2 iunie 2021

MUZEUL FLOREAN - ARTA CONTEMPORANA IN AER LIBER -MARAMURES- ROMANIA

La aproximativ 30 / 40  minute de Baia Mare se găsește comuna Cernești în pădurile căreia este adăpostit impresionantul ,,Muzeu Florean" - artă contemporană în aer liber. L-am vizitat în prima zi a lui iunie 2021. Pentru iubitorii de natură și artă care ajung în Maramureș ar fi un popas obligatoriu. Insuficient promovat (poate mă înșel). Multe simboluri,  subtilitate, sculptura monumentală îți pune imaginația la lucru. Aici aveau loc diverse tabere de sculptură cu participări ale artiștilor români și străini. Mulțumirile trebuie îndreptate colaborării dintre omul de afaceri Victor Florean și artistul Mircea Bochis. 

Cum ajungi:

Dacă vii dinspre Baia Mare, treci de Cernești și vezi o statuie (ultima fotografie) te oprești și o poți lua la pas pe potecă prin pădure sau poți continua cu mașina (mai puțin de 2 km)

Dacă vii dinspre Tg. Lăpuș vei vedea indicatorul spre ,,Muzeul Florean", apoi statuia de care am amintit mai sus (ultima fotografie) și continui prin pădure (la pas sau cu masina).

31 mai 2021

DRUMETIE LA PIATRA CIUTEI- MARAMURES- ROMANIA

Una dintre frumoasele drumeții care se pot face prin Maramureș este cea spre Piatra Ciutei. Am parcurs traseul  în lunile februarie și mai ale acestui an.  Noi am ales ca punct de plecare Preluca Veche, continuând (cu mașina) spre Dealu Corbului. După ce am parcat mașinile (într-o zonă unde sunt două porți de lemn) am luat-o la pas trecând pe lângă câteva gospodării, biserica din Dealu Corbului și  am ajuns lângă o casă care are ca reper un cuib de berze artificial. La câțiva metri de casa respectivă nu se mai continuă pe drum ci se cotește în partea stângă (cumva prin grădina unei gospodării), urcându-se o pantă spre pădure.  

Ca nivel, traseul este ușor. Ar fi bine, totuși, să fiți însoțiți de persoane care cunosc zona.  Există câteva indicatoare (o săgeată marcată pe copaci sau pe pietre - vezi în fotografie), însă dacă le pierzi din vedere  te poți  rătăci prin pădure.

21 mai 2021

IMAGINI DIN DRUMETIA SPRE TREI APOSTOLI SI VARFUL GUTAI- MARAMURES- ROMANIA- 2021

Anii trecuți tânjeam să plec în drumeții dar nu știam trasee și nici nu aveam un anturaj care să fie interesat de așa ceva. Cumva, pe la mijlocul anului 2019  am găsit un grup căruia m-am alăturat și cu care am reușit să bat câteva "poteci" prin Maramureș. La începutul lunii mai 2021 am parcurs traseul  Trei Apostoli -Vârful Gutâi (1443 m). 

Plecarea a fost din Cavnic, dus-întors puțin peste cinci ore (cu opriri pentru fotografii și  admirat). A fost una dintre drumețiile pe care mi le voi aminti cu mare drag și pe care aș vrea să o repet pe timp de vară. Nivelul de dificultate este undeva între ușor și mediu (depinde și ce condiție fizică aveți). Am observat că în unele zone din Maramureș lipsesc marcajele sau sunt insuficiente.  Ar fi bine să plecați în drumeții cu persoane care cunosc zona și să fiți echipați corespunzător (la munte,  vremea este imprevizibilă). 

17 mai 2021

SATUL BREB (MARAMURES- ROMANIA) ÎN IMAGINI - 2021

Până la acest moment am ajuns în  Breb doar de două ori (în vremea pandemiei, aprilie/mai 2021). Prima dată ca punct de plecare pentru o drumeție spre Tăul Morărenilor și Tăul Chendroaiei iar a doua oară pur și simplu am vizitat satul câteva ore. Am găsit un loc liniștit, fără turiști  (motiv pandemie), un amplasament plin de farmec. Ici colo câte un localnic pe la poartă sau în grădină. M-am plimbat pe ulițele satului la întâmplare, printre gospodării (pe alocuri miros de bălegar), ascultând găinile cum se ceartă între ele sau amuzându-mă de câte un câine plictisit care lătra trecătorul, am fotografiat porțile de lemn maramureșene, nodul dacic(nodul dracului), am admirat câteva fete îmbrăcate în straie populare și am salutat cel mai vechi turn de lemn al unei biserici din România (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril). M-am bucurat de spectacolul prămăverii atât în sat cât și în drumeția spre Tăul Morărenilor: brândușe, ghiocei de primăvară (lășcuțe), gălbenele, căpițele de fân (cei mai mulți le numesc clăi),  mult verde...

Chiar dacă comunitățile încearcă să conserve case, biserici,  vrem nu vrem, observăm că satul românesc se transformă. Va fi interesant de urmărit cum satele din țara noastră vor armoniza trecutul cu prezentul, cum își vor păstra valorile, moștenirea, tradițiile.

3 decembrie 2020

GRECIA 2020- CALATORIE IN VREME DE PANDEMIE- MYKONOS SI DELOS- PARTEA III

Mi-am luat rămas bun de la Santorini și am urcat pe feribotul care în două ore și jumătate m-a dus în Mykonos. Cum citisem că insula este destinată mai mult distracțiilor, pe ambarcațiune mă gândeam că am făcut o alegere neinspirată, că mă voi plictisi. Totuși, nici nu știu cum au trecut cele câteva zile. Chiar dacă a fost cea mai relaxantă călătorie din ultimii ani (fără alergături la obiective turistice) am rămas cu amintiri frumoase. Din cauza pandemiei,  majoritatea celebrelor cluburi și restaurante de pe plaje erau închise, așa că am găsit o insula neașteptat de liniștită. Vremea a fost perfectă- tot timpul a fost soare.