Jurnal de Calatorii: Venetia mea (partea I)

Am prieteni care mi-au mărturisit că nu le place Veneția. Firește că nu poți trece cu vederea clădirile nerenovate sau tarabele pline cu marfă de o calitate îndoielnică. Să nu uitam însă că, pe aici au trecut pictori și arhitecți celebrii care au lasat opere de o valoare de neegalat. Cândva, Veneția a fost cel mai frumos oraș al lumii, iar pentru unii este și astăzi la fel. Era punctul de întalnire dintre est și vest, iar în jurul podului Rialto puteai întalni cei mai agili negustori ai vremii.

Eu o ador pentru arhitectura ei, pentru palatele ei, pentru podurile ei, pentru gondolele care nu dau semne de plictiseală plimbând turiștii pe canale, pentru străduțele înguste, pentru legendele ei...pentru unicitatea ei. Parcă mi-e dor să stau minute în șir pe podul academiei și să privesc cum trec gondolele sau vaporetto pe lânga Santa Maria della Salute, una dintre cele mai frumoase lăcașe de cult baroce ale Veneției și poate ale lumii.
In august 2012 am vizitat din nou Veneția. Cazarea am avut-o pe insula Lido care găzduiește an de an festivalul de film "Leul de aur". Am avut norocul unei camere cu vedere spre lagună.

Au fost 3 zile de pendulare între pămant și apă.

S-au scris atât de multe despre Veneția...

Chiar dacă-ți faci o strategie cu obiectivele pe care vrei să le vizitezi, e dificil să o ții sub control deoarece apar ispite la tot locul. O străduță care-ți stârnește curiozitatea de a vedea unde duce, un pod pe care vrei să-l traversezi și ajungi la o străduță care dă în altă străduță... te oprești să faci o fotografie și de fapt ajungi să faci două, trei, patru pentru că nu te mai poți sătura de spectacolul vizual al străzii.

Cele 3 zile au trecut repede, împărțite între ore intregi de mers la pas (uneori fără nici o țintă, alteori căutând Palatul Contarini del Bovolo, Scuola Grande di San Rocco sau The Frari) și zeci de minute cu vaporetto pe Canal Grande.

La Gallerie dell'Academia care are una dintre cele mai importante colecții de artă din Italia a pictorilor venețieni (secolele XIII-XVIII) vreo 2 săli erau închise pentru reorganizare. Fotografiatul era interzis așa că probabil, în timp, amintirile mele vor păli. Citisem despre "Furtuna" lui Giorgione (The Tempest) că e un tablou enigmatic a cărei interpretare nu e clară nici azi. L-am gasit ca dimensiuni mai mic decât mi l-am închipuit (68x59 cm); L-am privit si eu preț de 2-3 minute și m-am gândit că Giorgione ar zambi probabil dacă ar știi câtă bătaie de cap a lăsat criticilor de artă.

Nici la galeria Scuola Grande di San Rocco fotografiatul nu era permis așa că n-am putut să aduc acasa cei 23 de ani de munca a lui Tintoretto (și a colaboratorilor săi) - ciclul de 60 de scene din Noul și Vechiul Testament. Un lucru interesant, ce nu l-am sesizat în alte galerii, e ca există la dispoziția vizitatorilor oglinzi pe care le poți ține în mană și poziționa sub diferite unghiuri pentru a vedea mai clar detaliile de pe tavanul sălii.

La Santa Maria Gloriosa dei Frari am ajuns de două ori: odată la lăsarea serii și altă dată dimineața. Am găsit-o greu chiar și a doua oară deoarece ne-am rătăcit printre străduțe. Ca puncte de interes aș aminti "Inaltarea la cer a Fecioarei" ("Assumption of the Virgin") a lui Titian, "Madona cu pruncul si Sfintii" a lui Giovanni Bellini, mormintele funerare ale lui Canova, Tizian, al dogelui Nicolo Tron,etc. Pozele mi-au ieșit neclare în interior.
Cred că se poate face o comparație (în sensul că sunt asemănătoare, același autor- Canova, același stil) între mormintele funerare din Augustinerkirche - Viena (cel dedicat Mariei Christina, una dintre fiicele Mariei Theresia) și cel al lui Canova din Veneția- biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari.

La Muzeul Naval pentru doar un euro și jumătate poți pătrunde în minunata lume a ambarcațiunilor și poți vedea macheta celebrei Bucintoro, vasul de paradă al dogilor.

In plimbarile mele am trecut pe lângă magazinul care a pus la dispoziția lui Stanley Kubrick măști pentru filmul "Eyes Wide Shut"

va urma...