Jurnal italian 2017 - O zi in Insula Capri - (partea 2)

"Cum o fi arătând insula Capri în imaginația celor care n-au văzut-o niciodata?" 

De câte ori mă gândesc la insula Capri, zâmbesc și îmi vin în minte personajele din filmul "It started in Naples" interpretate de Clark Gable și Sophia Loren. În zilele noastre, insula este mult mai "cosmetizată" față de anii '60 când  se petrece acțiunea filmului, dar atracțiile  turistice sunt cam aceleași.

Septembrie 2017- iată-mă dimineața coborând din ambarcațiune (dinspre Napoli) la fel ca personajul lui Clark Gable în "micul și pitorescul port", hotărâtă să simt vraja insulei. Pe aici au trecut și Axel Munthe (care a avut o relație specială  cu locuitorii insulei), Maxim Gorki, Curzio Malaparte, Pablo Neruda etc..
Pășeam pentru a doua oară aici (prima dată fiind în urmă cu vreo 7 ani, când am stat doar două/trei ore pe insulă și credeți-mă că a fost frustrant). De data aceasta am avut la dispoziție o zi întreagă (din nou insuficientă). În linii mari, planul propus a fost: urc în Anacapri cu autobuzul și cobor spre Capri pe scările feniciene (inițial s-a spus că au fost cioplite de sclavii fenicieni, însă mai nou se crede că au fost făcute de greci). M-am așezat la coada pentru bilete (a mers repede). Aici a fost singura greșeală. Deși citisem, am uitat complet că așteptarea să urci în autobuze poate dura chiar și peste o oră-două în anumite intervale ale zilei, fiindcă sunt puține locuri și circulă la 15-20 minute, iar turiștii sunt cu zecile. V-aș recomanda (în plin sezon) să luați unul din taxiurile colorate, decapotabile (chiar dacă costă în jur de 20 de euro) dar salvați timp, care în Capri este prețios. Dacă sunteți mai multe persoane, împărțiți suma și  prețul devine rezonabil.

Jurnal italian 2017 - Napoli si imprejurimi (partea 1)

"Napoli nu subjugă nimănui sufletul de la prima vedere". (Ioan Grigorescu)

Citisem atâtea recenzii negative despre Napoli, încât cu câteva  zile înainte de plecare eram gata să-mi modific traseul.  Am zburat din Cluj Napoca spre Roma (în septembrie 2017) iar de aici am luat trenul spre Napoli, oraș pe care l-am ales ca bază de cazare, ca zonă de tranzit. Am plecat zilnic spre Capri, Caserta, Procida iar două zile și jumătate le-am alocat pentru Sorrento, Positano, Amalfi și Ravello. Pompei l-am vizitat în urmă cu câțiva ani.

Napoli l-am văzut mai mult seara și în vreo două după amieze târzii, deci nu pot spune că îl cunosc. I-am simțit oarecum pulsul. Nu mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut total. Ciudat, că până la finalul șederii aproape că m-am adaptat, chiar m-am obișnuit cu Napoli. Este un oraș vechi, obosit, murdar, clădiri neîngrijite, pare deprimant,  este  haotic, nu se respectă regulile de circulație. Vinerea și sâmbăta seara ai senzația că tot tineretul este pe străzi în centrul vechi (și nu numai). Terasele sunt pline ochi, gălăgie, voie bună, auzi dialectul napoletan. Făcând abstracție de toate acestea, Napoli are și cartiere mai noi, curate dar și  clădiri, biserici, muzee cu opere de artă valoroase. 

Nici nu vă puteți imagina câte temeri și spaime m-au bântuit în legătură cu  gara din Napoli. În cam toate articolele se spune că este populată cu personaje dubioase și trebuie să fii extrem de precaut. Nu știu dacă a fost noroc sau nu, dar am găsit-o liniștită (seara pe la ora 21) iar de aici am luat metroul spre hotel. Cum în cele 4 zile nu am avut nici un incident în Napoli, vă cer permisiunea unei creionări într-o notă cât de cât pozitivă, luminoasă printre atâtea recenzii întunecate. Cazarea am ales-o în zona universității. Metroul este curat iar câteva stații (Toledo, Universitate) sunt adevărate opere de artă realizate cu fonduri europene. 

Pe unde am calatorit in 2017...

"Lucrurile bune sunt atât de insesizabile..."(o replică dintr-un film ;-) )

2017 lasă în urmă câteva cărți excepționale, filme, cuvinte, zâmbete, dezamăgiri, dialoguri interesante cu oameni, amintiri neprețuite din călătorii.  
Am încercat să simt pulsul, esența, mireasma, aroma locurilor prin care am trecut, documentându-mă (mai mult sau mai puțin), organizându-mi plecările în felul în care m-am priceput. Nu știu dacă am reușit. Dar...

