De la Viena am făcut în jur de două ore și jumătate cu trenul până în Salzburg; am ajuns pe ploaie...la cum arăta cerul, m-am cam "bosumflat" fiindcă părea ca va dura zile. După aproximativ trei ore a răsărit soarele. Unii spun ca îți ajunge o zi ca să vezi Salzburg-ul. Eu zic ca ar trebui cel puțin două, trei, dacă vrei "să-i simți poezia și să-i asculți muzica", dacă vrei să îl vezi într-un ritm mai lent, să te poți bucura de farmecul lui, să vizitezi în tihnă obiectivele turistice. Am avut trei zile întregi plus câte o jumătate de zi la sosire și la plecare. Practic, au fost aproape patru zile. Am alocat timp și pentru Salzburg, însă am profitat de vremea frumoasă și am vizitat zona de lângă oraș.
Zilele întregi le-am organizat astfel:
Ziua 1 - urcat cu telefericul pe Untersberg; făcut un traseu scurt, admirat priveliștea; după vreo trei ore am coborât și am plecat spre Hellbrunn unde am vizitat grădinile și apoi palatul;
Ziua 2 - plecat cu autobuzul spre Berchtesgaden pentru o plimbare cu vaporașul pe lacul Konnigsee (Germania); inițial, ziua a doua am dorit să o organizăm altfel, însă la fața locului nu ne-a mai ieșit; o să detaliez la o postare separată;
Ziua 3 - plecat cu autobuzul 150 din gara Salzburg până la St. Gilgen; de aici luat vaporașul până la St. Wolfgang; plimbare prin orășel; revenire înapoi în St. Gilgen și urcat cu telecabina.