După ce s-a ridicat de la pian, părăsind
scena în aplauze, am simțit că văd un artist ducând pe umeri ore,
luni, ani întregi de muncă, de căutări, de îndoieli, de întrebări, de discuții
imaginare cu compozitori dispăruți pentru a afla esența muzicii lor și a o
transmite publicului.
După aproximativ două ore, eu spectatoarea, ascultătoarea, plecam fermecată,
încântată de întâlnirea cu Schumann, Szymanowsky și Bach mijlocită de pianistul Piotr Anderszewski
în Konzerthaus din Viena, într-o seară
de noiembrie 2014. Interpretarea, expresia feței, degetele lui Anderszewski plutind
sau alergând pe alb-negrul clapelor pianului, minunata sală de concert, au
făcut ca seara să fie magică.
De data aceasta am stat doar două zile în Viena. Cu o seară înainte, în Konzerthaus
a concertat Filarmonica din Viena. Știu că sună ciudat, mulți nu mă vor
înțelege, însă am ales să-l ascult pe Anderszewski. Pentru talentul său, pentru
rafinamentul său, pentru eleganța și originalitatea interpretării, pentru
"că stă luni întregi singur într-o cameră ca să creeze o entitate între
el, piesă și pian", pentru originile lui poloneze - maghiare, pentru că a
avut curajul și răbdarea să-l "descifreze" pe Schumann, pentru că îl adoră pe Brahms, pentru că a fost protagonist în două
documentare pentru ARTE și într-unul pentru televiziunea poloneză.