Budapesta la sfarsit de noiembrie 2014 - Piata de Craciun & Expozitia "Rembrandt and the Dutch Golden Age"

"Chipul este un fel de rezumat al omului, atât al trupului, cât și al spiritului său" (Constantijn Huygens)

Despre Budapesta am mai scris. Mă atrage ca un magnet. După câteva luni, un an, doi mi se face dor de ea și trebuie să mă întorc...

Sfârșit de noiembrie 2014: Piața de Crăciun, mult marțipan,  Rembrandt, Opera pregatită să-l primească pe Moș Crăciun,  proiecții multimedia pe basilica Sf. Ștefan, băieții din strada Pal, Muzeul național maghiar cu pianul lui Liszt. 

Cam asta a fost Budapesta mea pentru aproximativ două zile. Sună bizar, dar varianta scurtă ar fi: artă și mâncare nerecomandată de nutriționiști...

Am fost plăcut surprinsă să văd că din luna august până în noiembrie au avansat atât de mult lucrările la grupul statuar "Kossuth" de langă Parlament. Dacă în vară era expusă doar o statuie, acuma erau ridicate şi restul. Cred ca nu mai durează mult până când ansamblul va fi finalizat.

Tot lângă Parlament a fost creat la subsol un memorial (se coboară pe scări)  în amintirea victimelor masacrului din 25 octombrie 1956, când sute de oameni și-au găsit sfârșitul în această piață. Este emoționant și cred că orice turist care ajunge în zonă îi poate dedica câteva minute.

Un alt grup de statuete pe care doream să-l văd de multă vreme este cel inspirat de cunoscuta poveste a lui Ferenc Molnar: "Băieții din strada Pal".

Biserici in Viena - Jesuiten kirche - Biserica Universitatii (I)

Nu știu câte biserici sunt în Viena, însă am văzut cel puțin zece care sunt extraordinare din punct de vedere arhitectural atât  exterior, cât mai ales interior. La fiecare vizită încerc să revăd câteva dintre ele și nu încetez să mă minunez și  să mă gândesc la truda cu care a fost zămislit fiecare detaliu.  
În Jesuitenkirche (cunoscută sub numele de biserica universității) am intrat pentru prima dată în urmă cu trei sau patru ani. Este destul de aproape de Stephandome (nu faci mai mult de cinci minute) și se află într-una dintre "cele mai frumoase și bine păstrate zone ale Vienei" .
La sfârșitul lui noiembrie 2014, într-o zi de miercuri dimineața,  am pășit din nou în interior. De la orga răsuna o muzică sublimă, parcă nepământeană. Probabil se făceau repetiții pentru concertele din perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut câteva secunde de ezitare. Știam că sunt în Jesuitenkirche, dar parcă nu eram, pentru că am dat nas în nas cu un element de artă modernă.  Un fel de piatră, o rocă artificială care-ți lasă impresia că ar pluti, o lucrare numită "to be in limbo" de 8 m și aproximativ 700 de kg, asamblată din șase părți, goală în interior. Va sta aici, în biserica iezuită, până în 19 aprilie 2015 când va pleca spre o biserică din Germania. Se spune că este un omagiu adus lui Rene Magritte (reprezentant al suprarealismului) de către artiștii de la Steinbrener/Dempf&Huber și ar reprezenta "credința și aspectele sale amenințătoare". 

"Piotr Anderszewski plays Schumann"...

După ce s-a ridicat de la pian, părăsind  scena în aplauze, am simțit că văd un artist ducând pe umeri ore, luni, ani întregi de muncă, de căutări, de îndoieli, de întrebări, de discuții imaginare cu compozitori dispăruți pentru a afla esența muzicii lor și a o transmite  publicului.

După aproximativ două ore, eu spectatoarea, ascultătoarea, plecam fermecată, încântată de întâlnirea cu Schumann, Szymanowsky și Bach mijlocită de pianistul Piotr Anderszewski  în Konzerthaus din Viena, într-o seară de noiembrie 2014. Interpretarea, expresia feței, degetele lui Anderszewski plutind sau alergând pe alb-negrul clapelor pianului, minunata sală de concert, au făcut ca seara să fie magică.

