22 octombrie 2014

(V) "Teatro alla Scala" din Milano - septembrie 2014 - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet

"Numai arta este utilă. Credințe, armate, imperii, atitudini - toate acestea trec. Numai arta rămane; numai de aceea este de prețuit, fiindcă durează. [...] Arta, în consecință, avand întotdeauna ca fundament o abstracție a realității, încearcă să recupereze realitatea idealizand-o." (Fernando Pessoa) 

Aproximativ o oră m-am învârtit printre portrete, obiecte, documente, busturi, măști mortuare, instrumente muzicale ale compozitorilor sau artiștilor dispăruți, însă atât de prezenți și vii în lumea muzicală. Ideea unui muzeu în "Teatro alla Scala" din Milano s-a născut în anul 1911, iar inaugurarea oficială a avut loc în 8 martie 1913. 
In 13 septembrie 2014, mi-am împlinit un  vis mai vechi, acela de a intra în "Teatro alla Scala" din Milano. Până să ajung în foaier, unde erau foarte mulți turiști, am trecut pe lângă un perete plin cu afișe vechi ale reprezentațiilor. In auditorium, unde au loc spectacolele, nu am putut intra, fiindcă erau repetiții la Don Quijote (Don Quixote), însă am privit pe  geam câteva minute. Sala în sine, scaunele roșii, candelabrul, artiștii baletului îmbrăcați în costumele de scenă, (aflați probabil la o repetiție finală) mi-au lăsat o amintire de neuitat.  Cu imaginea balerinilor în minte și a costumelor frumos colorate, am pornit să vizitez muzeul. Poate cel mai bun mod de a-l parcurge este să ai alături un ghid. Dar chiar și fără, poți înțelege ce reprezintă sau ce vrea să sugereze fiecare sală. Te întâlnești cu câteva portrete și un bust al celebrei soprane Giuditta Pasta, cu pianul lui Verdi, a lui Franz Liszt, cu portretul Adelinei Patti, al lui Giuseppe Piermarini (arhitectul Scalei din Milano), cu bustul lui Caruso. Sunt expuse  diverse obiecte de scenă, bijuterii, portrete în miniatură și chiar pumnalul pe care Napoeon I  i l-a dat cadou Giudittei Pasta, în Paris. Intr-una din camere se află o pianina mică ("a rare spinet"), care are deasupra clapelor inscripția "mâini nepricepute să nu mă atingă", iar în partea de sus o pictură în care e reprezentată Judith cu capul lui Holofernes, primind o procesiune de femei cântând la instrumente.

10 octombrie 2014

Septembrie in Italia - Varenna si Villa Monastero (II)

A doua zi după ce am ajuns în Milano, am pornit cu trenul din gara "Centrale" spre Varenna. Doar o oră și ajungi într-unul dintre cele mai frumoase sate de pe lacul Como. Nici nu știu dacă ar trebui să scriu ceva sau pur și simplu să las imaginile să curgă...E greu să amesteci vocalele și consoanele într-o povestire despre Varenna. Voi spune doar că, de la gară nu faci mai mult de cinci minute până la stația de feriboturi (battello, servizio rapide, servizio autotraghetto), de unde poți pleca să explorezi lacul. Inainte de a pleca spre Menaggio, Bellagio, Tremezzo sau Como, cred ca Varennei merită să-i alocăm măcar câteva ore, în cazul în care nu se poate o zi întreagă. Liniștea, combinația dintre munte și apă, străduțele înguste, vegetația, un pahar de vin sau o cafea la una din  terasele de pe malul lacului, te vor face să te întrebi de ce n-ai vizitat Varenna până acuma.  Punctele de atracție sunt: Villa Cipressi, Villa Monastero și Castello Vezio. Eu am vizitat doar Villa Monastero. Se poate admira atât grădina, cât și interiorul vilei.  Citisem că a fost construită "pe o fostă manastire care a fost desființată în secolul al XVI-lea, din cauza comportamentului desfrânat al călugărițelor." Grădina, care se întinde pe doi kilometri, cât și priveliștile din grădină spre lac, sunt de neuitat. Imi doresc ca în următorii ani să mai ajung în zonă cel puțin odată. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, vila, având pe rând mai mulți proprietari, a suferit diverse transformări. In interior sunt panouri informative despre unul dintre proprietarii vilei, Marco de Marchi (1872-1936), naturalist, filantrop, colecționar. Sunt prezentate publicului câteva imagini ale grădinii din timpul epocii de Marchi. In 1939, el a donat statului vila pentru totdeauna, cu condiția ca aceasta să devină muzeu, un centru cultural. Drept urmare, în 1940 ea a fost deschisă publicului.

6 octombrie 2014

Septembrie in Italia (I)

În după amiaza zilei de 10 septembrie am ajuns la Milano. Aveam niște temeri în ceea ce privește vremea, plus că citisem multe recenzii nefavorabile despre Milano. În timpul zborului dintre Cluj și Bergamo mă gandeam dacă am făcut alegerea potrivită, mai ales că înainte să-mi achiziționez biletele de avion aveam în minte trei trasee "teoretice"  pentru această toamnă: Florența (și zona de langă), Zaragoza - Madrid sau zona Milano. După cateva zile de frămantări, m-am hotarat: zona Milano. Și pană la urmă s-a dovedit a fi o alegere inspirată...N-am prins nici o picătură de ploaie, iar zona este fermecătoare. Am luat biletele doar cu o lună înainte, așa că nu prea am avut timp să-mi pregătesc în detaliu traseul, dar mi-am zis că oricum, excursia va fi una de prospectare a zonei, care potrivit ghidurilor turistice părea interesantă, ofertantă.  Baza am avut-o (cinci zile) in Milano, iar ultimele două nopți în Bergamo. După ce ne-am cazat la hotel, fiind trecut de ora 17.30, am plecat cu metroul spre domul din Milano, care probabil reprezintă punctul zero pentru orice turist. Am admirat detaliile construcției și ne-am învartit în zonă aproximativ doua ore. Magazine de top, cerșetori, restaurante de lux, clădiri moderne de birouri, înghețată delicioasă...un oraș al contrastelor. După ce "am simțit pulsul orașului", mi-am zis: îmi place Milano. Am avut acea senzație de oraș puternic financiar, un amestec de nou și vechi. Orașul e în plină forfotă pentru că, anul viitor, va fi gazda expoziției universale care are ca temă" Hrănirea planetei, energie pentru viață" ( 1 mai - 31 octombrie 2015). Seara am încheiat-o în zona Garibaldi unde am servit niște spaghete delicioase.