate de Clark Gable și Sophia Loren. În zilele noastre, insula este mult mai "cosmetizată" față de anii '60 când  se petrece acțiunea filmului, dar atracțiile  turistice sunt cam aceleași.

Septembrie 2017- iată-mă dimineața coborând din ambarcațiune (dinspre Napoli) la fel ca personajul lui Clark Gable în "micul și pitorescul port", hotărâtă să simt vraja insulei. Pe aici au trecut și Axel Munthe (care a avut o relație specială  cu locuitorii insulei), Maxim Gorki, Curzio Malaparte, Pablo Neruda etc..
Pășeam pentru a doua oară aici (prima dată fiind în urmă cu vreo 7 ani, când am stat doar două/trei ore pe insulă și credeți-mă că a fost frustrant). De data aceasta am avut la dispoziție o zi întreagă (din nou insuficientă). În linii mari, planul propus a fost: urc în Anacapri cu autobuzul și cobor spre Capri pe scările feniciene (inițial s-a spus că au fost cioplite de sclavii fenicieni, însă mai nou se crede că au fost făcute de greci). M-am așezat la coada pentru bilete (a mers repede). Aici a fost singura greșeală. Deși citisem, am uitat complet că așteptarea să urci în autobuze poate dura chiar și peste o oră-două în anumite intervale ale zilei, fiindcă sunt puține locuri și circulă la 15-20 minute, iar turiștii sunt cu zecile. V-aș recomanda (în plin sezon) să luați unul din taxiurile colorate, decapotabile (chiar dacă costă în jur de 20 de euro) dar salvați timp, care în Capri este prețios. Dacă sunteți mai multe persoane, împărțiți suma și  prețul devine rezonabil.