16 decembrie 2016

Biserici in Viena - Votivkirche- expozitia Michelangelo, capela sixtina (III)

"Cine nu a văzut capela sixtină, nu poate avea idee despre ceea ce poate omul să facă." (Goethe)

Poate că este unul dintre cele mai interesante si binevenite proiecte ale lumii artistice din ultimii ani. Munca lui Michelangelo dintr-o altă perspectivă:"față în față" cu Michelangelo ("eye to eye" with Michelangelo).
Ultima restaurare a capelei sixtine a avut loc în perioada 1980-1994. Între anii 1980-1990, maestrului Erich Lessing i s-a permis să fotografieze în interiorul capelei. Azi, 33 de fotografii din arhivele vieneze  reprezentând imagini cu frescele capelei sixtine de la Vatican create de Michelangelo au fost mărite şi printate pe pânză pentru a le  expune publicului. 
În urmă cu câţiva ani când am vizitat Roma şi am intrat în capela sixtină, era atât de multă lume, emoție, gălăgie, un aer irespirabil, încat în cele câteva minute parcă nici nu am avut puterea de a mă concentra să admir capodopera lui Michelangelo. Mi-au scăpat multe, multe, foarte multe detalii. 
În noiembrie 2016, aflându-mă în Viena pentru două zile, am alocat în jur de o oră si jumătate expoziţiei "Michelangelo- capela sixtină" din biserica votivă (Votivkirche). Am trecut pe lângă personaje solare sau întunecate, i-am văzut de aproape pe profeți, pe tulburătorii  Adam și Eva, cât și pe dumnezeu, creatorul lor. Se spune că imaginea cu "judecata de apoi" nu e printre cele mai reuşite ale lui Lessing, fiind făcută de respectatul fotograf cu câţiva ani înainte de finalizarea restaurării; sunt vizibile straturi de funingine şi părţi de ecranare a nudităţii care azi, după restaurare, aproape că nu mai există pe fresca respectivă. 
La bolta capelei, Michelangelo a lucrat în jur de patru ani.  "Uriașul efort pentru boltă îi deformase coloana vertebrală și-i compromise vederea: mult timp a fost silit să citească ținând foaia sus, fiindcă nu reușea să iși lase ochii în jos" (Antonio Forcellino)

26 octombrie 2016

Cateva ore prin Torino

Fostă capitală a Italiei, familia Savoia, mult disputatul giulgiu, corporația Fiat, toate au un numitor comun: Torino.
Din Milano Centrale am luat un tren regional și în aproximativ 120 de minute am ajuns în Torino. În oraș nu am folosit transportul în comun fiindcă am stat doar câteva ore, spre seară reîntorcându-mă în Milano unde aveam cazarea. De la gară am luat-o la pas și intuiția m-a dus direct spre centrul vechi, în Piazza Castello. Ispite la tot pasul: cafenele și restaurante istorice, magazine, patiserii, gelaterii. M-am plimbat pe străzile largi, pe sub arcade, pe lângă galerii de artă și palate. Am intrat în trei biserici (Chiesa din Santa Cristina, Chiesa di San Carlo, Real Chiesa de San Lorenzo), și am urcat cu liftul în Mole Antonelliana, simbolul arhitectural al orașului care găzduiește muzeul de cinematografie; estrada terasei oferă o panoramă de 360 grade; aproape o oră am așteptat să urc cu ascensorul a cărei cabină (din fericire) este transparentă; era coadă, iar liftul nu transportă decât vreo opt persoane la o cursă/ 59 secunde; în timp ce urci, din asccensor zărești în viteză părți din muzeu. În biserica San Lorenzo am văzut capela maicii domnului îndurerate; în 1578 aici a fost prima expunere a giulgiului, iar în secolul XVIII a fost construită în fața altarului o scară cu 12 trepete care poate fi escaladată doar în genunchi.

