25 aprilie 2017

Muzeul satului- Baia Mare

În luna aprilie am fost turistă în orașul meu de adopție (Baia Mare). Dacă cu câteva zile înainte urcasem în Turnul lui Ștefan, a urmat apoi o vizită la Muzeul Satului. Știu că e de neconceput, dar a fost prima mea oprire aici. Vin turiști din țară și din afara ei însă pentru mine au trebuit să treacă 25 de ani ca să pășesc în Muzeul Satului de pe Dealul Florilor. Chiar dacă am așteptat atât de mult, am simțit că prima vizită trebuie să fie primăvara când înfloresc copacii... A fost greu să aleg doar câteva imagini pe care să le încarc aici, în spațiul virtual. În interiorul caselor tradiționale (care provin din Țara Chioarului, Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Codru) ni s-a spus că nu putem intra; accesul va fi permis după 23 aprilie; nu erau vizitatori, așa că m-am plimbat în voie, la exteriorul caselor; fiind o persoană care ajunge rar în mediul rural, cele două ore petrecute aici mi-au umplut inima de bucurie; am admirat gospodăriile țărănești, am intrat în biserica de lemn care provine din satul Budești și care a fost construită pe la 1590, am trecut pe lângă casa oloiniței, prese vechi de ulei din Țara Chioarului, grajduri de animale din Țara Codrului, casa din Costeni cu șură, cotețe și găbănaș, casa parohială Ungureni etc.. 
Poate că mai sunt și minusuri, poate că ar trebui să existe mai multe plăcuțe cu informații,  poate că următoarea vizită o voi face cu un ghid și sper să am noroc să văd și interioare.
După ce vei ieși pe poartă (zăbovind cu privirea câteva minute și asupra ei), toate imaginile cu biserica, presa de struguri, casele cu acoperișurile lor,  căpițele de fân, șura tărănească îți vor dăinui în suflet și minte, iar mirosul de iarbă, de lemn, de vechi, de flori proaspete (într-o varietate de culori) ale copacilor îți va persista în nări...deși știi că niciodată nu ți-ai pierdut identitatea, după o astfel de incursiune, cumva, pare că ți-o regăsești...

Intrarea: 3 lei pentru copii, 5 lei adulți; 10 lei taxă fotografiat

21 aprilie 2017

Baia Mare- vedere din Turnul lui Stefan

M-am mutat în Baia Mare de peste 25 de ani. Cel puțin de cinci ori pe săptămână trec prin centrul vechi, pe lângă Turnul lui Ștefan. Suntem ca niște prieteni vechi, doar că nu ne vorbim. Eu mereu grăbită, el pare că are tot timpul din lume. Ne cercetăm unul pe altul cu privirea și cam atât. Uneori dimineața, alteori după amiaza trec pe lângă el și-i admir silueta; și da...nu m-am plictisit...e acolo pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, pe soare. Se străduiește să facă față tuturor intemperiilor la fel cum și  oamenii se luptă uneori cu întunericul, amărăciunea, înghețul din interiorul lor.  Este emblema, simbolul orașului Baia Mare încă din secolul XV.
În ultimii ani a fost supus unor "cosmetizări". Interior a fost consolidat, scara de acces reabilitată încât poți urca și admira orașul de la aproximativ 40 de metri. 
Nu știu de ce, dar am tot amânat de la o lună la alta urcarea (probabil din diverse motive stupide) până într-o zi când am simțit un grav sentiment de vinovăție. Urcasem în peste opt turnuri în Praga, în cupola lui Brunelleschi din Florența, în turnuri din Budapesta, Viena, Bratislava, Ghent, Paris, Verona, Bergamo, Torino, Varenna, Sirmione, Valencia, Barcelona, Veneția etc. și-l "neglijasem" tocmai pe cel cu care aveam o "relație specială", un fel de "complicitate" prin intersectarea aproape zilnică. Am urcat în turn în aprilie 2017, într-o duminică, în jurul orei 15,00. Nu e deloc obositor. La început sunt câteva scări în spirală, apoi sunt nivele la care mai poți face pauză. Cred că erau aproximativ 12-15 persoane care au mai urcat în acel interval de timp. A fost o zi senină. Am simțit acea bucurie pe care o ai când vizitezi orice obiect de patrimoniu dintr-un oraș european care-și respectă trecutul.
Intararea este liberă...nu trebuie să plătești nimic, în schimb "primești" o amintire care te va însoți tot restul vieții.