25 iunie 2014

Prin muzeele lumii - Rodin, Paris

După ce am vizionat (în acest an) Camille Claudel (1988), L'historie d'Adele H (1975) cu Isabelle Adjani și A Thousand times good night (2013), Camille Claudel 1915 (2013), Copie Conforme (2010)  cu Juliette Binoche, m-am întrebat, cât de solicitant poate fii să interpretezi rolul unei femei puternice și fragile deopotrivă, a unei femei aproape sfâșiată în lupta dintre rațiune și pasiune, cu visuri de amor făcute țăndări... In mod cert, facil nu poate fi.
Ce destine... sculptorița Camille Claudel și Adele (fiica lui Victor Hugo), două tinere talentate, educate, inteligente,  sfârșesc în a-și petrece cea mai mare parte a vieții lor într-un ospiciu: prima timp de 30 de ani, iar cea de-a doua 40.  Interpretarea lui Adjani în "Camille Claudel" ar merita toate premiile din industria cinematografică. E ca și când, la început, soarele s-ar juca cu tine și te-ar mângaia cu razele lui; după o vreme, simți pe obraji câteva picături calde de ploaie pe care ai fii tentat să le ignori; urmează  furtuna, iar la final...înghețul...Cred că inima, sufletul și mintea lui Camille, au cunoscut toate anotimpurile iubirii pe parcursul relației cu Rodin.
Cei care au citit/auzit  despre tulburătoarea poveste de iubire dintre Rodin și Camille Claudel, vor înțelege  de ce am recurs la această introducere.
Dacă Camille nu s-ar fi "intersectat" cu Rodin, n-am mai fi avut privilegiul să privim "Vârsta maturității" și "Clotho", două dintre cele mai admirate lucrări din muzeu ale sculptoriței, n-am mai fi avut acele filme artistice și documentare care analizează în detaliu lucrările lăsate  umanității  și amorul dintre cei doi,  n-am mai fi citit minunatele cărți: "Une femme" de Anne Delbee și “Pasiunea la patru mâini”  a lui Bernard Lehembre.
Despre felul în care Juliette Binoche a dezvăluit-o publicului pe Camille Claudel, cred că s-ar putea scrie pagini întregi, s-ar putea face studii, s-ar putea preda la facultățile de arte teatrale și cinematografice. De la un film la altul, Binoche devine o actriță tot mai complexă, profundă, ce uluiește prin jocul actoricesc. 

Redau mai jos  materialul despre  Muzeul Rodin, pe care l-am scris în 2010 și l-am postat la link-ul http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/muzeul-rodin

Poate că azi, la o distanță de patru ani, l-aș fi scris altfel.


