Venetia cu masca - carnaval 2017

"Cei mai de seamă artiști ai vremii au înfrumusețat Veneția cu geniul lor; mercenarii cei mai bine plătiți se luptau pentru ea; cele mai mari puteri împrumutau bani de la ea și îi închiriau corăbiile; iar timp de două secole venețienii, cel puțin dintr-o perspectivă comercială "au fost stăpâni peste splendidul Orient"." (Jan Morris)

Chiar dacă în februarie, la carnaval, poate fi uneori când sufocantă (din cauza mulțimii de turiști) când fermecătoare, când morocănoasă, când romantică, Veneția sfârșește mereu prin a te seduce, întocmai ca o amantă experimentată. Odată intrat(ă) în jocul ei te trezești împins ba pe o străduță mult prea îngustă, ba pe un pod,  ba pe lângă un canal de apă pe care o gondolă plimbă doi îndrăgostiți, ba pe lângă un palat. Pari prins într-un labirint, uneori te mai rătăcești, dar ea îți râde, îți șoptește, tu zâmbești, te mai încrunți și deși nici n-ai plecat încă din Veneția simți că trebuie să te reîntorci cândva...poate în alt anotimp...chiar dacă știi și tu, știe și ea că e "bolnavă", că se scufundă an de an...și totuși, cronicitatea ei încă fascinează, uimește.
De câte ori ajung aici și dau peste o străduță îngustă mai pustie, mă întreb dacă nu cumva pe acolo au pășit cândva, grăbiți sau nu, îngrijorați sau veseli personaje celebre ca Marco Polo, Giorgione, Tintoretto, Titian, Vivaldi, Casanova, Claudio Monteverdi, Antonio Canova, Goethe, Peggy Guggenheim etc..poate că arta a fost și este calea...
"Sunet și culoare" ar putea fi motto-ul zilei de sâmbătă petrecută de mine la Veneția. Tema carnavalului din acest an este: "Creatum: Vanity Af-Fair". Am admirat și fotografiat personaje îmbrăcate în diverse costume de epocă, celebra gondolă "Dogaressa" cu care erau transportați papii, adusă în San Marco special pentru perioada carnavalului, am vizitat Teatro la Fenice, am urcat în campanile di San Marco și am servit o prăjitură cu un pahar de vin "Chianti classico" la restaurantul "Anonimo Veneziano".

Viena- Muzeul ceasurilor -Uhrenmuseum

"Timpul este sămânța universului"...

Chiar dacă nu se poate palpa, nu are gust sau miros, nu-l vezi și nu-l auzi, de-a lungul veacurilor a fost considerat când aliat, când inamic; un "personaj" invizibil, o umbră ce ne însoțește permanent pe noi, cei efemeri. Pentru multe dintre nereușitele noastre, de cele mai multe ori, ne place să credem că principalul vinovat este el, timpul. Mulți au încercat să găsească metode de a-l măsura: după mișcarea stelelor sau a umbrelor lăsate de obeliscuri, cadrane solare, prin clepsidre, lumânări gradate ori ceasuri. Ultimele au evoluat de la dimensiuni mari la inimaginabil de  mici și la mecanisme complexe; nu știu, poate că noi înșine suntem secunde, minute pe harta timpului...cu siguranță, în lume sunt multe muzee dedicate instrumentelor care l-au măsurat; eu l-am văzut pe cel din Viena (Uhrenmuseum) care se află la  aproximativ  cinci minute de Stephansdom, într-o clădire veche, istorică (Schulhof nr. 2). L-am vizitat în noiembrie 2016 și am alocat în jur de o oră; în cea mai mare parte e constituit din două colecții private: ale fostului profesor de fizică Rudolf Kaftan (care a fost o perioadă directorul muzeului) și a scriitoarei Ebner Maria Eschenbach. Cele peste 700 de piese, confecționate în diverse ateliere ale lumii sunt expuse pe trei etaje, în ordine cronologică (începând cu secolul XV), depănând povestea progresului științific, a tendințelor de design în domeniul ceasurilor din diverse epoci. Multe dintre ele încă mai funcționează. Există exponate de dimensiuni mari, mici, foarte mici, piese rare, cu elemente decorative ingenioase, cu mecanisme complexe, pentru toate gusturile; de efect sunt și ceasurile încorporate în tablouri. Într-una din sălile muzeului se poate admira și mecanismul ceasului (700 kg) care în 1699 a fost montat în turnul sudic al catedralei Stephansdom. 

Concertul de anul nou din Baia Mare -1 ianuarie 2017- Catedrala Episcopala "Sfanta Treime"

Artiștii sunt mereu pe drumuri...cu dramele sau bucuriile din sufletele lor, pe frig sau pe caniculă, ei trebuie să fie la ora stabilită în fața publicului...pentru că nu-i așa, noi suntem acolo pentru a uita preț de câteva minute, micile sau marile neliniști care ne macină...

de 1 ianuarie, băimărenii sunt oarecum privilegiați - Baia Mare este singurul oraș  din țară în care are loc un concert de muzică clasică, de anul nou, așa cum se obișnuiește în Viena, la Musikverein.

