Eisenstadt - august 2014

"Când se naște, omul are posibilitatea să aleagă unul dintre cele trei drumuri ale vieții, pentru că nu există altă alegere:dacă merge la dreapta, îl mănâncă lupii; dacă merge la stânga, mănâncă el lupii; dacă merge înainte, se poate autodevora" (Péter Esterházy - Verbele auxiliare ale inimii)

Cum zilele acestea am început să citesc "Verbele auxiliare ale inimii" a lui Péter Esterházy, mi-am amintit că nu am scris nimic despre vizita în  Eisenstadt, capitala Burgenland-ului, unde am zăbovit în jur de cinci/şase ore. Ca turist,  pendulezi între două nume celebre: Esterházy  şi Joseph Haydn.
Un oraş liniştit şi curat..sau cel puţin aşa l-am găsit eu într-o zi de august.
Principalul obiectiv turistic este Palatul Esterházy  şi de aceea am menţionat cartea, fiindcă autorul ei s-a născut într-una dintre "cele  mai vechi familii maghiare aristocratice": Esterházy.
Palatul se poate vizita în interior, la anumite ore, cu ghid. Se spune despre el că este unul dintre cele mai frumoase palate ale Austriei în stil baroc. A fost construit în secolul XIII şi de atunci a fost supus periodic la renovări şi extinderi. Deşi am plecat din Viena entuziasmată şi decisă să vizitez interiorul palatului cu ghid, la faţa locului am făcut brusc, altă alegere  (inspirată, neinspirată, probabil nu voi ştii niciodată, decât dacă voi mai ajunge în Eisenstadt). Cum citisem că sala Haydn (Haydnsaal) este renumită în toată lumea pentru acustica sa şi totodată considerată "bijuteria" palatului pentru design-ul său, am renunţat la turul palatului şi am luat bilet la concertul de o oră susţinut de "Haydn Quartett".
Pe acordurile muzicii lui Haydn, Schubert, Beethoven, Mozart, Mendelssohn am putut privi în voie, minute întregi, interiorul sălii. Poartă numele lui Haydn pentru că celebrul compozitor a fost peste treizeci de ani în serviciul familiei Esterházy  şi multe din lucrările sale le-a compus în Eisenstadt. Frescele sălii sunt minunatele şi greu te poţi opri din fotografiat.

Biserici in Viena -Minoritenkirche (II)

În Minoritenkirche (Biserica Minoriţilor) cred că am intrat de patru, cinci ori. Am văzut-o în toate anotimpurile. Este în apropiere de Hofburg şi merită să-i acorzi câteva minute pentru că este una dintre cele mai vechi biserici gotice din zonă (secolul XIII).
Ca multe alte lăcașe de cult din lume a suferit deteriorări în timpul războaielor, aşa că, de-a lungul timpului a avut nevoie de renovări. Turnul a fost lovit de turci şi de aceea mai este cunoscută şi sub numele de biserica cu turn decapitat.
În interior, piesa de artă cea mai admirată este un mozaic, o copie după "Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci, realizată de Giacomo Raffaelli  la cererea lui Napoleon.
Cântăreşte aproximativ 20 de tone (9m/4.5m), e realizată pe 12 plăci și s-a lucrat la ea timp de opt ani. Iniţial s-a dorit ca mozaicul să fie expus în Palatul Belvedere, însă datorită dimensiunilor mari s-a renunţat şi astfel, lucrarea şi-a găsit locul  în Minoritenkirche.

Concertul de Anul Nou de la Catedrala Ortodoxa Episcopala "Sfanta Treime" Baia Mare

