Jurnal italian 2017 - O zi in Insula Capri - (partea 2)

"Cum o fi arătând insula Capri în imaginația celor care n-au văzut-o niciodata?" 

De câte ori mă gândesc la insula Capri, zâmbesc și îmi vin în minte personajele din filmul "It started in Naples" interpretate de Clark Gable și Sophia Loren. În zilele noastre, insula este mult mai "cosmetizată" față de anii '60 când  se petrece acțiunea filmului, dar atracțiile  turistice sunt cam aceleași.

Septembrie 2017- iată-mă dimineața coborând din ambarcațiune (dinspre Napoli) la fel ca personajul lui Clark Gable în "micul și pitorescul port", hotărâtă să simt vraja insulei. Pe aici au trecut și Axel Munthe (care a avut o relație specială  cu locuitorii insulei), Maxim Gorki, Curzio Malaparte, Pablo Neruda etc..
Pășeam pentru a doua oară aici (prima dată fiind în urmă cu vreo 7 ani, când am stat doar două/trei ore pe insulă și credeți-mă că a fost frustrant). De data aceasta am avut la dispoziție o zi întreagă (din nou insuficientă). În linii mari, planul propus a fost: urc în Anacapri cu autobuzul și cobor spre Capri pe scările feniciene (inițial s-a spus că au fost cioplite de sclavii fenicieni, însă mai nou se crede că au fost făcute de greci). M-am așezat la coada pentru bilete (a mers repede). Aici a fost singura greșeală. Deși citisem, am uitat complet că așteptarea să urci în autobuze poate dura chiar și peste o oră-două în anumite intervale ale zilei, fiindcă sunt puține locuri și circulă la 15-20 minute, iar turiștii sunt cu zecile. V-aș recomanda (în plin sezon) să luați unul din taxiurile colorate, decapotabile (chiar dacă costă în jur de 20 de euro) dar salvați timp, care în Capri este prețios. Dacă sunteți mai multe persoane, împărțiți suma și  prețul devine rezonabil.

Jurnal italian 2017 - Napoli si imprejurimi (partea 1)

"Napoli nu subjugă nimănui sufletul de la prima vedere". (Ioan Grigorescu)

Citisem atâtea recenzii negative despre Napoli, încât cu câteva  zile înainte de plecare eram gata să-mi modific traseul.  Am zburat din Cluj Napoca spre Roma (în septembrie 2017) iar de aici am luat trenul spre Napoli, oraș pe care l-am ales ca bază de cazare, ca zonă de tranzit. Am plecat zilnic spre Capri, Caserta, Procida iar două zile și jumătate le-am alocat pentru Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Pompei l-am vizitat în urmă cu câțiva ani.

Napoli l-am văzut mai mult seara și în vreo două după amieze târzii, deci nu pot spune că îl cunosc. I-am simțit oarecum pulsul. Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut total. Ciudat, că până la finalul șederii aproape că m-am adaptat, chiar m-am obișnuit cu Napoli. Este un oraș vechi, obosit, murdar, clădiri neîngrijite, pare deprimant,  este  haotic, nu se respectă regulile de circulație. Vinerea și sâmbăta seara ai senzația că tot tineretul este pe străzi în centrul vechi (și nu numai). Terasele sunt pline ochi, gălăgie, voie bună, auzi dialectul napoletan. Făcând abstracție de toate acestea, Napoli are și cartiere mai noi, curate dar și  clădiri, biserici, muzee cu opere de artă valoroase. 

Nici nu vă puteți imagina câte temeri și spaime m-au bântuit în legătură cu  gara din Napoli. În cam toate articolele se spune că este populată cu personaje dubioase și trebuie să fii extrem de precaut. Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar am găsit-o liniștită (seara pe la ora 21) iar de aici am luat metroul spre hotel. Cum în cele 4 zile nu am avut nici un incident în Napoli, vă cer permisiunea unei creionări într-o notă cât de cât pozitivă, luminoasă printre atâtea recenzii întunecate. Cazarea am ales-o în zona universității. Metroul este curat iar câteva stații (Toledo, Universitate) sunt adevărate opere de artă realizate cu fonduri europene.