21 octombrie 2016

Praga vazuta de sus

Nu e oraș în care să ajung și să nu-l admir de undeva de sus: dintr-un turn, de pe o clădire, de pe un deal etc.. Praga are multe astfel de locații.  În primăvară,  deși a fost frig și vânt am revăzut câteva dintre locurile preferate; de data aceasta am ajuns și în zona Vysehrad-ului, iar în altă zi am urcat pe dealul Petrini pe care nu reușisem să le vizitez până atunci. Am "chinuit" mult aparatul de fotografiat încât ar fi păcat să țin imaginile doar pentru mine; le dau drumul "să zboare" către voi...pentru cei care ați vizitat Praga, să vă reamintiți de frumusețea ei, iar pentru cei care încă nu ați ajuns, poate cândva vă veți face bagajele și veți porni în explorare...
În călătoriile mele am admirat Praga:
-din cele două turnuri care străjuiesc podul Carol;
-urcând dealul Petrini și continuand traseul spre mănăstirea Strahov;
-din observatorul turnului de televiziune Zizkov (urcare cu liftul în 38 de secunde la 93 de metri deasupra solului; înălțimea totală a turnului este de 216 metri);
-din grădinile castelului;
-din turnul sudic al catedralei Sf. Vitus (287 de scări în spirală-un urcuș solicitant- priveliștea copleșitoare -în primăvară turnul era în renovare);
-din turnul bisericii Sf. Nicolae (Mala Strana);
-din turnul pulberăriei de la 44 metri  (lângă Casa Municipală);
-din turnul astronomic al complexului Klementinum;
-din turnul cu ceasul astronomic (turnul vechii primării);
-din zona Vysehrad-ului;
-din turnul Jindrisska înalt de 65,7 m

1 octombrie 2016

Lacul Como - gradinile de la Villa Carlotta - mai 2016

Nu știu în ce anotimp ar trebui vizitate pentru prima dată grădinile Villei Carlotta; am ajuns aici după jumătatea lunii mai și am găsit o primăvară împodobită cu fast, pregătită să seducă turiștii prin culori și miresme; Este pentru a doua oară când ajung la lacul Como, două zile în septembrie 2014 și trei zile în 2016, suficient pentru a-mi face o părere (pozitivă). Inevitabil, ajungi să te întrebi de ce natura a fost așa de generoasă și a dăruit atâta frumusețe acestui loc...
Punctul de pornire a fost  Varenna; de aici am luat vaporașul și după o jumătate de oră am coborât chiar în fața  Villei Carlotta; biletul ( 9 euro / adult) include vizită  în interiorul vilei și în grădini; am avut norocul unei zile însorite; de pe balconul vilei, lacul mi s-a dezvăluit în toată splendoarea lui. Nerăbdătoare să o iau la pas în grădini printre camelii, azalee, lămâi, portocali, plamieri, cactuși, bambuși, trandafiri, îmi dau seama că am fost superficială în vizitarea vilei; am trecut rapid prin camere, am reținut doar că a fost construită în secolul XVII și pe parcursul timpului a avut mai mulți proprietari care i-au adus diverse îmbunătățiri, au renovat mobilierul, au decorat-o cu importante opere de artă, au adus noi specii de plante în grădini, unele chiar rare;  în 1847, prințesa Marianne of Nassau a dăruit-o fiicei sale Carlotta cu ocazia căsătoriei acesteia, de aici și numele vilei; din 1927 devine proprietatea statului și este manageriată de o organizație nonprofit: vila se întinde pe trei etaje, având și spații pentru diverse expoziții.
Vizita poate dura în jur de două ore, chiar și mai mult dacă timpul îți permite. 
M-am așezat pe o bancă, în grădină. În față, albastrul lacului; în stânga și dreapta verdele, roșul, albul, galbenul, rozul, violetul plantelor, al florilor copacilor. M-am gândit la multe și la nimic...

30 mai 2016

Praga- Expozitia "Epic Slave"- Alfons Mucha

Pentru Mariana, Livia, Adriana, Victor, Flaviu, Ciprian, Răducu!!!!

Chipuri, fețe clare sau neclare, umbre, flori, moarte, viață, speranță, personaje ce par reale de parcă s-ar desprinde din pânze să-ți depene poveștile lor de viață, eroi sau anonimi...bogăția detaliilor este incredibilă...așa mi-a rămas în minte expoziția Epic Slave. Am ieșit din Palatul Veletrzni "luând" cu mine pentru totdeauna expresia de pe chipul femeilor din "Slavii în ținuturile lor originale",  a bărbatului cu pălărie și eșarfă roșie din "Abolirea iobăgiei în Rusia", a lui Jan Hus din  tripticul "Magia cuvintelor", a calului zăcand fără suflare în "După bătălia de la Grunwald". Încă îl văd pe  "Jan Amos Komensky", singur pe un scaun, părând că așteaptă plecarea în eternitate "atingând deopotrivă pământul, marea și cerul".
20 de lucrări uriașe (in jur de 6/8 m) la care Mucha a trudit în a doua parte a vieții (peste 15 ani începând cu 1911) în care găsim personaje imaginate de artist din istoria cehilor. Tablourile au fost create în castelul Zbiroh, într-un atelier spațios. Ajutorul financiar i-a fost asigurat de omul de afaceri, filantropul Charles Richard Crane din Chicago.
Despre Alfonse Mucha am aflat cu vreo 7 ani în urmă. Urma să ajung pentru o zi sau două în capitala Cehiei și începusem să mă documentez. Prin paginile acelor cărți era menționat și numele artistului. Câteva rânduri, suficiente însă să-mi stârnească curiozitatea. Și iată-mă față în față cu "stilul Mucha" la o expoziție de-a lui, cu acele femei fermecătoare având flori în păr și veșminte vaporoase...
Apoi (firește) am căutat informații despre artist, iar în noiembrie 2015 am văzut pentru prima oară cele 20 de lucrări de mari dimensiuni din "Slave Epic", considerată de specialiști capodopera lui, iar în aprilie 2016 le-am revăzut. Ele sunt expuse momentan la Palatul Veletrzni din Praga. Din 2017 expoziția va lua drumul Japoniei.