Ieri, la catedrala Episcopală Sfânta Treime, talentatul dirijor Cristian Sandu împreună cu Opera Group Project și minunații Diana Țugui (soprană), Cristina Maria Damian (mezzosoprană), Ioan Hotea (tenor), Florin Estefan (bariton), tânăra Paula Coteț de la Colegiul de Arte Baia Mare ne-au purtat în universul lui Strauss, Kalman, Verdi, Bizet, Doga, Donizetti, Puccini, Brediceanu, Ivanovici; chiar dacă nimeni, niciodată nu a reușit să dea o definiție exactă, putem totuși afirma că muzică este singura care depășește orice graniță, care ajunge în inima omului, indiferent de culoare, rasă, naționalitate, condiție socială.

Nu mi-e rușine să mărturiesc că "mi-au scăpat" câteva lacrimi atunci când orchestra a intrepretat "gramofonul" lui Eugen Doga...

l-am simțit ca o infuzie de emoție, ca pe unul dintre cele mai frumoase concerte din ultimii ani în Baia Mare; l-am simțit ca pe o celebrare a vieții...

Calatoriile lui 2016 in imagini...

"Niciodată contemporanii nu-și cunosc îndeajuns epoca" (Stefan Zweig)

2016-la nivel global: un an îngrijorător de tulbure, tensionat, plin de convulsii sociale, politice, denigrări, violențe, manipulări, compromisuri, negocieri nereușite, catastrofe naturale, cutremure la propriu și la figurat...

"Dar când oare a învins în istorie ceea ce e logic și firesc?"(Stefan Zweig)

2016 - pentru mine, ca individă oarecare, anonimă, cu un rol incert în lumea asta mare, a fost un an dificil sufletește; tristeți împletite cu mici bucurii; am încercat (ca întotdeauna) să-mi bătătoresc poteca mea de autodidactă,  mi-am selectat cu atenție cărțile citite, am călătorit prin Europa, m-am lăsat "sedusă" de frumusețea unor picturi, de sunetul unor instrumente muzicale și am încheiat luna decembrie cu două seriale despre care (în lume) se scriu multe recenzii : "Westworld" și "The young pope"... da, selectez cu atenție cărți (ultima citită fiind "Cortez" a lui Marius Constantinescu), filme pentru că nu mă mai pot irosi; pentru fiecare sosește clipa când ajungem să gândim ca personajul interpretat de Jude Law în "tânărul papă": "îmbătrânesc...timpul devine o foiță subțire pentru mine"...
În 2016 "m-am învârtit" cam prin aceleași locuri ca și anul trecut: Italia, Cehia, Austria, Polonia, Ungaria; deplasări scurte, de câte 3 zile maxim 6; deși sunt conștientă că pe planetă sunt multe frumuseți naturale sau create de om, încât nu-ți ajunge o viață să le poți admira pe toate, există zone în care simt că trebuie să revin: o dată, de două ori, de trei ori, de multe ori....

Biserici in Viena - Votivkirche- expozitia Michelangelo, capela sixtina (III)

"Cine nu a văzut capela sixtină, nu poate avea idee despre ceea ce poate omul să facă." (Goethe)

Poate că este unul dintre cele mai interesante si binevenite proiecte ale lumii artistice din ultimii ani. Munca lui Michelangelo dintr-o altă perspectivă:"față în față" cu Michelangelo ("eye to eye" with Michelangelo).
Ultima restaurare a capelei sixtine a avut loc în perioada 1980-1994. Între anii 1980-1990, maestrului Erich Lessing i s-a permis să fotografieze în interiorul capelei. Azi, 33 de fotografii din arhivele vieneze  reprezentând imagini cu frescele capelei sixtine de la Vatican create de Michelangelo au fost mărite şi printate pe pânză pentru a le  expune publicului. 

În urmă cu câţiva ani când am vizitat Roma şi am intrat în capela sixtină, era atât de multă lume, emoție, gălăgie, un aer irespirabil, încat în cele câteva minute parcă nici nu am avut puterea de a mă concentra să admir capodopera lui Michelangelo. Mi-au scăpat multe, multe, foarte multe detalii. 
În noiembrie 2016, aflându-mă în Viena pentru două zile, am alocat în jur de o oră si jumătate expoziţiei "Michelangelo- capela sixtină" din biserica votivă (Votivkirche). Am trecut pe lângă personaje solare sau întunecate, i-am văzut de aproape pe profeți, pe tulburătorii  Adam și Eva, cât și pe dumnezeu, creatorul lor. Se spune că imaginea cu "judecata de apoi" nu e printre cele mai reuşite ale lui Lessing, fiind făcută de respectatul fotograf cu câţiva ani înainte de finalizarea restaurării; sunt vizibile straturi de funingine şi părţi de ecranare a nudităţii care azi, după restaurare, aproape că nu mai există pe fresca respectivă. 
La bolta capelei, Michelangelo a lucrat în jur de patru ani.  "Uriașul efort pentru boltă îi deformase coloana vertebrală și-i compromise vederea: mult timp a fost silit să citească ținând foaia sus, fiindcă nu reușea să iși lase ochii în jos" (Antonio Forcellino)