1 ianuarie 2015. Dacă în jurul prânzului am urmărit în transmisiune directă de la Viena Concertul de Anul Nou sub bagheta Maestrului Zubin Mehta,  aș îndrăzni să spun că,  după amiază,  de la ora 17,00, Musikverein s-a metamorfozat  pentru două ore în Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Talentatul, minunatul dirijor Marius Hristescu cu orchestra Nova Musica, soprana Alexandra Coman și tenorul Lviu Indricău i-au făcut să răsune sublim în catedrală pe Strauss, Kalman, Serrano, Brahms, Ceaikovski, Mendoza, Penella, Bernstein etc..
Cu câțiva ani în urmă, când călătoream în afara țării și ascultam în biserici concerte de muzică clasică, pur și simplu tânjeam ca acest lucru să se întâmple și în orașul în care locuiesc. Și iată că, putem spune că de patru ani, în catedrala ortodoxă, acest concert de anul nou a devenit deja o tradiție.
Poate că muzica clasică ascultată într-un lăcaș de cult te apropie și mai mult de divinitate, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau pur și simplu îți transmite o stare de bucurie, că ești, că poți auzi și simți.
Finalul a fost grandios, la fel ca și în Viena - Marșul lui Radetzky. Inutil să mai spun care a fost reacția publicului...

Au fost ore de muzică în care spiritul a vibrat într-un fel anume, te-ai simțit special, privilegiat, după care, fiecare ne-am întors la viața noastră mai mult sau mai puțin complicată...

Budapesta la sfarsit de noiembrie 2014 - Piata de Craciun & Expozitia "Rembrandt and the Dutch Golden Age"

"Chipul este un fel de rezumat al omului, atât al trupului, cât și al spiritului său" (Constantijn Huygens)

Despre Budapesta am mai scris. Mă atrage ca un magnet. După câteva luni, un an, doi mi se face dor de ea și trebuie să mă întorc...

Sfârșit de noiembrie 2014: Piața de Crăciun, mult marțipan,  Rembrandt, Opera pregatită să-l primească pe Moș Crăciun,  proiecții multimedia pe basilica Sf. Ștefan, băieții din strada Pal, Muzeul național maghiar cu pianul lui Liszt. 

Cam asta a fost Budapesta mea pentru aproximativ două zile. Sună bizar, dar varianta scurtă ar fi: artă și mâncare nerecomandată de nutriționiști...

Am fost plăcut surprinsă să văd că din luna august până în noiembrie au avansat atât de mult lucrările la grupul statuar "Kossuth" de langă Parlament. Dacă în vară era expusă doar o statuie, acuma erau ridicate şi restul. Cred ca nu mai durează mult până când ansamblul va fi finalizat.

Tot lângă Parlament a fost creat la subsol un memorial (se coboară pe scări)  în amintirea victimelor masacrului din 25 octombrie 1956, când sute de oameni și-au găsit sfârșitul în această piață. Este emoționant și cred că orice turist care ajunge în zonă îi poate dedica câteva minute.

Un alt grup de statuete pe care doream să-l văd de multă vreme este cel inspirat de cunoscuta poveste a lui Ferenc Molnar: "Băieții din strada Pal".

Biserici in Viena - Jesuiten kirche - Biserica Universitatii (I)

Nu știu câte biserici sunt în Viena, însă am văzut cel puțin zece care sunt extraordinare din punct de vedere arhitectural atât  exterior, cât mai ales interior. La fiecare vizită încerc să revăd câteva dintre ele și nu încetez să mă minunez și  să mă gândesc la truda cu care a fost zămislit fiecare detaliu.  
În Jesuitenkirche (cunoscută sub numele de biserica universității) am intrat pentru prima dată în urmă cu trei sau patru ani. Este destul de aproape de Stephandome (nu faci mai mult de cinci minute) și se află într-una dintre "cele mai frumoase și bine păstrate zone ale Vienei" .
La sfârșitul lui noiembrie 2014, într-o zi de miercuri dimineața,  am pășit din nou în interior. De la orga răsuna o muzică sublimă, parcă nepământeană. Probabil se făceau repetiții pentru concertele din perioada sărbătorilor de iarnă. Am avut câteva secunde de ezitare. Știam că sunt în Jesuitenkirche, dar parcă nu eram, pentru că am dat nas în nas cu un element de artă modernă.  Un fel de piatră, o rocă artificială care-ți lasă impresia că ar pluti, o lucrare numită "to be in limbo" de 8 m și aproximativ 700 de kg, asamblată din șase părți, goală în interior. Va sta aici, în biserica iezuită, până în 19 aprilie 2015 când va pleca spre o biserică din Germania. Se spune că este un omagiu adus lui Rene Magritte (reprezentant al suprarealismului) de către artiștii de la Steinbrener/Dempf&Huber și ar reprezenta "credința și aspectele sale amenințătoare".