9 iulie 2013

Budapesta (II) -croaziera pe Dunare

Îmi amintesc și acuma prima mea călătorie în afara țării. Eram un mic grup care plecam spre Viena. Budapesta am văzut-o doar din microbuz. Regretam că las în urmă un oraș neexplorat, care părea minunat. Palat, poduri, clădiri impozante, Dunărea cu ale sale ambarcațiuni. Ce-ți puteai dori mai mult de la un oraș? Tânjeam să fiu și eu în unul din acele vaporașe  care-ți dezvăluie tot ceea ce are Budapesta mai frumos. Mi se părea complicat să faci o croazieră. De unde urci, la ce oră, de unde cumperi bilete, cât durează? Cea mai recentă vizită a  mea în Budapesta a fost în iunie 2013.  Vânzătorii ambulanți ne-au dat câteva explicații: cu 1900  HUF (sau 9 euro) se poate achiziționa de la ei un bilet de croazieră simplă (valabil 24 de ore, fără mîncare). Am ales-o pe cea cu plecare de la docul nr.10. Poți lua bilet și direct de la doc cu 2100 HUF (pentru un adult). Am ales  o croazieră ziua, cea de la ora 12.00 (care a durat în jur de 1.45 h) și cealaltă la 21.30 ca să vedem orașul luminat. La cea de zi s-a făcut oprire pe insula Margareta unde au coborât câteva persoane, s-a ocolit insula și ne-am reîntors la docul 10 de unde am plecat. Cea de seară a fost mai scurtă.  Nu s-a mai  făcut oprire la insula și nici nu au mai ocolit-o.

Fie zi sau seară, cred că cea mai minunată imagine care-ți rămâne în minte este cea a clădirii parlamentului. Partea dinspre Dunare a fost deja renovată și arată spectaculos. Anii trecuți am vizitat clădirea și în interior.

                                                                                                                                        va urma


Articole similare:

Budapesta - vizita in interiorul cladirii Parlamentului
Budapesta (I)
Budapesta (III) - noaptea muzeelor, 22 iunie 2013
Budapesta -Teatrul National
(I) Opera din Budapesta - Din seria: cladiri care gazduiesc spectacole de opera, muzica clasica, balet
Budapesta la sfarsit de noiembrie 2014 - Piata de Craciun & Expozitia "Rembrandt and the Dutch Golden Age"
Zile de august in Budapesta
Budapesta- Insula Margareta -primavara 2015
Budapesta primavara - aprilie, mai 2015

























4 comentarii:

  1. Splendide pozele!
    Ai dreptate privelistele de pe malul Dunarii sunt simbolul orasului, cred ca toata lumea cand zice Budapesta se gandeste in primul rand la Parlament si privelistea asupra lui noaptea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!!!! Asa e Alicee...cand s-a ajuns cu vaporasul in dreptul Parlamentului a inceput agitatia ;))) toti isi cautau un unghi cat mai bun pentru a fotografia; in cealalta parte (deci NU partea dinspre Dunare care deja e renovata) sunt lucrari mari; in 22 iunie se sapa la greu pe acolo...

      Ștergere
  2. O experienţă de neratat dacă vizitezi Budapesta. Recomand şi o plimbare pe insula Margareta, e un loc superb şi are câteva ruine interesante.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca la o urmatoare vizita in Budapesta sa ajung si pe insula Margareta; de fiecare data mi-am dorit sa o vizitez, dar nu m-am incadrat in timp; Izabela, multumesc pentru vizita pe blog.

      Ștergere