Muzeul Rodin

19 august 2008…O zi obişnuită de vară în Paris. Soare, nori, adiere de vânt, câteva picături de ploaie apoi iar soare. Dimineaţă am vizitat Muzeul Armatei, probabil cel mai important muzeu din lume de acest gen – o veritabilă lecţie de istorie. Uniforme, arme, hărţi, fotografii,  embleme din cele două războaie mondiale şi nu numai. Am asistat câteva minute şi la o simulare a bătăliei de la   Marna. După ce m-am recules în locul unde Napoleon îşi doarme somnul de veci, m-am grăbit să ajung la muzeul Rodin.  Emoţie mare. De la locaţia de unde mi-am asigurat intrarea contra a 6 euro,   deja se zărea “Gânditorul”. Acel Gânditor, pe care ani de zile l-am vazut doar în albume de arta sau  filme documentare.  Trona în gradină, încojurat de flori şi verdeaţă, iar  în spatele lui se zărea cupola de la domul invalizilor  sub care odihneşte Napoleon. Cât de mult sau cât de puţin îţi trebuie ca să simţi emoţia?   Mi-au atras atentia câţiva tineri (posibili studenţi), care făceau schiţe după sculpturile lui Rodin. Sunt convinsă că  mulţi dintre ei petrec ore, zile, luni întregi în faţa operelor marelui artist.
Ai senzaţia că timpul, sămânţa universului” se opreşte în loc. Eşti tu, Rodin şi lucrările lui  …nu-mi mai contestam nici existenţa, nici destinul mediocru…nu-mi mai aminteam nici eşecurile, nici îndoielile…uitasem de PIB-ul României…de guverne…de vremurile mult prea complicate pe care le trăim…
Pendulam între „Mâna lui Dumnezeu”, „Sărutul” , „Iris” , „Bărbatul cu nasul spart”, „Omul care merge”, “Iluzia, Sora lui Icar”, „Nijinsky”, „Fugit Amor.”
Simbolistica mâinilor (mâini pe care le întâlnim în multe din lucrările lui Rodin) e fascinantă. E de ajuns să vezi  „Secretul” care reuneşte două mâini drepte de la două persoane diferite ascunzând ceva…. Întrebarea pe care ţi-o pui imediat  este:  ce se ascunde între cele două mâini? Eram patru persoane  care ne uitam  la lucrare în acelaşi timp şi probabil  fiecare o vedeam altfel…o înţelegeam diferit.
La Défense” era aşezată într-o sală prea aproape de  fereastră.  Am privit sculptura din faţă şi din profil …în timp ce o studiam mi-am amintit de supărarea lui Brâncuşi când, la o expoziţie la New York i-au aşezat  lucrările chiar lângă perete.  Îşi explica indignarea deoarece  “lucrările trebuie aşezate în mijlocul sălii ca oricine să poată păşi printre ele”.  Şi într-adevăr…are dreptate… o lucrare trebuie privită şi din spate şi din faţă…din toate unghiurile…
Am ajuns apoi  în sala unde cu nerăbdare aştepta vizitatori din toate colţurile lumii „Bărbatul cu nasul spart.” Întoarsă în ţară, am căutat detalii despre lucrare şi iată ce am găsit:  În perioada aceea, tânărul artist tocmai terminase de executat un cap de bărbat din lut. Era al unui personaj singular din cartier, un anume Bibi, care acceptase să-i fie model în schimbul câtorva litri de vin. Tânărul Rodin era atât de satisfăcut de acest cap încât se gândea să-l expună la următorul salon. Într-o noapte, termometrul  a coborât foarte mult şi capul modelat cu atâta dragoste, vreme de câteva luni, a îngheţat şi a crăpat, pierzându-şi o mare parte din zona posterioară. Pe moment artistul a fost foarte afectat, dar curând s-a lăsat sedus de aspectele indeite ale noii forme de rezultate. Capul devenise un fel de mască. A hotărât să-l păstreze aşa şi să facă un mulaj imediat ce va  avea  posibilitatea. De atunci, opera respectivă a primit numele „Bărbatul cu nasul spart” şi a fost refuzată de organizatorii Salonului din 1864 . (Bernard Lehembre)
Rodin a gustat gloria destul de târziu. La 14 ani a intrat la Petite École pentru a învăţa desenul aplicat. Aici a descoperit lumea artei şi a muncii. Mai târziu a fost refuzat de 3 ori la  Şcoala de Belle Art. Pentru a-şi câştiga existenţa, în 1858  începe să realizeze lucrări de artă decorativă din piatră.  După moartea surorii sale se retrage la o mânăstire. Remarcându-i talentul, un preot îl sfătuieşte  să părăsească ordinul monahal şi să se dedice artei. În 1864 o  cunoaşte pe Rose Beuret care-i va rămâne alături până la sfârşitul vieţii.   La 43 de ani era cunoscut doar de câţiva critici şi tineri artişti. Cei mai mulţi auziseră de el cu ocazia scandalurilor provocate de o lucrare de-a sa „Vârsta de bronz”, (acuzat de mulaj după natură)  la care a trudit 14 luni şi pe care o relizase după o călătorie de studiu în Italia.
În muzeu se găsesc şi  lucrări ale altor artişti.
Când ajungi în zona creaţiilor lui Camille Claudel nu poţi să nu remarci “dialogul mut” dintre Rodin şi Camille,  nu ai cum să nu te gândeşti la  fermecatoarea, dar trista poveste  de dragoste dintre cei doi. Deşi foarte îndrăgostit de tânăra Camille, sculptorul nu a putut renunţa la Rose  (care i-a fost atâţia ani alături).
Greu m-am desprins de „Clotho” si „Vârsta maturităţii” ” („În mitologia romană, trei divinităţi în infern, Clotho, Lachesis şi Atrops sunt reprezentate sub înfăţişarea unor femei bătrâne despre care se credea că stăpânesc viaţa omului.”).  În „Vârsta maturităţii” Camille îl va reprezenta pe  Rodin prins între ea şi Rose („aproape smuls de amândouă”). „Rose urâţită de bătrâneţe va încarna moartea venită să-l ia pe bărbatul matur pe care o femeie tânără de o frumuseţe iradiantă, încearcă să-l mai ţină in viaţă […] Camille îşi acceptă înfrângerea: moartea a învins definitiv”. (Bernard Lehembre)
Camille cade pradă nebuniei şi moare la azil pe 19 octombrie 1943.
Înainte de a părăsi  muzeul am mai revăzut încă odată „Secretul”, „Iris” ("evocand "Originea lumii" a lui Gustave Courbet, care a suscitat mult scandal şi fascinaţie deopotrivă"), „Mâna lui Dumnezeu” ( o mână cu degete lungi şi delicate îi creează din pământ  în acelaşi timp pe Adam si Eva). Am devorat  apoi cu privirea lucrarile din curtea muzeului: “Poarta Infernului” ( o sinteză a sculpturilor sale pe a început-o în 1880  şi va reveni la ea tot restul vieţii) „Cele trei umbre”, „Burghezii din Calais” şi iar şi iar… „Gânditorul” (iniţial s-a numit “Poetul” inspirat  de Dante autorul „Divinei Comedii”).  
Muzeul  e găzduit  într-un  hotel particular  (Biron) construit la începutul secolului al VIII- lea,  unde Rodin a locuit o perioadă dupa anul 1908. Muzeul a fost creat in anul 1916, la iniţiativa sculptorului. El a donat statului francez scrisori şi manuscrise,  întreaga sa colecţie, atât lucrări personale cât şi lucrări ale altor artişti primite sau cumpărate de-a lungul timpului . Într-una din  sălile muzeului se pot admira şi un nud de Renoir sau père Tanguy de Van Gogh. Hotelul Biron are şi o grădină în care se găsesc câteva lucrări ale sculptorului. Din păcate lucrările expuse în gradină le-am zărit de la distanţă deoarece accesul era interzis pregătindu-se pentru aceea seară un spectacol de lumini şi laser.
Mi-am luat rămas bun de la Rodin cu promisiunea de a  mă întoarce…cândva…să-i mai revăd pe Adam şi Eva sărutându-se chiar în timpul creaţiei divine în „Mâna lui Dumnezeu”… pe Paolo şi Francesca unindu-şi buzele  în „The Kiss”…şi să aflu ce protejează cele două mâini în „Secretul”…