Venetia
***În februarie și mai m-am "rătăcit" prin labirintul de străduțe, urcând și coborând poduri prin amăgitoarea, invidiata, aglomerata, haotica Veneție, orașul fără mașini. Am văzut-o de sus (din Campanilla, turnul cu ceas, de pe balconul bisericii San Marco, de pe scara în formă de spirală a palatului Contarini del Bovolo etc..), am urmărit gondolele legănându-se pe apă, cupluri furându-si câte un sărut, am auzit gondolieri cântând, am admirat arhitectura clădirilor, a vechilor biserici, am intrat în multe galerii de artă (datorită Bienalei) bântuindu-mă cumva chiar și acuma mesajul din talourile artistei Laina Hadengue ("După noi potopul" și "Pămânul promis"),m-am învârtit printre sălile muzeului din Ca' Rezzonico (locul în care a murit poetul englez Robert Browning) și am intrat pentru prima dată în Teatrul Fenice unde "parcă mai răsună ecoul pantofilor cu cataramă și foșnetul crinolinelor". Cumva bizar, ultimele ore înainte de a-mi lua "la revedere", le-am petrecut printre personajele de la controversata expoziție despre care s-a vorbit cel mai mult în lume anul acesta: Damien Hirst -"Treasures from the  Wreck of the Unbelievable". 

Muzeul etnografic Sighetu Marmatiei - Maramures -Romania

Deși locuiesc de câțiva ani în Baia Mare (Maramureș), foarte rar ajung în Sighetu Marmației. E destul de jenant să spun că doar într-una din zilele trecute am vizitat pentru prima dată muzeul etnografic din Sighet. E mic, dar foarte bine organizat. Te întoarce în timp, întrebându-te cum oamenii locului au avut priceperea, îndemanarea și răbdarea să creeze asemenea obiecte. Treci prin sala textilelor cu țoluri, ștergare, covoare (din secolul XVII, XVIII), sala icoanelor pe sticlă, a icoanelor pe lemn, în zona dedicată uneltelor de industrie casnică textilă, mobilier casnic, sala coloanelor (cu stâlpi de la vechile porți maramureșene), portul popular, ceramică. Finalul aparține unor colecții de măști populare. În această ultimă sală se redă "Viflaimul", scena nașterii lui Isus.

Mi-au rămas în minte:

-figurina umană legată de gât cu un lanț de lemn făcut dintr-o singură bucată și care de obicei era așezată pe prispa casei. Se spune că în credința populară avea rolul de a apăra casa de spiritele răului. Această piesă unică provine din zona Rozavlea;

-icoanele de lemn și sticlă ("dovezi ale spiritului și stilului vremii") care datează din secolele XVII, XVIII;

-țoluri (cu elemente decorative: soarele, steaua, roata, coarnele de berbec, unda apei, labirintul, cărarea pierdută etc..) covoarele (realizate cu coloranți naturali sau anilină) cu diverse elemente decorative (romb, arborele vieții, oameni ținându-se de mână etc..). Fiecare element decorativ are însemnătatea lui. Exemplu: steaua "este un semn divin, un mod de comunicare între cer și pământ, un vehicul al sufletului, întrupare a îngerilor care au vrut să rămână pe pământ. În credințele românești, apare ideea că fiecare suflet își are steaua sa sau fiecărui cocon care moare nebotezat i se atribuie o stea";

-stâlpul de fântână, lăzile de zestre, polonicul, cumpăna, hreabănul, războiul de țesut, scaunul pentru "cocon" (pentru copil) -strămoșul "rotomobilului" modern,  fruntarul de casă, cojoacele de femei, cureaua tradițională (foarte lată), coronița de mireasă, măștile populare, scena Viflaimului etc.

Lacul Garda- Sirmione (I)

Sirmione este o bucată de pămant care "respiră" frumusețe, în care natura și omul au conlucrat perfect. Locul te inspiră, parcă îți dă speranță, iar orele sau zilele petrecute acolo îți restabilesc echilibrul sufletesc. 
Aici, chiar și Maria Callas (prin anii '50)  "s-a simțit cu adevărat senină", în vila ei micuță,  departe de zgomotele din Milano, de telefoane, de admiratori. "Îi plăcea să stea întinsă pe divan, langă fereastra din salon [...] se gandea la viața ei, la chipurile care o însoțiseră" .(Alfonso Signorini)