De data aceasta am stat doar două zile în Viena. Cu o seară înainte, în Konzerthaus a concertat Filarmonica din Viena. Știu că sună ciudat, mulți nu mă vor înțelege, însă am ales să-l ascult pe Anderszewski. Pentru talentul său, pentru rafinamentul său, pentru eleganța și originalitatea interpretării, pentru "că stă luni întregi singur într-o cameră ca să creeze o entitate între el, piesă și pian", pentru originile lui poloneze - maghiare, pentru că a avut curajul și răbdarea să-l "descifreze" pe Schumann, pentru că îl adoră pe Brahms, pentru că a fost protagonist în două documentare pentru ARTE și într-unul pentru televiziunea poloneză.

Viena - noiembrie 2014 - Muzeul Leopold - Expozitiile temporare: Alberto Giacometti si Arik Brauer

În 26 noiembrie 2014, după ora prânzului, am pornit spre muzeul Leopold să văd expoziția temporară "Modernist Pioneer"  a celui care este considerat cel mai mare sculptor al secolului XX, Alberto Giacometti, artistul perceput pană în 1930 exclusiv suprarealist, care apoi a experimentat și cubismul, iar mai târziu fiind cunoscut pentru "reprezentarea inimitabilă, filiformă a trupurilor, a figurilor omenești. După 1940, pictura a devenit un important mediu artistic pentru Giacometti". A fost o experiență interesantă să mă aflu într-o sală printre figurile alungite, filiforme mai înalte decât mine și să le privesc ochii.   

Citisem din țară că "una dintre lucrările lui Giacometti, "L'homme qui marchee" a fost vandută în anul 2010 la casa de licitații Sotheby's în Londra cu suma astronomică de 74 milioane de euro, cel mai mare preț obținut vreodată pentru o sculptură". 

Giacometti a fost prieten apropiat cu Sartre și Simone de Beauvoir, pe care i-a modelat. Am văzut în cadrul expoziției lucrarea de mici dimensiuni "Capul lui Simone de Beauvoir (1946/47)". Artistul lucra foarte mult noaptea. Simone spunea despre el că "lucra ca un posedat...distrugea și începea din nou; și iar distrugea și iar relua; ar fi putut caștiga foarte ușor bani și renume; dar nu...pentru el ar fi fost ciudat, nu era interesat, fiindcă era captivat doar de arta sa..."

Velazquez in Viena - Expozitia de la Kunsthistorisches Museum

Articol dedicat colegului meu C.C.  (un mare admirator al lui Velázquez!!!!!)

La sfârșit de noiembrie 2014 am plecat din nou spre Viena. De data aceasta, ținta principală nu era Târgul de Crăciun, ci expoziția temporară Velázquez (28 octombrie 2014- 15 februarie 2015). Cum până în prezent nu am reușit să văd Madridul și implicit Muzeul Prado care deține cea mai mare colecție a pictorului Velázquez, nu puteam să ratez "Las Meninas" ("Domnișoarele de onoare"), unul dintre cele mai enigmatice și mai apreciate tablouri realizate vreodată, care pentru aproximativ patru luni a poposit în Viena .
Intram pentru a patra oară în Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Kunsthistorisches Museum). Ultima dată am fost în toamna lui 2013 să văd expoziţia temporară Lucian Freud şi Kunstkammer Wien. De data aceasta urma să vizitez expoziţia temporară  Velázquez.
Nu se pot face fotografii în sălile expoziției.  Am imortalizat doar tablourile din reclama care rula continuu în muzeu.
Expoziția este organizată impecabil. Există broșuri în diverse limbi cuprinzând o scurtă prezentare a lucrărilor expuse, câteva informații generale pe pereții sălilor și un documentar. Se pot admira picturi din Muzeul Prado (Adorația Magilor, Portretul Infantelui Don Carlos, Apollo în Fierăria lui Vulcan, Prințul Baltasar Carlos pe cal, etc.), Galeria Națională Londra (Rokeby Venus, Concepția Imaculată, etc.), Muzeul de Arte Frumoase din Boston, muzee din Berlin, Dresda, Budapesta, Dallas, Valencia, Roma, Florența, Barcelona, Orleans, Sevilla, etc. Există chiar și minunatul tablou monocrom  "Capul lui Appolo" provenit dintr-o colecție privată din New York. Specialiștii spun că este un studiu pentru figura lui Apollo din "Fierăria lui Vulcan".