Surse:
Guide des collections du musee Rodin
http://ro.wikipedia.org/
Bernard Lehembre – Pasiunea la patru mâini”

Acest material l-am postat in 2010 si la http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/muzeul-rodin


 
Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Cele trei umbre
Muzeul Rodin - Paris - 2008 -Ganditorul

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Mana lui Dumnezeu
Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Sarutul
Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Secretul
Muzeul Rodin - Paris - 2008 -Iluzia, sora lui Icar
Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Camille Claudel -Varsta maturitatii
Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Camille Claudel -Clotho (detaliu)

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Camille Claudel -Clotho



Muzeul Rodin - Paris - 2008- Barbatul cu nasul spart

Muzeul Rodin - Paris - 2008- Ganditorul

Muzeul Rodin - Paris - 2008 -Iris, messenger of the gods (Iris, mesagerul zeilor)
Pozitia aleasa de Rodin evoca "Originea lumii" a lui Gustave Courbet

Muzeul Rodin - Paris - 2008 -Mana iesind din mormant


Muzeul Rodin - Paris - 2008 - "The cry" (strigatul)

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Camille Claudel -Valsul;
prima versiune a valsului, in care cele doua personaje erau nude,
 nu a fost acceptata; Camille a ajustat lucrarea, care a fost prezentata in 1893
 la Salonul Societatii Nationale de Arte Frumoase din Paris,
fiind primita cu mare entuziasm

Muzeul Rodin - Paris - 2008-La Défense

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Omul care merge

Vedere din interiorul Muzeului Rodin - Paris - 2008

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Tete de la Douleur
simbolizeaza un puternic "strigat" de durere;
lucrarea este cunoscuta si sub alte trei nume:
Jeanne d'Arc, Orphee sau Capul Meduzei

Muzeul Rodin - Paris - 2008

Muzeul Rodin - Paris - 2008 -Fugit amor

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Ganditorul

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Gradinile

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - detaliu Poarta Infernului

Muzeul Rodin - Paris - 2008 - Poarta Infernului


Muzeul Rodin - Paris - 2008- Sarutul


Muzeul Rodin - Paris - 2008- Burghezii din Calais

Muzeul Rodin - Paris - 2008

Muzeul Rodin - Paris - 2008

Muzeul Rodin - Paris - 2008


Articole similare:




2 comentarii:

  1. Foarte interesant materialul tau! Mi-ai starnit interesul in legatura cu cele 5 filme!
    La Muzeul National de Arta al Romaniei se afla cateva dintre lucrarile lui Rodin: Varsta de bronz, Primavara, Sarutul iar la Art Galery of Ontario (Toronto) am putut admira in luna mai, anul acesta, lucrarile Adam si Ganditorul (probabil imprumutat temporar).
    M-a impresionat sa aflu ca Brancusi a refuzat sa lucreze ca ucenic al lui Rodin cu motivatia "la umbra marilor stejari nu creste nimic!".
    Numai bine, Liliana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, multumesc!!!!!!!!!!! foarte bune materialele tale despre Muzeul National de Arta al Romaniei; preferatul meu este cel dedicat galeriei de arta romaneasca moderna; din cate stiu, Rodin si Brancusi au interactionat doar pentru o scurta perioada de timp; amandoi sunt artisti de geniu, insa cu viziuni diferite; Alexandru Buican scria ca in arta, Brancusi este "exemplul cel mai monumental de filosof".

      Ștergere