14 mai 2016

Baia Mare - o vioara, nisip, emotie

"Muzica se sustrage oricărei definiții" (Sergiu Celibidache)

Baia Mare, 13 mai 2016, ora 20.00 -  Catedrala Romano-Catolică Sf. Treime, Turneul Internațional Stradivarius 2016 , a IX-a Ediție
Deși plouă, catedrala e plină. 
O vioară, nisip, emoție, doi artiști talentați: Alexandru Tomescu, Ana Munteanu și o cauză socială.
O călătorie muzicală, vizuală în lumea lui Bela Bartok, Prokofiev, Vasile Filip.
Bartok este o provocare pentru orice artist dar mai ales pentru ascultător. Mi-e și greu să-mi imaginez câte ore, zile o fi trudit Alexandru Tomescu pentru a prezenta publicului Sonata pentru vioară solo, Sz 117.
În ultimul an am avut trei "întâlniri" cu Bela Bartok, în țări diferite: în aprilie 2015 am vizitat casa memorială din Budapesta, în octombrie 2015 l-am ascultat în Konzerthaus din Viena iar aseară în Baia Mare.
Reprezentația din catedrală nu se poate povesti, trebuia să fii acolo. Am stat aproape două ore în picioare și am văzut cu câtă grație și inspirație Ana Munteanu își prezintă arta sa.
Baia Mare îl adoră pe Alexandru Tomescu. Ne-a lăsat amintiri muzicale prețioase la Liceul de Arte și nu numai.
Finalul i-a aparținut lui Ciprian Porumbescu. Balada, parcă mai tulburătoare ca oricând, mulțimea respirând atipic...

5 mai 2016

"Chinese magic lights " in gradina zoologica din Budapesta

La sfârșit de aprilie m-am oprit pentru câteva ore în Budapesta în drum spre Praga. După amiază am avut parte de frig de parcă eram în luna octombrie sau noiembrie. Spre seară s-a mai liniștit vântul și am reușit să vizitez "felinarele (lanternele) chinezești" de la gradina zoologică. Se spune că realizarea acestor tipuri de lanterne iluminate "este privită  ca o ramură a artelor". Este pentru prima dată când ajung la o expoziție de acest gen. În capitala Ungariei ea poate fi admirată în perioada 8 aprilie - 22 mai 2016, între orele 19.00-22.00 după ce  animalele din grădina zoologică sunt închise.
De fapt în ce constă expoziția? sunt lucrări unice (executate dintr-o mătase specială) care reprezintă diverse animale, flori iluminate în culori vii.
La un moment dat am ajuns în zona cu simbolurile zodiacului chinezesc. Sub fiecare animal  erau trecute câteva caracteristici specifice zodiei respective.  
Prețul unui bilet pentru un adult este de 1900 HUF.

14 ianuarie 2016

O zi prin Verona

Despre Verona s-au scris pagini întregi, s-au făcut documentare, filme artistice; nici nu știu ce-aș mai putea să scriu și eu; anul trecut, într-o dimineață de septembrie am plecat cu un tren regional din Brescia  spre Verona. Patruzeci și cinci de minute a durat drumul și am ajuns (pentru o zi) într-unul dintre cele mai romantice orașe ale lumii. Cel mai bine este să bați Verona la pas; peste tot sunt indicatoare, deci obiectivele turistice se găsesc destul de ușor. De la gară până în piața Bra se poate ajunge cu autobuzul sau într-o plimbare pe jos (aproximativ 20 de minute, depinde de ritm).  Practic, de aici  se poate începe explorarea orașului. A fost cald, dar am avut parte și de nori, iar pe la prânz a plouat cam o oră. Nu m-am grăbit, am încercat să simt pulsul orașului, m-am plimbat fără o țintă anume pe străduțe și astfel am ratat câteva obiective turistice.